Sfantul Nectarie impreuna cu Maica Domnului si Domnul Dumnezeu


Icoane
Cărţi

Învăţături
Diverse

Icoane Ortodoxe


    


    Icoana Zilei

 



 

 

 

 

 

 

 


Manastirea Eghina,Grecia

 

       O... minune este multimea minunilor faptuite de Parintele nostru teofor. Sunt atat de multe ,,semnele” – vindecarile bolilor si suferintelor socotite cu neputinta de tamaduit, slabanogii ridicati de pe patul lor, mortii intorsi din moarte -, sunt atat de multe aparitiile sfantului ,,in trezie si in somn”, sunt atat de multi demonii alungati din sufletele creaturilor lui Dumnezeu, atat inainte de adormirea sa in Hristos, cat mai cu seama dupa adormire, incat se naste o multime de intrebari, pe care in chip cucernic ni le punem. De care din ele sa ne aducem aminte mai intai? Sa ne amintim cum a scapat printr-o minune de la naufragiu ? De cuvantul sau catre ucenica: ,,lasa loc si pentru mormant”? De impietrirea sarpelui, de prada bogata a pescarilor, de aflarea apei acolo unde nu spera nimeni, de deschiderea si revarsarea cerului peste Egina cea insetata care timp de doi ani si jumatate nu cunoscuse ploaia, de scoaterea acelui copil al Eginei de sub puterea duhului pitonicesc? Toate acestea sunt minuni savarsite in timpul vietii, despre care povesteste preanevoitorul monah cretan Abimelec in cartea sa.
       Si cele de dupa moarte, incepand in spital cu tamaduirea paraliticului de langa patul sau, peste care au pus flanelul sfantului? Pastrarea trupului sau intact timp de 20 de ani, izvorarea mirului din sfantul sau trup ca boabele de roua, buna mireasma mai presus de fire, care nu s-a imputinat niciodata ! Si multe altele nenumarate , minuni ce se vor mai petrece in fiecare zi! Si multe altele ramase nescrise si nestiute, care sunt si cele mai multe.
       De aceea, cu ajutorul dumneavoastra, haideti sa redam lumii intregi faptele, intamplarile, minunile in care ati simtit harul si "lucrarea" Sfantului Nectarie, marele facator de minuni.
       Rog pe aceasta cale pe toti cei care au beneficiat de ajutorul Sfantului, sa scrie marturiile lor pe adresa de email: minuni@sfantulnectarie.ro, sau sa completeze formularul de mai jos , urmand ca in maximum 24 de ore acestea sa fie publicate aici.
          Doamne ajuta !


Ioan, 19-07-2014

 Aseara nu puteam adormi din cauza unei dureri la masele care persista, nu-mi dadea deloc pace. M-am rugat Sfantului Nectarie si Sfantului Efrem din toata inima sa ma ajute sa pot adormi, sa-mi treaca durerea, iar eu voi marturisi aici, pe site, cele intamplate, imediat ce ma voi trezi. Durerea a inceput sa ma lase, usor usor si am reusit sa adorm. Acum cand m-am trezit nu mai am nimic. Multumesc din suflet Sfintilor nostri dragi ca sunt mereu langa noi!


Alina, 19-07-2014

 Revin cu o alta minune care s-a intamplat de curand (o ora). Baietelul meu de 4 ani s-a trezit din somn, plangand si acuzand dureri de stomac. In acest timp eu citeam Acatistul Sf. Nectarie. I-am pus degraba iconita cu Sfantul pe burtica si L-am rugat sa-i amelioreze durerea (din pacate nu am mir de la candela Sfantului) si nu au trecut 5 minute si durerea a disparut. Multumesc dragutului meu Sfant Nectarie si ma voi ruga in continuare pentru rezolvarea tuturor problemelor. Credeti in Sfantul Nectarie pentru ca este Mare Facator de Minuni!


Ana Preoteasa, 19-07-2014

 Multumesc Bunului Dumnezeu Domnului Iisus Hristos, Sfintului Nectarie, pentru ca a venit la noi daca noi nu am putut sa mergem la El si ne a implinit dorinta; ii mai multumesc pt minunea de nepotica ce ne a dat o si pt ajutorul meu si al familiei mele in calatoriile noastre, pt sanatatea noastra, pt ca este cu noi mereu si multumesc tuturor entitatilor divine, carora ma rog, multumesc, multumesc, multumesc! Si ii rog sa ma ierte ca nu am marturisit pina acum; Doamne ajuta pe toata lumea, Amin!


Alexandra, 19-07-2014

 Au trecut aproape doua saptamani de cand am promovat examenul de bacalaureat ... Dupa ce am dat proba la istorie am fost efectiv distrusa, credeam ca nu o sa promovez, am plans foarte multe deoarce pentru mine chiar este important acest examen. Intr-o seara nu stiam ce sa mai fac si am cautat pe internet \"minuni\" iar aici l-am descoperit pe Sf. Nectarie, am citit numeroase minuni infaptuite, ceea ce spre rusinea mea nu credeam ca se pot intampla. Insa am inceput sa ma documentez si sa ma rog cu sufletul drept, dovada minunea mea a fost promovarea acestui examen. Acum cred cu tarie in acest lucru si multumesc din inima Sf. Nectarie lui Dumnezeu pentru tot!! Nu incetati sa va pierdeti rabdarea si credeti cu tarie si sincer pentru ca pentru fiecare ne este rezervat ceva. Regret ca nu am scris mai devreme ...Insa totul este complet adevarat.


Diana, 19-07-2014

 As vrea sa-i multumesc Sf. Nectarie, Maicii Domnului, tuturor sfintilor si Bunului Dumnezeu pentru ca ma ajuta. In luna mai a acestui an (2014), am aflat ca feciorasul meu Alex (3 ani), are cancer - Neuroblastoma, stagiul 4. Nu ne-a venit sa credem, nu a fost bolnav de cand il stim si acuma... avea o boala la care nu ne-am asteptat. Imediat am inceput tratamentul. Din cauza ca cancerul e in stagiul 4, avem de trecut prin toate metodele stiute. Doctorii ne-au zis ca sansele de supravietuire sunt de 40%-50%. Tratamentul dureaza de la 9 luni la un an si jumatate. Eu cu sotul meu nu am apelat la bunul Dumnezeu pana acuma. Am crescut in familii, in care credinta nu era pe primul plan. Cateva zile in urma, prietena mea, care traieste in Bucuresti, mi-a zis de Sf. Nectarie. De minunile bunului sfant. Cred ca a fost o minune ca am aflat tocmai de Sf. Nectarie, facatorul de minuni. Am inceput sa citesc biografia lui, minunile pe care le facuse si le mai face, si... am inceput sa ma rog in fiecare zi sa-i dea copilasului meu rabdare, tarie... sa treaca cu bine de perioada asta grea din viata lui. Citesc in fiecare zi Acatistul Sf. Nectarie si ma rog sa se roage la Bunul Dumnezeu sa faca o minune si sa-i dea grabnica insanatosire lui Alex. Recent am avut al 3-lea ciclu de chemoterapie. Copilasul meu a avut o perioada grea. Nu putea manca, vomita. M-am rugat la Bunul Dumnezeu si Sf. Nectarie si i-a trecut. A inceput sa manance, sa fie mai activ. Mai are perioade cand nu are pofta de mancare si mai vomita, dar nu-s asa dese. Cred ca Sf. Nectarie, impreuna cu alti sfinti tamaduiesc pentru copilasul meu. Inca o minune care s-a petrecut, dupa ce am inceput sa ma rog Sf. Nectarie, e ca fratele meu, care are deja varsta de 36 de ani si nu are o familie, nu are nici casa, nici masa, a hotarat sa se insoare, sa aiba o familie, sa se apuce de treaba. II multumesc din suflet Sf. Nectarie si Bunului Dumnezeu ca ma ajuta pe mine si pe oamenii dragi mie.


Ioana, 19-07-2014

 Nici nu as sti cu ce sa incep..sunt atatea lucrurile bune care mi se intampla in viata si asta datorita bunului Dumnezeu care impreuna cu sfintii Sai fac orice posibil. Pe Sf. Nectarie l-am cunoscut acum 1 an cand aveam niste probleme sufletesti ca sa zic asa.. parca mi-a aparut in cale exact cand trebuia, m-a ghidat, m-a ascultat, m-a indrumat spre ce e bune pentru mine. Am fost plecata din tara, insa am revenit pentru a-mi da licenta. Vreau sa marturisesc ca nu ma simteam pregatita mai deloc, tinand cont ca am pierdut contactul 1 an cu facultatea, insa stiam ca trebuie sa o dau (licenta). Stiam ca o sa fie bine, desi aveam mari emotii datorita volumului mare de materie pe care trebuia sa o parcurg. L-am simtit pe Sf. meu iubit Nectarie langa mine, ceva ma linistea si stiam ca o sa fie bine... Am luat licenta cu bine, am scapat!!!!!. Multumesc din inima sfinte. Orice e posibil cu credinta. Ajuta-ma in continuare si lumineaza-ma sa stiu daca ceea ce vreau sa fac pe viitor e bine sau nu. Indruma-mi pasii spre ce e mai bine pentru mine. De asemenea multumesc din suflet parintelui Arsenie Boca, Sf. Parascheva, Sf. Nicolae, Sf. Mina, Sf. Efrem cel Nou., Maica Domnului ....Mare este Imparatia Ta Doamne si infinita este iubirea Ta pentru noi!


Dana A., 20-07-2014

    Ajutor de la Sf. Nectarie.
  L-am cunoscut pe Sf. Nectarie destul de recent, cam de un an, dar de atunci, nu a fost rugaciune la care sa nu imi ofere ajutor. Se vede treaba ca din delasare, nu am retinut, toate minunile pe care le-a facut sfantul in viata mea, dar voi mentiona cateva, si cele mai recente. Sotul meu nu isi gasea serviciu, iar rugandu-l pe sfant, in scurt timp s-a angajat, mie mi-a iesit o infectie in obraz de la o masea netratata, simteam o biluta dureroasa si obrazul crescand, atunci am spus in sinea mea: \'sfinte, ai tu grija de problema asta!\' si  dand cu mir de la candela sfantului de la Eghina, in 2 zile infectia s-a retras. Astazi am aflat rezultatul la un examen important, l-am luat, dar stiu ca nu am scris suficient/bine, dar l-am rugat pe sfantul Nectarie sa ma ajute si mi-am pus toata nadejdea in ajutorul lui si iata ca s-a milostivit iar de mine. Dar am cerut ajutor si altor sfinti, Sfintei Fecioare, Sf. Constantin si Elena, Sf. Vlasie, Sfintilor parinti Ilie Cleopa si Iustin Parvu. Slava Lui Dumnezeu si sfintilor Lui!


Niculina Diana, 20-07-2014

  Revin pe acest site pentru a multumi Preasfintei Treimi, Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, Sfantului Ierarh Nectarie, Sfantului Ierarh Nicolae, Sfantului Ioan Rusul, Sfantului Apostol Iuda Tadeu, Sfantului Efrem cel Nou, Sfantului Spiridon, Parintelui Arsenie Boca si tuturor Sfintilor pentru nemarginirea de minuni, daruri si binefaceri pe care le revarsa zi de zi asupra noastra. Va multumesc pentru minunea pe care ati facut-o in data de 11.06.2014, cand ati oprit-o pe mama din drumul spre Germania, spre un loc de munca ce nu era deloc bun, dupa cum am aflat ulterior. Va multumesc pantru ca ori de cate ori am avut o problema de sanatate si v-am cerut ajutorul, problema a disparut (i-ati vindecat sorei mele sensibilitatea nervului optic si alergia puternica, i-ati vindecat durerea de cap si de picioare mamei mele, m-ati vindecat de o forma de gripa de care nu reuseam sa scap, cu toate ca am luat o multime de medicamente). Va multumesc pentru minunea pe care ati facut-o cu sora mea, aceea de a promova examenul de definitivat. A fost un examen foarte greu si de acest examen depindea pastrarea locului de munca. In ziua examenului, va multumesc din suflet ca ati fost alaturi de sora mea si i-ati insuflat stiinta si ati ajutat-o sa trateze toate subiectele. Va multumesc pentru ca, desi nu a invatat atat de mult, cu ajutorul dumneavoastra, de fapt numai cu ajutorul dumneavoastra, a promovat sora mea acest examen foarte greu.
  Din tot sufletul meu vreau sa va multumesc, mai ales pentru marea minune pe care ati facut-o astazi cu mine si familia mea, aceea de ajunge la Sfintele Moaste ale Dumneavoastra Sfinte Nectarie, venite pentru doua zile in Petrosani. O bucurie imensa ne-a cuprins cand am ajuns la racla, mai ales ca de doi ani ne doream sa ne inchinam Sfintelor Moaste. Va multumesc pentru toate cate ati facut necontenit si neconditionat pentru mine si familia mea si va rog sa fiti si de acum incolo alaturi de noi, pentru ca numai cu dumneavoastra alaturi totul este mai usor si totul este realizabil! Numai cu dumneavoastra alaturi putem birui! „ De poti crede, toate sunt cu putinta celui ce crede’’ (Marcu 9,23)


Maria S., 20-07-2014

 Ma numesc S. Maria din Piatra Neamt. M-am hotarat sa fac cunoscuta minunea pe care au facut-o Sf. Nectarie si Maica Domnului cu mine. Sunt profesoara si de curand am sustinut examenul de definitvat. Pentru mine promovarea acestui examen era foarte important atat pt faptul ca nota minima este 8 dar si pentru ca starea sanatatii mele este cam precara (am avut ceva probleme la inima). Eram foarte nehotarata in ceea ce priveste inscrierea la acest examen (repet, din cauza sanatatii mele). M-am hotarat intr-o seara dupa citirea acatistului sfantului Nectarie trag la sorti daca merg sau nu la examen (l-am rugat pe sfantul sa imi spuna ce sa fac?) Raspunsul ales a fost afirmativ, asa ca m-am hotarat sa ma inscriu si sa sustin inspectiile punandu-mi nadejdea in Dumnezeu si Sf Nectarie. S-a apropiat si perioada examenului; am invatat cat am putut dar in fiecare seara faceam acatistul sfantului si ma rugam sa ma ajute. Minunile au inceput sa apara.....in dimineata examenului am trecut pe la biserica cu hramul Sf. Nectarie unde se gasesc si o particica din moaste. M-am rugat cu ardoare, am privit icoana sfantului si am cerut sa ma binecuvinteze. Intrand in sala de examen, cat timp am asteptat nu am avut nici o emotie si nici o stare de rau. Am simtit atunci ca sfantul e alaturi de mine. Minunea este ca in timpul examenului am observat cum parca cineva imi spunea sa scriu raspunsul ca asa e bine. Am tratat toate subiectele si am iesit de la examen foarte multumita sufleteste. Pana la afisarea rezultatelor pentru mine a fost o perioada de chin dar ma rugam continuu ca iau acest examen. Rezultatul a fost mai mult decat satisfacator...am luat nota 9,35. multumesc Bunului Dumnezeu, Maicii Domnului, Sf. Nectarie si tuturor sfintilor pentru ajutorul dat. Stiu ca in orice necaz sau ispita ajutorul imi este doar de la Dumnezeu si sfintii Sai. Doamne ajuta!


Valentina Maria, 20-07-2014

 Revin pe acest site pentru a multumi Preasfintei Treimi, Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, Sfantului Ierarh Nectarie si tuturor Sfintilor. Ieri, 18.07.2014, la sfarsitul slujbei de Sfantul Maslu, am aflat ca Moastele Sfantului Ierarh Nectarie s-au adus la Petrosani, judetul Hunedoara, la 25 km de localitatea in care traiesc. De cand am inceput sa ma rog Sfantului, din 2012, mi-am dorit sa ajung la manastirea Radu-Voda, ca sa ne inchinam eu si familia mea la racla cu Moastele sale. Tot intrebam cum se ajunge, unde sa ne cazam, pentru ca din Uricani pana la Bucuresti sunt aprox. 390 km. Am aflat ulterior ca particele din Moastele Sf. Nectarie sunt si la Schitul Nandru, din judetul meu, Hunedoara, insa nu am ajuns sau nu mi-am facut timp sa ajung acolo (pentru ca daca dorim sa facem cu adevarat un lucru, reusim!) Revenind, astazi, la ora 7, am ajuns la biserica cu hramul Sf. Ilie, unde pentru 2 zile ( 18.07.2014, seara si 19.07.2014, ora 15) au fost aduse Moastele Sfantului Nectarie. Nici nu va inchipuiti ce bucurie mare a fost pentru familia mea si pentru o vecina (care foarte recent a aflat si la fel de repede s-a si apropiat de Sfantul Nectarie - doamnei i-a fost depistata o tumora si simte ca Sfantul o va vindeca), pentru faptul ca Sfantul a venit la noi! Astazi nu a fost lume multa, ba dimpotriva, asa ca de trei ori am trecut si ne-am rugat la racla Bunului Nostru Sfant. Eu m-am rugat sa promovez examenul de definitivat in invatamant, pentru ca luni, 14.07.2014, am sustinut examenul si, desi dupa examen am iesit optimista, gandindu-ma mai bine, mi-am dat seama ca la un subiect puteam scrie si asta, la altul si cealalta si tot asa. Nota de promovare a acestui examen complex este 8 si tot ce mi-a mai ramas in aceasta saptamana a fost rugaciunea. Asa ca, am fost la slujbele Sfantului Maslu, miercuri si vineri, iar astazi am fost si m-am rugat Binefacatorului Sfant Nectarie asa cum am putut eu pacatoasa mai bine. Astfel ca, la ora 11.10, am aflat ca am promovat cu nota 8.20. Marturisesc ca pentru mine era ultimul an cand puteam sa dau examenul si implicit sa-l iau. Asa ca, mare a fost mijlocirea Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, a Sfantului Ierarh Nectarie, a Sfantului Efrem cel Nou, a Sfantului Nicolae, a Sfantului Spiridon, a Sfantului Apostol Iuda Tadeu, a Sfantului Ioan Rusul si a Parintelui Arsenie Boca la Indelung Rabdatorul si Ajutatorul nostru, Dumnezeu. Fie ca Bunul Dumnezeu, Preasfanta Fecioara, Sfantul Nectarie si toti ceilalti Sfinti Mijlocitori sa va aduca toate binefacerile de care aveti nevoie! Doamne ajuta! „Cele ce sunt cu neputinta la oameni sunt cu putinta la Dumnezeu!”(Luca 18,27)


Ramona, 21-07-2014

 Buna seara! As dori sa va impartasesc si dvs. ce mi s-a intamplat acum o ora. Eram la Manastirea Radu Voda, am stat la Paraclisul Maicii Domnului, iar cand am ajuns sa ma inchin la moastele Sf. Nectarie, in timp ce i-am spus problema care ma framanta, Sfantul a clipit! Pe moment am crezut ca mi se pare, dar stiu sigur ca sfantul a inteles problema care o am si ma va ajuta. Credeti in Sfantul Nectarie si acesta va va ajuta! Doamne Ajuta!


BSM, 21-07-2014

 Multumesc Sfinte Nectarie ca esti alaturi de noi mereu. Ai calatorit cu noi si am simtit prezenta Ta, am reusit sa ajungem si la Sfintele Tale moaste, din nou. Te rog din nou sa nu ne parasesti nici astazi caci avem un drum greu de parcurs. Ai grija de fetita noastra, care iti poarta numele. Sfinte Efrem, Sfinte Ioan Rusul minunati sunteti intre sfinti. Va multumesc ca faceti parte din viata noastra.


Narcisa, 21-07-2014

 Intâlnirea mea cu Sfântul Nectarie din Eghina s-a produs în urma cu vreo 3 ani, în urma unui necaz al baiatului meu cu cosurile care-i mutilau fata. Disperarea era la extrem dupa o multime de tratamente fara nici un rezultat; atunci la capatul puterilor am auzit ca Sfântul ar vindeca orice, si asa s-a si intamplat, dupa 9 vineri de rugaciuni cu lumânari aprinse si citirea acatistului s-a produs minunea, fata i s-a curatat fara nici o cicatrice, cu adevarat minune. A urmat admiterea la o facultate grea, 8 concurenti pe loc, rugaciunile catre Sfanta Maicuta si Sfântul Nectarie n-au ramas fara raspuns, media de intrare 9,98. Si examenele grele au fost absolvite toate cu note mari dupa rugaciunile la Sfantul Nectarie; la un examen nu am mai citit acatistul si acela a fost picat in conditiile in care invatase tot iar la restanta dupa rugaciune a luat 9. Sfântul Nectarie ajuta absolut la orice nevoie, trebuie doar sa te rogi cu credinta si sa crezi in puterea lui. Doamne ajuta la toata lumea!


Gica, 21-07-2014

 Nu am cuvinte sa multumesc Maicutii Domnului, Sfintilor Nectarie, Spiridon, Efrem, parintilor Arsenie si Paisie pentru adevarata minune care s-a produs in viata mea. Asa cum am mai spus in interventiile anterioare asteptam cu nerabdare ca baiatul meu sa-si dea licenta. Minunea s-a produs si el este acum licentiat. Slava lui Dumnezeu pentru toate. Am o rugaciune pe care o spun si care pe mine ma ajuta. Daca vreti sa o folositi sa va fie de ajutor. “Parinte Arsenie vegeaza-ne, Sfinte Nectarie ocroteste-ne, Sfinte Spiridoane Pazeste-ne, prea cuvioase parinte Paisie, apara-ne de vrajmasii vazuti si nevazuti, Sfinte Efreme ajuta-ne si ne linisteste, Maica Domnului ia-ne sub acoperamantul Tau, Doamne Iisuse Hristoase fiul lui Dumnezeu iarta-ne pe noi pacatosii si ne miluieste, AMIN”. Rugati-va neincetat si Dumnezeu ne va asculta ruga.


Cris, 22-07-2014

   Mare este puterea lui Dumnezeu !
  Si mare este puterea sfintilor bineplacuti lui Dumnezeu. Iarta-ma Sfinte Nectarie daca m-am indoit de ceea ce mi-ai transmis in vis. Iarta-ma si fii in continuare langa mine; am mare nevoie de tine Sfinte Nectarie. Rugati-va cu incredere Sfantului Nectarie, Sfantul meu drag, deoarece chiar este un zid de aparare, izvoraste tamaduiri si har bogat. In viata mea a facut nenumarate minuni. Iti multumesc Sfinte Nectarie si iarta-ma pe mine pacatoasa. Amin.


Danut, 22-07-2014

 Doamne Ajuta! Ar fi foarte frumos daca s-ar vorbi mai mult si despre Minunile pe care le face Sfantul Ierarh Nectarie la Biserica Sa din Cartierul Alexandru Cel Bun - Iasi. Au loc foarte multe Minuni in acest loc Sfant...Azi am fost la Biserica Sfantului Nectarie si am ramas placut impresionat, cand am vazut ce Biserica frumoasa si-a construit Sfantul Nectarie...cata bucurie, cat har Sfant este in Casuta Sfantului Nectarie, nu-ti vine sa mai pleci de acolo...De aceea credinciosii ar trebui sa dea mai multe marturii despre Minunile de care au parte in Casuta Sfantului Nectarie din Iasi.


Cornelia, 22-07-2014

  Multumesc Dumnezeule mare si bun, multumesc Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu, multumesc Maicuta Sfanta Fecioara Maria, Sfinte Nicolae, Sfinte Efrem cel Nou, Sfinte Nectarie cel bun si bland pentru toate binefacerile primite de la Bunul Dumnezeu, pentru rugaciunile voastre. De cand l-am cunoscut pe Sfantul Nectarie viata mea s-a schimbat in bine ....intodeauna Bunul Dumnezeu m-a ajutat in viata dar uneori pentru pacatele mele multe nu eram fericita ....nu simteam bucuria, asa ca m-am dus si m-am spovedit, prima oara la varsta de 43 de ani, la manastirea Radu Voda, si m-am rugat la moastele Sfantului Nectarie sa imi gasesc un loc de munca;  vreau sa spun ca ma rugam de un an pentru un loc de munca si nu l-am gasit, la o luna dupa ce m-am spovedit am gasit si locul de munca, un loc foarte bun de care sunt foarte multumita. Multumesc sfinte drag si bun si te rog ajut-ma sa pastrez acest loc, m-a ajutat sa gasesc cu chirie o casa ieftina intr-un loc unde casele sunt foarte scumpe....si m-a vindecat, impreuna cu Maicuta Fecioara cu Sfantul Efrem cel Nou, cu Sfantul Nicolae de o boala de care doctorii ziceau ca sunt suspecta, o boala rara care nu se vindeca si doar se controla prin tratament, s-a dovedit ca nu am acea boala si nici o alta boala, dar eu stiu ca a fost, dar am fost vindecata miraculos cu puterea Bunului Dumnezeu, de ce zic asta? pentru ca ma simteam rau si pe urma dupa ce am inceput sa ma rog, am inceput sa ma simt bine, ca o paranteza ....intr-o zi eram in casa si ridicand ochii am vazut icoana Maicii Domnului si am zis ....Maicuta ajuta-ma sa ma vindec, am auzit o voce in mintea mea care mi-a zis...dar esti vindecata....am multumit si mi-am vazut de treaba ...as vrea sa imi ajute Dumnezeu sa ajung anul asta in tara si sa ma tin de promisiunile facute Maicutei Sfinte si Sfintilor mei dragi,...Doamne, te rog intareste-ma in credinta, ajuta-ma sa iti fiu recunoscatore in fiecare zi pentru tot ajutorul primit si indruma-ma pe calea cea buna, pentru ca viata mea este plina de pacate. Elibereaza-mi sufletul si inima de toata rautate care o am, da-mi liniste sufleteasca, minte luminata si sanatate trupeasca; SLAVA TIE DUMNEZEUL NOSTRU, SLAVA TIE,...ALILUIA, ALILUIA, ALILUIA!


A., 22-07-2014

  „De poti crede, toate sunt cu putinta celui ce crede" (Marcu 9,23) Am ales sa incep intentionat cu aceasta fraza scrisa de doamna Niculina intruna dintre marturiile de mai sus. Calculatorul meu ba merge, ba nu, ba mi se incarca paginile, ba nu. Astazi a fost sa se incarce site-ul acesta ca sa va pot citi, dragii mei, citesc minunile pe care le traiti cu ajutorul Dumnezeu, Sfantul Nectarie, Maicuta Sfanta si toti sfintii sai. Ma faceti sa plang, sa descarc, sa ma bucur alaturi de voi, sa sper. Si eu am mii de multumiri de dat si voi ramane mai mult decat indatorata mereu pentru ajutorul ce imi este dat familiei mele, oamenilor pentru care ma rog si mie. Multumesc bunului Sfant Nectarie, Sfantului Efrem cel Nou cel ce alunga deznadejdea, scumpului si iubitului meu sfant Dimitrie Izvoratorul de Mir (el este sfantul inimii mele care m-a cautat primul, ca asa se spune ca sfintii te cauta), parintelui Arsenie Boca, Sfantului Mina, Sfantului Nicolae, Sfintei Parascheva, Sfantului Pantelimon, Sfantului Iuda Tadeu, Sfintilor Doctori fara de arginti, Maicutei Sfinte, Tatalui, Fiului si Sfantului Duh. Traiesc intr-un stres acasa sunt praf, momentele de liniste si inaltare, eliberare pe care mi le dau ei cu voia Domnului Nostru Iisus Hristos sunt de nepretuit. Ieri si alaltaieri eram tare mahnita, trista, deznadajduita. Tin foarte mult la un baiat cu care corespondez online (ca din Romania in Mexic) doar asa este posibil si multumesc cui a facut posibila aceasta legatura din 2009, el fiind o persoana publica. Mi-am dorit f mult sa-l intalnesc, sa-l cunosc, sa se uite si la mine, sa ma iubeasca, stiam in 2008 ca va veni la noi in Romania, fusese si in 2007 dar nu a iesit nimic. M-am rugat cu lacrimi la icoana Maicii Domnului sa mi-l dea, sa-l aduca la mine, sa-l cunosc si eu. Am simtit dintotdeauna ca este ceva mai mult decat o relatie superficiala, admirator-persoana publica. Plangeam, aveam lipsa de calciu (in mod ciudat numele lui complet este aproape de calciu). In 2008 am avut oportunitatea sa-l intalnesc fata in fata pentru cateva minute, sa schimbam cateva vorbe. Am multumit, m-am bucurat, dar m-am intors la ale mele, cele rele (din pacate mai mult decat bune). Insa cineva acolo a ales sa imi dea infinit mai mult decat cerusem...si dupa o scurta perioada cand avea cate vreun chat sau ceva si eram acolo imi raspundea (si imi raspundea cel mai mult) mie cea care cerusem de la Maica Domnului, de la parintele Arsenie Boca si de Sfantul Dimitrie sa mi-l apropie. In tot intunericul in care traiam cu o bunica bolnava si cu mine cu ameteli pe strada, teama, intr-o zi frumoasa de primavara, fara sa stiu, fara sa-l cred a intrat in viata mea. Au fost multe obstacole dar cu ajutorul lui Dumnezeu le-am trecut pe toate. Toate sunt cu putinta la Dumnezeu doar sa crezi ca le vei primi si le vei avea. Oameni din anturajul lui au ales intamplator sau nu sa se apropie mine, inclus mama lui. (Dumnezeu a lucrat si aici cu siguranta prin rugaciunile Maicutei Sfinte). Din pacate, nu stiu ce s-a intamplat cu el dar nu crede in Dumnezeu si a intrat intr-o secta de budisti. (a ales sa faca asta pentru ca cei cei spun ca sunt persoane credincioase se bat, se cearta se ataca. Eu am realizat ca este doar lucrarea celuilalt care ii ataca pe cei credinciosi ca nu-i are, ca pe cei pe care ii are usor, va dati si dvs seama. Imi pare rau de enorm de el si am sa ma rog pentru C. sa se intoarca la Dumnezeu. I-am spus de Sfantul nostru drag Nectarie, insa inca nu pe deplin cat de mult poate sa faca). Si sa revin, m-am apropiat mai mult de el si am ales sa ii scriu primind acest lucru de la o pers. apropiata pe un spatiu f privat al sau. Asta a fost alaltaieri. M-a socat reactia lui in scris. \"Nu te cunosc, nu stiu cine esti.\" Am plans 3 ore. Ieri dimineata am ales sa vb cu el, sa ma conving, sa ma conving. Mi-a raspuns imediat dar a zis acelasi lucru. Am fost distrusa, am plans alte 3 ore, cum sa imi spui ca nu. Pe la amiaza, mi-a zis cineva apropiat lui: \"A., crezi ca daca te cunoaste iti va spune asta telefonic?\" Nu am inteles imediat, dar spre amiaza am zis: \" Ok, putea sa sune oricine sa spuna ca sunt eu.\" Si atunci ma baga in probleme, sau il baga pe el. Si atunci a procedat corect, cu toate ca m-a durut si am suferit. In timpul asta, stiti cine a stat aproape de mine? Sfantul Dimitrie Izvoratorul de Mir si Sfantul Efrem cel Nou, ale caror acatiste si paraclis le-am citit ieri si apoi mi-am schimbat opinia. Au stat lipiti de mine la propriu. Poate am fortat eu putin mai mult, din prea multa dragoste, uneori simteam ca nu mai sunt eu (si eu sunt foarte rece, nu-mi manifest iubirea, dar cu el sunt asa, calda, iubitoare, sincera, pot sa ma deschid). Cum pot sa multumesc lui Dumnezeu doar pentru aceasta? Nu pentru altceva. Cum pot sa fiu nemultumita, sa-i reprosez, sa mai fac rele? Ma doare rau capul si sunt ametita de o perioada buna probabil din cauza pacatelor mele grele (din pacate am si blestemat si acum regret enorm si ma caiesc) si cu toate astea Dumnezeu se mai uita la mine pacatoasa si intinata. Bunicii mei sunt bolnavi, bunica a facut pneumonie, bunicul meu are momente in care nu e lucid si stau eu acum cu el, fac recuperare pentru picior si imi este foarte greu. Si cu toate astea, sfintii, Maica Sfanta si Dumnezeu ne primesc rugaciunile si cererile bune si ni le si indeplinesc. Ce prieteni mai buni ca ei sa ne dorim sa avem, sa avem, ce mama mai buna ca Maica Domnului, ce ocrotitori si indrumatori mai potriviti ca ei? Ce modele de urmat mai bune decat ei? E mai mult decat cerem si mai mult decat asteptam si vine tocmai cand nu mai asteptam si ne-am pierdut nadejdea. Multumesc infinit. Dumnezeu prin Sfantul Nectarie, Maica Sfanta si sfintii dragi inimilor voastre, sa va ocroteasca, sa va binecuvinteze si sa va indrume pe calea cea buna. O zi binecuvantata tuturor. Amin.


Roxana, 23-07-2014

  Anul acesta am fost intr-un pelerinaj in insula Eghina pentru a-i multumi Sfantului Nectarie pentru ajutorul acordat intr-o perioada foarte grea pentru mine; in primul rand l am rugat pe Sfantul Nectarie ca in viata aceasta sa nasc copii sanatosi fara malformatii intrucat am probleme cu rh-ul, sa nu am sarcini extrauterine, sa ma ajute cand voi avea probleme si ma voi ruga lui, sa ma ajute legat de un baiat cu care vreau sa fiu. M-a ajutat sa imi vindece problemele de la nivelul creierului legate de un abuz de cafea si ness si in problema legata de vrajile si farmecele care le am facut-la racla am simtit cum se ia ca un val de pe corpul si capul meu; si i-am spus sfantului ca el si Sfanta Paraschevi careia i-am cerut ajutorul si care mi l-a dat si ea in aceeasi problema de sanatate (l-am rugat pe Sfantul Nectarie sa ramana ajutorul Sfintei Paraschevi care mi l-a dat la Tembi) sa mi permita din cand in cand sa beau putina cafea sau ceva inrudit sau ciocolata; l-am rugat pe Sfantul Nectarie sa anuleze a tine ca promisiune a nu avorta sau a nu ma chiureta in viata aceasta in cazul in care voi primi ajutor de la el; m-a izbavit si de un juramant, mi-a dat ajutor cand i-am cerut zilele trecute sa rezolve o situatie dificila prin care trec; e langa mine sfantul si mi a dat ajutor si intr-o situatie intr-un conflict pe perioada pelerinajului sa ies bine.


Mihaela P., 23-07-2014

 Doamne ajuta, tuturor! Inainte de a marturisi ajutorul pe care Sfantul Nectarie, Maica Domnului, Sf. mare Mucenic Mina, Sf. Arsenie Boca si toti sfintii mi-l dau mie, pacatoasei; as vrea sa ii cer iertare Sfantului Nectarie pentru ca ieri, dupa ce am aflat niste vesti neplacute de la medic, am plecat plangand, deznadajduita si chiar gandindu-ma ca Sfantul nu m-a vindecat ca sa nu mai trec prin asa ceva. Iarta-ma Maica Domnului, iarta-ma Sfinte Nectarie, ca stiu ca te rogi pentru mine, desi nu merit! Ajuta-ma sa am credinta si rabdare! Acum cateva zile trebuia sa merg sa depun actele pentru schimbarea buletinului si cand am ajuns acolo era foarte aglomerat, insa m-am rugat Maicii Domnului si Sfantului Nectarie sa nu ma lase. Aveam pe bonul de ordine nr. 120, deci, ar fi trebuit sa astept cateva ore bune, dar o doamna de la rand mi-a oferit bonul 70, spunand ca si ea primise de la altcineva un bon cu nr. mai mic. Apoi m-am rugat Maicutei Domnului pentru mama mea sa reziste alaturi de mine, ea simtindu-se foarte rau si Maica Domnului a ajutat-o si a rezistat, chiar daca tusea foarte tare! Apoi chiar am putut merge cu mama la o biserica, pentru a multumi Domnului Dumnezeu pentru ajutor! In acea zi am rezolvat si alte probleme foarte repede si fara greutati, probleme pe care in mod normal, le-am fi terminat in cateva zile!


Alina, 24-07-2014

 Si eu ii aduc multe multumiri Sf. Nectarie ca m-a ajutat foarte mult; in luna februarie, sotul meu se duse pana la parintii lui, si la neamuri, dupa care el s-a dus la ocazie sa astepte masina ca sa vina in drum spre casa; si aparu un om si il lua cu masina, povesti necazul lui despre baietelul nostru ca era bolnav si nu prea manca, si indata acel om i-a dat sotului meu o carte cu Sf Nectarie, viata, minunile, acatistul, paraclisul si slujba; si i-am zis sotului meu ca aceasta a fost un semn de la Sf Nectarie ca a aparut in familia noastra, si am citit cartea si acatistul si m-a ajutat foarte mult Sf Nectarie, ca la analize ia iesit bn la baietelul nostru, si i multumesc Sf. Nectarie ca l-o ajutat pe sotul meu la examen, scoala de soferi, si maica noastra Fecioara Maria ii multumesc mult ptr darurile din ceruri; Sf. Nectarie intradevar face minuni impreuna cu toti sfintii din ceruri si Dumnezeu Tatal; Sf. Nectarie m-a ajutat si in necazuri cand am avut si cand n-am avut bani, el si Sf Mina; laudat sa fie Dumnezeu Tatal din ceruri si maica noastra Fecioara Maria si sfintii si mucenicii, mucenice, si ingerii din ceruri; Domnul sa va binecuvanteze pe toti. Amin. Aliluia!


Oancea Octavian, 24-07-2014

 Vreau sa multumesc din nou Sfintului Ierarh Nectarie, bunicutul meu drag, Dumnezeu Tatal, Domnului Iisus Hristos, Maicutei Sfinte si la toti sfintii mei dragi si iubiti pentru tot ajutorul de pina acum si care va sa fie si pentru toate binefacerile revarsate asupra mea si a familiei mele. Vreau sa multumesc din suflet Sfintului Ierarh Nectarie, bunicutul meu drag ca a ajutat-o pe fiica mea astazi la examen la facultatea de medicina unde a obtinut un rezultat bun si cu care ma mindresc. M-am rugat tot timpul Sfintului Ierarh Nactarie, bunicutul meu drag, Dumnezeu Tatal, Domnului Iisus Hristos, Maicutei Sfinte si la toti sfintii mei dragi si iubiti sa o ajute pe fiica mea, sa ii lumineze mintea si rugaciunile mele spuse cu dragoste si cu dreapta credinta au fost ascultate; vreau sa multumesc pentru ca suntem paziti de nevoi si de necazuri si suntem acoperiti cu dragoste si iubire ceea ce trebuie sa dam si noi semenilor nostri. Nu incetati sa va rugati cu dragoste, cu iubire si cu credinta si rugile vor fi ascultate si vom primi dragostea si iubirea SFINTILOR nostri iubiti pe care Dumnezeu Tatal, Domnul nostru Iisus Hristos ni i-au lasat sa ne apere si sa ne ocroteasca. Fara ajutorul lor nu putem realiza nimic pe acest pamint si fara dragostea lor am fi lipsiti de aparare. DOAMNE IISUSE HRISTOSE FIUL LUI DUMNEEU MILUIESTE-NE SI NE MINTUIESTE PE NOI PACATOSII. AMIN!


Cornelia, 24-07-2014

 Multumesc Sfinte Nectarie, multumesc Sfinte Efrem cel Nou, multumesc Sfinte Nicolae, multumesc Sfanta Fecioara Maria si Tie Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu pentru ajutorul dat azi dimineata, cand ma simteam foarte rau si rugandu-ma, voi mi-ati luat durerile care le aveam...SLAVA TIE DUMNEZEUL NOSTRU...SLAVA TIE ....ALILUIA, ALILUIA, ALILUIA!


Elena, 24-07-2014

  Sfantul Nectarie m-a ajutat la examenul de bacalaureat. Aproape toti colegii din clasa faceau pregatire in particular la matematica pentru a trece examenul. Eu nu imi permiteam sa platesc un profesor si nici nu eram o eleva foarte buna la matematica insa ma rugam Sfantului Nectarie sa ma ajute sa obtin 5 la mate si sa trec. Cand s-au afisat rezultatele am ramas uimita. Nu numai ca trecusem examenul dar eram printre primii din clasa. Alta data Sfantul Nectarie a ajutat-o pe mama sa plateasca o datorie de 5200 lei, bani pe care nu ii aveam iar termenul de plata se apropia. Tot cu ajutorul lui am reusit sa imprumutam bani, sa adaugam diferenta si astfel am platit datoria la timp. Ii multumesc Sfantului Nectarie care nu m-a lasat niciodata la necaz.


Mihaela, 24-07-2014

 Sf.Nectarie a facut cu mine mai multe minuni de cand l-am cunoscut, despre care am mai scris, ultima fiind noaptea trecuta cand m-am trezit din somn, tremurand, cu dureri f mari in abdomen si senzatia de sufocare. E a treia oara cand mi se intampla asta si cred ca nu mai apuc ziua urmatoare, insa in toate chinurile de atunci apuc sa iau din geanta Acatistul Sfantului, pe care il port cu mine mereu, si ma rog lui sa ma salveze, desi simt ca o sa mor atat de dureri cat si de sufocare.S i azi-noapte m-a salvat din nou si eu i-am promis ca o sa scriu despre minunea lui.


Cornelia, 25-07-2014

 Multumesc Tie DOAMNE, multumesc Maicuta Sfanta, multumesc Sfinte Efrem cel Nou, Sfinte Nicolae, si bunutului meu scump si bland, Sfantul Nectarie pentru azinoapte, ca m-am rugat lor sI am avut un somn linistit fara dureri..mult ajutor primesc din partea lor, si le multumesc din tot sufletul, si ii rog sa ma ierte si sa nu inceteze a se ruga lui Dumnezeu pentru mine pacatoasa...SLAVA TIE DUMNEZEUL NOSTRU, SLAVA TIE....ALILUIA, ALILUIA, ALILUIA!


Mihaela, 25-07-2014

 Trebuie sa va impartasesc minunile facute de Sfant si pentru mine, pentru ca de cand l-am gasit pe Sfant in viata mea totul este mai usor. Am auzit de Sfantul Necatrie atunci cand imi era mai greu: imi pierdusem un copil, apoi mi-am pierdut sotul, si mama mea a fost diagnosticata cu cancer... Dumnezeu si rugaciunile erau singura mea alinare. Ma simteam de multe ori nevrednica. Am auzit de Sf Nectarie si am inceput sa ma rog si sa citesc acatistul Sfantului. Si ma usuram in fiecare seara si am stiut ca o sa ma ajute. Visam sa ajung la o biserica unde erau moastele lui, sa fiu mai aproape de el, sa ma rog. Intamplator, cand eram in Sibiu in vizita, pasii m-au purtat spre catedrala, fara sa stiu ca acolo sunt moastele lui. Ca prin vis pasii m-au purtat exact in fata moastelor, am ingenunchiat si m-am rugat. Sf. Nectarie m-a ajutat degraba pentru ca nu peste mult timp, mi-am refacut familia si am ramas insarcinata si am un copil minunat. Mama mea se simte si ea excelent. Nu este rugaciune la care Sf. Nectarie sa nu raspunda, daca este chemat cu credinta. El este acum Sfantul ocrotitor al familiei mele. Doamne ajuta!


Alina, 25-07-2014

 Revin pe acest site, dorind sa multumesc din nou Sf. Nectarie, Sf. Efrem cel Nou si Maicii Domnului pentru minunea pe care au facut-o. M-am rugat inca de ieri pentru sanatatea sotului meu care este internat in spital. M-a sunat cu putine minute in urma pt a-mi spune ca azi il externeaza si vine acasa, urmand ca analiza principala sa soseasca peste doua saptamani. Acum ne rugam Sf. Nectarie sa iasa analiza bine si totul sa fie in regula. Multumim tuturor Sfintilor si Maicii Domnului pentru ajutor.


Alina, 27-07-2014

 Multumesc Sfantului Nectarie pentru ca ma ajuta ori de cate ori ma rog. M-am rugat pentru baietelul meu care nu se simtea bine si a avut un somn linistit, iar azi a fost mai bine! 


Manuela, 27-07-2014

 Minunile se petrec zi de zi in viata noastra; doar ca noi suntem prea grabiti, prea ocupati sa le vedem. Vreau sa marturisesc si eu aici cateva din minunile Sf. Nectarie. Ceea ce voi scrie s-ar putea sa va faca sa zambiti, stiu ca sunt persoane care au intr_adevar greutati foarte mari dar Sf. Nectarie cred ca ne asculta si ne da leac dupa nevoie. Acum cativa ani mi-am ras pur si simplu jumatate de unghie cu totul. Aproape imi pierdusem cunostinta de durere, nu suportam nici pansamentul, nici macar ca o picatura de apa sau aerul sa atinga rana. Aveam o sticluta de ulei de la Sf. Nectarie dar nici prin gind nu mi-a trecut sa apelez la acest remediu. Dupa doua zile, seara, inainte de culcare fetita mea ma chemà in baie si ma intrebà ce era varsat pe marmura din baie. Am vazut sticluta de ulei si mi-am spus "Doamne, dar e uleiul de la Sf. Nectarie, cine l-a varsat?". Nimeni nu stia nimic dar mi-am spus ca e pacat sa-l irosesc asa (pt. mine e mai valoros decat orice comoara pt. ca nu am de unde sa il iau, sticluta aceasta mi-o daruise sora mea) si l-am adunat strop cu strop cu o bucatica de vata. In tot timpul asta nu am mai facut caz nici de rana, nici de durere pt ca probabil erau suportabile. A doua zi o sun pe sora mea si vreau sa va spun ca atunci cand am o problema am un tic:  apàs cu degetul mare pe unghia degetului mic (degetul cu pricina). Vorbind si iar vorbind la un moment dat mi-am dat seama ca ticul meu nu se dezminte dar si ca subconstientul imi soptea dar cum poti daca rana este atat de dureroasa. M-am oprit un moment din conversatie, mi-am privit rana si ce sa va spun: era complet inchisa. Primul lucru pe care l-am putut articula a fost "stii, rana este inchisa complet si nu ma mai doare absolut de loc". O alta minune s-a intàmplat chiar astazi. In timp ce gateam, printr-o manevra gresita mi-am varsat pe tot antebratul o oala cu apa fierbinte. Arsura pe care am simtit-o m-a dus cu gindul ca va fi o problema destul de grava si deja imi imaginam consecintele. Dar de data aceasta mi-am adus aminte de bucatica de vata cu ulei de la Sf.Nectarie si desi e aproape uscata mi-am trecut-o peste brat si m-am rugat "fa macar sa-mi usureze durerea". Si asa a fost. Multumesc Maicii Domnului, tuturor sfintilor pt ajutorul pe care ni-l dau in fiecare zi.


Alexandra, 27-07-2014

 Azi Sfantul Nectarie, Doamne Doamne si Sfanta Fecioara mi.au dat un semn k imi asculta rugaciunile si stiu nevoile mele, cu ceva timp am descoperit pe Sfantul Nectarie prin intermediul internetului si am inceput sa il rog sa ma binecuvanteze si pe mn cu un copil, si eu si prietenul meu ne dorim un copil si se cam lasa asteptat pana acum minunea nu sa intamplat dar am credinta k in curand insa azi am mers la munca si eram cam ingrijorata k nu o sa ma descurc cu banii pana la salariu insa cand am descuiat usa si am intrat in locul unde lucrez mare mi-a fost mirata sa gasesc o bancnota mototolita si murdara pe jos, suma nu are importanta; dupa cateva minute knd am inceput munca am gasit din nou un portofelas cu ceva bani, intentia mea a fost sa caut un act sa stiu cui sa il returnez dar spre uimirea mea nu exista nici un act, nici un nume....nimik deci nu aveam cum sa gasesc proprietarul in acel loc perindandu-se mii de oameni, atunci mi.am dat seama k Dumnezeu ne stie nevoile fiecaruia si ne ajuta at knd speram mai putin; akum ma rog si sper ca in curand sa mi se implineasca si dorinta de a avea un copilas, am promis Sfantului Nectarie k o sa scriu despre fiecare minune mai mica sau mai mare care o sa mi se intample. Multumesc Sfinte Nectarie, Doamne Doamne si Sfintei Fecioare!!!!


Camelia, 27-07-2014

 Multumesc din suflet Sf. Nectarie care a mijlocit ca pt a doua oara sa primesc ulei sfintit de la manastirea Eghina Grecia, de asemenea multumesc si Sf Efrem cel nou care a mijlocit sa primes ulei sfintit tot din Grecia, manastirea unde adapostesc Sf moaste, multumesc Maicii Domnului, Sf Nicolae, Sf Spiridon, parintelui Arsenie Boca, parintelui Justin Parvu, parintelui Ilie Lacatusu si Domnului Iisus Hristos; multumesc ca ascultati rugile pacatoasei Camelia. Sa dea Dumnezeu si totii sfintii si Maica Domnului sa ajute pe fiecare care se afla intro durere sau cumpana. Doamne Ajuta.


Bad, 27-07-2014

 Multumesc Bunului Dumnezeu, Maicii Domnului, Sfantului Efrem cel Nou si nu in ultimul rand bunului meu sfant Nectarie, ca prin rugaciunile mele mi-a ajutat fata sa intre la Drept, in conditiile in care s-a hotarat sa dea la acasta facultate in prima zi de inscriere; i-am spus sa se roage la Sfantul Nectarie sa-i lumineze mintea. Am o icoana acasa cu acest minunat sfant si inainte de a pleca la examen am surprins-o cand se ruga cu cuvintele ei sfantului, m-am bucurat tare; in timpul examenului sotul m-a sunat si i-am zis sa caute biserica Sf. Nectarie din Iasi, sa se roage ptr fata, a ajuns foarte repede la biserica sub indrumarile unor cetateni, a ramas foarte impresionat de biserica, s-a rugat si a dat un pomelnic. Cand au ajuns acasa fata mea era foarte stresata, dar mi-a spus: mama am simtit ca m-a ajutat cineva. Acel cineva era Sfantul Nectarie. A venit si ziua rezultatelor si fata mea a luat examenul la buget. Rugati-va sincer si Domnul si sfintii nostri dragi va vor ajuta.


Lenuta P., 27-07-2014

 Revin pe site ca sa aduc multumiri Sfantului Nectarie si Sfantului Efrem care m-au ajutat sa iau permisul de conducere din prima fara prea multe emotii; deasemeni mi-am pus si aparat dentar de care imi era frica ca o sa ma doara tare dar este suportabil. Multumesc Mantuitorului si Maicutei Sfinte ca au grija de mine si de familia mea si ma rog Domnului nostru sa ne ierte pacatele si sa ne miluiasca. Doamne ajuta!


Adina, 27-07-2014

 De data aceasta n-am venit sa va vestesc ceva de bucurie, este doar o simpla marturie care intareste in credinta si minuneaza cum le aranjeaza Dumnezeu pe toate. Va scriu cu sufletul sfasiat de durere, bunica mea a murit joi dupa pneumonie, tumora la pancreas si la plamani si insuficienta renala din cauza diabetului, dupa doua saptamani de stat in spital si dureri cumplite si cu chinuri. Ma doare tare si-mi lipseste caci ea m-a crescut insa in ziua aceea, la acele ceasuri, am dat un google.ro si si-a dat singur San Menas de Alejandria in spaniola. Adica Sfantul Mina. Ma intrebam ce vrea sa imi zica, i-am citit acatistul. Bunica deja era f rau au dus-o inapoi la spital dupa ce inainte cu 2 zile o aduseseram acasa. Dupa ce am citit acatistul am simtit o liniste f mare. Bunica a avut langa ea acatistul Sfantului Nectarie, stim poate nu toata lumea ca Sfantul Mina si Sfantul Nectarie au slujit impreuna si sunt buni prieteni. Astazi am constatat ca Sfantul Nectarie a fost cu ea iar Sfantul Mina a venit sa ma imbarbateze si sa ma intareasca. Am citit paraclisul Sfantului Nectarie cand ea deja plecase la ceruri fara sa stiu treaba asta si din nou am fost linistita. Am crezut ca se va intoarce acasa, ca se va face bine, dar ea e fericita acum si are doua picioare (in 2008 si-a pierdut unul din cauza diabetului). Va rog din suflet rugati-va si pentru noi si pentru alinarea durerii noastre pentru mama mea Aurora, tatal meu Ioan, bunicul meu Francisc si pentru mine. Va multumesc din inima. Suntem distrusi de durerea pierderii ei, dar ma consolez cu gandul ca ea e bine acum. Dumnezeu sa va binecuvinteze si sa va ocroteasca. Amin!


Elena, 27-07-2014

 La Dumnezeu toate sunt cu putinta! Uimirea mea este imensa cand ma gandesc si vad cum Dumnezeu, Maica Domnului si Sfintii lucreaza pentru noi. Vin dupa o sarcina pierduta si dupa mai bine de un an de tulburari hormonale si cand credeam ca totul e pierdut pt mine, minunea primita a fost extraordinara. La monitorizarile lunare pe care le fac, parea ca nimic nu functioneaza bine. M-am rugat parca mai cu ardoare ca niciodata bunului Dumnezeu, Maicii Domnului,  Sf Efrem, Sf Nectarie, Parintelui Arsenie Boca, Sf Anton, Sf Sava, Sf Nicolae, Sf Mina, Sf Stelian, Sf Ioan Rusul, Sf Parascheva, Sf Filofteia, Sf Rita, Sf Xenia, Sf Ghelasie, Sf Fanurie, Sf Iuda Tadeu, Sf Ioan de la Sv, Parintelui Ilie Lacatusul, si i-am rugat mai mult ca niciodata sa nu ma lase. Fara a intra in detalii medicale, in 4 zile s-a schimbat totul in corpul meu. Medicul a exclamat: \"medicina e un nimic in fata lu Dumnezeu, eu nu ma mai pun cu El\". Mi-au dat lacrimi de fericire! Doamne ajuta tuturor!


Mihai N., 27-07-2014

   În multe situaţii din viaţă am simţit ajutorul Sfântului Nectarie, al Maicii Domnului, altor sfinţii și al îngerului păzitor pentru că toţi se roagă pentru noi.  Despre unele dintre ele am mai scris pe acest site, acum vreau să spun despre faptul că Dumnezeu m-a ajutat să mă și angajez chiar în domeniul în care am terminat facultatea. După terminarea facultăţii a trecut  destul de mult timp fară să am serviciu, mai aveam câteodată gânduri de tristeţe, dar gândul la mila lui Dumnezeu mă întărea mereu. Am mai citit din când în când Acatistul Sfântului Nectarie, Paraclisul Maicii Domnului, diferite rugăciuni, m-am rugat și în timpul Sfintei Liturghii, m-am rugat și cu cuvintele mele și pâna la urmă ajutorul a venit: luna viitoare voi începe serviciul.
  Să ne străduim să nu deznăjduim, să avem speranţa, nădejdea mereu în MILA lui Dumnezeu și DRAGOSTEA Lui pentru noi, pentru că dacă facem și noi ce putem (de exemplu pentru a lua note bune la facultate/școală trebuie să învăţăm, să ne străduim și pe lângă aceasta să ne rugăm cât se poate de sincer, Dumnezeu ne ajută, la fel și în cazul când vrem să ne găsim un serviciu, trebuie să încercăm să ne pregătim pentru domeniul în care vrem să lucrăm și să-i cerem ajutorul lui Dumnezeu) și ne rugăm cu sinceritate. El nu ne lasă.


Constanta, 27-07-2014

    Mari minuni daruite noua de sfantul Nectarie!
  Dupa medici, sotul meu trebuia sa fie mort demult.....

 Sfantul meu drag, Nectarie, a venit in viata mea in ianuarie 2006, cand sotului meu i se descoperise o tumoare maligna la rinichi. Buna mea prietena, mi-a daruit o iconita cu Sfantul Nectarie si mi-a spus ca la Manastirea Radu Voda din Bucuresti, sunt moastele Sfantului, fiind vindecator de cancer. Fara prea multa credinta, am pornit catre manastire, de unde am cumparat cartea cu viata si minunile Sfantului si m-am inchinat la Sfintele Moaste. Am citit cartea...si cam atat. Operatia a fost o reusita. Rinichiul a fost scos, impreuna cu tumoarea....m-am \"linistit\", daca pot spune asa, si mi-am continuat viata de unde o lasasem, fara Dumnezeu, fara recunostinta si multumiri Sfantului Nectarie, comportandu-ma de parca mi se cuvenea, iarta-ma Doamne, dar... Sunt unul dintre cei multi, care a trait o viata fara Dumnezeu, chiar daca era cu mine, nu-L vedeam, fiind binecuvantata cu toate bunatatile pamantului. Mai tarziu am aflat, ca Dumnezeu ma iubea asa cum eram si m-a asteptat. Mi-a dat un semn de mila in anul 1992, cand singurul meu fiu s-a imbolnavit de diabet zaharat. Avea doar 11 ani, dar n-am avut habar, am continuat sa traiesc, ceea ce consideram eu ca este viata si m-a asteptat inca multi ani, pana cand....in vara lui 2009, baiatul meu a facut retinopatie diabetica la un ochi si sotul meu, de la tumoarea maligna, facuse metastaze la plamani si ficat. Eram distrusa. Cand sufletul doare, nimeni si nimic de pe aceasta lume nu te mai alina. Moartea era langa noi, m-am uitat in jur si am realizat neputinta omeneasca......deznadajduita, am alergat spre Bunul Dumnezeu. Mi-a raspuns imediat, chiar daca nu meritam. Nu-L cunosteam si acum plangand, ma gandesc la cat de mare este iubirea ce mi-o poarta. Eram ratacita, nu gaseam drumul. Am inceput sa merg la biserica fara nici un elan, cu gand de plecare, nu intelegeam mare lucru. Ma gandeam sa ma spovedesc, dar neantelegand prea multe, am facut-o formal si m-am impartasit cu nevrednicie. Starea copilului meu se agrava. Dupa operatia la ochi, vasele de sange se spargeau, iar medicii se uitau neputinciosi, era la un prag de a se sinucide, gandind ca va orbi. Umblam ratacind pe strazi, zdrobita de durere si in disperare, m-am rugat Bunului Dumnezeu si am promis ca o sa-mi schimb toata viata.
  Drumul catre Sfantul Nectarie, Manastirea Radu Voda, era singurul care ma alina. Plangeam langa racla Sa, si speram sa ma ierte si sa ma ajute, deodata am simtit o mare usurare. Sfantul meu, care nu lasa pe nimeni dintre cei care alearga la El cu credinta, nu m-a lasat nici pe mine...multumesc Sfinte drag, Nectarie. Maicuta Domnului, Sfantul Nectarie, Parintele Arsenie Boca, la mormantul caruia ne-am rugat si alti sfinti dragi, mi-au daruit ceea ce nu cunoscusem pana atunci, fericirea de a-L cunoaste pe Bunul IISUS HRISTOS, care mi-a luat povara grea, ajutandu-ma sa-mi spun pacatele grele si sa cred cu toata fiinta mea in EL. Aveam credinta vie si spuneam tuturor, ca sotul meu n-o sa mai aibe nici o metastaza si fiul meu va fi bine. Parca nici acum nu pot sa cred ca Bunul Dumnezeu s-a milostivit de mine, nu meritam nimic din darurile lui. Medicii, uimiti, se uitau la CD-ul cu metastaze si la cel care-l facuse dupa un an, si nu stiau ce sa creada. Dupa ei, ar fi trebuit ca sotul meu sa fie mort demult. Mentionez, ca sotul meu, dupa ce am aflat de metastaze, a urmat un tratament naturist cu Bio Bran, atat, dar fara ajutor de la Dumnezeu nimic nu are putere. Au trecut patru ani si jumatate de-atunci si sotul meu e bine. Medicii, dupa doi ani, l-au declarat sanatos clinic, chiar daca are doar un rinichi, au considerat ca e apt de munca, ridicandu-i si pensia de boala, Slava lui Dumnezeu, iar fiul meu...retinopatia diabetica i-a stopat. Dupa aproape 22 ani de diabet necontrolat (si medicii se mira), el nu are nici o complicatie si la fiecare control, vederea la ochiul operat se imbunatateste. Acum, fiecare clipa a vietii mele o consider minune si nu voi inceta a vorbi despre minunile si comoara pe care am gasit-o si ma face atat de fericita (despre minunile din viata mea am scris in \"Formula As\", la puterea rugaciunii, in August 2010. De-atunci, Manastirea Radu Voda este cel mai drag loc de pe pamant, unde ma-ntorc mereu cu drag si cand mi-e bine, dar si cand sufletul mi-e greu. Langa racla cu pretioasele moaste, am gasit comoara, am gasit ce nu credeam vreodata ca exista, fericirea fara margini, care este Bunul Dumnezeu si povestesc cu drag, daruind iconite si carti, cu viata, minunile si acatistul Sfantului Nectarie, celor care sunt, cum am fost si eu. Stiu ca multi din jur sunt sceptici, din pacate, chiar si sotul meu, care a trait minunea si cand nu vrem sa schimbam viata, gasim argumente si explicatii, dupa cum dorim, refuzand adevarul si ramanem in mizeria vietii, pacalindu-ne cu \" cred in Dumnezeu, dar nu sunt habotnic\", habotnicie, in ochii celui care nu doreste schimbarea, insemnand. spovedanie, post, rugaciune, participarea la Sfintele Slujbe...Cand ne insotim cu mandria, trufia, si ne comportam, raportandu-ne strict doar la cele pamantesti, e greu de crezut in minuni. O prietena, cand a venit in casa mea, dupa ani, si a vazut multele icoane, m-a intrebat, te-ai pocait? Pocainta, din pacate, pentru multi inseamna sectari, dar ei nu stiu ca pocainta inseamna sa-ti recunosti pacatele in fata lui Dumnezeu, sa incerci sa nu le mai faci, sa-ti para rau ca le-ai facut, sa nu mai judeci, sa fi smerit si astfel iubindu-l pe Dumnezeu, ii iubesti pe toti si te imbraci in haina noua. Cu haina noua, toate le vezi daruri de la Dumnezeu, ai bucuria vesnica, nu mai ai teama de nimic....ca esti cu El.....mereu, mereu.


Cris, 28-07-2014

 Iti multumesc Sfinte Nectarie pentru ca imi asculti rugaciunile si imi indeplinesti dorintele cele placute lui Dumnezeu. Iti multumesc pentru ca m-ai ajutat sa-mi iasa bine analizele, ocrotitorul meu drag.


Stela, 28-07-2014

  L-am cunoscut pe Sfîntul Nectarie din întîmplare, cãutînd prin internet rugãciuni si informatie cum sã o ajut pe mama mea, care a fost diagnosticatã cu tumoare la sîn prin 2003, atunci dupã cîteva cure de chimioterapie si radioterapie, tumoarea a fost stopatã, ea a refuzat sã fie operatã. Prin noiembrie 2013 i-a apãrut o durere acutã la cap, care nu-i permitea sã facã nici o miscare. Din motiv cã nu puteam întelege originea si cauza acestor dureri am efectuat mai multe investigatii inclusiv si tomografia computerizatã a creierului în urma cãreia s-a constatat existenta unei tumori pe creier. Au urmat iarasi cure de chimioterapie.
  Mama mea fiind o femeie evlavioasa, rugãciunea de fiecare zi a fost si este nelipsitã. La acel moment, din acea clipã cînd am aflat vestea despre tumoare, am inceput mai des sã citesc acatistul Sfîntului Nectarie, cãt si ale altor sfinti. Am trimis si  o scrisoare la Mãnãsrire în Eghina cu rugãmintea de a-mi trimite ulei de la candela Sfîntului. Din moment ce am trimis scrisoarea trecusera mai mult de o lunã de zile, însã rãspunsul nu venea. Pe data de 08 ianuarie 2014 am fost invitati la niste prieteni ai familiei care s-au mutat în casã nouã si urmau sã o sfinteascã. Discutînd cu preotul care a sãvîrsit rugãciunea de sfintire am aflat cã acesta aduseserã din Eghina pãrticele din Sfintele Moaste ale Sfîntului Nectarie, ale Sfîntului Efrem cel Nou si ale sfintilor Mucenici din Aiud si pe care le avea cu el, din motiv cã a fost în vizitã la pãrintii sãi care erau grav bolnavi. Vestea cã sînt moastele atît de aproape m-a fãcut sã mã încredintez cã Sfîntul Nectarie este aproape de cei ce se roagã lui, chiar si soþul meu mi-a spus sã nu mai astept rãspuns la scrisoarea pe care am trimis-o în Grecia, cãci Sfîntul singur a venit la mine!
  Noi locuim în Chisinãu, preotul respectiv este dintr-o localitate de la sudul Republicii Moldova, am mers cu mamica mea întracolo, pentru a putea si ea sã se închine sfintelor moaste. Între timp am primit si coletul din Eghina cu ulei de la candela Sfîntului Nectarie, cîteva iconite si Acatistul Sfîntului, eram atît de emotionatã încãt tremuram toatã o zi întreagã. Curele de chimioterapie pe care le-a urmat mama, vre-o trei la numãr, le-a suportat usor, durerile de cap au încetat, a cedat însã inima, astfel medicii de la spitalul oncologic ne-au anuntat cã-i este contraindicatã administrarea chimioterapiei.
  Cu vreo luna în urma însã a început iarãsi sã se simtã rãu, ameteli, greatã, vomã. Crezînd cã este vorba despre o intoxicatie alimentarã mama a fost internatã în spital, unde fiindu-i efectuate mai multe investigatii s-a constatat cã tumoarea pe care o are la creier este în dezvoltare cu multiple metastaze si ne-au explicat cã medicina este neputincioasã în fata acestei situatii. Acum este la ea acasa, imobilizatã în pat, este foarte slãbitã din cauza cã orice mãnîncã sau bea este aruncat înafarã.
  Ne rugãm în fiecare zi sã aibã Dumnezeu si Sfintii S ãi grijã de ea, sã-i usureze durerile si sînt încredintatã cã o ajutã, cãci de trei zile zice cã nu are dureri, întelegem cã într-o bunã zi ea o sã plece la Domnul, ne este tare dureros cã nu o putem ajuta decît cu rugãciunile noastre.
  Acum, citind despre minunile pe care le face Sfîntul Nectarie sînt tot mai mult încrezatoare cã Sfîntul a lucrat si la zãmislirea si venirea pe lume a fiului nostru, fiind împreunã cu soþul meu de aproape trei ani, eu tare mult îmi doream un copil, el fiind la a doua cãsãtorie încã nu era gata pentru al treilea copil. De ziua pomenirii Sfintei Parascheva 14 octombrie 2008, totodatã fiind si ziua mea de nastere, au fost aduse la Chisinãu spre închinare, din Grecia, moastele mai multor sfinti, printre care si ale Sfîntului Nectarie. Am fost si noi si ne-am închinat la Sfintele moaste, astfel în aceeasi lunã am rãmas însãrcinatã.
  De fiecare datã cînd mã rog Sfîntului Nectarie îi simt prezenta si sînt încrezutã cã oricine se roagã lui cu credintã este ascultal si ajutat.
  Doamne ajutã!


Nelly, 28-07-2014

 Ma pregatesc demult sa scriu si eu despre minunile facute de Sf Nectarie in viata mea, dar eu pacatoasa am lasat de pe azi pe maine; de foarte multe ori am vazut ajutorul Sf Nectarie si de fiecare data cand cer ajutorul Sf ma rasplateste, chiar daca nu pe moment si am impresia ca rugaciunile mele au ramas fara raspuns mai devreme sau mai tarziu sf le oranduieste pe toate asa cum trebuie nu dupa cum ne dorim noi; ma rog Sf Nectarie sa imi fie ascultate rugaciunile sa imi gasesc un servici mai bun decat cel actual, ma rog pt sanatatea nepotelului meu care are un defect ventricular stang subaortic si avem nadejdea ca pana la un an acest defect se va inchide si nu va ajunge la operatie. Multumesc Sf Nectarie care mijloceste pt noi si nu ne lasa de izbeliste. Doamne iarta-ne noua greselile si ne mantuieste pe noi!!! Amin!!!


Radu, 29-07-2014

 Rugati-va cu credinta sfintilor! Multumesc Sf Nectarie si Sf Efrem cel Nou ca mi-au ascultat rugile pentru gasirea unui job. In 2 zile am gasit nu un job, ci 2...


Ioana, 29-07-2014

 Doamne ajuta! Marturisesc si eu ajutorul Sfantului Nectarie, al Sfintei Xenia de Sankt Petersburg, Sfantului Ioan Rusul, Sfantului Nicolae, Sfantului Spiridon, parintelui Arsenie Boca si mai ales Maicii Domnului si altor Sfinti. Eram foarte deprimata cu serviciul, deoarece lucram intr-un mediu foarte stresant, nemultumiri, ma rog, cei care au parte de asa ceva stiu la ce ma refer. Ma rugam mereu sa ma ajute Dumnezeu sa scap de acest serviciu, cu toate ca stiam ca pentru pacatele mele mi-e asa de greu (ma gandeam si ca sunt atatia care nici macar nu au loc de munca si eu sunt nemultumita), dar Dumnezeu la timpul potrivit nici mai devreme, nici mai tarziu mi-a gasit un nou loc, la care nici macar n-am visat. Salariu era un pic mai mic, dar tot am zis Slava Domnului pentru el; La trei luni, mi-a marit exact cu cat ma asteptam eu, in contextul in care aici nu prea se maresc salariile. Multumesc Doamne. Minunat esti Doamne intre Sfiintii Tai. N-o uit nici pe Sfanta Xenia care a contribuit si ea la aceasta minune si nici pe Sfantul Mina, nici pe Sfantul Ioan Botezatorul. O sa revin si cu alte minuni pe masura ce se intampla, pentru ca stiu ca Sfantul meu drag, Sfantul Nectarie e alaturi de mine. Amin.


Bianca, 29-07-2014

  Dumnezeu ne cere atat de putin, noi insa, pacatosi, uitand cat de mult ne iubeste Tatal nostru din Ceruri, tragem sa ne incantam tot mai mult si mai mult doar firea noastra umana, slaba si neputincioasa. Traim pentru a strange, dar nu ganduri bune ci averi cat mai mari, ne invrajbim din motive stupide si de nimic, inimile noastre, in care ar trebui sa salasluiasca Duhul Sfant, sunt impietrite si nu mai cunosc mila, compasiunea, umanitatea... Uitam sa ne pese, uitam sa avem grija, sa ne preocupam in permanenta de sufletele noastre, sa fim milostivi si sa nadajduim in dragostea si mila lui Dumnezeu. Si totusi El nu ne lasa. Ne ia in mainile Sale puternice si ne ocroteste sufletele si trupurile, ne iarta greselile si ne daruieste timp pentru a le repara.
  Cum putem trai asa, fara sa ii multumim in fiecare zi Tatalui Ceresc pentru fiecare frunza, fir de iarba, pentru fiecare raza, pentru zambetele de care avem parte, pentru trairile pe care El ni le ingaduie.
  \"Luati si gustati, ca bun este Domnul!\".
  Nu deznadajduiti, dragii mei, in puterea nemasurata a Tatalui Nostru, in rugaciunile frumoase ale Maicutei Sale, care ne ocroteste si ne iubeste, in rugaciunile fierbinti ale Sfintilor nostri buni.. Cum sa dezanajduim cand avem atat de multi Sfinti rugatori pentru sufletele noastre? Ce ne mai trebuie pentru a fi fericiti? Doamne ajuta!


Mihaela, 29-07-2014

 Ma numesc Mihaela si scriu pentru a treia oara anul acesta. I-am promis Sf. Nectarie ca, de cate ori face o minune pentru mine, o voi marturisi tuturor. Nu mai departe de saptamana trecuta m-a ajutat sa trec un necaz legat de serviciul meu. L-am rugat fierbinte sa ma ajute ca totul sa fie bine (desi nu am crezut initial nici o clipa ca se va rezolva) si a fost. Cu ajutorul LUI. De asta, nu m-am indoi nici o secunda. Anul mi-a fost alaturi in momente foarte grele. Cu o credinta mare m-am rugat fierbinte si momentele grele au trecut. Insa, am crezut cu toata fiinta mea in EL. Si m-a ascultat. I-am promis ca voi spune tuturor minunea si ca 40 zile, in semn de multumire, voi citi Acatistul. Multumesc, Sf. Nectarie!


Loredana, 29-07-2014

 Îi multumesc Bunului Dumnezeu, Sfintei Fecioare Maria si Sfântului Părinte Nectarie pentru minunea, pentru binecuvântarea primită. Mult ne-am rugat să avem un copilas si eu să îmi găsesc alt serviciu. Dumnezeu mi-a ascultat rugăciunile, din mai am luat examen pentru alt serviciu, iar acum două zile testul de sarcină a iesit pozitiv. Sunt însărcinată. Multumim Doamne pentru tot ceea ce faci pentru noi si iartă greselile si păcatele noastre. Ajută-mă Doamne să fie bine sarcina si să nasc peste nouă luni un copil sănătos. Asa că nu uitati să vă rugati. Dumnezeu, Sfântă Fecioară Maria | Sfântul Nectarie sunt alături de noi, ne dăruiesc tot ceea ce noi avem nevoie. Să fim mai buni, să facem milostenii, să facem cinste Domnului Nostru si ne va ajuta. Doamne iartă păcatele noastre si multumim pentru tot. Doamne ajută!


Roxana, 29-07-2014

 Am dat si eu peste realatari ale oamenilor care sustin ca Sfantul Nectarie i-a ajutat sa-si gaseasca un job. Am citit si eu acatistul fara sa am asteptari foarte mari si spre surprindere mea la nici o ora am fost sunata pentru un interviu. Trebuie sa avem credinta si mai ales sa nu ne pierdem speranta daca nu observam imediat o schimbare, Dumnezeu are un plan pentru fiecare si lucruri bune ti se vor intampla si tie cand te astepti mai putin, important este sa nu te lasi prada deznadejedei iar atunci cand simti ca nu mai poti si ajuns la limita sa cauti in tine ultimele resurse, sa te rogi si sa-ti pastrezi speranta.


Vestita, 29-07-2014

 As vrea si eu sa i multumesc Sfantului Nectarie pentru ca m a ascultat si ajutat. Poate ca nu intamplator in urma cu 3 ani l am descoperit, am primit carticica cu viata sfantului apoi mergand la Manastirea Sfintei Cruci din Oradea m am inchinat si rugat la moastele sfantului (nu am stiut dinainte ca acolo sunt particica din moastele lui) si tot acolo mergand sa cumpar cate ceva amintiri, luand mir, tamaie, in pachetelul respectiv era carticica cu paraclisul sfantului, pe loc am luat si acatistul sfantului si am inceput sa citesc si sa ma rog pentru familie, ca baiatul cel mare sa si gaseasca un loc de munca, iar cel mic sa intre la facultate. Si ii multumesc Sfantului ca nu a trecut mult si baiatul a gasit loc de munca, a terminat facultatea, cel mic a resusit si el la facultate. Spre rusinea mea am incetat a mai ma ruga sfantului, ii ascultam acatistul audio iar azi vreau sa i cer iertare dar mai mult de atat vreau sa i multumesc pentru tot ajutorul primit si sa indemn pe toti ce vor citi aceste randuri sa se roage Sfantului ca sigur vor primi ajutor. Multumesc Sfinte Nectarie, multumesc Maicuta Sfanta, multumesc parintelui Arsenie si slava lui Dumnezeu pentru toate.


Simona, 29-07-2014

 Buna..vreau sa va spun si eu experienta mea cu Sf Nectarie. Ma intelegeam rau cu iubitul meu, eu geloasa, el mai, aventurier cu distractiile, ne certam din orice..de când citesc acatistul Sf Nectarie si am trimis si la manastire in Grecia o scrisorica prin care am rugat sa fiu ajutata in problemele mele am vazut schimbare imediat ..cea mai mare dorinta a mea e o sarcina pe care mi-o doresc demult; si stiu ca se va realiza..viata mea s-a schimbat total; ma inteleg bine cu iubitul, s-a schimbat enorm; nu ne mai certam; si astept sa apara si sarcina; sunt sigura ca Sf Nectarie ma va ajuta in toate; citesc in fiecare zi acatistul si am doar liniste si realizari; daca ceva ma doare, rog pe Sf sa ma ajute si in cel mai scurt timp durerea dispare; trebuie doar sa credeti si veti vedea. Dumnezeu sa ma ierte pt toate pacatele si multumesc din suflet Sf Nectarie pt viata linistita si buna pe care o am de când am inceput sa il cunosc; cititi acatistul lui, cereti ce doriti si veti vedea rezultatul imediat; am mai citit si rugaciunea Sf Fecioare din Juquila, Sf Iuda din Tadeu si rugaciunea catre inima lui Iisus. Doamne ajuta si sper sa va ajute pe toti. Iti multumesc Sf Nectarie pt tot ce faci pt mine si te rog sa ma ajuti in continuare, si iti voi multumi toata viata mea.


Dana-Rina, 30-07-2014

 Nu am mai scris de ceva timp pe acest site, insa revin cu mare bucurie de fiecare data pentru a citi minunile pe care le infaptuieste Sf nostru drag cu ajutorul lui Dumnezeu si al Maicutei sale. Acum voi marturisi si alte lucruri minunate in care am simtit si eu acest ajutor divin. Nu demult sotul meu a avut o problema la calculatorul sau, i se blocase complet si credea ca toata munca lui de cativa ani incoace, nu va mai putea fi salvata, neavand vreun back-up instalat. Chiar si cei de la firma unde il dusese la reparat, i-au zis ca nu sunt sanse mari sa ii salveze mare lucru. Din fericire, era acasa cand i s-a intamplat asta, asa ca i-am pus putin mir in semnul crucii pe un colt al laptopului. Lui aproape ca i-a venit sa rada cand a observat, zicand ca are Sfantul alte griji mai importante de rezolvat, ca nu ar trebui sa ne rugam sa ne ajute pentru treburi atat de \'lumesti\', ci doar pentru sanatate, insa eu i-am zis sa aiba incredere ca Sfantul Nectarie ne ajuta in orice, daca ne dorim cu adevarat si daca lucrul respectiv ne va ajuta sa fim mai buni si sa recunoastem minunile lui Dumnezeu. Mare i-a fost mirarea cand a vazut ca datele recuperate au fost in proportie de aproape 100%. Practic, tot ce era mai important a fost salvat.  O alta minune pot spune ca este faptul ca de cand am reinceput serviciul, dupa 1 an de concediu de crestere a copilului, simt ajutorul Domnului in tot ceea ce fac, e o perioada destul de aglomerata si mi-e cam greu dat fiind ca 1 an nu am mai avut nicio legatura cu domeniul in care lucram si cand m-am reintors, simteam ca am uitat tot. Am simtit de multe ori ca am scapat de niste lucruri grele, in ultima clipa sau ca daca am avut de facut ceva mai dificil, pentru care la inceput credeam ca nu voi face fata, Sfantul mi-a demonstrat contrariul, prin faptul ca am reusit sa duc lucrurile la bun sfarsit, pentru ca apoi sa realizez ca de fapt nici nu a fost asa greu. Ieri mi s-a intamplat sa observ ca imi lipsea un document foarte important, pe care am omis pur si simplu sa il solicit de la o institutie in timp util, acel document trebuind a fi depus alaturi de multe altele, in cadrul unei licitatii ce se desfasoara azi in alt oras. Ma simteam groaznic, stiind ca eliberarea la timp a acelui document era in responsabilitatea mea si nu am sesizat ca trebuia sa fac asta in timp util si m-am rugat Sfantului Nectarie si lui Dumnezeu sa ma ajute sa gasesc la birou un document care sa fie totusi valabil. N-a fost asa, si ma gandeam ca uneori nu se intampla lucrurile asa cum vrem noi si ca din asta am de invatat o lectie. Am pregatit actele necesare pentru eliberarea lui si desi pe site-ul institutiei respective scrie ca documentele pt persoane juridice se elibereaza in cel mult 3 zile, cand am sunat la ei sa ma interesez, mi-au spus ca s-au schimbat reglementarile si acum se elibereaza pe loc. Nu mi-a venit sa cred cand am vazut ca am reusit sa scot documentul respectiv in aceeasi zi, astel incat sa am toata documentatia completa.
  Multumesc din tot sufletul Doamne si Sf Nectarie pentru tot ajutorul pe care-l primim zi de zi! Scria cineva acum cateva zile ca ar dori mir de la candela SF Nectarie de la Manastirea Radu Voda. Ii pot trimite daca imi trimite un email cu datele de contact pe adresa: di.palade@yahoo.com. La fel, daca mai sunt persoane care doresc sa primeasca, va trimit fara nicio problema :)


Dimitrie, 30-07-2014

 Revin cu bucurie pentru a marturisi o noua minune pe care Bunul Dumnezeu, Maica Domnului si toti Sfintii carora ma rog au facut-o pentru mine. Luni am descoperit ca am facut o greseala de la care puteam inclusiv sa imi pierd locul de munca. Luni seara L-am rugat pe Bunul Dumnezeu sa ma ierte si sa ma ajute chiar daca sunt nevrednic. Ieri problema s-a rezolvat. Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!


Mara, 30-07-2014

 Revin pe acest site pentru a-mi tine o promisiune facuta Sfântului Nectarie. M-a ajutat din nou în 2 probleme legate de serviciu si am promis ca voi scrie despre ajutorul sau. Va spun sincer ca îi cer de multe ori ajutorul, în probleme mai mult sau mai putin importante, cu toate ca nu ar trebui sa ma ajute deoarece sunt atât de pacatoasa încât nici eu nu ma mai pot ierta. Multumesc Sfinte Nectarie si te rog sa nu ma parasesti, uneori simt ca numai pe tine te mai am, fiind singurul care ma poate întelege. Doamne ajuta tuturor.


Candela noptii, 30-07-2014

 Ii multumesc mereu Sf Nectarie pentru toate lucrurile minunate pe care le-a savarsit cu noi. M-am rugat la el foarte staruitor legat de cumpararea unei case si minunea s-a indeplinit. Totul se indeplineste in functie de credinta fiecaruia. Fara Iisus, Maica Domnului si fara sfinti nu cred ca viata noastra ar conta.


Marina, 30-07-2014

 As vrea sa ii multumesc Sf Nectarie care m-a ajutat sa raman insarcinata dupa o perioada de aproape 4 ani de incercari. Desi medicii nu imi dadeau sanse de a ramane insarcinata natural minunea s-a petrecut la nici o luna dupa ce m-am intors din Eghina. Cu ajutorul Sfantului am reusit sa ajungem in Eghina, unde dupa ce ne-am rugat la racla SF NECTARIE am pus urechea si am auzit inima Sfantului batand. Nu va pot spune in cuvinte bucuria pe care am simtit-o si linistea care ne-a cuprins in acele momente. Inca de cand intri in frumoasa manastire te cuprinde o liniste si parca simti ca Sfantul este acolo si iti asculta rugaciunea. Multumesc Sfantului Nectarie, Maicii Domnului, lui Dumnezeu, lui Iisus Hristos, Sfantului Ilie si Sfantului Anton pentru ca mi-au indeplinit dorinta. Aveti credinta, rugati-va si Sfantul Nectarie va va ajuta. Daca aveti posibilitatea mergeti in Eghina, acasa la Sfantul Nectarie si daca va veti ruga, rugamintile nu vor ramane neascultate, deoarece Sfantul Nectarie este un mare facator de minuni. Doamne ajuta.


Gica, 30-07-2014

 Minunile continua in viata mea si nu am cuvinte sa multumesc ca, Maicuta Domnului, Sfintii Nectarie, Spiridon, Efrem, parintii Arsenie, Paisie, ma ajuta desi sunt un pacatos si am multe pacate. Fiul meu a intrat la master la buget, iar sotia a fost anuntata azi ca are si la anul serviciu. Nu sunt eu in masura sa dau sfaturi, dar daca va rugati neincetat si cu credinta, fara sa cartiti cererile noastre sunt auzite si daca Dumnezeu considera ca acele cereri sunt dupa voia lui ni le indeplineste, mai devreme sau mai tarziu. Am credinta ca in familia mea se vor mai intampla multe minuni spre Slava lui Dumnezeu. Nu pot sa spun decat: multumesc Doamne ca ai ascultat de un pacat ca mine.


Tusca63, 30-07-2014

 Doamne ajuta-ne! In primul rand vreau sa multumesc Maicii Domnului, Domnului nostru Iisus Hristos, tuturor sfintilor, Sf. Nectarie - bunicutul meu drag si ocrotitorul familiei mele, Sf. Nicolae, Sf. Spiridon, Sf. Mina, Sf. Cuvioasei Paraschiva, Sf. parinti Ioachim si Ana, Sf. Paisie de la Neamt, parintelui Iustin si parintelui Arsenie Boca pentru tot ajutorul primit si pentru ca sunt alaturi de mine in orice clipa, imi aud rugaciunile si imi asculta cererile. Mari minuni face cu mine si cu cei pentru care ma rog, de aceea Le MULTUMESC din tot sufletul meu si Ii IUBESC. Am o cunostinta, ca si mama mea, care a suferit un anevrism, a doua oara, si numai datorita rugaciunilor este in viata, acum ma rog sa se recupereze cat mai mult si, daca se poate si repede. Eu am facut o analiza importanta si m-am rugat sfintilor mei dragi sa-mi iasa rezultatele bune, fara probleme, si datorita ajutorului LOR asa a fost. MULTUMESC inca o data, sfintilor mei dragi! Trebuie sa constientizam ca numai prin rugaciune, desi sunt zile in care nu o fac - IERTARE, ne putem lupta cu toate necazurile, bolile, ispitele, primejdiile care ne inconjoara. Bucurati-va toti sfintii parinti! Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!


Sima Andreea-Alexandra, 30-07-2014

  Citind minunile Sfantului Nectarie mi-am adus aminte ca si in viata mea am avut parte de o minune (precizez ca pana astazi nu mi-am dat seama ca Sfantul a facut o minune si cu mine)...Eram la master in anul intai la FEAA in Iasi, si stateam in cartierul Alexandru cel Bun si recunosc ca nu am fost niciodata la Biserica cu Hramul Sfantului Nectarie care se afla in cartierul in care locuiam, desi eu am stat mai bine de 3 ani in Iasi...Dupa moartea bunicului meu in martie 2012 am facut o infectie urinara severa cu e-coli, o saptamana nu puteam sa stau in picioare, aveam temperatura foarte mare mai ales pe timpul noptii, nu puteam sa stau decat pe o parte ca in acel mod simteam mai putin durerea, am ajuns sa am gatul intepenit deoarece stateam doar pe o parte (a fost o saptamana foarte grea atat pentru mine, cat si pentru prietenul meu, care intre timp mi-a devenit sot deoarece aveam nevoie de ingrijire permanenta si datorita faptului ca nu puteam sa mananc deoarece orice luam in gura avea un gust foarte rau, slabisem foarte mult)..dupa o saptamana atat de grea in care nu puteam sa ma deplasez nici pana la bucatarie, pana si la baie imi trebuia insotitor ca nu puteam sa ma tin pe picioare...duminica dimineata am hotarat cu prietenul meu sa mergem pana la Biserica cu Hramul Sf Nectarie noi stand si aproape ca de obicei mergeam la Sf Parascheva, dar in situatia in care eram imi era foarte greu sa ajung pana acolo...mi-aduc si acum aminte ca drumul pana la biserica a fost foarte usor cred ca vreo 10-15 minute maxim, am fost m-am rugat ca sa imi treaca aceasta infectie care nu imi dadea pace de vreo saptamana...dupa slujba tin minte si acum ca m-am simtit atat de rau incat drumul spre casa a durat vreo 45 de minute desi in mod normal faci 5-10 minute...minunea a venit cand am ajuns acasa m-am simtit din ce in ce mai bine si ca de luni, urmatoarea zi am putut sa-mi reiau activitatile fara nici o problema, m-am descurcat singura a merge pana la facultate la cursuri...ceea ce imi era imposibil saptamana trecuta, pentru mine era o provocare sa ma ridic din pat dar sa ma mai deplasez singura! Multumesc Lui Dumnezeu, Maicutei Domnului si Nu in ultimul rand Sfantului Nectarie! Doamne ajuta-ne pe toti cei care sunt in necazuri si suferinte!


Ana Maria, 31-07-2014

   Vreau sa multumesc Sfantului Nectarie din tot sufletul meu pentru toate cite m-a ajutat, nu mi ar ajunge o zi sa insirui minuni care mi le face in fiecare zi. De 2 luni de cind am inceput sa ma mut, m-am rugat sfantului sa ma ajute si m-a ajutat cu toate lucrurile, s-au rezolvat asa cum a fost mai bine, mi-a fost foarte groaza sa ii zic fostei proprietare ca vreau sa plec de la ea si asa m-a intarit sfantul ca am reusit sa i zic; nu s-a suparat, din contra m-a sprijinit mult fosta proprietara, si de aici tot ceea a tinut de mutat, tot ce a tinut de casa si servici, sfantul mi le-a pregatit ca la carte.
  Nu am cuvinte sa multumesc zilnic sfantului si la oricine am ocazia il recomand, desi locuiesc in strainatate si oamenii nu prea mai cred in nimic, eu continui sa impart acatiste si sa imprumut cartea cu minunile ca oamenii sa intelega ce inseamna sa crezi cu adevarat. Doamne ajuta la toata lumea!!!!


Dimitrie, 31-07-2014

 Revin si azi pentru a marturisi o noua minune pe care a facut-o Bunul Dumnezeu prin Sfintii Sai. Ieri, la un moment dat in timp ce eram la kinetoterapie pentru problemele pe care le am cu spatele am simtit o durere la nivelul glandei tiroide. E un simptom pe care il stiu, mi se sparge un vas de sange de la nivelul glandei tiroide. De obicei imi trece in 5-6 zile, dar aseara L-am rugat pe Domnul Iisus Hristos sa ma ajute ca astazi cand ma voi trezi sa ma simt mai bine. Bunul Dumnezeu M-a ajutat cu toate ca aseara mi-a fost lene sa imi spun rugaciunile de seara. Ii cer iertare ca mi-a fost lene sa-mi spun rugaciunile si Ii multumesc din suflet ca M-a ajutat. Slava Tie, Dumnezeule, Slava Tie!


Oana, 31-07-2014

 De ceva vreme ma hotarasem sa scriu si eu minunile pe care Sfantul Nectarie le-a infaptuit cu mine si cei apropiati mie. De cativa ani ajungeam la Sfantul Nectarie (Manastirea Radu Voda din Bucuresti) cu ocazia praznuirii Sfantului, in ziua de 9 Noiembrie, ma asezam la coada ce se forma pentru a atinge Sfintele Moaste si il rugam pe Sfantul sa ma ajute la ceea ce aveam nevoie. Anul trecut, (2013) in seara zilei de 9 Noiembrie eram la coada asteptand sa ma inchin si sa ating racla cu moastele Sfantului. Din acea seara m-am hotarat sa incep sa citesc Acatistul Sfantului in fiecare zi, timp de 40 de zile cum auzisem ca fac toti cei ce au nevoie de ajutor de la Sfantul Nectarie. Treceam printr-o perioada destul de grea, avand probleme si la locul de munca, si probleme financiare, iar in viata personala nu aveam pe nimeni alaturi. Zilele treceau iar eu incercam sa nu trec ziua fara sa citesc Acatistul, desi au fost cateva zile in care nu am reusit sau am uitat sa il citesc. Minunile nu au intarziat insa sa apara.... Nu imi dadeam seama pe moment de minunile care se petreceau cu mine sau cu cei apropiati, dar la un moment dat gandindu-ma la una sau alta dintre problemele pe care le aveam constatam ca s-a schimbat ceva inspre binele meu...As vrea sa exemplific cele marturisite mai sus: am reusit dupa cateva saptamani de citit Acatistul Sfantului sa imi recuperez masina care fusese luata de catre firma de leasing pentru neplata facturilor, am cunoscut un baiat care era plecat sa lucreze in strainatate si care a revenit in Romania dupa ce ne-am cunoscut si cu care am o relatie in prezent, Doamne ajuta-ne sa ne intelegem bine si de acum inainte, la locul de munca s-au aranjat lucrurile in cel mai bun mod pentru mine, am avansat si imi este bine si acum, in familia mea a aparut un membru nou, o fetita dragalasa asteptata de parintii ei de foarte multi ani desi incercasera toate metodele posibile si ajunsesera sa isi piarda orice speranta, un alt membru al familiei mele era la a treia operatie pe retina (doua dintre ele nereusite) si cea de-a treia operatie, efectuata in perioada in care eu citeam Acatistul, a reusit....acestea sunt cateva dintre minunile pe care Sfantul Nectarie cu toata bunatatea Lui le-a infaptuit pentru mine pacatoasa....am vrut sa le fac cunoscute si altora si le-am vorbit cunoscutilor care aveau probleme despre Sfantul Nectarie si despre ajutorul grabnic pe care il acorda celor care il cinstesc...Nu va descurajati in perioade grele, exista Sfinti care ne ajuta! Multumesc Sfantului Nectarie pentru tot ajutorul pe care mi l-a dat!


Laurentiu, 31-07-2014

 Ii multumesc Sfantului Nectarie, m-a ajutat sa ajung in Eghina la manastirea sa si sa ma intorc acasa cu bine. Daca cineva reuseste sa aduca de la Eghina mai mult ulei de la candela Sfantului, poate sa il dea la bisericile din spitale la preot, iar preotul sa le dea bolnavilor care au mai multa nevoie. Acatiste ale Sfantului tot asa, la bisericile din spitale, iar preotul le va darui mai departe, la fel de frumos. Doamne ajuta!
autobuze pana la manastire:
-din port se ia autobuzul AEGINA - AGIA MARINA, singurul care trece pe la manastirea Sfantului Nectarie: - la DUS: de unde luati autobuzul spre manastire? coborati in Eghina din ferry si ajungeti la strada la tonetele care vand bilete de ferry; odata ajunsi la tonete, va intoarceti cu fata spre strada si mergeti IN STANGA vreo 50 de metri si vedeti statia de autobuz, puteti intreba si in engleza la o toneta de bilete de ferry: BUS STATION FOR AGIA MARINA? cred ca ultimul autobuz spre Agia marina/Eghina nu era mai tarziu de 4 sau 4 jumate la amiaza, intre autobuz si autobuz, cam doua ore, biletul costa cam un euro jumate, mult mai ieftin decat taxiul - in statie e o casuta alba care e si casa de bilete, acolo aveti orarul pentru dus si pentru intors, si ar fi bine sa il notati INTORS: aveti rabdare si asteptati un pic mai mult decat ora afisata de intoarcere, caci aceea e ora la care autobuzul pleaca din AGIA MARINA dar e bine sa fiti din timp in statie, care e chiar in fata manastirii. Statia se vede in poza de mai jos, e acest \"adapost\" patrat cu acoperis de tigla rosie din fata manastirii:
http://www.mesogeia.net/trip/aegina/nektarios/nektarios0010.jpg


Oancea Octavian, 31-07-2014

  In urma cu circa doi ani l-am intilnit pe Sfintul Ierarh Nectarie, bunicutul meu drag, care in acele clipe de disperare m-a luat la pieptul lui pe mine care eram plin de pacate si m-a aparat de nevoi si de necazuri, cit si pe familia mea. De atunci m-am rugat tot timpul Sfintului Ierarh Nectarie, Dumnezeu Tatal, Domnului nostru Iisus Hristos, Maicutei Sfinte si la toti sfintii mei dragi si iubiti si mi-au ascultat rugile mele facute cu dragoste si cu credinta. Astazi a fost ziua mea de nastere si am hotarit sa merg la Manastirea Radu Voda din Bucuresti si am participat la Sfinta Liturghie. A fost cea mai frumoasa aniversare si m-am simtit aproape de Sfintul Ierarh Nectarie, bunicutul meu drag, Dumnezeu Tatal, Domnul Nostru Iisus Hristos, Maicuta Sfinta si de toti sfintii mei dragi si iubiti. Vreau sa va spun ca astazi Manastirea a fost plina de oameni care au venit la sfinta slujba. Multumesc din suflet Sfintului Ierarh Nectarie, Dumnezeu Tatal, Domnului nostru Iisus Hristos, Maicutei Sfinte si la toti sfintii mei dragi si iubiti pe care ni i-a lasat Dumnezeu sa ne apere de necazuri de ispite si de nevoi si sa ne tina sub acoperamintul lor. Multumesc pentru ajutorul dat fiicei mele care a intrat la facultate la buget. Trebuie sa multumim in fiecare zi prin rugaciune, pentru ca sunt ascultate rugile noastre facute cu credinta si cu dragoste, si noi suntem invatati sa iubim si sa daruim iubire semenilor nostri. DOAMNE IISUSE HRISTOASE FIUL LUI DUMNEZEU, MILUIESTE-NE SI NE MINTUIESTE PE NOI PACATOSII. AMIN.


Florina, 31-07-2014

 Inca o data multumesc Sf Nectarie pt tot ce face pt mine pacatoasa. M-am rugat bunicutului drag sa ma ajute sa iau carnetul de soferi si sa nu am emoti in ziua cand am dat orasul; vreau sa va spun ca in ziua respectiva am fost asa de linistita deoarece simteam ca Sfantul este alaturi de mine si totul o sa fie bine; iti multumesc din suflet ca, cu ajutorul tau am luat permisul, iti multumesc si ca m-ai ajutat ieri cu ce te-am rugat ca totul sa fie bine. Iti multumesc in fiecare zi ca esti alaturi de mine si imi asculti rugamintile si ca cu ajutorul tau pot trece peste greutatile vieti. Doamne-ajuta la toata lumea.


Cornelia, 31-07-2014

 Multumesc Sfinte drag Nectarie, pentru tot ajutorul pe care mi l-ai dat si mi-l dai in fiecare moment al vietii, doar o privre catre sfanta Ta icoana si un strigat de ajutor in sufletul meu catre Tine si ajutorul Tau nu intarzie sa vina...de exemplu aseara imi doream foarte mult ca cineva sa ma sune, m-am uitat catre icoana Ta sfanta zicand in sufletul meu ajuta-ma, si tu m-ai ajutat, multumesc, in seara asta s- pierdut ceva si tot asa m-am rugat tie si am gasit imediat lucru respectiv, multumesc din toata inima...SLAVA TIE SFINTE NECTARIE, SLAVA CELUI CE TE-A SLAVIT...


Petronela, 31-07-2014

 Vreau sa-i multumesc sfantului ca a avut grija de copilul meu inca din burta. Tot timpul cand a fost bolnava sau nu puteam avea grija de ea, a vindecat-o si pazit-o. Multumesc sfinte pentru acest lucru si pentru multe altele.


Dana, 31-07-2014

 Eram disperata! Lumea mea se prabusise! Eram suspecta de o sarcina extrauterina... Si atunci m-am rugat din tot sufletul meu, ca Sfantul Parinte Nectarie sa ma ajute! Si minunea a fost posibila! A doua zi, in urma unui test de sange, suspiciunea a fost inlaturata. Ii multumesc din suflet Sfantului Nectarie! Voi continua sa cred in El si sa ma rog la el pentru sanatatea intregii mele familii. Doamne ajuta!


Elena, 31-07-2014

 Multumim Sfinte Nectarie ca esti alaturi de noi. Cuvintele sunt prea sarace pentru a descrie ajutorul Sau. La inceputul luni il rugam pe Sfintul Nectarie sa ne ajute sa izolam locuinta, sa gaseasca el persoana care sa realizeze aceasta lucrare pt ca nu stiam pe cine sa alegem. Sfantul a ales pentru noi, a intervenit minunat pana si la nuanta peretilor. Sfinte Nectarie nu ne lasa!


Nicolae, 01-08-2014

 Fetita noastra cea mai mica de doar 2 anisori a avut doua zile in care nu mai era asa cum o stiam. Plangea si tipa incontinuu, era foarte agitata, foarte nervoasa, voia in brate cand la mama, cand la tata, se uita in jur de parca era speriata de ceva. Gandindu-ne ca s-a deocheat, am dat-o cu agheazma dar mai tare tipa. Am luat atunci o sticluta cu ulei sfintit de la Sf. Nectarie din Grecia si i-am pus pe degetel. S-a miruit ea singura (stia de obiceiul nostru de a o mirui), ne-a uns si pe noi cu ulei si deodata a redevenit cea pe care o stiam noi. Slava lui Dumnezeu si multumim Sf. Nectarie pentru ajutor!


Gabriela, 01-08-2014

 Multumesc Doamne! Multumesc Maica Domnului! Astazi Sfantul Nectarie l-a sustinut pe sotul meu intr-o intalnire cu patronul sau. Au avut o prima discutie, la pranz. Nu a fost tocmai bine: erau multe de spus….. E o firma mica iar angajatii trebuie sa faca de toate. Era profund nemultumit. S-au intalnit si seara. Ma gadeam la sotul meu care este o persoana corecta insa impulsiva…. A pierdut de multe ori pentru ca a lasat furia sa-l domine. Asa ca pentru intalnirea de seara aveam emotii. Mi-era teama ca-si va pierde slujba pentru ca nu se va putea abtine….Ce puteam face? M-am rugat Sfantului Nectarie sa-l ajute sa nu-si piarda slujba. Sa fie cu el si sa-I dea gand si vorba cu folos. Ce a urmat? A ajuns acum acasa, in seara, dupa 2 ore de discutii si a obtinut o marire de salariu!! Multumesc Sfinte Nectarie!


Alexandra, 01-08-2014

 Buna seara, inca o data vreau sa ii multumesc Sfantului Nectarie ca imi este alaturi; azi mi-a aratat inca o data ca este langa mn, dupa ce am citit acatistul si cateva minuni de pe aceasta pagina m-am intins in pat la un film si din senin am simtit un miros puternic destul de placut (azi rugandu-l sa imi dea un semn k imi asculta rugamintile); pret de maxim 1 minut insa nu am reusit sa imi dau seama ce este acel miros, in gandul meu i-am multumit k mi-a ras la rugaminte; pe seara stand in pat la televizor am simtit un junghi in spate in zona plamanilor, o durere ascutita de ma durea si la respiratie; in gandul meu l-am rugat pe Sfantul Nectarie sa imi aline durerea si in cateva secunde durerea a disparut; multumesc Sfinte Nectarie si te rog sa imi asculti rugaciunile in continuare si sa ma binecuvantezi si pe mn pacatoasa cu copilasul mult asteptat. Multumesc Sfinte Nectarie, Sfanta Fecioara Maria si Bunului Dumnezeu. Doamne ajuta la toata lumea!


Vasile, 01-08-2014

  De cand l-am cunoscut pe Sfantul Nectarie viata mea s-a schimbat in bine pe mai multe planuri. Multe din minunile savarsite de Sfant in viata mea au fost scrise aici de-a lungul timpului. Un lucru despre care nu am scris e faptul ca pana sa-l cunosc pe Sfant traiam de ani buni doar de la o pensie la alta, iar acum situatia nu mai e la fel ca inainte. Am observat tot timpul ca Sfantul asteapta si El de la noi acelasi lucru. Adica sa dam in jurul nostru dragoste si sprijin celor de langa noi la fel cum ne ofera si El noua. Ba de multe ori cand ma poticneam in vreo lucrare care nu iesea nici cum, desi in aparenta n-ar fi trebuit sa fie complicata, abea dupa ce faceam un bine cuiva si problema mea se rezolva foarte usor. Binecuvantari primim de la El, binecuvintari trebuie sa impartim si noi. Dau un ex: alaltaieri m-am chinuit vreo patru ore sa pun un cablu de acceleratie la o motocicleta, lucru care ar fi trebuit sa dureze cam o jumatate de ora si tot nu am reusit, seara eram epuizat si tot nu-mi venea sa cred ca nu am putut sa-l pun doar nu era primul. A doua zi dimineata mi-am dat seama ca ar trebui sa fac cuiva vreun bine deoarece nu mi se pare ceva in regula sa nu pot pune cablul asta. Dupa cateva minute apare un om sa-si ascuta o scula la atelier dupa care apare cineva la poarta cerand milostenie,ii dau ceva si ma intorc iar la cablul asta cu o cu totul alta stare, si intr-adevar in 20 minute era montat. In general viata e un tandem, primim si dam si iar de la capat. Suntem binecuvantati ca sa fim si noi la randul nostru o binecuvantare pentru altii..


Iacob Ana, 01-08-2014

 L-am cunoscut pe SF. Nectarie acum 3 saptamâni; eu nu reuseam sa imi gasesc de munca de 2 ani si jumatate iar sotul meu avea numai probleme la serviciu. In plus am aflat ca firma pe care o aveam va intra in insolventa; atunci am hotarât sa mergem la manastiri sa dam acatiste. Am fost la Ghighiu, la Pasarea si la manastirea Cernica si am dat acatiste; asta se întâmpla pe la începutul lunii Iulie; acum trei saptamâni mi-a cazut in mana acatistul Sf. Nectarie; dupa ce l-am citit am gasit site-ul Dvs si am citit despre viata si minunile Sf. Nectarie; am început sa citesc acatistul in fiecare zi si dupa o saptamana am fost sunata sa merg la un interviu, sotului meu a început sa ii mearga mai bine la serviciu si a reusit sa ia un examen pe care il picase mai înainte. Am mers si la manastirea Radu Voda si am dat si acolo acatist; la 10 zile dupa ce am dat interviul am aflat ca am fost angajata-dupa 2 ani si jumatate de încercari nereusite! Am gasit un serviciu bun pe care mi l-am dorit foarte mult. Nu am fost niciodata o persoana foarte credincioasa, m-am lasat prinsa in tumultul vietii cotidiene si m-am îndepartat de Dumnezeu. Acum ceva s-a schimbat in mine: mi-am dat seama ca fara ajutorul lui Dumnezeu nu suntem nimic! Ii multumesc Domnului Iisus Hrisos, Sfintei Fecioare Maria si SF. Nectarie pentru tot ajutorul pe care mi l-au dat! Doamne ajuta!


Felicia, 02-08-2014

 Iti  multumesc  Sfinte drag  pentru  ca m-ai  ajutat  sa  gasesc ce  pierdusem, intrun  spatiu  mare, ca mi ai  luat  cu  mana durerea  de  dinte..  sunt convinsa ca tu  mi ai scos  in cale  dr  care au  stabilit cauzele pierderilor  mele recurente de  pui  mici nenascuti  si ca ne vei ajuta  pe  mine si familia mea sa ne indeplinim  nevoile. Slava Tie, Doamne,  multumesc  sfantului  meu  drag!


Cornelia, 02-08-2014

 Multumesc Dumnezeule mare, multumesc Maica Fecioara Maria, multumesc Sfinte Efrem cel nou, multumesc Sfinte Nicolae, si nu in ultimul rand dragului meu Sfantulet Nectarie, am facut mamografia si rezultatul e bun, imi era un pic teama, azi nu reuseam sa repar ceva in casa, m-am uitat la icoana sfantului si am zis: ajuta-ma si el dragul meu sfant mi-a luminat mintea si am reusit; acum o ora aveam mari dureri de cap si stare de voma, m-am uns cu ulei de la candela sfantului din Grecia si l-am rugat sa ma ajute sa imi treaca raul si voi marturisi imediat, si raul mi-a trecut aproape de tot, multumesc sfinte bun si milostiv care niciodata nu ma lasi, multumesc din sulflet...iarta-ma pentru toate pacatele, roaga-te bunului Dumnezeu sa se milostiveasca de mine, nu ma parasi niciodata, te implor ...slava Tie Sfinte Nectarie, slava celui ce te-a slavit, slava tuturor sfintilor bineplacuti Domnului, ALILUIA, ALILUIA, ALILUIA.


MM, 02-08-2014

 Imediat cum am terminat de scris am primit un telefon si o sa am un examen pentru un post bun, o sa revin cu amanunte, mare este minunea ta Doamne, iti multumesc Sfantule Nectarie!


Lidia, 03-08-2014

  Iti multumesc SF drag sufletului meu Nectarie, pt tot ce ai facut si faci pt mine pacatoasa decate ori am nevoie, iti multumesc pt ca mi-ai luat durerea de maini care ma chinuia pana la lacrimi, iti multumesc ca m-ai ajutat cu durerea de burta care nu ma lasa de o saptamana si doar ce te-am rugat sa ma ajuti si ai facut-o, iti multumesc ca m-ai salvat de la accidentul care era sa-l am fara sa am vina, stiu ca tu m-ai salvat deoarece in ziua aceea citisem acatistul tau si ti-am simtit prezenta, iti multumesc ca esti alaturi de mine atunci cand am nevoie si te rog din suflet ca RMN-ul care tb sa-l fac la san sa iasa bine, te iubesc SF Nectarie pt tot ajutorul de care m-am bucurat pana acum, si sper si de acum inainte.
  Doamne ajuta la toti!!


Diana, 03-08-2014

 Cu multa bucurie spun ca datorita bunatatii lui Dumnezeu, cu ajutorul neintarziat de la Sfanta Fecioara Maria, al sfintilor Nectarie, Mihail, Efrem, Antonie si al tuturor  celorlalti sfinti am intrat la facultatea la care imi doream, ceea ce este cea mai mare realizare a mea de pana acum. M am rugat Sfintei Fecioare sa faca o minune, sa ma ajute. Si nu m a lasat nicidecum balta. Mi au fost alaturi toi sfintii, rugandu se lui Dumnezeu pentru mine, pacatoasa. Am avut un calm impresionant inainte de examene ceea ce m a ajutat enorm. Deasemenea, in timpul examenului am intrat in panica deoarece credeam ca nu mai am timp sa termin si m am rugat lui Dumnezeu sa ma calmeze, astfel reusind sa termin la timp. Nu exista cuvinte de multumire pentru tot ceea ce am primit, si stiu ca nu merit. Sper ca intr-o zi sa reusesc sa acopar macar jumatate din cat a facut Dumnezeu pentru mine si pentru familia mea. Am luat examenul datorita bunatatii Sfintilor, a Fecioarei Maria si a lui Dumnezeu. Rugati-va dragii mei, din suflet. Ajutorul vine cand te rogi din suflet. Va zic sincer, caldura ca cea data de rugaciune nu exista. Pacea aceea, linistea sufleteasca sunt tot ceea ce mi-as putea dori. Orice este posibil la Dumnezeu, numai vointa ne trebuie. Multa sanatate! Doamne-ajuta!


Dina, 03-08-2014

 Aveam un an de la casatorie. Stateam pe la parinti, ne era greu...insa ne doream foarte mult un bebe asa ca ne-am hotarat ca daca ne va ajuta Dumnezeu sa tinem tot Postul Pastelui dupa aceea vom incerca sa ne implinim visul. Dupa terminarea postului, timp de o luna am facut vreo 5 teste de sarcina, toate au iesit negativ, eram asa de trista! Tot in timpul acesta ne chinuiam sa facem un imprumut la banca pentru a ne lua o casuta a noastra insa mereu erau probleme...ceva ne oprea. La sfarsitul lunii am plecat in pelerinaj in Grecia. A fost un pelerinaj minunat!!! Cand am ajuns la mormantul Sf. Nectarie, mi-am apropiat urechea de mormant si am auzit trei batai de inima...nu-mi venea sa cred, am inceput sa plang  dintr-o data fara sa am vreo explicatie. Atunci ceva s-a intamplat, am ramas marcata. Cand ne-am intors nu ma simteam prea bine, eram piscata toata de tantari, gandacei nu stiu exact ce. Imediat cum am ajuns m-am dus la medic sa vad ce s-a intamplat si de ce doar eu am fost muscata. Prima data m-a intrebat daca sunt insarcinata si le-am zis ca inainte sa plec am facut un test si a iesit negativ ..deci nu sunt. Doctorita m-a rugat sa fac pe loc un test. Am facut testul si cand am auzit-o ca testul e pozitiv si voi avea un copil, mi s-a facut pielea de gaina si aveam ochii in lacrimi. Nu puteam intelege..CUM??? Inainte sa plec era negativ si acum pozitiv. Doctorita mi-a zis ca acum in perioada sarcinii nivelul de hormoni e mai ridicat si de asta am facut acea alergie la intepaturi. Am fost la dermatolog, mi-a dat unguient si am plecat spre casa nasilor ca acolo am stat cateva zile. Pe drum cu ochii in lacrimi imi mangaiam burtica si nu-mi venea sa cred...Sf.Nectarie mi-a dat acest copil! Eram cea mai fericita! Spre seara ma suna mama si imi spune ca banca a aprobat imprumutul, noi deja gasisem un apartament insa nu aveam banii, si ca suntem proprietarii acelui apartament. Nu-mi venea sa cred... doua vesti extraordinare in aceeasi zi. Acum suntem la casuta noastra, bebele e inca in burtica, am abia 13 saptamani si 3 zile si ii multumim Domnului in fiecare seara. Copilul nostru va purta numele Sf. Nectarie! Asa imi doresc, sa va ajute pe toti Sf. Nectarie si toti Sfintii cum ne-a ajutat pe noi. Doamne ajuta!


Mihaela, 03-08-2014

 Azi am simtit ca vreau sa merg la biserica si sa ma rog Sfantului Nectarie, lucru pe care l-am si facut. Am intrat in manastire, m-am rugat Domnului, m-am rugat la moastele Sfantului Nectarie, am citit Acatistul Sfantului Nectarie facatorul de minuni. La plecare am plecat cu sufletul linistit si pace in suflet si am incredere ca Sfantul Nectarie imi iarta greselile facute si imi va asculta ruga! Multumesc din suflet Sfante Nectarie, iti multumesc ca ai aparut in viata mea si mi-ai aratat calea cea dreapta. Doamne ajuta! Aliluia, Aliluia, Aliluia!


Alina, 03-08-2014

 Revin pe acest site cu mii de multumiri aduse Sf. Nectarie, Sf. Efrem cel Nou si Maicii Domnului pentru ca sunt tot timpul alaturi de mine si de familia mea si ne ajuta in cele mai grele momente. Acum cateva zile, fiul meu a traversat in fuga strada fara a se asigura, el fiind mic si nestiind pericolul, dar Sf. Nectarie a fost cu el si in momentul acela nu venea nicio masina. Multumesc din suflet tuturor sfintilor si Maicii Domnului ca ne vegheaza tot timpul. Aveti incredere in Sf. Nectarie si credinta. Nu ne lasa la greu niciodata! Amin.


Ana, 03-08-2014

 De cand i-am descoperit pe Sfantul Nectarie si pe Sfantul Efrem, doar lucruri bune mi se intampla mie si familiei mele si asta mai mult ca sigur cu ajutorul celor doi Sfinti carora le multumesc din suflet ca sunt alaturi de mine si de familia mea. Citesc zilnic acatistul Sfantului Nectarie si acatistul Sfantului Efrem si parca am parte de mai multa liniste sufletesca si cred ca ne ajuta in toate sa reusim. Sfinte Nectarie si Sfinte Efrem fiti binecuvantati ca aveti grija de noi pacatosii si ne paziti de rele. Doamne Iisuse Hristoase ai grija de toata lumea!


Delia, 03-08-2014

 Multumesc din suflet Sfantului Nectarie pt ajutorul acordat inca o data la vreme de nevoie in viata mea. Aveam mari probleme, iar cu ajutorul Sfantului s-au savarsit adevarate minuni in viata mea. M-am rugat Sfantului sa ma ajute sa imi gasesc un loc mai bun de munca deoarece unde eram nu era deloc bine. Munceam enorm pe bani putini si eram foarte neapreciata. Minciunile altora m-au pus intr-o situatie foarte dificila. Am rabdat prigonirile si insultele fara a lasa sa imi afecteze munca. Apoi mi s-a ivit o oportunitate nesperata. Am fost cautata pt colaborare in alta parte, la o alta firma, foarte mare pentru o functie de conducere si salariul pe masura. Acum sunt deja la noul loc de munca unde ma simt minunat. Parca asa a fost sa fie. Banii se castiga cu multa truda si osteneala adevarata dar exista respect ceea ce conteaza pentru mine foarte mult. Este incredibil cum lucreaza si randuieste Dumnezeu, Maica Domnului, Sfintii si Ingerii care ne sunt mereu aproape. Inca nu pot sa cred ceea ce mi se intampla. Este un dar divin pentru mine. Toata viata mea nu o sa imi ajunga sa multumesc pentru asta. Voi fi vesnic recunoscatoare. Dumnezeu pe omul credincios il ridica !!!


A.C., 03-08-2014

 L-am cunoscut pe Sfantul Nectarie in octombrie anul trecut, pe internet. Cautam cu disperare o solutie de a convinge pe cineva care sufera de o boala psihica, sa isi ia tratamentul. Atunci l-am gasit pe bunicutul meu drag, si viata mea s-a schimbat. Am inceput sa citesc acatistul Sfantului si am inceput sa merg la biserica, la manastiri si sa dau acatiste. M-am rugat din suflet Sfantului Nectarie, Sf. Parascheva, Sf. Efrem cel Nou, Sf. Ioan Rusu, Sf. Gherasim din Kefalonia, Sf. Spiridon, Sf. Vasile cel Mare, Sf. Ciprian, Sf. Mina, Sf. Nicolae,Sf. Ioan Botezatorul, Sf. Antonie cel Mare, Sf. Iuda Tadeu, Parintelui Arsenie Boca, Parintelui Iustin Parvu, Sfintei Fecioare Maria sa faca o minune si sa isi accepte tratamentul. De multe ori visam ca eram in biserica si ma rugam Sf. Nectarie. Intr-o noapte, in postul Pastelui, am visat icoana Sf. Parascheva. Sfanta incepuse sa isi miste buzele vrand sa imi spuna ceva, dupa care mi/a facut semn cu mana, sa vin la ea. Atunci am stiut ca rugaciunile mele sunt ascultate si ca Dumnezeu nu o sa ma lase. Asa a si fost. Luna trecuta a mers la spital si a inceput tratamentul. Starea lui s-a imbunatatit. Chiar daca nu si-a revenit in totalitate, eu nu imi pierd speranta. Stiu ca Maicuta Sfanta si Sfintii mei dragi nu o sa ma lase, si o sa se faca bine. Sfantul Nectarie m-a ajutat de fiecare data cand i-am cerut ajutorul. Bunicii mele i-a aparut un nodul la axila, si trebuia sa se opereze dar ungandu-se cu ulei din Eghina, de la candela Sfantului, i-a disparut. Verisoarei mele i-a vindecat piciorul care I se umflase, pe mine ma durea capul si din momentul in care mi-am pus la cap acatistul sfantului, a disparut durerea. Multumesc Sf. Nectarie, Maicutei Sfinte, tuturor Sfintilor si Bunului Dumnezeu ca imi asculta rugaciunile si ma ajuta intotdeauna. II rog sa ma ierte pentru ca, cateodata imi pierd rabdarea, ii rog sa nu ma lase sa cad in deznadejde si sa ma ajute in necazul pe care il am. Aveti credinta, rugati-va din tot sufletul si atunci rugaciunile nu vor ramane neascultate. Minunile se intampla celor care cred in ele. Doamne ajuta.


Mihaela P., 03-08-2014

 Doamne ajuta, tuturor! Citesc de fiecare data cu mare drag postarile tuturor si imi umplu sufletul de bucurie, pentru ca, desi toti avem necazuri, avem si un MARE sprijin din partea Maicii Domnului, a Sf. Nectarie, dar si din partea tuturor sfintilor. Desi de nenumarate ori am fost ajutata de Domnul Dumnezeu sa trec peste toate, recunosc ca imi pierd repede nadejdea, ori de cate ori apare o problema mai serioasa, apoi imi dau seama de greseala si revin, rugandu-ma si cerand iertare. Asa s-a intamplat si de curand, cand am aflat rezultatul nu tocmai bun de la niste investigatii medicale pe care le-am facut. Ma confrunt cu o problema de sanatate de cativa ani si, chiar daca mi s-a recomandat operatia, ca unicul mod de tratament, eu m-am incapatanat sa cred ca se va rezolva; am avut perioade mai bune, altele mai rele, insa acum sunt iar intr-o dilema foarte mare, pentru ca nu sunt hotarata ce directie sa urmez. Ma rog Maicii Domnului sa ma lumineze si Sf. Nectarie sa imi fie alaturi, ca de fiecare data. Zilele acestea eram chiar trista pentru ca ma gandeam ca nu are cine sa se roage alaturi de mine, in necazul meu, desi mama se roaga zilnic si am dat si cateva acatiste. Parca uiatasem dintr-o data ca Maica Domnului este pururi rugatoare la Tronul Tatalui ceresc! Aceasta cred ca era o ispita, ca sa cad in deznadejde, insa azi ducandu-ma la biserica, cineva mi-a facut cunostinta cu o doamna, care m-a rugat sa o pomenesc in rugaciunile mele, pentru ca si ea va face acelasi lucru pentru mine. Nu cred ca a fost intamplatoare aceasta intalnire. Si un alt lucru despre care am promis sfantului ca il voi marturisi este acela ca ieri am avut dureri de picioare foarte mari, parca cineva tragea de venele de la picioare si ma dureau foarte tare; eram foarte ingrijorata si nu ma puteam concentra sa fac nimic. Asa am tinut-o pana seara, cand m-am uns cu mir de la moastele Sf. Nectarie, pe care l-am primit acum un an de la un parinte-preot, care slujeste chiar la o biserica ce are hramul Sf. Nectarie, din Dolj. Tot aseara, deschizand cartea rosie despre minunile Sf. Nectarie, am citit urmatoarele cuvinte, care m-au intarit foarte mult, sufleteste: \" Domnul Dumnezeu, pentru rugaciunile Sfantului Nectarie, m-a facut sanatos\". Bineinteles, azi dimineata nu mai aveam nicio durere! Multumesc Maicutei Domnului pentru toate si Sfantului meu drag! „Marturisiti-va deci unul altuia pacatele si va rugati unul pentru altul, ca sa va vindecati, ca mult poate rugaciunea staruitoare a dreptului“ (Iacov 5, 16).


Ramona, 03-08-2014

 Buna seara! Revin dupa ce am scris acum o saptamana ca ma rog Sf. Nectarie si Sf. Nicolae sa ma ajute sa rezolv o problema. La o saptamana si jumatate dupa ce incepusem sa citesc acatistele, minunea s-a produs! Sfintii mei dragi m-au ajutat! Multumesc din suflet sfantilor mei dragi ca au gasit o rezolvare pentru problema mea!


Catalina, 04-08-2014

  Cu adanca bucurie revin pe acest site pentru a da marturie despre lucrurile frumoase ce mi s-au intamplat in decursul lunii iulie. Am reusit sa merg sa ma inchin Sfintelor Moaste ale iubitilor nostrii Sfinti Nectarie, Efrem cel Nou si Sfantul Luca al Crimeei! Nu in Grecia, ci in Romania! Eu locuiesc de doi ani, la mare departare de tara si tocmai de aceea pentru mine, acest fapt este o nesperata binecuvantare! La catedrala din Sibiu am ajuns intr.o zi de vineri si Bunul Sfant Nectarie mi.a indeplinit marea dorinta de a ma spovedi chiar acolo, in biserica in care se gaseste dansul, urmand ca duminica sa revin sa fiu impartasita cu Sfintele Taine! Deci...mai mult decat as fi sperat... Imediat dupa ce parintele m.a spovedit, Sfantul Nectarie a mai facut o minune: la rugamintea unei doamne ce sosise tocmai atunci in biserica, parintele a deschis spre inchinare credinciosilor, racla ce adaposteste Sfintele Moaste ale Sfantului Nectarie alaturi de alti 12 Sfinti, dar si racla cu Sfintele Moaste ale Sfantului Ierarh Andrei Saguna, aflata in aceasta perioada in Catedrala din Sibiu. O bucurie imensa m.a cuprins.. A fost un dar minunat de la Bunul nostru Sfant Nectarie! Si am mai reusit sa duc la indeplinire o mai veche dorinta a mea, anume aceea de a cumpara si darui icoane cu Sfintii Efrem si Nectarie, sfinti la care intreaga mea familie are mare evlavie!
  Peste exact doua saptamani, tot in zi de vineri, am avut parte de o noua minune, aceea de a ajunge sa ma inchin Sfintelor Moaste ale Sfantului Efrem cel Nou si ale Sfantului Luca al Crimeei, aflate in bisericuta din cadrul Centrului Social-Filantropic Lazaret, situat in Bacau, in apropiere de Selgros! Nu exista cuvinte care sa poata reda imensa bucurie sufleteasca simtite in acel locas sfant si binecuvantat!!! Desi era vineri dimineata, ( si in afara de mine, de verisoara mea si de inca o doamna ce tocmai se spovedise, nu mai era nimeni in biserica) preotul a avut marea bunavointa de a scoate din altar Sfintele Moaste ale celor doi Sfinti, pentru a ne inchina Lor! Am primit si ulei sfintit din candela Sfantului Efrem! Am plecat parca plutind de fericire, nu ne venea sa credem ca am fost binecuvantate cu o asemenea bucurie!! Pe toata perioada sederii mele in tara, am simtit cu prisosinta ajutorul Sfintilor nostrii dragi, am fost protejata de multe rele, drumul de intoarcere spre tara unde locuiesc a fost tare greu, dar am primit categoric, ajutor si protectie divina! Adevarate minuni! Multumesc din toata inima si sufletul meu, bunilor si dragilor nostri Sfinti, Maicutei Domnului si Bunului Dumnezeu pentru tot ajutorul si iubirea cu care ne inconjoara! Le multumesc pentru ca au randuit sa ajung si eu la dansii, macar aici, in Romania, pentru ca o calatorie in Grecia ramane deocamdata pentru mine, un vis! Cum ..atat de inaltator se spune in Paraclisul Sfantului Efrem \" ..Iar de atunci cuvintele minunilor si ale milostivirii tale nu inceteaza a se scrie in inimile tuturor.\"..ii rog pe Bunii nostri Sfinti sa ne apere, sa ne fie aproape neincetat si sa ne daruiasca macar un strop din preaplinul milostivirii Lor.


BSM, 04-08-2014

 Sfinte Nectarie, Sfinte Ioan Rusul si Sfinte Efrem va rog sa fiti alaturi de socrul meu, grav bolnav. Ajutati-l sa se ridice din patul suferintelor. Fiti alaturi de noi. Sfinte Nectarie iti multumesc ca deja a început sa citeasca minunata Ta carte despre Biserica. Îndreapta-l pe calea cea buna.


Mihaela, 04-08-2014

 Sfântul Nectarie este cel mai bun medicament! Multumesc si Măicutei Sfinte care mă ajuta neîncetat. De dimineată mă simteam foarte rău, m-am rugat cu acatistul sfantului in locul dureros si imediat starea de rau a dispărut! Ii multumesc si Sfântului Părinte Arsenie Boca pentru minunea făcută! Doamne ajuta !


Ioana, 05-08-2014

 Este adevarat ca sfintii ne cauta pe noi si nu noi pe ei. Am primit candva anul trecut 2 iconite. N-am retinut ce sfant era dar le-am pus in portofel si le purtam cu mine. Citind intr-o zi pe net despre minunile Maicii Domnului, am vazut multe marturii ale oamenilor care au fost ajutati de Sf. Nectarie. Mi-am dorit si eu atunci ceva de acest sfant si mi-am dat seama ca iconitele pe care le purtam cu mine erau ale lui. Am vazut apoi ca multa lume alerga la moastele lui pt indeplinirea dorintelor. Dar eu nu aveam unde sa ma rog pentru dorinta mea cea mare. La M-rea Radu Voda nu aveam posibilitatea sa ajung. Intr-o zi insa dau pe strada peste un calugar care avea icoana sf. Nectarie si strangea bani pt un asezamant social. Am contribuit si eu cat am putut si mi-a dat o icoana cu sfantul. Pe verso scria ca particele din moastele lui se afla undeva intr-un sat pe langa Falticeni. 'Prea departe. Cine stie cand voi ajunge si pe acolo' m-am gandit eu. Am pus iconita langa celelalte din portofel. M-am uitat mai atent in alta zi la primele iconite si am observat ca pe verso era scris ca parte din moastele Sfintiei sale se afla si la Suceava, la paraclisul din curtea spitalului judetean. Asa era mult mai bine pt ca acolo ajungeam o data pe sapt. Si totusi voiam sa pot fi langa sfant mai des. Tot citind despre minunile sale pe internet, dau de o lista cu bisericile din tara posesoare de sfintele Sale moaste. Si.... Surpriza mare.. In acea lista se afla catedrala din orasul meu... Si eu nu stiam spre rusinea mea ca are o asemenea comoara. Ati putut observa, dragi cititori, cum s-a apropiat sfantul de mine. De fapt, pe acest minunat sfant l-am descoperit mai demult si m-a si ajutat, dar eu am uitat complet de el. M-a ajutat in timpul sarcinii, cand i-am citit acatistul si m-am rugat sa nasc usor. Durerile mai mari au tinut doar o ora si 30 min. La 16 am ajuns la spital si la 18:21 am nascut. Sf s-a tinut de cuvant si m-a ajutat, eu nu pt ca am uitat sa-i marturisesc ajutorul. Si ii cer sa ma ierte pt asta si sa ma ajute cu dorinta mea cea mare. Am citit acatistul lui timp de 40 zile pt aceasta dorinta a mea, si sfantul mi-a dat un semn ca m-a auzit. Sunt aproape 4 luni de zile de cand nu mai stiu nimic de o persoana draga mie si m-am rugat sa faca iar parte din viata mea. Inainte de a se implini 40 zile am primit mesaj de la un prieten comun care de asemenea o cauta. Dar n-am reusit s-o gasesc nicicum. Ma rog la Sf. Nectarie, Sf. Efrem. cel nou, Sf. Serafim de Sarov si Maicii Domnului s-o protejeze, sa-i fie bine, s-o intoarca spre mine oriunde ar fi in lumea asta mare. De asemenea ma rog pentru un loc de munca conform pregatirii mele. Sf. Nectarie si Sf. Efrem cel Nou m-au ajutat si in lucruri mai mici: cand cautam un act si nu- l gaseam, cand ma durea o masea (cum puneam iconita la obraz imi lua durerea cu mana). Multumesc Maicii Domnului, Sf. Nectarie, sf. Efrem cel Nou, sf. Serafim de Sarov (acest sfant m-a ajutat sa-mi gasesc un loc de munca dupa terminarea facultatii cand timp de 6 luni de zile am fost disperata) pentru toate si imi cer iertare ca mi-a luat mult timp sa marturisesc toate astea si ii rog sa ma ajute cu aceasta dorinta a mea. Daca mi se implineste revin tot aici sa marturisesc. De asemenea il rog tot pe bunul meu Sf. Nectarie sa ma ierte pt ca mai cad in deznadejde usor si am ganduri negre (ca de pacatoasa ce sunt nu ma ajuta sau nu vrea sa ma ajute). Te rog din suflet, Sfinte Nectarie iarta-ma si ajuta-ma.


Eleana, 05-08-2014

 Maica Domnului, Sf Nectarie, Sf Efrem, Parintele Arsenie Boca, Sf Sava, Sf Anton, Sf Spiridon, Sf Haralambie, Sf Nicolae, Sf Stelian alaturi de bunul Dumnezeu m-au ajutat intr-o situatie nu foarte grava, dar speriata fiind am indraznit la ajutorul lor. Am plecat in concediu si seara, inainte cu o ora sa ajungem la destinatie, pe autostrada a inceput o furtuna f puternica. Nu aveam unde sa oprim, nu se mai putea circula si eram speriata. I-am rugat sa opreasca ploaia sa putem merge mai departe si dupa un sfert de ora, doar in zona in care circulam noi, s-a oprit ploaia si a aparut soarele. Era uimitor cum in 3 zari era cerul negru si se vedeau numai fulgere si ploaie, iar in calea noastra era soare. Dragii mei prieteni m-au ajutat sa scap si de o durere de dinti tot zilele acestea. Sunt minunati pt mult ajutor am primit de la ei in probleme mai mici sau mai mari. Doamne ajuta tuturor!


LM, 05-08-2014

  Mulțumesc din tot sufletul Sf. Nectarie care ne-a fost trimis de bunul Dumnezeu pentru a ne fi alături în momentele noastre grele! Pe Sf. Nectarie l-am cunoscut cu vreo trei ani in urmă. L-am rugat sa ma ajute sa-mi pot găsi o slujbă. Eram într-un moment dificil din viata mea si el nu a pregetat sa-mi vină în ajutor! Am simtit atunci ajutorul pe care mi l-a dat și îi mulțumesc.
  Anul acesta mi-am propus sa ajung cumva în Eghina unde sunt mostele Sfantului Nectarie. Nu stiam sigur cum se va intampla acest lucru dar aveam o dorinta arzătoare. Începusem sa citesc acatistul sfantului, propunându-mi să-l citesc 40 zile (cum auzisem ca este bine). Prin aceasta îl rugam pe sfant sa îl ajute pe fiul nostru care are o problema de limbaj. În scurt timp s-a întâmplat minunea: am gasit la o biserică un afis care prezenta un pelerinaj de vreo 8 zile în Grecia. Am luat hotararea pe moment și exact în a 20-a zi de la data la care începusem să citesc acatistul am plecat în pelerinaj. Mare bucurie a fost în sufletul meu să pot ajunge sa mă închin la moaștele atâtor sfinți minunați, de care eu nu sunt vrednică. S-a milostivit Bunul Dumnezeu și mi-a făcut acest dar pe care nu îl meritam. Am fost la Sf. Dimitrie Izvorâtorul de Mir, Cuviosul David, Sf.Ioan Rusul, Sf. Efrem cel Nou, Sf. Gherasim, Sf. Nectarie, Sf. Apostol Andrei, Sf. Nectarie, Sf. Spiridon, Icoana Adormirii Maicii Domnului Izvoratoare de mir de la Malevis, Brâul Maicii Domnului de la Manastirea Kato Xenia. A fost un pelerinaj care m-a încarcat duhovniceste pentru ceva vreme. Minunea pe care vreau sa o relatez în legătură cu Sf. Nectarie este extraordinară. Auzisem că dacă ajungi la mormantul Sfantului de la manastirea de pe insula Eghina, și îti apropii urechea de acet mormânt, Sfantul îți va da negreșit un semn că rugaciunea ta a fost ascultată. Am facut și eu acest gest, cu o oarecare îndoiala, trebuie sa recunosc, dar în același timp cu o imensă dorință de a nu fi refuzata de Sf. Nectarie. Am auzit la început un ușor vuiet și mai apoi două batai ușoare ca de baston. Simțeam cum respirația îmi devenea tot mai acelerată și aveam o emoție profundă. L-am rugat apoi să ne ajute dacă este cu putință în problema nostră. Știu că o va face! Mi-a dat deja un semn și îi mulțumesc din suflet ! Sfinte Părinte Nectarie vină degrabă și ajută pe toți cei care au trebuință de ajutorul tău! Rugați-vă cu credință și cu tărie tuturor sfinților și ei vor veni degrabă în ajutorul vostru! Credeți, că toate sunt cu putință la Domnul! Doamne ajuta!


Alexandra, 05-08-2014

 Ii multumesc Sfantului Nectarie pentru tot ajutorul acordat familiei mele si mie! Intotdeauna mi-a ascultat rugaciunile si m-a ajutat. Sfantul Nectarie a facut mari minuni pentru mine. Dupa ce m-am rugat Lui pentru tatal meu, pe care anul trecut crezusem ca il pierdem din cauza sanatatii precare care presupunea si un transplant de ficat, tatal meu este mai bine ca niciodata. Iti multumesc dragul meu Sfant, si ajuta-i pe toti cei in nevoie, ca mare nevoie avem de Tine si de Dumnezeu in vietile noastre! Te rog Sfine Nectarie, nu trece cu vederea rugaciunea mea. Ajuta-ma sa imi regasesc pacea sufleteasca. Amin.


Anca, 05-08-2014

 Ma numesc Anca si pe aceasta cale doresc sa ii multumesc bunului Dumnezeu si Sfantului Nectarie pt ajutorul nepretuit pe care mi l-a dat in ultima perioada. Saptamana trecuta, dupa o biopsie banala, am fost suspecta de o boala foarte grava, letala de cele mai multe ori. Din fericire vineri seara am aflat ca boala infricosatoare nu s-a confirmat si nu este vorba de ceva grav. In plus, mama mea este de 5 ani bolnava de cancer la san, iar de 2 ani si jumatate au aparut metastazele la ficat. Desi a fost o perioada de suferinta cumplita, cu multe tratamente grele, sunt convinsa ca doar rugaciunile catre Sfantul Nectarie au ajutat-o sa depaseasca mult media de supravietuire in situatia data. De putin timp am oprit orice tratament, din pacate nu mai are rost (se afla probabil in ultimele saptamani de viata). Insa impacarea cu soarta si o oarecare liniste care s-a asternut de curand pe chipul ei (dupa ani de depresie, plansete, framantari) sunt o binecuvantare trimisa de Sfantul Nectarie, pe care il rog din suflet sa o vegheze sa aiba o trecere linistita dincolo, fara dureri si chinuri cumplite. Si nu in ultimul rand multumesc Sfantului ca m-a ajutat si pe mine sa accept ideea ca mama nu va mai fi, dupa ani in care am luptat pentru fiecare secunda din viata ei si am refuzat sa accept ca poate muri. Doamne Ajuta !


Adina, 06-08-2014

  Buna dragii mei. Revin pe acest site pentru a marturisi inca o data ajutorul Sfantului Nectarie, al tuturor bunilor sfinti dragi ai mei, al Maicutei Sfinte si al lui Dumnezeu. Va marturiseam acum 2 saptamani ca bunica mea a plecat la Domnul in 24 iulie. In momentul in care Dumnezeu a chemat-o la ceruri m-a \"tras\" Sfantul Mina spre el si am simtit multa liniste. Sunt sigura ca bunul Sfant Nectarie a fost atunci cu ea si este si acum. Inca o dovada mare de dragoste a lui Dumnezeu pentru noi prin Sfantul Nectarie si ceilalti sfinti dragi impreuna cu Maica Sfanta este ca proprietarele apartamentului in care locuim cu chirie i-a spus mamei sa nu mai dea chiria luna asta (noi am avut pana in prezent doua chirii, a bunicilor si a noastra, acum bunicul s-a mutat cu noi). Ce proprietar ar face acest lucru, sa iti spuna sa nu platesti chiria pe o luna avand in vedere ca am avut cheltuielile de inmormantare ale bunicii? Mare este Dumnezeu si Maica Sfanta prin sfintii grabnic ajutatori la mare nevoie. Ma simt f rau de cand a plecat bunica si am inceput sa ma rog mult, iar ajutorul nu a intarziat sa apara. Cer iertare ca nu apuc la toti cati as vrea sa citesc cate ceva (nu am promis, dar as vrea). Dumnezeu imi deschide inca o data ochii. O alta minune este ca am facut o comanda ce a ajuns astazi de pe libris si mi-am dorit o carte a Sfantului Nectarie, scrisa de el si tradusa de ai nostri sfinti parinti si costa mai multicel. Am luat-o la reducere cu inca una, Sfantul Nectarie-vindecari minunate si cu inca alte carticele despre Sfantul Luca al Crimeei (m-a atras intr-o zi el si Sfantul Oreste, despre acesta nu am gasit nimic) si o carticica mica a parintelui Arsenie Boca, o carte cu Sfantul Spiridon, o alta carticica a parintelui Cleopa Ilie, o carticica despre educatia copiilor, in total 7 carti, toate la reducere. Multumesc ca am putut sa le cumpar, sunt foarte folositoare oricarui crestin ortodox si nu numai. Acum ma rog in continuare sa ma ajute Sfantul Nectarie, Maicuta Sfanta si ceilalti prieteni nedespartiti, ai nostri si ai lui Dumnezeu. Uneori ii simt pe mai multi langa mine si ma copleseste bucuria caci mie imi place o familie mare cu multi copii, unita prin dragoste, pace si intelegere.
  Doamne ajuta, multa sanatate, protectie si binecuvantare tuturor. Sfantul Nectarie sa va ajute! Ii iubesc mult si va iubesc si pe voi chiar daca nu va cunosc caci sunteti fratii mei dupa Hristos! O dupa amiaza si o seara binecuvantata. Amin!


Alina, 06-08-2014

 Revin pe acest site pentru a multumi din nou Sf. Nectarie, Sfantul meu drag care niciodata nu ne lasa la greu. Ieri am terminat de citit Acatistul Sf. Nectarie pentru 40 de zile si astazi dimineata am primit scrisoarea de la Manastirea Sfantului, de pe insula Eghina, Grecia. Mare minune pentru mine ca Sf. a binevoit sa ne aduca in famulia noastra putin mir si iconite. Multumim Sf. Nectarie ca esti tot timpul alaturi de noi si ne asculti toate rugaciunile. Amin.


Camelia, 06-08-2014

 Ii multumesc Sfantului Nectarie si Bunului Dumnezeu care m-au ajutat in ultimele luni si au fost alaturi de mine si familia mea. De Sfantul Nectarie am auzit de la o prietena buna care mi-a si daruit cartea cu Actistele Sfantului. Recunosc ca nu am citit carticica. Datorita faptului ca nu ma simteam bine am facut analizele de rutina care nu au iesit foarte bine. Gandurile ca as putea avea ceva grav nu imi dadeau pace asa ca am inceput sa citesc Acatistele Sfantului. In primele serii plangeam de la inceputul rugaciunii si pana la final, simtind ca Sfantul este tot mai aproape de mine si ca totul va fi bine. Asa s-a si intamplat, am ajuns cu analizele la medicul de specialitate care mi-a confirmat ca nu am nimic grav. Ii multumesc inca o data SFANTULUI NECTARIE care nu a ezitat si mi-a venit in ajutor si ii sfatuiesc pe toti cei care se afla in necaz sa il caute. Doamne Ajuta!


Ioan, 07-08-2014

 Sfantul Nectarie m-a ajutat in doua probleme. Una a fost acum vreo saptamana-doua, cand eram la un prieten si ne jucam pe o consola, i s-a stricat un joystick. L-am rugat pe Sfantul Nectarie sa faca intr-un fel sa-si revina, ca e costisitor unul nou. La vreo 5 minute, prietenul meu i-a dat sursa problemei si a reusit sa-l repare. A doua minune pe care Sfantul Nectarie impreuna cu Maica Domnului, a fost sa-i linisteasca pe ai mei cand erau intr-o cearta destul de aprinsa. M-am rugat din tot sufletul sa-i linisteasca si ei s-au linistit in scurt timp. Multumesc Domnului, Maicii Sale, si tuturor Sfintilor pentru tot ajutorul pe care il primim, chiar daca uneori nu meritam..


Oancea Octavian, 07-08-2014

 In fiecare zi Sfintul Ierarh Nectarie, bunicutul meu drag, este linga mine si familia mea. Astazi am plecat din Otopeni in jurul orei 8.30 pentru a merge la Manastirea Radu Voda pentru a participa la Sfinta Slujba cu ocazia praznicului \'Schimbarea la fata\'. Pe drum m-am rugat Sfintului Ierarh Nectarie sa ma ajute sa ajung pina in ora 9 si sa gasesc un loc de parcare. Vreau sa va spun ca am ajuns in jurul orei 8;45 si am gasit loc de parcare imediat. In manastire am avut cea mai mare bucurie cind am vazut cita lume a venit pentru a sarbatori acest praznic si sa ia parte la Sfinta liturghie oficiata de Preasfintitul Ieronim Sinaitul. Vreau sa multumesc din tot sufletul SFINTULUI IERARH NECTARIE, bunicutul meu drag, DUMNEZEU TATAL, DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, MAICUTEI SFINTE, si la toti sfintii mei dragi si iubiti pentru ca m-au indreptat astazi la aceasta sfinta manastire si am participat la aceasta Sfinta slujba, si pentru tot ajutorul de pina acum si pentru toate binefacerile revarsate asupra familiei mele, pentru ca indeparteaza de la noi si de la casa noastra toti dusmanii vazuti si nevazuti. Multumesc din suflet ca suntem inconjurati cu dragoste si iubire si simt tot timpul ca sunt tinut in brate pline de dragoste, si multumesc ca am fost scos din intunericul in care traiam si adus in aceasta sfinta lumina. DOAMNE IISUSE HRISTOASE fiul LUI DUMNEZEU miluieste-ne si ne mintuieste pe noi pacatosii. AMIN.


Nicoleta, 07-08-2014

 Ii multumesc Sf Nectarie pentru ajutorul care mi-l va da in toate momentele grele. L-am intalnit pe Sfantul Nectarie in urma cu 2 saptamani dupa ce m-am intors de la Mormantul Sfantului Arsenie Boca. La recomandarile nasei mele (careia ii multumesc pentru ca m-a indrumat spre aceasta cale) am mers la manastirea Radu Voda si m-am rugat la Sfantul Nectarie sa ma ajute sa ma fac bine (sufar de hepatita B si fac interferon de 6 luni) si sa fac un copil. Cred ca Bunul Dumnzeu, Maria Fecioara, Sfantul Nectarie, Sfantul Arsenie Boca, ma vor ajuta si le voi multumi vesnic! In seara aceasta am fost la Sfantul Maslu la Manastirea Radu Voda si avand dureri groaznice de stomac m-am rugat Sfantul Nectarie sa imi treaca. Cand am ajuns acasa m-am uns cu ulei de la Sfantul Nectarie si durerea s-a mai ameliorat. Iti multumesc Doamne Tie si Parintelui Nectarie pentru ca sunteti zilnic langa mine si ma ajutati sa trec cu bine peste tratament. Doamne ajuta la toata lumea!


Simona, 09-08-2014

 Sfantul Nectarie m-a ajutat imediat cum i-am cerut ajutorul. A mijlocit la Domnul IIsus Hristos si am gasit remediul de care aveam nevoie. II multumesc! Slavit fie numele Domnului IIsus Hristos si Ii multumesc ca a fost alaturi de mine!


Mihaela P., 09-08-2014

 Doamne ajuta, tuturor! Multumesc Prea Sfintei Nascatoare de Dumnezeu si Sfantului Nectarie pentru ajutorul lor minunat! Saptamana aceasta am fost la slujba de dimineata iar dupa aceasta am mai ramas in biserica pentru a citi Acatistul Sfantului Acoperamant al Maicii Domnului, iar la un moment dat in biserica a inceput si acatistul Sf. Nectarie-audio, Marian Moise. M-am bucurat tare mult pentru ca atunci cand am citit urmatoarele versete din acatistul Maicii Domnului-Bucura-te, ceea ce iei in atotputernicile Tale maini pe cei parasiti de doctori, Bucura-te, ceea ce ridici din patul durerii pe cei slabiti cu trupul, dar nu cu duhul si cu credinta-in acelasi timp, am auzit si cateva versete din acatistul sf. Nectarie in care spuneau despre vindecarea trimisa de Dumnezeu, prin Sfantul Nectarie. O alta intamplare minunata a fost astazi, cand, asteptand sa intru la un cabinet de oftalmologie, aveam si o durere de masea. Am scos imediat o iconita a sfantului Nectarie, pe care o port mereu la mine, si mi-am facut de trei ori cruce cu ea pe obrazul drept, rugandu-l pe Sf. Nectarie sa imi ia durerea; spre rusinea mea, am uitat repede de aceasta, pentru ca eram cu gandul sa intru mai repede in cabinet; apoi am realizat ca nu mai aveam nicio durere! Multumesc sfinte drag si iarta-ma ca nu sunt vrednica de ajutorul tau! Multumesc Maicuta Domnului si acopera-ne pe noi de tot raul cu cinstitul tau acoperamant!


RAye, 09-08-2014

 De mult timp sufeream de o boala a sufletului, patima desfranarii. Am auzit de Sfantul Nectarie si, de cateori mergeam la biserica faceam in gand niste rugaciuni scurte de cateva ori. Facand asa de patru, cinci ori, incet incet sfantul ma indruma tainic catre remediile acestei patimi (spovedanie, post, rugaciune....) iar intr-un sfarsit, prin rugaciunile sale, m-am izbavit de aceasta povara. Prin aceasta vreau sa multumesc Sfantului Nectarie, si sa aveti credinta ca va poate ajuta in multe necazuri si nevoi.


Adina, 09-08-2014

 Astazi spre seara ma gandeam daca nu cumva tin lumina sub obroc. Si iata, nu stiu daca am spus sau nu, dar simt nevoia sa impartasesc ca de cand a intrat Sfantul Nectarie in viata mea, si nu numai, si Sfantul Pantelimon si Sfantul Efrem cel Nou alaturi de cei pe care deja ii cunosteam sau asa credeam eu (pentru ca din pacate ii neglijam enorm si nu le cunosteam cu adevarat puterea data de Dumnezeu, Maicuta Sfanta, Sfantul Dimitrie Izvoratorul de Mir, parintele Arsenie Boca, Sfanta Cuvioasa Parascheva, Sfantul Mina, Sfantul Nicolae si probabil multi altii, viata mea s-a schimbat treptat enorm de mult. Sunt si greutati enorm de mari (pierderea bunicii mele, imbolnavirile mele dese, problemele cu genunchii) dar bucuriile duhovnicesti si rasplata in rabdare sunt inmiite. Nu am cuvinte si nici nu-mi ajunge o viata sa le multumesc. Si fiindca calculatorul meu o luase rau de tot razna, astazi am dat sa vad un video pe un site de socializare si supriza mare si placuta, mergea video (nu mi-a mers nimic video de saptamani) am putut sa privesc acel video dar sa si ascult o melodie pe care imi doream cu ardoare sa o ascult (Indila-S.O.S.-se potriveste mult cu starea mea de acum) si fara sa cer, am primit. Vedeti dragii mei cate face credinta in Dumnezeu? El ne are pe noi si noi il avem pe El si pe ei, sfintii dragi drept cei mai buni prieteni. Eu Adina-Ioana, multumesc. Sa credeti! Amin!


Ioana, 09-08-2014

 Ieri Sf. Nectarie mi-a facut un cadou care mi-a adus multa bucurie si speranta in suflet. Am primit prin posta de la Eghina 2 sticlute cu ulei sfintit si 2 iconite cu sfantul. Si inca ce iconite.... Eu mai am iconite cu El dar vazusem pe net una care imi placea in mod deosebit in care bunicutul avea ochii mari, blanzi si expresivi si imi doream acea icoana. Exact acele iconite mi le-au trimis maicutele. Coincidenta? Nu cred... A durat aproximativ o luna de cand am trimis scrisoare la Sf. Nectarie si pana am primit raspuns. Ziua mea a fost in iulie. Ma rugam Sf. Nectarie in legatura cu o problema si i-am zis ca macar de ziua mea sa primesc ceva, un semn, o veste ce avea legatura cu cineva drag. Seara a trebuit sa merg la o nunta. Si ce surpriza am avut cand am ajuns si am observat ca mirele semana izbitor de bine cu cel caruia ii simteam lipsa de atata timp. Mi-a mai trecut dorul. Iti multumesc bunul meu ca m-ai auzit si pe mine pacatoasa si te rog stai cu mine si ajuta-ma pentru ca numai cu tine, bunul Dumnezeu si Maica Domnului pot vorbi tot ce mi se intampla.


Ionela, 09-08-2014

 Am mai scris si altadata pe acest site, dar cum minunile Sfantului Nectarie nu se opresc in viata mea, vreau sa va povestesc cum m-a ajutat sa-mi depasesc frica de a conduce masina. De abia luasem permisul si cand am ajuns la Iasi m-am inspaimantat de traficul care e acolo. M-am inchinat la racla cu sfintele sale moaste si l-am rugat de 3 ori sa ma ajute sa ajung cu bine acasa. De trei ori am simtit mirosul de mir, ca si cum mi-ar fi raspuns de fiecare data. E inutil, cred, sa va spun ca n-am avut probleme cand m-am intors acasa. Ii sunt recunoscatoare Sfantului Nectarie ca ma ajuta mereu si nu uita niciodata de mine, chiar daca eu sunt nevrednica. Rugati-l sa va ajute, orice problema ati avea si veti vedea ca ajutorul lui nu va intarzia sa apara!


Lenuta, 09-08-2014

 Este prima data cand scriu pe acest site. \"L-am descoperit\" pe Sfantul Nectarie de putin timp. Sau mai bine zis, el a dorit sa intre in viata mea. Ma bucur nespus de mult ca foarte multa lume se roaga si cere ajutorul Sfantului. Acum ca am citit Viata si Minunile savarsite de Sfantul Nectarie o sa incerc sa le vorbesc si celor din jurul meu despre El. Mi-a devenit atat de drag incat imi pare rau ca nu l-am cunoscut mai devreme, desi aveam in casa (de vreo 3 ani, cred) 2 carti cu Viata si Minunile Sfantului. L-am rugat sa ma ajute sa vizualizez pe Youtube Videoclipul \"Viata si Minunile Sfantului Nectarie\" (http://www.youtube.com/watch?v=HOrItB661LQ, videoclip care il recomand cu drag), de obicei nu pot sa vizualizez videoclipuri din cauza conexiunii slabe la internet. Am vizualizat videoclipul si nu pot decat sa ii multumesc Sfantului ca m-a ajutat. Poate parea ceva banal pentru unii, dar am inceput sa simt ajutorul Sfantului si am incredere ca ma va ajuta in continuare. Marturiile tuturor persoanelor care l-au cunoscut pe Sfantul Nectarie imi dau curaj sa scriu. Cea mai mare \"minune\" pentru mine este ca l-am cunoscut. \"Bucura-te, Sfinte Ierarhe Nectarie, mare facatorule de minuni!


A.A., 10-08-2014

 Am mai scris pe acest site in alte ocazii, dar vreau si acum sa dau marturie minunilor pe care Sf Nectarie le face pentru mine pacatoasa! Vreau sa multumesc pentru ajutorul primit de fiecare data cind am cerut ajutorul in diverse situatii, pentru rezultatul pozitiv analizelor pe care le-am facut recent, pentru sanatatea parintilor mei si multe altele!! Deasemenea multumesc pentru ajutorul financiar venit din partea Sfintului pentru sora mea, care era intr-o situatie disperata si rugindu-ne la Sf nostru drag nu a incetat sa apara si rezolvarea problemei! Iti multumesc din suflet sfinte Nectarie pentru tot ce faci pentru noi pacatosii!!! Doamne ajuta la toti si nu va descurajati, rugati-va lui Dumnezeu si Sfintilor lui si minunile nu vor intirzia sa apara!


Cornelia, 10-08-2014

 Multumesc Doamne pentru tot, Multumesc Maicuta Sfanta pentru mare mila Ta, multumesc sfintilor mei dragi, Sfantului Nicolae, Sfantului Efrem cel Nou si mult iubitului Sfant Nectarie pentru ajutorul primit mereu, multumesc pentru minunile pe care le faceti pentru mine in fiecare zi, va rog din suflet sa ma iertati pentru slaba mea credinta, intariti-ma in credinta si secati riul rautatii mele ca tare sunt rea cateodata, ajutati-ma sa iert pe cei care mi-au facut rau sau m-au jignit de-a lungul vieti, sa numai imi amintesc toate suferintele si jignirile pricinuite de altii, ajuta-ma Doamne sa imi pot iubi dusmanii mei, multumesc sfintii mei pentru ajutorul primit. In urma cu 3 saptamani am facut mamografia si imi era un pic teama, m-am rugat sa fie bun rezultatul si a fost, sotului meu la serviciu ii daduse sefii lui sa faca niste curse grele si periculoase, intr-o zona de munte si cu multe curbe (el e sofer pe tir in alta tara) si lucreaza numai de noapte, a lucrat numai o saptamana si pe urma i-a schimbat linia, iti multumesc sfinte Nectarie si iarta-ma ca am deznadajduit pentru ca atunci cand am vazut ca nu se schimba nimic am deznadajduit si am zis ....of de ce nu l-ai ajutat si pe el ca te-am rugat, iarta-ma te rog, m-am rugat pentru copilul meu sa schimbe locul de munca sa gaseasca si ea ceva conform pregatirii ei sa nu fi facut atata scoala in zadar, a facut si masteratul, si mi-a zis ca s-ar putea sa schimbe locul de munca, deci are o sansa, m-am rugat sa fie liniste in casa si azi a fost, si multe altele, va multumesc si va rog nu ma parasiti niciodata ca fara ajutorul si mila voastra nu putem face nimic pe acest pamant,....va rog ajutati-ma sa imi pastrez serviciul sa nu se schimbe nimic din ce este acum si sa mi se indeplineasca dorinta mea cea mare ....SLAVA TIE DUMNEZEUL NOSTRU, SLAVA TIE MAICUTA FECIOARA, SLAVA TIE SFINTE NICOLAE, SLAVA TIE SFINTE NECTARIE, SLAVA TIE SFINTE EFREM CEL NOU, ALILUIA ALILUIA, ALILUIA!


Adina, 10-08-2014

 Multumesc Sfantului Nectarie pentru ca m-a ridicat din deznadejede astazi cand imi pierdusem toata speranta si viata mea nu mai avea niciun sens pentru mine. Multumesc si bunilor mijlocitori Maicuta Sfanta, Sfantul Efrem cel Nou, Sfantul Mina, Sfantul Pantelimon, parintele Arsenie Boca, Sfantul Dimitrie Izvoratorul de Mir, tuturor multumesc. Ei stiu ce imi doresc eu si ca iubesc un baiat de atatia ani si acum cand am putut vb cu el m-a respins. Nu-mi place deloc cum s-a schimbat, te rog Sfinte Nectarie impreuna cu bunii mei prieteni ceilalti sfinti dragi si buna noastra mijlocitoare intru toate Maicuta Sfanta, sa ii ajute, sa nu mai fie asa. Multumesc pentru toate. La Dumnezeu toate sunt cu putinta, credeti! Amin!


Adela, 10-08-2014

 Multumesc inca o data Sf Nectarie ca m-a ajutat sa ma inchin sfintelor moaste care se afla in apropiere de Fagaras, multumesc din suflet ca a avut grija de mine si m-a ajutat sa ajung cu bine acasa pt ca eu locuiesc in strainatate si trebuia sa fac escala in Germania si nu aveam decât 40 de min sa ajung dintro parte in alta si imi era tare frica sa nu ma pierd; m-am rugat Sf sa fie alaturi de mine si totul a decurs bine. Te rog sf Nectarie milostiveste-te de noi toti, alina-mi durerile si te rog ajuta-mi sa imi iese bine analizele sa nu am nimic grav. Multumesc din suflet ca faci parte din viata mea. Doamne ajuta!


Vasile, 10-08-2014

 Vreau sa multumesc din nou Sfantului Nectarie pentru ajutor. De multa vreme nu mai primisem nici o lucrare. La un moment dat chiar am crezut ca Sfantul si-a intors fata de la mine, parca nici nu mai puteam sa ma rog Lui, numai gandul la El il asociam deja cu lipsa de incredere si ca nu mai am ce sa-i cer nimic ca oricum nu ma asculta. Dupa ce m-am spovedit si am participat intens la cateva sujbe la biserica am putut sa-l rog din nou sa ma ajute si iata ca in 2 zile am primit nu una ci 4 lucrari. Nici nu apucasem bine sa ma rog lui din toata inima si dupa cateva minute deja eram cautat la poarta cu 2 lucrari importante iar a doua zi alte doua. Multumesc Sfinte Nectarie. Trebuie sa-l punem pe Dumnezeu pe primul loc in viata noastra si celelalte vor veni.


Cristina, 11-08-2014

 Laudat fie numele Sfantului Ierarh Nectarie! Vreau sa-i multumesc din suflet Sfantului Nectarie ca de fiecare data cand ii cer ajutorul ma ajuta pe mine pacatoasa. Saptamana trecuta ma rugam Sfantului sa faca cumva sa-mi intre banii de maternitate care ii iau din Italia ca de trei luni nu mai intrau si nu aveam pe cine sa trimit sa vada de ce nu intra, eu fiind momentan in Romania. M-am gandit intr-o dimineata sa sun sa vad de ce nu intra reticenta fiind pt ca italienii nu prea vor sa-ti dea informatii prin telefon dar am sunat si mi-au zis ca in 11 august o sa-mi plateasca maternitatea. Eram sigura ca Sfantul Nectarie o sa ma ajute si i-am promis ca daca ma ajuta o sa scriu si despre aceasta minune. Iti multumesc Sfinte Nectarie ca esti intotdeauna aproape de noi si ne asculti cererile chiar daca nu meritam ajutorul Tau. 
 Bucura-te Sfinte Parinte NECTARIE! 


Alexandra, 11-08-2014

  Buna ziua, am revenit pt a marturisi din nou minunile ce le.am primit de la Dumnezeu, Iisus Hristos, Sfanta Maicuta a Domnului, Sfantul Nectarie si toti Sfintii; am mai publicat minunile de care am avut parte de cand l.am descoperit pe Sfantul Nectarie, am continuat sa ma rog si sa citesc Acatistul Sfantului Nectarie si iata k nu ma lasat pe mn necredincioasa; acum cateva seri am avut iarasi o durere de spate, un junghi si m-am rugat la Sfantul sa imi ia durerea si durerea a disparut, pe surioara mea o durea burtica si m-am rugat Sfantului sa nu o mai doara si dupa ceva timp a disparut; ieri toata ziua am avut o durere groaznica de cap, m-am rugat dar nu a trecut....toata ziua l-am rugat pe Sfant sa imi dea un semn knd trebuie sa fac un test de sarcina sa vad daca am ramas insarcinata (ma rugam Sfantului sa ma binecuvanteze cu un copil); dupa ce am dormit cateva ore, m-am trezit cu durere mai tare de cap asa ca spre seara am hotarat sa fac un test de sarcina, dupa ce l-am facut durerea treptat a inceput sa dispara, dar aseara simtindu.ma rau m=am uitat la test s inu am vazut nimik asa k l-am lasat deoparte zicand k nu conteaza testul ,eu stiu sigur k imi va ajuta si o sa raman insarcinata; azi dimineata am luat testul sa ma uit la el si surpriza ....era pozitiv, si este un test foarte bun asa k nu este fals pozitiv; ii multumesc din suflet Sfantului Nectarie, Sfintei Maicute a Domnului, LUI DUMNEZEU, LUI IISUS HRISTOS si tuturor Sfintilor; Rugati-va neincetat si o sa fiti ajutati; multa sanatate la toata lumea. Doamne ajuta!


Adina, 11-08-2014

 Am uitat ieri sa mentionez ca Sfantul Nectarie, Maica Sfanta si prietenii nostri dragi au ajutat mult la ameliorarea durerii mele de cap, alaltaieri nici nu ma puteam ridica. Am o raceala cu nas infundat si dureri mari de cap de o luna si ceva, am luat deja de 2 ori tratament si nu a trecut. Astazi, am simtit cum Sfantul Nectarie imi ofera o alternativa sanatoasa si nu doar una pentru anemie, imunitate si imbunatatirea sanatatii sufletesti si trupesti. Multumesc. Sa aveti o duminica binecuvantata cu bucurii duhovnicesti iar Sfantul Nectarie sa va indrume si sa va ocroteasca. Amin!


Roxana A., 11-08-2014

 Cu ajutorul Sfantului Nectarie si al Sfantului Efrem cel Nou am scapat de o situatie apasatoare, care imi luase bucuria vietii si din cauza careia cazusem in depresie (Sfantul Efrem este cunoscut drept cel care ii ajuta pe depresivi). Astazi am primit o veste buna in legatura cu situatia mea si m-am linistit, simt ca pot continua sa traiesc. Sfintii m-au ajutat de nenumarate ori, dar eu am tot deznadajduit cand m-am confruntat cu cate o situatie mai grea. Ma rog in continuare sa imi intareasca credinta si sa ma ocroteasca, cum au facut si pana acum.


N. Marius, 11-08-2014

 Vreau si eu sa multumesc pe aceasta cale Sfantului Nectarie si Sfintei nascatoare de Dumnezeu care m-au ajutat sa ies dintr-o perioada neagra a vieti mele, o perioada care a durat foarte mult timp, o perioada neagra cu multe pacate si desfranare erau cat pe ce sa faca sa-mi pierd nevasta (un om minunat din toate punctele de vedere careia nu am si nu am avut niciodata ce sa-i reprosez). Chiar daca sa citesc Acatistul Sfantului Nectarie si Paraclistul Maici Domului am facut-o la inceput pentru un loc de munca foarte bun, am primit pe parcurs cel mai frumos dar, linistea si pacea in suflet si in familie. Abia acum am ajuns sa vad frumusetea vieti si adevarata fericire, desi inca sunt slab, pe zi ce trece ma rog sa devin puternic in fata multor ispite pe care in trecut le-am practicat si de care nu vreau sa mai aud. Multumesc din suflet Sfantului Nectarie si Maicutei noastre Sfinte. In incheiere as vrea sa va fac o marturie cum eu pacatosul care m-am indoit am fost rusinat. Dupa ce m-am marturisit, parintele mi-a zis sa iau Aghiasma Mare a doua zi de trei ori; a doua zi in timp ce am luat Aghiasma Mare (pe care sotia mea o avea de 3 ani si avea un gust foarte bun) am gandit ca de ce zice lumea ca numai apa Sfintita rezista in timp si ca orice alta aba rezista la fel. In aceasi zi cand m-am intors de la munca nu curgea apa la robinet si aveam prin casa o sticla de apa plata inceputa ramasa de o luna; cand m-am pus la masa am avut acelasi gand mai ales ca dupa prima gura apa plata parea buna, dar cand am luat a doua gura am simtit ca mi se face rau ce gust avea acea apa. Va rog din suflet pe cei care cititi ce am scris eu cautati calea cea dreapta in viata si apropiati-va de Dumnezeu cat mai mult, veti trai adevarata fericire si nu veti mai avea nici o alta grija. Doamne ajuta.


Adina, 12-08-2014

 Multumesc din suflet parintelui Arsenie Boca pentru ameliorarea imediata a durerii de sinus exact acum, credeam ca turbez daca ma mai tine. Multumesc Sfantului Mare Mucenic Mina, prietenul Sfantului Nectarie pentru linistea ce mi-a dat-o la doar o zi dupa ce am inceput ascultarea si citirea acatistului sau. Citesc acatistul Sfantului Nectarie-Vindecari minunate si ma bucur impreuna cu cei care au fost ajutati. Intamplator incepe cu povestea unei persoane ce a suferit de cancer de pancreas la fel ca si bunica mea si citisem ca cei care sufera de aceasta cumplita boala nu o duc mult. Bunica avea tumora din 2008 la pancreas, Dumnezeu i-a mai dat 6 ani de viata. Multumim! Sfintii ne cauta mereu si ne arata ca ne sunt mai aproape decat ne-am astepta, trebuie doar sa le deschidem usa. Cuvintele mele sunt goale in momentul de fata, mai ales ca tocmai am terminat de citit un articol de cat de mare este ajutorul sfintilor atunci cand ne rugam lor. Acolo spune sa-i cinstim pentru ca sunt prietenii lui Dumnezeu si ei se roaga mereu pentru noi incepand cu Maica Sfanta pana la cel mai nou sfant necunoscut noua. De asemeni si ca, daca Avram s-a rugat lui Dumnezeu pentru fiul sau si Dumnezeu l-a ajutat, atunci sa ne imaginam ce inseamna rugaciunea sfintilor nostri dragi in fata Lui pentru noi. E o binecuvantare. Una imensa. O zi binecuvantata tuturor. Amin.


Alina, 12-08-2014

 Vreau si eu sa multumesc Sf. NECTARIE, Prea Sfintei Nascatoare de Dumnezeu si tuturor Sfintilor pentru tot ajutorul primit in ultimele luni si pentru linistea sufleteasca de care am parte de cand ma rog zilnic. Dumnezeu ne ajuta daca credem cu adevarat in El si in Sfintii Lui, asa ca nu deznadajduiti si nu incetati sa va rugati caci nici o rugaciune nu ramane neascultata. Trebuie doar sa avem rabdare si Dumnezeu ne da ceea ce avem nevoie la momentul potrivit, stiut doar de El. Doamne miluieste-i pe toti cei care citesc acest mesaj si intareste-le credinta. Amin.


Ionela, 12-08-2014

 Am revenit pe site pentru a va impartasi o mare minune ce am trait datorata Sf. Nectarie. Acum 2 luni am suferit o operatie la san, am avut inainte de asta o mare mare frica, nu atat de operatie in sine cat mai ales de un posibil diagnostic de care nimeni nu vrea sa auda. M-am rugat permanent la Sf. Nectarie si am mers la Manastirea Radu Voda. Bineinteles ca am luat cu mine la spital acatistul si sticluta de ulei de la Sf. Insa vreau sa va relatez despre cat am fost de miscata de cele petrecute in ziua cu pricina. Eram programata dimineata la operatie insa dr. a avut si alte operatii inaintea mea, asa ca am intrat pe la vreo 12 cred cu inima cat un purice si imi pierdusem si rabdarea. Protocolul la astfel de operatii e ca pacientul sa stea putin in sala de anestezie inainte de interventie...sala destul de racoroasa dealtfel si acolo era pe perete o icoana cu Sf. Nectarie. Am ramas muta de uimire, socata, nu-mi puteam lua ochii de la ea si in acel moment am simtit ca voi fi bine, m-am linistit. Rezultatul de la anatomopatologie a fost de noduli benigni, deci am scapat doar cu un tratament pe cateva luni. Aaaa, a doua zi in sala de pansamente cand am mers era inca o icoana a Sfantului. Multumesc Sf. Nectarie ca ai fost alaturi de mine!


Lenuta P., 12-08-2014

 Astazi m-a ajutat Sfantul Nectarie cand i-am cerut ajutorul pentru mama mea care e plecata la tratament si a facut tensiune mare, e departe de casa si m-am speriat, am strigat: Sfinte coboara-i tensiunea mamei si ne-a ajutat, mama si-a revenit si Ii multumesc din suflet si s-o aduca acasa cu bine. Ma rog sa fiu ocrotita impreuna cu familia mea la toate puterile ceresti pe care ni le-a dat Bunul Dumnezeu: Mantuitorul, Maicuta Sfanta impreuna cu toti sfintii!


Laurentiu, 12-08-2014

 Multumim Sfinte Nectarie, mama s-a dat cu ulei de la candela ta si i-a trecut durerea foarte urata de spate iar mie articulatiile de la umeri imi functioneaza mult mai bine. Mai stiu cazul unei doamne care a citit acatistul putine zile si sotul ei care nu gasea de lucru de trei luni acum lucreaza, oamenii au fost mult timp neincrezatori dar acum au vazut cine poate sa ii ajute. Slava Celui care minunat te-a aratat! Cu uleiul de la candela te dai pana iti trece, adica te dai cu credinta si iti vezi apoi de ce ai de facut, nu stai sa vezi daca ti-a trecut imediat cum ai auzit ca li s-a intamplat altora, sau dupa o zi sau dupa trei, Sfantul lucreaza sigur. Doamne ajuta!


Vali, 12-08-2014

 Multumesc sfantului Nectarie, prin recunostinta pt. implinirea dorintelor. Rugaminte..imi doresc un miracol vizibil in viata mea, pt a spune si a transmite tuturor care nu cred, ca dorintele se implinesc..trebuie doar sa credem..eu sunt o castigatoare..


Mioara, 13-08-2014

 Multumim din suflet Sf. Nectarie, Maicutei Domnului, Sf. Calinic de la Cernica, Sf. Mihail si Gavril, Sf. Antonie cel Mare, Sf. Nicolae, Sf, Mina, Sf. Filofteia, Sf. Dumitru, Sf. Spiridon, Parintelui Arsenie Boca, Sf. Efrem Sirul, Sf. Cuv. Paraschiva, Sf, Efrem cel Nou, Parintelui Paisie, Parintelui Argatu, Parintelui Cleopa, Sf. Fanurie, Sf. Ioan Rusul si nu in ultimul rand Bunului Dumnezeu pentru ajutorul primit; copilul meu invata, dar fara ajutorul Sfintilor nu ar fi reusit sa termine cu o medie asa mare, le-a ajutat parintilor mei ca rezultatele la analize sa fie bune, am reusit sa depasesc niste momente mai grele la servici, sotul meu a reusit sa-si obtina niste acte (de 5 ani se cinuia sa le obtina) si multe altele. Va multumim din tot sufletul Bunilor nostri Sfinti si va rugam sa ne ajutati in continuare si sa nu ne parasiti.


Loredana, 13-08-2014

 Multumesc din suflet Sfantului Nectarie pentru tot ajutorul pe care mi l-a acordat! Povestea mea este complicata... o sa ma rezum prin a spune ca Sfantul m-a ajutat sa ies la liman, sa vad din nou lumina si incet, incet sa ma bucur iar de viata. In urma unor experiente neplacute, viata mea luase o intorsatura sumbra. Nimic in viata mea nu mai parea sa aiba sens, totul era invaluit in intuneric, nimic nu ma mai bucura. Intamplator am auzit de Sfant, moment in care viata mea s-a schimbat complet. Trebuie sa mentionez ca spre rusinea mea nu eram o persoana prea credincioasa, ma indepartasem de Dumnezeu si Biserica probabil din cauza anturajului din care faceam parte. Acum sunt tare bucuroasa ca l-am descoperit pe Sfantul Nectarie, il am intiparit foarte bine in suflet si stiu ca acolo va ramane. Multumita lui sunt din nou pe drumul cel bun, stiu ca este intotdeauna alaturi de mine si nu o sa ma lase. Rugati-va cu credinta si Sfantul sigur nu va ramane nepasator la rugamintile voastre! Fiti mai buni pentru ca este medicament pentru suflet! Multumesc din suflet Sfantului Nectarie!


Mihaela P., 13-08-2014

 Doamne ajuta, tuturor! Trebuie sa va marturisesc ca, desi am trait adevarate minuni, rugandu-ma la Sf. Nectarie, o anumita problema de sanatate, pe care o am de mult timp, ma duce uneori in stare de deznadejde; asa se face ca primind vesti nedorite, in legatura cu starea mea de sanatate, i-am reprosat Sf. Nectarie ca nu m-a vindecat. O! netrebnica de mine, cum am putut sa ma gandesc macar la asta, dupa tot ajutorul primit! Nu este durere sau ingrijorare pe care sa le am si Sf. Nectarie sa nu mi le ia imediat! Nu a fost moment in care sa ma rog si sa nu ma simt mangaiata si intarita sufleteste! Iarta-ma Maicuta Domnului, iarta-ma Sfinte Nectarie si roaga-te pentru mine, pacatoasa, sa ma ierte Domnul Dumnezeu, pentru necredinta, nehotarâre si pentru deznadejde! Te rog, ajuta-ma sfinte drag sa implinesc fagaduintele facute!
\" Bucura-te, primavara sfinteniei ce alungi iarma din gand,
Bucura-te, stralucire ce luminezi intunericul cel adânc;
Bucura-te, cel ce incurci gândurile celor pacatosi;
Bucura-te, cel ce bucuri inima celor credinciosi.\"
           ( Icosul 7 din Acatistul Sf. Nectarie Taumaturgul)


Cristina, 14-08-2014

 Multumesc din tot sufletul Sfantului Nectarie pentru ajutorul pe care mi l-a dat de fiecare data de cate ori m-am rugat la moaste. Am trecut prin clipe groaznice de depresie, din care simteam ca nu mai ies, Sf. Nectarie mi-a ascultat rugaciunile. M-am rugat pentru servici si casa si la scurt timp minunile au venit. Am reusit sa cumpar casa visurilor mele, mica dar foarte buna pentru mine si sotul meu, dupa ani de chin de gazde. Acum ma rog Sf Nectarie pentru a doua minune in viata noastra si cred cu siguranta ca va veni-un copil. Nu va pierdeti speranta. De doi ani, in noaptea dintre ani de Revelion, noi participam la slujbele de la Manastirea Radu Voda si ne rugam la 12 noaptea la cumpana dintre ani, pentru un an mai bun cu multa sanatate si spor, iar viata noastra s-a schimbat total in bine.


Ioana, 14-08-2014

  Revin sa va mai spun cum m-a ajutat Sf. Nectarie in cateva probleme de zi cu zi pt ca nu e bine sa \"tinem lumina sub obroc\". Ma durea o masea cariata si mi-am facut programare la stomatolog. Asistenta m-a programat abia peste 2 saptamani. Am inceput sa iau analgezice cate unul pe zi ca sa pot rezista pana atunci. Intr-o seara mi s-au terminat, farmaciile fiind inchise. M-am dat cu ulei sfintit de la Sf. Nectarie si incet incet m-a lasat durerea. A doua zi cand cand iar a inceput sa ma doara iar m-am dat. A treia zi la fel. Si nu mai iau calmante. Maine merg sa rezolv problema la dentist. Alt ajutor: desi conduc masina de 5 ani am evitat (de frica ) sa conduc in orasele mari unde e trafic aglomerat. Azi a trebuit sa rezolv ceva treburi, mi-am facut cruce si \"Sf. Nectarie, ajuta-ma!\". M-am descurcat f bine la ora de varf, am fost calma si am reusit sa ma concentrez. Multumesc, bunul meu sfant!!! Duminica am iesit cu fiul meu la plimbare cu bicicleta. Cand am ajuns in parc a inceput sa ploua. Copilul meu, dezamagit, suparat ca trebuie sa ne intoarcem acasa. Am zis sa mai stam un pic in masina, poate o sa stea ploaia. L-am rugat in gand asta pe sfant. In cateva minute, s-a oprit ploaia. Stiu ca pe langa marile drame care le traiesc unii din noi, acestea sunt niste mofturi. Dar blandul sfant, in bunatatea lui, a bucurat un copil. Pentru toate acestea iti multumim, bunule! Iarta-ma!!! Stiu ca nu de putine ori te-am suparat cu slaba mea credinta si cu deznadejdea mea. Tu stii durerea pe care o port in suflet... N-o pot spune nimanui. Durerea sufletului e groaznica. Pentru acest tip de durere nu exista calmante lumesti, nu poti apela la nimeni. Doar voi Sf. Nectarie, Sf. Efrem cel Nou, Sf. Serafim de Sarov si Maicuta Domnului nu ma judecati si va rugati pt mine, pacatoasa. Ajutati-ma!!


Cornelia, 14-08-2014

 Sunt foarte bucuroasa, azi am primit raspuns la scrisoarea Sfantului Efrem cel Nou, ii multumesc din suflet ca doreste sa fie cu mine peste tot, pentru ca am primit 2 iconite, exact cum doream, una sa o tin in masina si cealalta sa o tin in acte, incat sfantul sa fie pretutindeni cu mine; la fel ca si Sfantul Nectarie; Slava Tie Dumnezeul Nostru, Slava Tie, Aliluia, Aliluia, Aliluia!


Niculae Alina, 14-08-2014

 Ii multumesc Sfantului Nectarie pentru ca a fost si este mereu langa mine si familia mea! Multe miracole si bucurii mi-a adus acest bunicut. La Manastirea Radu Voda am gasit pe o foaie cu pelerinaje si doua rugaciuni frumoase, parca scrise de un om simplu.

1 I
zbaveste-ma, Doamne, de ademenirea marsavului si vicleanului antihrist, timpul caruia se apropie, si ma adaposteste de mrejele lui in pustia tainica a mantuirii Tale. Da-mi tarie si barbatie neclintita sa marturisesc numele Tau cel sfant, sa nu dau indarat de frica diavoleasca, sa nu ma lepad de Tine, Mantuitorul si Rascumparatorul meu, de Sfanta Ta Biserica!
  Doamne, da-mi Te rog, ziua si noaptea, plangere si lacrimi pentru pacatele mele si fii milostiv in ceasul Strasnicei Tale Judecati!

2 RUGACIUNE IMPOTRIVA NECAZURILOR
  Domnul Dumnezeu meu, in Numele Fiului Tau Iisus Hristos ma rog cerand ajutorul Tau. Departeaza, Te rog, tot raul din jurul meu. Doamne, eu am multe necazuri, daca in spatele necazurilor mele exista un duh necurat, Te rog: scoate-l! Trimite foc din cer acum si arde Doamne toate farmecele, toate bolile, toate tristetile, insomniile, singuratatea, nervozitatea mea. Daca exista un blestem in viata mea, te rog sa-l desfaci Doamne.
  Te rog atinge-ma cu puterea ta si sfinteste trupul meu ca incepand de acum nici un duh rau, farmece, boli, blesteme si a alte lucruri rele sa nu aiba voie in viata mea.
  Doamne Tu ai zis ca in numele Tau tot ceea ce noi vom cere vom primi, atunci te rog raspunde acestei rugaciuni si ajuta-ma sa inving toate problemele mele.
  Iti multumesc in numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh, pentru ca stiu ca ma asculti. AMIN

Desi traim vremuri grele, sa nu va pierdeti SPERANTA si CREDINTA !


Iuliana, 14-08-2014

 Astazi, inca o data, Sfantul Nectarie mi-a aratat dragostea pe care ne-o poarta si ajutorul grabnic la vreme de nevoie. De dimineata am remarcat ca imi pierdusem inelul de pe deget, inel care, inafara de faptul ca era foarte scump, avea si o valoare semnificativa deosebita pentru mine. Am plans, m-am agitat, apoi am citit acatistul Sfantului Nectarie si cel al Sfantului Mina. La nici 10 minute dupa ce am terminat de citit, am regasit inelul in sertarul noptierei din dormitor, desi nu imi amintesc sa il fi scos de pe deget si sa il fi pus acolo, iar de dimineata rascolisem in tot dormitorul. Multumesc lui Dumnezeu care prin sfintii Sai, Nectarie, Mina si Nicolae s-a milostivit spre mine, cat si Maicii Preasfinte, care ma ajuta la vreme de nevoie, chiar daca nu merit nici macar sa ridic ochii spre ceruri ca sa cer ceva. Doamne ajuta!


Mariana, 15-08-2014

   Incercam de multa vreme sa avem un copil (aprox. 3 ani). Sotul avea spermograma proasta si o tot imbunatateam cu medicamente si naturiste. Mie mi se spusese ca totul e in regula si ar trebui sa se intample minunea usor.
  Ajungem in sfarsit la o normospermie la limita inferioara a normospermiei, dar o normospermie certificata de Laboratorul de Fertilizare in Vitro din Cluj.
  Ca sa nu ratam momentul am inceput sa merg la monitorizari pt. contact sexual dirijat. Nu s-a intamplat in primele 2 luni. Facem analize si in urma lor aveam FSH marit si AMH-0.4. Supriza, aceste rezultate indicau ca ma apropiam de menopauza la 31 de ani.
  Am gasit un doctor minunat, mi-a propus 2 inseminari, una pe ciclu natural una cu stimulare, inainte de costisitoarea fertilizare in vitro. Am acceptat si in aceelasi timp am inceput sa caut pe internet informatii de cum as putea sa scad FSH-ul. Din pacate prima inseminare n-a reusit. Am gasit insa informatii ca acupunctura ar ajuta la scaderea FSH-ului si am inceput sa ma duc zilnic la sedinte.
  Tot sapand pe internet dupa informatii medicale, am ajuns La Sf Nectarie. O doamna care facuse 2 fertilizari in vitro nereusite, si care avea AMH-ul f mic, reusise sa ramana insarcinata NATURAL pentru ca sotul ei se rugase cu multa credinta Sf. Nectarie. Medicii nu-i dadeau nicio sansa. Eram intr-o perioada in care nu mergeam la biserica, nu vorbeam cu Dumnezeu. Am inceput sa citesc acatistul pentru 40 de zile. Am pus conditii Sfantului, daca raman insarcinata la urmatoarea inseminare cred in tine, daca nu, nu. Nu am fost smerita si supusa si totusi Sfantul m-a ajutat.
  In dimineata celei de-a 2 inseminari, intr-o duminica, in drum spre clinica am vrut sa cumpar o icoana a Sfantului. Ne-am oprit la bisericuta, dar era inchis. Am aflat ca se deschide dupa 11 aproape de perioada cand terminam noi inseminarea si am decis sa revenim. Am tras cu ochiul printr-un geam, unde nu era tras oblonul complet si am vazut 3 icoane, doua cu Maicuta Sfanta cu pruncul in brate si una ghiciti a cui. Erau acolo multe alte icoane dar doar astea se vedeau.
  Am mers linistita la inseminare si cand am terminat i-am zis sotului: Hai sa mergem sa-l luam pe sfant acasa!. Icoana am pus-o la loc de cinste, pe peretele din dormitor in mijlocul pozelor noastre de familie.   Bunicutul nostru va veghea asupra bebelui nostru care de atunci cand se va naste ii va purta numele.


Aurelia, 15-08-2014

 Vreau sa multumesc SF Nectarie pentru ca m-a ajutat in momente grele din viata mea. Mama mea a fost bolnava in acest an, suferind si o interventie chirurgicala. Pentru ca am citit cu toata credinta zilnic acatistul, Sf Nectarie, si eu si mama mea, am uns-o cu ulei sfintit de la candela sa si ne-am rugat la icoana si moastele Sf Nectarie de la Manastirea Sf Cruci din Oradea, tristetea a fost alungata, mama s-a vindecat si se simte bine. Am obligatia sa marturisesc tuturor ajutorul Sf Nectarie, Maicii Domnului si tuturor sfintilor. Doamne ajuta!


Alina, 15-08-2014

 Multumesc Sfinte Nectarie ca m-ai ajutat sa ma angajez si mereu imi asculti rugaciunile! Marturisesc ca citesc zilnic acatistul Sfantului Nectarie si il rog sa ma ierte pentru toate greselile facute cu cuvantul, gandul si fapta! Multumesc Domne ca ai grija de mine si familia mea si chiar daca nu iti multumesc mereu, Tu ai grija in continuare sa ne dai cele de trebuinta! Doamne ajuta!


Adina, 16-08-2014

 Multumesc sfintilor Nectarie, Efrem cel Nou, parintelui Arsenie Boca si Dimitrie Izvoratorul de Mir precum si Maicutei Sfinte ca azi noapte dandu-ma cu ulei sfintit mi-a cedat durerea de la o masea care nu ma lasa sa dorm. Era 3 dimineata si eu nu mai puteam de durere. Am reusit mai apoi sa dorm si am dormit atat de bine incat m-am trezit la 1 fara un sfert. Noapte binecuvantata tuturor. Amin.


Elena, 16-08-2014

 Multumesc Sf Nectarie, Sf Mina, Maicutei Sfinte, Domnului Nostru Iisus Hristos, ca m-au ajutat si de data aceasta sa platesc o rata, eram disperata dar Sfintii mei m-au ajutat. Rugati-va neincetat! Doamne ajuta!


Alexandra, 17-08-2014

 Ii multumesc bunului Sfant Nectarie pentru ajutorul dat mie si familiei mele! M-am rugat la Sfantul Nectarie (la moastele Sfantului, Manastirea Radu Voda) cu credinta pentru a iesi la iveala adevarul in legatura cu un proces. Ajutorul a venit foarte repede, cei care m-au dat in judecata au renuntat la proces, in scurt timp. O alta minune care mi s-a intamplat a fost cu sora mea care a avut un accident auto foarte grav prin care a scapat nevatamata atat ea cat si persoanele implicare in accident; cu o zi inainte de accident am fost la Sfantul Nectarie, m-am rugat pentru sora mea care era foarte nervoasa si nu stiam ce are. Dumnezeu si Sfantul Nectarie au facut ca accidentul sa fie salvarea ei; in urma accidentului a mers la spital si am aflat ca avea o tumoara la cap foarte mare si doctorii spuneau ca mai are 3 luni de trait, iar daca o operam ramane paralizata de la gat in jos. Ajutorul a venit de la Sfantul Nectarie ajutand-o sa gasim un doctor bun; si el a ramas uimit de reusita 100% a operatiei fara sa ramana cu nici un defect. Sunt 2 ani de atunci, este o minune Dumnezeiasca. Aveti incredere in Sfantul Nectarie iar el va aude si va ajuta! Doamne ajuta!


Simona, 17-08-2014

 Vin din nou a nu stiu cata oara sa multumesc Sfantucului meu drag pentru ajutorul pe care mi l-a dat nu de mult intr-o problema de sanatate si de serviciu. Multumesc din suflet Sfinte Nectarie!


Mara, 17-08-2014

 Vreau si eu sa marturisc o minune a Sf. Nectarie, care poate parea mica si neinsemnata pentru multe persoane care au greutati cu adevarat mari, insa eu ii sunt foarte recunoscatoare Sfantului ca m-a ajutat. De ani de zile îmi doream sa gasesc o tunsura care sa ma avantajeze, dar mereu eram nemultumita de felul in care ma tundeau nenumaratele coafeze la care am apelat. Zilele trecute, inainte sa merg la coafor, l-am rugat pe Sf. Nectarie sa ma ajute, desi stiu ca sunt probleme mai importante pentru care trebuie sa se roage la Dumnezeu. Totusi, noaptea am visat exact tunsura pe care mi-a facut-o coafeza, mai mult din propria ei initiativa, si de care sunt extrem de multumita. Multumesc Sf. Nectarie ca ne ajuti in toate problemele noastre, mai mici sau mai mari. Doamne ajuta tuturor!


Lenuta P., 17-08-2014

 Astazi eram la servici si incepuse sa ma doara o ureche in timp ce lucram si m-am rugat Sfantului nostru drag si m-am linistit, nu ma mai durea intr-un timp scurt si ii multumesc mult pentru ajutor! si mama se simte mai bine dupa ce l-am rugat sa o ajute sa nu mai faca tensiune; Doamne multumesc pentru ca ne-ai dat Sfintii acestia mari facatori de minuni! Doamne. miluieste!!!!


Ioana, 17-08-2014

 Multumesc Sfinte inca odata pentru toate minunile din viata mea. De fapt, minunea cea mai mare a fost sa te descopar pe tine, intr-un moment de tulburare sufleteasca. A trecut 1 an de atunci, un an in care am luat-o de la zero, pas cu pas, cu tine ghidandu-ma si fiindu-mi neconditionat alaturi. Un an greu, in care am primit lectii importante: pe unele le meritam, pe altele le-am acceptat. Am invatat multe, insa cel mai important, am invatat cat de mare e puterea credintei . Am invatat ca nimic nu se intampla fara voia Domnului, iar Sfintii sunt mangaierea Tatalui nostru. M -am rugat mult zilele astea sa primesc un semn cat de micut daca ceea ce imi propusesem (sa plec din tara) este bine. Cu voia Domnului am plecat. Ghideaza-mi Doamne pasii, ajuta-ma sa gasesc un loc de munca pentru sufletul meu, sa fiu bine. Tu stii ce doreste inima mea. Daca e cu putinta, ajuta-ma sa devina realitate. Rugati-va oameni buni cu credinta si din inima si rugaciunile va vor fi ascultate. Acea rugaciune din inima, cu gand si cu tresarirea inimii este balsamul inimii si bucuria Domnului si a Sfintilor. Minuni se intampla in fiecare zi, doar ca nu avem ochi sa le vedem de multe ori. Multumesc Sf.Nectarie pentru tot. Slavit fie numele tau si al Domnului.


Daniela, 18-08-2014

 Mare este Sfantul Ierarh Nectarie intre sfintii lui Dumnezeu! In toata perioada in care am fost apropiata de Sf Nectarie mi a ajutat foarte mult. Am avut o buna perioada in care i am citit acatistul zilnc. Cu ajutorul sfantului mi am gasit un loc de munca bun, un sot bun. Sa va relatez o intamplare. Eram la examenul pentru permisul auto. Eram in sala de asteptare sii ma rugam in gand la Sf Nectarie sa ma ajute sa iau permisul daca imi va fi de folos. Dupa ce m am rugat, doamna care taxa examenul a dat drumul la aparatul de radio unde cineva marturisea ajutorul sf Nectarie cum ca datorita Lui sotia lui a ramas insarcinata. Apoi doamna respectiva a schimbat frecventa. Aceasta intamplare a fost o dovada vie ca sfantul mi a auzit rugaciunea si ca era alaturi de mine. Bineinteles ca am luat examenul. Doamne ajuta!


Adina, 18-08-2014

 Multumesc Sfintilor Efrem cel Nou si Nectarie ca mi s-a deschis calculatorul dupa cateva incercari esuate in care imi dadea eroare si imi aparea un ecran albastru, iar mai apoi nu se mai deschidea deloc ecranul. Am pus iconita Sfantului Efrem cel Nou din Grecia si am facut Sfanta Cruce rugandu-ma sa se deschida, sa functioneze si mai apoi Sfantului Nectarie pe care l-am pus ca wallpaper pe ecranul de intrare. Si cu toate ca nu sunt vrednica ca am multe rele facute si nemarturisite, sfintii si bunul Dumnezeu m-au ajutat. Multumesc si va rog sa ma iertati si sa ma ajutati sa ma marturisesc sincer si sa ma pocaiesc pentru toate pacatele mele cele rele. O zi frumoasa cu pace, protectie si bucurie tuturor. Amin!


Ionela, 19-08-2014

 Buna ziua, As vrea sa multumesc inca o data Bunului Dumnezeu, Maicii Domnului si Sf.Nectarie pe care l-am descoperit in urma cu doi ani de zile si care au fost mereu alaturi de mine. M-am rugat din tot sufletul meu ca anumite analize pe care le-am facut sa-mi iasa bune si am fost ajutata de Dumnezeu, Maica Domnului si Sf Nectarie; in acest sens le multumedc dim suflet ca mi-au iesit bine; adevarate miracole. Ma rog in continuare ca rmn ul pe care l-am facut sa nu fie atat de grav pe cat pare si sa existe solutii; rugati-va in continuare sfintilor pt ca sunt alaturi de noi neconditionat si fara sprijinul si ajutorul lor totul ar fi extrem de greu. multumesc.


Bianca, 19-08-2014

 Am ajuns aseara la Radu Voda mai mult moarta decat vie, abia tarandu-ma de rau, o stare de lesin, de moleseala, incat am crezut ca ma voi pravali pana la biserica. Era tarziu si liber, asa ca m-am bucurat ca nu a trebuit sa stau la coada. M-am rugat Sfantului Nectarie sa imi revin din starea aia care dura deja o ora, si sa ma intareasca. Nici nu am iesit bine din biserica si deja eram mult mai bine. Daca atunci cand am venit abia ma tineam pe picioare, am iesit pe poarta manastirii mai mult decat bine, complet inzdravenita. Multumesc, Sfinte Nectarie, ca m-ai auzit si de data aceasta!


Aura Elena, 19-08-2014

 Ma numesc Aura Elena si vreau sa va marturisesc minunile care mi-au salvat viata. Acum doi ani, eram foarte nervoasa, rautacioasa si potrivnica cu cei din jur, in special cu familia mea, ma caiesc si acum, in perioada aceea luam pastile antidepresive si fumam foarte mult...Intr-o zi mai exact 14.08.2012 in Postul Sf. Marii, mi s-a intamplat un accident de circulatie, am intrat pe contrasens intr-o curba in coliziune cu doua masini, o masina era incarcata cu lemne groase butuci, din impact masina pe care o conduceam s-a rostogolit si a cazut tot pe roti, a fost scoasa din decor, pe camp din spusele oamenilor. Eu nu am avut nimic decat o mica rana la picior, am ajuns la spital, eram constienta, insa nu am raspuns la testul Babinschi, in talpa..doamna doctor s-a speriat si m-a trimis la tomograf. Acolo s-a descoperit ca aveam o tumora cerebrala, localizata pe partea dreapta, pe nervii locomotori (eu nu am stiut nimic pana m-am operat, fam. m-a protejat). De retinut faptul ca sora mea cea mica, Mirela Alexandra, pe 13.08.2014, inainte de o zi de accident, a fost la Manastirea Radu Voda, unde s-a rugat pt. mine la Sf. Nectarie pt. ca eram nervoasa si agresiva. Am fost deci la urgenta, d-na doctor Buzau Ecaterina a descoperit tumora cerebrala de 8 cm, de urgenta am plecat la Bucuresti la Baltazar Arsenie; acolo medicii au ridicat din umeri, au spus familiei mele ca nu sunt sanse de reusita pt. ca tumora era ff. mare si pt ca era localizata pe centrii miscarii voi ramane paralizata de la gat in jos. Parintii mei au hotarat sa plec in Turcia la Anadolo, trebuia sa sa ne grabim, mai aveam de trait 3 luni si puteam sa mor in somn. Am facut RMN, insa medicii din Turcia nu au avut solutii...au spus la fel. Am venit acasa, parintii mei se rugau la Dumnezeu sa gasim o solutie, mama trimisese e-mailuri in toata Europa. Sf. Fecioara si Sf. Nectarie au facut sa gasim o persoana care se operase cu ceva timp in urma si era bine, dansul locuia langa bunicii mei. In acest timp au venit la mine multe cunostinte, care s-au rugat pentru mine, Dumnezeu sa le ajute! Va spun din suflet, am fost la Manastirea Clocociov Slatina, ne-am rugat, acolo sunt si moastele Sf. Nectarie, apoi am plecat la Bucuresti; oameni buni va marturisesc, aveam o putere si o lumina in suflet, care radia ca un diamant, ma simteam atat de ocrotita de Dumnezeu...Fusesem salvata intr-un mod miraculos fara sa patesc nimic, atat eu cat si persoanele implicate in accident. Revin ...la Bucuresti la Spitalul Al. Obrejea, am fost internata rapid, mi-a fost eliminat tratamentul de depresie, il luam de 3 ani, nu au fost reactii adverse, minune. Totul a decurs in mod dumnezeiesc de bine, mergeam cu mama la biserica din curtea spitalului, m-am spovedit, eram pregatita. Pe 25.08.2012 am fost operata, tumora extirpata in totalitate, de o echipa de medici formata din: medic Corneliu Toader, medic Marian Stroe si nu in ultimul rand medic Daniela Rosu, ingerii lui Dumnezeu, care m-au salvat, Slavit sa fii Doamne, Maica Domnului si toti Sfintii pentru tot ce ati facut pentru mine pacatoasa. Slavit sa fii Sf. Cuvioase Parinte Nectarie, care m-ai facut sa aflu dintr-un accident de circulatie ca am o tumora cerebrala, acum sunt sanatoasa si viata mea s-a schimbat, mananc sanatos si sunt rationala. Ii multumesc lui Dumnezeu, Maicii Domnului, Sfantului Parinte Nectarie, pentru toate minunile Slava Tie Doamne, Slava Tie; In numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.


Gabriela, 19-08-2014

 Buna ziua, si pentru mine Sfantul Nectarie a facut minuni. Anul trecut am gasit adresa de la manastirea Eghina pe site-ul vostru, asa ca  am trimis cu multa speranta o scrisoare cu doua rugaminti pentru Sfantul Nectarie, sa imi gasesc un loc de munca si pentru a ramane insarcinata (un copilas pe care il asteptam de mult). Am inceput sa citesc Acatistul Sfantului Nectarie in fiecare zi, dupa circa o luna si jumatate am fost chemata sa semnez contractul de munca; fericita, intorcandu-ma acasa, in cutia postala am gasit o scrisoare  cu ulei sfintit de la candela Sfantului Nectarie si iconite cu Sfantul Nectarie trimise de Stareta Teodosia de la manastirea Eghina; cu lacrimi in ochi si mainile tremurand i le arat sotului meu (el este catolic) spunind: "Este o minune a Sfantului Nectarie!"...el mi-a raspuns :"Da, este o minune!", MULTUMESC SFINTE NECTARIE, MARE FACATORULE DE MINUNI, AMIN!!!...cu credinta asteptam si copilasul atat de dorit, care o sa poarte numele TAU !!! 


Andreea, 19-08-2014

 Urmand zicala \"mai bine mai tarziu, decat niciodata\", vreau sa ii multumesc si eu Sfantului Nectarie pentru ajutorul pe care mi l-a oferit de fiecare data cand am intampinat greutati. La el si la Maica Domnului m-am rugat ori de cate ori am avut cate un examen dificil, m-am simtit neputincioasa, am fost in pericol de vreun accident cu masina, am avut chisturi ovariene, m-am suparat cu prietenul sau am intampinat dificultati materiale. Tot timpul a intervenit o solutie salvatoare. Acum ma rog la acest sfant drag mie, sa imi lumineze calea, sa ma ajute sa implinesc voia lui Dumnezeu iar bunicului meu sa ii aline suferinta pe care o indura din cauza cancerului osos. Ma mai rog pentru sanatatea parintilor si a fratelui meu, intarirea in credinta si iertarea pacatelor. Doamne ajuta-ne pe toti, ca Tu singur esti fara de pacat!


Adina, 19-08-2014

 Sfantul Nectarie mi-a deschis iar calculatorul. Nu mai mergea, nu mai stiam ce sa ii fac. Am luat o icoana a lui si i-am promis ca daca ma ajuta si de data aceasta impreuna cu Sfantul Efrem cel Nou am sa marturisesc din nou ajutorul lui. Multumesc Sfinte Nectarie si Sfinte Efrem cel Nou ca ma ajutati pana si in cele mai marunte lucruri. O zi cu pace, protectie si binecuvantare sa aveti! Amin!


M.N., 20-08-2014

 Nici nu am cuvinte sa multumesc Sfantului Mina si Sfantului Nectarie pentru ajutorul acordat astazi in gasirea unor bani pierduti la serviciu; numai gandul la acesti doi sfinti minunati si rugamintea adresata lor m-au ajutat. Iti multumesc Doamne. Amin.


Andreea, 20-08-2014

 Minuni exista si eu le am simtit rugandu ma cu tarie la Dumnezeu, La Maica Domnului si la Sf nostru Nectarie ...care m a ajutat sa promovez un examen la fac. pe care il dadeam deja pierdut si riscam ca pierd si ani de curs din urma ...era ultima sansa sa l trec si prin rugaciune am reusit !!! Multumesc Lui Dumnezeu !!! Si tuturor Sfintilor care s au rugat pt mine !!!


Teodora, 20-08-2014

  Iata ca au trecut doi ani de cand am trait si traiesc in continuare o minune printre multele minuni pe care Sf. Nectarie din Eghina binevoieste a le savarsi in vietile noastre, ale pacatosilor. Desi am mai scris despre aceasta, ma bucur ori de cate ori am ocazia de a ma adresa si altor crestini, iubitori de Hristos.
  As dori sa va povestesc intai cum am aflat despre Sf. Nectarie din Eghina. O buna prietena de a mea, sotie de preot si femeie foarte credincioasa, mi-a deschis ochii pentru prima oara auspra existentei acestui Sfant pe atunci inca nu foarte cunoscut spatiului orthodox romanesc. Dansa ramasese insarcinata si, fiindca in primele zile, fara a sti de sarcina, luase niste medicamente absolute daunatoare fatului, fusese sfatuita de doctor sa intrerupa sarcina. Din fericire, spaima si ratiunea nu au avut mult de lucru caci credinta ei si rugaciunile indreptate cu multa ardoare catre Sf. Nectarie au convins-o sa nu urmeze sfatul acelui doctor!
  Pe tot parcursul sarcinii l-a purtat in inima si rugaciune pe Sfantul Nectarie Taumaturgul si a promis ca daca va naste copil sanatos, acesta va purta numele sau. In mod uimitor si minunat de frumos, asa cum ii place Sfantului Nectarie sa faca, copilul a venit mai devreme pe lume si nu in orice zi ci chiar pe 9 noiembrie, data praznuirii Sfantului Nectarie. Nasterea Nectariei a durat mai putin de o ora, asa cum se stie ca Sfantul ajuta, daca rugaciunea este din inima! Nu va pot scrie ce fetita frumoasa si deosebita este Nectaria si ce rugaciuni rasarite din propria inimioara poate rosti un copil crescut inca din pantecele mamei in spiritul credintei adevarate. Prietena mea m-a sfatuit, in concluzie, sa ma rog la bunul si grabnic ajutatorul Sfant Nectarie din Eghina daca ma voi hotari sa devin mama si ori de cate ori voi fi in nevoie sau grea incercare.
  Dupa nasterea primului copil (pentru a carui sanatate m-am rugat pe langa Maicutei Domnului si Domnului nostru Iisus Hristos, binenteles si Sfantului Nectarie), mi-am dorit nespus de mult sa mai pot aduce pe lume un prunc sanatos. A urmat o sarcina care a esuat, dar la scurt timp, am aflat ca am ramas din nou insarcinata. Inca de la inceput, am avut o apasare in suflet, spaima surda ca as putea pierde din nou copilul. Primele trei luni au trecut cu bine. La finalul celei de a treia, a venit insa o lovitura grea.
  Am suferit o hemoragie foarte puternica, doctorii anuntandu-ma ca am un hematom extrem de mare, langa placenta, cu sanse de a pastra copilasul foarte rezervate. Va imaginati ce a urmat in sufletul meu si al sotului meu! Cand vezi la ecograf un copilas in miniatura, cu toate organele formate, cum te poti, oare, resemna cu gandul ca ar putea muri, ca ar inceta sa mai existe in viata ta? Au urmat zile, saptamani de cosmar sufletesc. Bineinteles, primul lucru a fost sa incep a ma ruga intens Sfantului Nectarie, care stiam ca e vindecator minunat de boli, dar si ca ajuta femeile insarcinate. M-am rugat, desigur, si Maicutei Domnului si Bunului Dumnezeu sa ma ajute sa duc sarcina pana la capat, dar foarte mult mi-am indreptat ruga catre Sfantul Nectarie. Ca o mica paranteza, pe parcursul sarcinii, au mai fost cateva momente de incercare, cand am fost suspecta de o infectie virala extrem de periculoasa pentru copilul nenascut. Acestea s-au dovedit pana la urma o eroare de analiza medicala, asa a fost explicatia oficiala dar eu stiu foarte bine ca acea eroare a fost corectata cu dragoste prin grija Sf. Nectarie. De fiecare data, nu am incetat sa citesc Paraclisul Sfantului Nectarie, desi nu erau semne ca situatia mea s-ar indrepta. Eu, pacatoasa, asteptam sa vad petrecandu-se minunea peste noapte, asa cum citisem ca poate face Sfantul, cand este rugat. Credinta mea cand slabea, cand revenea, dar nu incetam sa ma rog. Si nu a fost in zadar!
  La inceputul celui de al treilea trimestru de sarcina, am primit vestea ca hematomul nu mai este vizibil la ecograf. Pur si simplu nu mai exista! Nu se micsorase si nici nu se eliminase, asa cum ar fi fost de asteptat, ci deodata, disparuse. Bucuria si recunostinta mea au fost teribile, si am avut imboldul sa va scriu atunci, imediat, dar, din superstitie, am asteptat ca Binele sa se intample si abia apoi sa scriu despre el, sa astern in scris povestea mea si a micutului Andrei Nectarie, dupa ce se va fi nascut sanatos. Slava Domnului, minunea s-a intamplat! Doctorii mi-au spus ca voi avea nevoie de foarte mult noroc, ca sa duc sarcina la bun sfarsit. Eu voi spune oricui ca nu de noroc am avut nevoie, ci de ajutorul unui Sfant deosebit, care nu a lasat sa se stinga viata unui prunc nevinovat, ci l-a salvat in mod uimitor, in ciuda pacatelor mele. Si inca o fapta minunata, prin care Sfantul Nectarie si-a aratat puterea. Nasterea primului copil a fost de-a dreptul traumatizanta, cu o durata foarte mare si cu dureri cumplite. De data aceasta, stiind ca Sfantul are darul de a usura durerile nasterii cand mamele il cheama in ajutor, m-am rugat din suflet sa nu ma lase sa mai trec printr-o nastere asa de grea ca prima.
  Ei bine, cea de a doua nastere a fost mult mai usoara. Dupa 3-4 ore de travaliu, cu mult mai suportabil si incomparabil mai scurt decat primul, am nascut minunea de copil pe care l-am botezat Nectarie. Nu se putea altfel! Copilul poarta numele Sfantului care l-a ocrotit si care, sunt sigura, il va ocroti si de acum inainte!
  As mai adauga un singur lucru. Ori de cate ori am fost intr-un moment de disperare, de durere sufleteasca profunda si am citit Paraclisul Sf. Nectarie, ajutorul nu a intarziat sa apara. Nu pot spune cat de minunat si rapid ajuta Sfantul in astfel de situatii! In acelasi timp nu vreau sa indemn oamenii a inceta de a se ruga si altor Sfinti extraordinari! Am dorit doar sa aduc marturie despre cele frumoase si minunate intamplate mie prin grija purtata de Sf. Nectarie din Eghina. Cred ca si el ca si atatia Sfinti rugatori pentru noi inaintea lui Hristos, vegheaza asupra noastra, conlucreaza pentru binele nostru dar si noi trebuie sa ii cinstim atunci cand realizam efectiv ca s-a petrecut o minune in viata noastra si sa dam marturie mai departe pentru ca si alti semeni de ai nostri sa ia aminte si sa le fie de folos!
  Urez tuturor credinciosilor care citesc aceste randuri multa credinta, spor in viata duhovniceasca si sa nu renunte nici o clipa la rugaciunea bine placuta lui Dumnezeu caci doar asa ne putem salva si intari in scurta viata care ne-a fost harazita pe acest pamant. Doamne ajuta!
Cu drag si recunostinta, Teodora B., Germania


Maria, 20-08-2014

  Buna ziua! Ma numesc Maria, vreau sa împartasesc si eu minunile care le-a facut si le fac în continuare Sfântul Nectarie si Maicuta Sfânta cu mine! Înainte de toate vreau sa va spun ca am auzit de Sfântul Nectarie de pe facebook, si anul trecut pe 9 noiembrie de ziua Sfântului mama mea mi-a spus ca e sarbatoarea Sfântului Nectarie, iar eu i-am raspuns ca nu stiu cine e acest Sfânt, iar în ziua de azi imi pare rau ca am raspuns asa si ca nu l-am cunoscut înainte! Acum ca il cunosc, îi multumesc ca a intrat în viata unei pacatoase ca mine! Prima minune de care eu sunt constienta ca a facut-o pentru mine a fost când s-a operat soacra mea la picior, i s-au reconstruit oasele piciorului, a iesit cu bine din operatie si s-a recuperat destul de repede, iar acum asteptam sa o opereze si la celalalt picior, cu toate ca e mai grav ca la celalalt picior, am nadejdea ca bunul Sfânt Nectarie si Maicuta Sfânta o vor ajuta sa iasa cu bine din operatie si sa se recupereze cu bine, sa poata sa nu mai aibe dureri si sa poata merge din nou! Cea de-a doua minune a facut-o cu fiul meu, pe care il operasem cu 2 luni, pentru ca avea închis canalul ce duce de la rinichi la vezica si nu i se golea un rinichi! În luna iulie din acest an 2014, la 4 luni si ceva dupa operatie am fost cu el la control, la o proba importanta, dar tot timpul cat a durat proba, m-am rugat Sfântului Nectarie sa ii iasa bine proba si Sfântul Nectarie mi-a ascultat rugaciunea catre el. Proba a iesit bine, i s-a golit tot rinichiul, cu lacrimi, plângând, i-am multumit Sfântului Nectarie pentru ca mi-a ascultat rugaciunea mie pacatoasei! Am promis ca daca imi asculta rugaciunile si face aceste minuni pentru mine am sa scriu despre aceste minuni! Vreau sa mentionez ca plângeam multumind Sfântului Nectarie si Maicutei Sfinte pentru minunea ce-o facuse cu fiul meu! Bucura-te Sfinte Nectarie mare facatorule de minuni! Mi-ar placea sa imi publicati si mie acest mesaj în cinstea Sfântului Nectarie si A Maicii Sfinte A Domnului! Va multumesc anticipat!


Adina, 21-08-2014

 Ieri cand am fost la control la ORL din cauza faptului ca fac temperatura des (37,4) in ultima perioada i-am chemat in gand pe Sfantul Nectarie, Sfantul Mina, Sfantul Pantelimon, Sfantul Dimitrie Izvoratorul de Mir, parintele Arsenie Boca; fiindca eram la un alt medic ORL-ist, asa am decis sa cer opinia si altui specialist si dupa ce am asteptat o ora sa intram, am cunoscut medicul, o doamna foarte draguta si calma desi avea multi pacienti si unul intr-o incapere alaturata facand aerosoli. M-a consultat, mi-a dat cu totul alt tratament decat celalalt orl-ist, ma rog sa imi treaca desi sunt pacatoasa tare, erau si doua doamne asistente, una foarte draguta si tanara care de altfel m-a si programat ca doamna a plecat astazi in concediu si inca una putin mai acra, dar nu era chiar naspa, care s-a uitat ciudat ca trimiterea era pe numele mamei caci doctorita de familia nu mai stia daca pot beneficia de consult gratuit daca nu sunt angajata. Multumesc parintelui Arsenie Boca care ne vegheaza mereu. Citesc marturiile voastre date prin bunul Sfant Nectarie si recunosc ca nu ma mai satur sa le citesc. Multumesc si Sfantului Efrem cel Nou pentru ajutorul dat si Maicutei Sfinte. Nu stiu ce ne-am face noi oamenii fara ajutorul lor. Cel mai mare dar si cea mai mare bucurie pe pamantul asta e legatura vie intre ei, Dumnezeu si noi pacatosii. Sa fim smeriti si buni cu toata lumea si sa avem credinta multa ca Dumnezeu nu ne lasa daca suntem langa El si ne punem nadejdea in El. Doamne ajuta tuturor. Amin!


Cornelia, 21-08-2014

 Multumesc Sfinte Nectarie, si azi m-ai ajutat....cum o faci de fiecare data ....mi-ai luminat mintea in rezolvarea unei probleme ....multumesc pentru toate cate faci pentru mine si familia mea.....iarta.ma pentru toate pacatele cu voie si fara voie, iarta-ma ptr slaba mea credinta, intareste.ma in credinta.


Diana, 21-08-2014

 Nu sunt o persoana religioasa, mai degraba m-as caracteriza credincioasa. Dar Sfantul Nectarie are un loc special in inima mea, de cand m-a atras spre el, fara sa-mi dau seama. O prietena buna m-a indreptat spre el si eu eram sceptica la inceput. Dar am considerat a fi un semn faptul ca m-am hotarat intr-o zi innorata sa merg la Manastirea sa, si as fi jurat ca ma va prinde pe drum o furtuna teribila. Dar fix cand am ajuns in manastire, la adapost, fix atunci a inceput sa ploua torential. Iar asta a fost primul semn ca e alaturi de mine. Cand am inceput sa-i citesc acatistul, am inceput sa primesc primele telefoane pentru interviuri, lucru ce-mi doream de mult timp. Inca ii citesc acatistul si am de gand s-o fac timp de 40 de zile si simt ca Sfantul imi e aproape.


Maria, 22-08-2014

  Multumesc din tot sufletul Sfinte Ierarh Nectarie pentru ajutorul pe care il primesc de la tine chiar si atunci atunci cand sufletul meu doborat de griji si de pacate fiind, uit sa ma rog si sa marturisesc minunatul tau ajutor. Imi cer iertare ca nu am scris pana acum pe acest site asa cum ti am promis. Azi voi spune tuturor minunatul ajutor primit de la Domnia Ta.
  Am 48 ani si ma confrunt cu o problema de sanatate. O gonartroza la ambii genunchi ma supara si ma cam impiedica sa muncesc. Auzind de la o prietena minunile Sfantului nostru drag Nectarie, mi am propus sa cer ajutor. Am inceput sa citesc rugaciunea si am cautat cu disperare ulei de la candela si mir. Sfantul mi a venit in ajutor si mi a deschis calea catre Biserica unde sunt Moastele Sfinte ale Sale.
  Am ajuns la Biserica Radu Voda, Bucuresti. Mare multumire! M am rugat Sfantului mult, m a ascultat si m a ajutat. Lucrez fara probleme, genunchii nu ma mai dor asa de tare. Am mai cerut Sfantului servici mai usor pentru copiii mei. Exact pana sa se implineasca 40 zile de la ruga, fata mea a fost promovata, ocupand acum functie de conducere. Am mai cerut Sfantului liniste in casnicia mea cam incercata si, multumesc din nou, e liniste. Nu am destula inspiratie sa transpun asa cum as dori, nu am destule cuvinte sa multumesc Sfantului Nectarie.
  Iarta ma Sfinte Nectarie pentru ca din diferite motive mai uit sa citesc rugaciunea si sa ti multumesc! Nu fac promisiuni pe care nu sunt sigura ca le voi respecta dar incerc sa revin dupa fiecare semn pe care mi l trimiti, sa l fac cunoscut tuturor celor ce cred in Tine.
  Doamne ajuta!
  Amin!


Ana, 22-08-2014

 Sunt foarte bucuroasa, astazi am primit un plic de la Manastirea Sfantului Nectarie din Eghina Grecia..cu 2 iconite si 2 sticlute de mir. Multumesc din suflet maicutelor de acolo pentru bunavointa si Sfantului Nectarie. Sfantul Necarie ne ajuta zi de zi daca ne rugam cu credinta si ii cerem ajutorul. Fii binecuvantat Sfinte Nectarie!


Lenuta P., 22-08-2014

 Astazi m-a ajutat din nou Sfantul Nectarie: eram la servici si dintr-o data mi s-a facut rau, am avut o cadere de calciu, incepusem sa tremur, i-am cerut ajutorul si mi-am revenit, am putut sa lucrez in continuare; multumesc Sfinte ca m-ai facut bine si m-ai adus la copilasi acasa. Doamne miluieste si ne iarta pe noi pacatosii!!!


Cornelia, 23-08-2014

 Multumesc Sfinte drag Nectarie. De cateva zile ma doare foarte tare piciorul drept, o durere are porneste de la coloana in jos pe picior, azinoapte durerea era asa de puternica incat m-a trezit din somn, am inceput sa ma rog Maicii Domnului, Sfantului Efrem cel Nou si Sfantului Nectarie sa imi ia durerea ca sa pot dormi, m-am uns cu un pic de mir de la candela sfantului Nectarie si durerea m-a lasat, am dormit linistita pana dimineata; multumesc sfinte drag, azi am primit si eu de la tine din Eghina 2 sticlute cu mir si 2 iconite, multumesc din suflet pentru tot, ajuta-ma sa renunt la tigari sau macar sa le mai reduc ca e o gramada de timp de cand incerc si nu reusesc, te rog din suflet; Slava tie Sfinte Nectarie, slava celui ce te-a slavit, Aliluia, Aliluia, Aliluia!


Oancea Octavian, 23-08-2014

  In fiecare zi simt minunile pe care le face Sfintul Ierarh Nectarie si multumesc din suflet lui Dumnezeu Tatal, Domnului nostru Iisus Hristos, Maicutei Sfinte si la toti sfintii mei dragi si iubiti ca ma tin pe mine si familia mea sub acoperamintul lor si ne apara si pazesc de toate nevoile si necazurile. Astzi am mers la Manastirea Radu Voda din Bucuresti, pentru a ma inchina, multumi si a-l ruga pe Sfintul Ierarh Nectarie, bunicutul meu drag, Dumnezeu Tatal, Domnul nostru Iisus Hristos, Maicuta Sfinta Si toti Sfintii sa ma ajute si sa ma ocroteasca de toate nevoile si necazurile si sa multumesc ca am cui sa spun necazurile, grijile si bucuriile, ca sunt ascultat si ajutat intotdeauna. Inainte de a ajunge la sfinta Manastire m-am rugat sa mai gasesc cosuletul cu anafura. Am ajuns la manastire si dupa ce am fost la racla Sfintului Ierarh Nectarie, bunicutul meu drag, am vazut ca nu mai era cosuletul cu anafura. In acel moment am observat in fata icoanei Sfintului Ierarh Nectarie, bunicutul meu drag, o farima de anafura pe care am luat-o. Aceste minuni sunt mici dar imi arata ca Sfintul Ierarh Nectarie, bunicutul meu drag, este tot timpul cu mine in inima mea si in sufletul meu si ca un bunic iubitor are grija de mine si de familia mea.   Multumesc din Suflet Sfintului Ierarh Nectarie, Dumnezeu Tatal, Domnului nostru Iisus Hristos, Maicutei Sfinte si la toti sfintii mei dragi si iubiti ca sunt tot timpul linga mine si familia mea si imi asculta rugile pe care le fac cu dragoste, credinta si multa iubire. DOAMNE IISUSE HRISTOASE fiul lui DUMNEZEU miluieste-ne si ne mintuieste pe noi pacatosii. AMIN.


Mm, 23-08-2014

 Doamne Dumnezeule, nu ma satur sa citesc aceste minuni ale Sf meu drag Nectarie! Sa ma ierte Dumnezeu si Sf Nectarie ca m am rugat si ma rog din suflet doar atunci cand dau de necazuri. Doamne ajuta toti copilasii cu probleme de sanatate, apara-i Sf drag cum stii tu mai bine si ti multumesc ca, copilasul meu pt care ma rog mereu este sanatos. Sfantul a intrat in viata mea in aprilie 2012 cand am avut atat de multe probleme din care credeam ca nu o sa mai ies niciodata si in disperarea mea am cautat pe internet minuni; nici eu nu stiu ce speram sa gasesc si uite asa am gasit cea mai mare minune, SF Nectarie; am reusit sa rezolv toate pr, tatal meu s a facut bine miraculos cu toate ca i se spusese clar ca are pr la inima si trebuie operat, a mers in alt oras si acolo i au spus ca e perfect sanatos si sa nu va spun ca am primit o suma mare de bani la care nici nu visam. Iti multumesc Sf drag pt tot binele de care am avut parte si te rog sa ma ierti pt ca sunt pacatoasa, rea si invidioasa! Iarta ma Iisuse Cristoase si ajuta ma sa ajung pe calea cea buna.


Gabriela, 23-08-2014

  Multumesc Bunului Sfant Nectarie, care ori de cate ori ii cer ajutorul ma ajuta. Uneori recunosc ca mai deznadajduiesc, dar observ ca mi este alaturi si imi dau seama ca este cu mine mereu; sper sa ma ajute si in unele probleme pe care le mai am de realizat si pe care i le-am cerut Sfantului; Multumesc deasemenea Fecioarei Maria, Sf Efrem, SF Mihai si Gavriel al carui nume il port si tuturor sfintilor. Va multumesc si dumneavoastra pentru aceast site, ca ati facut cunoscut acest Bun Sfant si citim minunile si nu ne mai putem desparti de ele. DOAMNE AJUTA!


Mihaela P., 24-08-2014

 Doamne ajuta, tuturor! Cu mare bucurie in suflet va scriu aceste randuri pentru ca Sfantul Nectarie m-a ajutat azi sa imi indeplinesc fagaduintele facute, asa cum ii ceream chiar si in postarea trecuta! Azi am fost sa ma rog la o manastire inchinata Sfantului Mare Mucenic Gheorghe, iar la intoarcere in oras am trecut si pe la magazinul Mitropoliei sa cumpar doua carti despre minunile Sfantului Nectarie. M-am uitat pe rafturile magazinului, sperand sa gasesc o icoana mai mare cu Sfantul Nectarie, pentru a o cumpara, dar nu am vazut decat unele mai micute. Am platit cartile si cand sa ies din magazin, am observat intr-un colt al magazinului, pe un raft, doua icoane mai mari si mai deosebite ; am crezut ca amandoua sunt ale Sfantului Nicolae, insa d-na vanzatoare mi-a spus ca una este a Sfantului Nicolae, iar cealalta este a Sfantului Nectarie. Am fost foarte fericita, mai ales ca este o icoana lucrata in Grecia. Ii multumesc Maicutei Domnului ca s-a milostivit de mine, pacatoasa, si Sfantului Nectarie pentru tot ajutorul sau minunat!

\" Nastrapa de mana primitoare si cuvântatoare, Sfesnic purtator de lumina si dumnezeieste stralucitor, cunoscându-te pe Tine, Preacurata, dumnezeiescul Nectarie, cu luminarile Tale, cu vrednicie si-a luminat sufletul si cugetul, ca un lucrator al virtutii; pentru aceasta, Fecioara si Maica a lui Hristos, nenuntita, cu dreapta credinta Te-a propovaduit pe Tine, Nascatoare de Dumnezeu, Prealaudata. Si acum impartasindu-se de luminarea Fiului Tau, Curata, impreuna cu ingerii slaveste negraita slava ta.\" ( din Slujba Sfantului Ierarh Nectarie)


Adina, 24-08-2014

 Multumesc bunului Sfant Nectarie, parintelui Arsenie Boca, Maicii Sfinte, Sfintilor Mucenici Dimitrie Izvoratorul de Mir, Pantelimon si Mina, precuvioasei noastre Maici Parascheva pentru toate schimbarile ce se produc in viata mea. Incep sa se indeparteze oamenii necredinciosi de mine si in acelasi timp nepasatori (care asteptau sa vin eu la ei si atat). Multumesc pentru invatatura data, pentru faptul ca imi asculta rugaciunile si ma invata cum sa ma rog. Azi noapte mi-a fost rau, am mancat o paine cu salam (vinerea-zi de post) si a inceput sa mi se faca greata. M-am asezat in genunchi m-am rugat Maicii Sfinte, Sfintilor mai sus mentionati si m-am dat cu ulei de la candela Sfantului Nectarie din Egina pe spate ca ma durea ingrozitor si pe cap ca imi venea sa vomit si din cauza acestor dureri si nu am mai avut nimic. Astazi m-am trezit tot cu senzatie de voma de la fiere si stomac si nu am baut decat un ceai si mai incolo am mancat paine prajita cu margarina (fiind dupa ora 12:00). La toate exista rezolvare cand exista si smerenie, ascultare si indeplinirea poruncilor lui Dumnezeu. Va multumesc tuturor si sfintilor care ma ajuta pe mine si familia mea fara ca noi sa stim. Din pacate, la nicio luna de la moartea bunicii mele a murit si femeia ce avea grija de ea (la doar 62 de ani pentru ca i-au putrezit intestinele, asa au deschis-o medicii si nu mai aveau ce sa ii faca). Ii descoperisera si pietre mari la fiere si diabet, pentru ea, Dumnezeu a vrut sa nu mai sufere ca a fost o femeie tare buna. Maica Domnului ai grija de bunica mea si de tanti Elena. O zi cu pace, protectie si indrumare buna de la Dumnezeul nostru Atotmilostiv. Amin!


Gabriela, 24-08-2014

  Doamne ajuta!
  Indraznesc sa impartasesc o minune pe care Sf Nectarie, Sf Efrem cel Nou, Sf Ioan Rusul si Sf Ioan de Rila au intermediat-o, petrecuta unei bune prietene.
  Multumesc,
  Gabriela

25 Iulie 2014 – Minunea Sfintilor Nectarie, Efrem cel Nou, Ioan  Rusul si Ioan de Rila

 In primavara fusesem intr-un pelerinaj in Grecia si adusesem pentru o prietena mai multe daruri: iconita Sf Ioan de Rila, ulei sfintit de la Sf Efrem cel Nou, ulei sfintit, aghiasma si sfoara vindecatoare de la Sf Ioan Rusul. Imi este tare draga, o cunosc din copilarie, si ma gandeam ca ii vor fi de folos mai ales acum, ca asteapta cel de-al doilea copil. Prinsa cu grijile vietii, am tot amanat sa ne intalnim, pana ce aproape ca uitasem ca mai aveam sa-i dau ceva. Intr-o zi de iulie, intr-o joi, ma suna la serviciu prietena mea si-mi spune ca e la capatul puterilor, in ultima vreme intamplandu-i-se o serie de necazuri: a murit bunicul ei, bunica este in mari suferinte datorita unei boli incurabile, iar ea s-a taiat fara sa vrea la mana, cand i s-a spart un geam in casa. Partea cea mai proasta era ca luni avusese o programare la doctor, care ii spusese ca pruncul din burtica a inceput sa acumuleze apa la plamani, ceea ce face necesara o interventie intrauterina. Pe moment, ca s-o linistesc, nu m-am putut gandi decat la Sfantul Maslu si i-am propus sa mergem a doua zi la Manastirea Radu Voda, la Sfantul Nectarie. Stiam ca mai fusesem cu ea o data, cu cativa ani in urma, si ii placuse. A acceptat cu bucurie si vineri ne-am dus acolo. Am ajuns tarziu si nu mai era loc in biserica, asa ca am stat pe treptele de piatra ale cladirilor din curtea Manastirii. In timpul slujbei ma tot intreba despre ce se spune la slujba si despre ce este vorba in ea. Unele intrebari mi se pareau dificile si ma temeam sa nu fiu in stare sa raspund asa cum ar fi vrut Domnul. Deci m-am rugat: „Doamne, eu o iubesc foarte mult pe fata asta, ajuta-ma sa ii dau raspunsul pe care Tu il vrei astfel incat sa Te cunoasca pe Tine!". Apoi m-am linistit vazand ca a acceptat cu drag raspunsul pe care i l-am dat. La sfarsitul slujbei ne-am asezat la coada formata la moastele Sf Nectarie, ne-am inchinat, am luat ulei de la candela Sf Nectarie si ne-am umplut de un duh de pace. Ne-am despartit cu bucurie, dandu-i, in sfarsit, darurile pe care le adusesem din Grecia, spunandu-i sa se unga cu ulei de la Sfinti.

 Intre timp citisem pe internet ca interventia despre care imi vorbise se poate face si in Bucuresti. Dar, ca orice interventie, implica riscuri si nu ma linistea deloc ideea. Asa ca am cerut ajutor de rugaciune fratilor de la biserica unde merg, dandu-le spre pomenire numele ei si ai membrilor familiei ei. Fratii mi-au spus sa ii tin la curent cu evolutia starii de sanatate a prietenei mele si a bebelusului. Seara, cand am ajuns acasa, am citit Acatistul Sfantului Efrem cel Nou, care mi-a placut foarte mult.

 Saptamana urmatoare, marti, m-am gandit sa o sun din nou, sa vad cum se mai simte. Mi-a spus ca  toata ziua se gandise si ea sa ma sune, ca vroia sa-mi spuna ca fusese in ziua precedenta la ecografie, iar lichidul din plamanii copilului se resorbise aproape complet si nu mai era nevoie de operatie. M-am bucurat atat de mult! Slava Tie, Doamne, ca minunate sunt lucrurile Tale! Si cat de rapid ai fost, Doamne!

 Prin urmare nu am putut tainui aceasta minune, atat de aproape de noi, petrecuta in zilele noastre si care altfel ar putea trece neobservata. Caci atunci cand lucrurile par ca se aranjeaza de la sine, de fapt este Dumnezeu Cel care lucreaza si le face bune toate. Intrucat nu stiu care dintre sfinti a lucrat la savarsirea acestei minuni, imi place sa cred ca s-au vorbit cu totii si in dragostea lor fata de noi, au dobandit ingaduinta de a o ajuta si pe prietena mea. Multumesc Sfintilor Nectarie, Efrem cel Nou, Ioan Rusul si Ioan de Rila, prieteni de nadejde pe calea mantuirii noastre!


Daniela, 24-08-2014

   Multumesc Maicii Domnului si Sf. Nectarie ptr. ajutorul pe care l-am primit ptr. fiul meu. Acum exact un an mai bine zis ieri 22.08.2013 am aflat ca fiul meu are tumoare testiculara; pe 23.08.2013 a suferit prima operatie din cele 4, el plecand in urma cu 2 ani la munca in Germania impreuna cu viitoarea sotie; dupa op., in urma tomografului am aflat ca are metastaze abdominale si pulmonare; la Sf. Nectarie am inceput sa ma rog dupa op. de extirpare a tumorii cand am citit acatistul iar a doua zi fiul meu mi-a zis ca i-a trecut durerea dintr o data dar nu l-am mai citit; am citit acatistul Sf. Serafim de Sarov caruia ii multumesc ptr ajutor dar simteam ca lipseste ceva, nu ma simteam suficient de aproape la cat de pacatoasa sunt; dar dupa diagnosticul pe care l-am primit a trebuit sa faca chimioterapie (4 cure) pe care le-a suportat f.f bine, singura reactie adversa a fost caderea parului; intre timp am inceput sa citesc acatistul Sf. Nectarie, in fiecare zi ma rugam ptr. sanatatea lui; nu este o vindecare fara suferinta ptr. ca a urmat op. abdominala care a fost cumplit de dureroasa dar din nou Sf. i-a usurat durerea; iar analize rezultate rele din nou chimio (2 cure) dupa op. pe care le-a suportat cu ajutorul Sf. Nectarie si al Maicii Domnului carora m-am rugat zi si noapte destul de bine nu a stat in pat nici macar o zi cu exceptia perioadei de recup. dupa op. vreau sa va spun ca dupa cele 2 cure de chimio i s-a facut si o recoltare de celule stem care l-a lasat fara vlaga dar din nou a primit puterea de a merge pe picioare si fara ajutor; pot sa spun ca Dumnezeu l-a vegheat prin rugaciunile Sf. permanent; la manastire la Buc. nu am ajuns ptr. ca sunt inca in Germania dar i-am promis SF. ca o sa ajung cat mai curand, dar am rugat o prietena sa mearga sa plateasca si am primit raspuns; sotul prietenei mele era bolnav de cancer pulmonar neoperabil cu metastaze pe aorta si a platit si ea ptr sotul ei sarindar iar Sf i-a ajutat si i-a usurat chinul stingandu-se foarte usor si fara chin; vreau sa va spun ca la 3 zile de la inmormantare l-am visat pe Sf. Nectarie in catedrala din Sibiu in sicriu dar ca o pacatoasa nu am stiut ce vrea sa insemne asta si ma gandeam la tot felul de lucruri legate de fiul meu, dar la o sapt. dupa deces m-am trezit dimineata si m-am gandit la sarindar ca de fapt el era pomenit la vii desi murise si atunci am realizat care era mesajul Sf. si am rugat-o sa mearga la manastire si sa ii spuna preotului ce s-a intimplat iar a doua zi l-am visat pe Sf. in acelasi loc dar zambind, dar Sf. Nectarie a vegheat in continuare asupra fiului meu care in Joia mare a fost op. la plamanul drept de unde i-au scos 10 metastaze de fapt necroze ramase in urma chimioterapiei si care dupa 3 ore de la op respira singur fara ajutor si in ziua de Pasti statea la masa fara drenaje, fara durere si multumind ptr. ca au scos tot ce era pe plaman; in toate aceste luni nu am incetat sa ma rog Maicii Domnului si Sf. Nectarie zi de zi iar dupa 28 de zile au putut interveni si la plamanul stang la care metastazele se micsorasera f mult si mai erau doar 4, si din nou a primit ajutor si putere si curaj sa treaca mai departe; nu a fost usor dar a trecut; acum a mai facut 2 cure de chimio ff puternice, mult mai puternice decat tot ce a facut inainte care au fost urmate de transplant de celule stem, au fost efecte negative mai grele dar nu l-au doborat, a plecat din spital dupa 2 sapt in loc de 3 cat au zis medici, e slabit, e normal dar nu a zacut nici 5 min, a suferit dar a meritat ca exact la un an de cand a inceput calvarul medicii i-au spus: ne vedem peste 3 luni la control; nimic nu a fost intamplator in tot ce s-a intamplat, am simtit ajutor in permanenta cu toate ca suntem intro tara straina, am primit in permanenta semne minunate chiar si cand un am stiut cum sa ajung la biserica noaptea am visat cifra 10 ceea ce era de fapt nr. tramvaiului cu care am ajuns la biserica neavand habar pe unde este si totusi am gasit-o. A fost un an greu dar binecuvantat ptr ca am lasat la urma cea mai mare minune, cel mai mare dar pe care l-am primit, ptr ca in urma analizelor doc. i-a spus ca n-o sa poata face copii; asta dupa op de extirpare a testicolului a fost sa recolteze lichid seminal ptr. banca de sperma in speranta ca il va ajuta sa faca un copil, dar dezamagirea a fost uriasa ca in urma analizelor doc. au zis ca nu pot recolta ptr ca sperma nu avea calitatea necesara si ca nu poate face copii; durere si lacrimi ptr amandoi ptr ca viitoarea sotie i-a fost alaturi in permanenta si chiar si ptr asta pot multumi zi de zi; dar sa revin la minune: dupa o luna si jumatate de la rezultate am aflat ca prietena lui e insarcinata, a fost o adevarata fericire dar si ingrijorare ptr ca el incepuse chimio si era periculos, dar cu toate ca am trecut din nou prin toate emotiile posibile disperare, neputinta, asteptare ptr ca copilul era suspect de sindromul DOWN nu s-au lasat iar fiul meu la nici doua luni de sarcina a promis ca daca va fi fetita o va chema MARIA. SI chiar daca au fost si carcotasi nu s-a lasat induplecat si dupa 9 luni s-a nascut MARIA DARIA care este o minune, un dar de la Dumnezeu care l-a ajutat sa lupte si este o frumusete ii seamana leit si cel mai important, e sanatoasa; pot spune si multumi in fiecare zi pana la sfarsitul vietii ptr. ajutorul primit deci inca o data, medicii nu sunt Dumnezei, ei lucreaza dupa voia lui Dumnezeu.
  Ii multumesc Maicii Domnului si Sf. Nectarie caruia i-am promis ca voi povesti minunile sale dar nevrednica cum sunt nu m-am tinut de cuvant pana acum si imi cer iertare si multumesc zi de zi ptr toate darurile si minunile primite. DUMNEZEU SA NE AJUTE SI SA FIE CU NOI. DOAMNE AJUTA. IMI CER IERTARE DACA M-AM LUNGIT PREA MULT.


Cristina, 24-08-2014

 Doamne, ajuta! Doresc sa-i multumesc Sfantului Nectarie pentru ajutorul pe care ni-l daruieste in fiecare zi, cu toate ca nu meritam! As dori sa-i multumesc si Maicutei Domnului si Sfintei Tatiana pentru ajutorul dat saptamana trecuta. Ne intorceam de la Craiova si chiar la iesire din oras ne-a oprit politia, sotul meu uitase sa aprinda luminile de intalnire. Eu le-am cerut ajutorul pentru ca tocmai ne inchinasem icoanei facatoare de minuni a Maicii Domnului \"Madona Dudu\" si Sfintelor Moaste ale Sfintei Tatiana, sa nu ne dea amenda ca nu prea mai aveam bani, dat fiind faptul ca o parte se dusese pe benzina pana acolo...si ce credeti? politistul ne spune ca nu ne da amenda ca si asa am platit destul benzina pana acolo! Ieri am reusit sa ajungem la Manastirea Chiajna si ne-am inchinat altui Sfant drag noua, care se pare ca ne-a cautat din nou: Sfantul Efrem cel Nou! Mare ne-a fost bucuria cand am aflat ca Sfintele sale moaste se afla atat de aproape de noi. Aici se mai gasesc si moastele Sfantului Ioan Iacob Hozevitul. Rugati-va neincetat, la momentul potrivit, daca cererea este spre folosul nostru, nu va ramane fara raspuns! Doamne, ajuta la toata lumea!


Carmen, 25-08-2014

 Sf Nectarie m-a vindecat de boala de stomac. Ii multumesc din suflet parintelui Nectarie.


Alexandra, 25-08-2014

 Din nou Sfantul Nectarie mi-a facut o mare bucurie: joi pe 21.08 am gasit in posta pachetul mult asteptat de la Sfanta Manastire din Eghina cu 2 iconite si 2 sticlute cu ulei sfant; multumesc Sfinte k ai binevoit sa primesc si eu ulei sfant si iconite. Doamne ajuta si Bucura-te Sfinte Nectarie!


Simona Leafu, 26-08-2014

  Ii multumesc Bunului Dumnezeu, Sfantului Nectarie si Maicii Domnului pentru renasterea mea. Apropierea mea de Sfantul Nectarie s-a concretizat in februarie, cand dupa multe luni de suferinta si mers la doctori fara nici un rezultat, mi s-a descoperit o tumora la stomac, impreuna cu o stenoza pilorica. Am vazut de-a lungul timpului tot felul de cazuri, dar niciodata nu m-as fi gandit ca mi se va putea intampla mie asa ceva. La 24 ani, ma consideram o persoana tanara si sanatoasa, care va putea trece peste problemele cu stomacul. Bunul Dumnezeu m-a ajutat inca din prima clipa intrucat am ajuns la un doctor gastroenterolog pe care eu il consider unul din ingerii mei pazitori. La vederea rezultatului biopsiei mi-a spus ca daca ar fi dupa el, m-ar opera a doua zi. Nu am fost operata a doua zi, dar intr-o saptamana eram deja pe masa de operatie. Din nou, Dumnezeu, Sfantul Nectarie si Maica Domnului m-au calauzit catre un chirurg bun si, coincidenta sau nu, medicul rezident care opera cu el era o cunostiinta a unei colege de serviciu. Din saptamana de dinaintea operatiei nu imi aduc aminte nimic, parca am fost anesteziata: ma trezeam, mancam si mergeam la Manastirea Radu Voda sa ma rog cu mama mea. Aici gaseam alinare pentru suferinta mea si tot aici am descoperit si un colectiv incredibil, care m-a sprijinit cu rugaciuni si cu ganduri bune. La consultatia de dinaintea operatiei mi s-a spus ca exista posibilitatea sa mi se scoata tot stomacul. Aceasta a fost o alta lovitura dura si tot ce imi aduc aminte este ca am mers la moastele Sfantului Nectarie si ca ma rugam arzator sa imi mai lase stomac. Operatia a fost una grea, cel putin asa mi s-a spus: exista posibilitatea sa fac pancreatita, exista posibilitatea ca unul din vasele limfatice sa se rupa. Cu toate acestea, operatia a decurs bine si nici sange nu am pierdut. Primul lucru pe care l-am intrebat cand m-am trezit a fost daca mi s-a scos tot stomacul. Minunile se tineau lant: mi-au scos doar trei sferturi din stomac. Cand m-au adus in salon a doua zi, imi aduc aminte ca a venit medicul chirurg la mine si mi-a spus ca trebuie sa incep sa ma ridic si sa ma plimb. Acest mesaj, eu personal, consider ca a venit tot de la Dumnezeu pentru ca in timp ce imi spunea asta, ma gandeam ca daca nu ma ridic, nu ma fac bine. Pana la sfarsitul zilei stateam la marginea patului, iar a doua zi ma plimbam deja cu “pomul” plin cu perfuzii si drene pe holul de la chirurgie. A treia zi, la miezul noptii am intrat iar in operatie intrucat un vas limfatic se sparsese. Nu pot exprima ce senzatie de amorteala si de frica simteam in momentul cand eram dusa cu caruciorul spre sala de operatie. Stiu doar ca imi repetam in gand “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatoasa”. Si mama, la randul ei, mi-a povestit de aceleasi sentimente pe care le-a avut si ea: frica si deznadejde. Cu toate acestea, in acea noapte a simtit cum Maica Domnului a venit langa ea si langa tatal meu, pe holul spitalului, si i-a luat de mama. Atunci a simtit liniste si a stiut ca totul va fi bine. Ceea ce s-a si intamplat. Cea de-a doua operatie nu a fost nici pe departe la fel de grea ca prima iar in cateva ore eram deja in salon. Medicul a fost chiar foarte incantat pentru ca a avut ocazia sa revada operatia si a spus ca totul arata foarte bine. Saptamana petrecuta in spital a trecut relativ repede. Tot pe seama puterii Sfantului Nectarie si a Maicii Domnului am pus si faptul ca nu m-am plans de durere aproape deloc, desi taietura este de sub stern pana dupa buric. La 5 zile dupa operatie am mancat pentru prima oara dupa mult timp mancare cat de cat solida. Pentru ca digestia functiona cum trebuie, nici nu a mai fost nevoie sa mi se faca testul cu bariu. Pot spune ca greul a inceput abia cand am ajuns acasa. Eram complexata de faptul ca nu voi mai fi un om normal niciodata. Nu voi mai putea manca normal si, mai presus de toate, imi era frica de moarte. Dupa 3 saptamani, biopsia a sosit dar stiam deja ca va trebui sa fac chimioterapie. Deja ma gandeam cu groaza la faptul ca imi va cadea parul si la toate celelalte efecte nocive ale tratamentului. Insa, Dumnezeu avea alte planuri pentru mine, iar povestea nu a fost atat de crunta cat parea sa fie. Lucrand intr-o companie de farmaceutice, o doamna minunata, reprezentant medical m-a recomandat unui medic oncolog. Coincidenta sau nu, medicul chirurg a vorbit si el cu acelasi oncolog, care deja stia de povestea mea si ma astepta. Prima intalnire cu medicul oncolog a fost suprarealista. Mi-a spus ca imi va cadea parul si ca tratamentul dureaza in jur de un an. Cand am venit pentru prima sedinta, doamna doctor se razgandise: aveam sa fac o perfuzie la 3 saptamani, urmata de 2 saptamani de pastile. Ma asteptam dupa prima sedinta sa imi cada parul si sa imi fie foarte rau, insa surpriza: nu s-a intamplat nici una, nici alta. Pe perioada tratamentului nu pot spune ca nu mi-a fost rau, pentru ca mi-a fost, insa cu multa rugaciune si cu ajutorul lui Dumnezeu, Maicii Domnului si Sfantului Nectarie, am biruit boala. La sfarsitul lunii iulie am primit si o veste buna. In urma tomografiei, nu se evidentiau urme de mestaze sau de recidiva. Acestea sunt numai o parte din multele minuni cu care m-a binecuvantat Dumnezeu in aceasta perioada. In luna august, am suferit un accident de masina, alaturi de mama mea. Am fost lovite de o masina pe trecerea de pietoni. Masina doar ne-a trantit. Mama mea s-a lovit usor la spate, iar eu, desi trantita pe burta, nu am suferit aproape nici o zgarietura. Sperietura a fost mai mare. Consider ca si aici Sfantul Nectarie si Maica Domnului ne-au aparat si au avut grija de noi. M-am hotarat sa scriu aceasta lunga povestire a ultimelor 6 luni intrucat as dori sa afle si alti credinciosi ce mi s-a intamplat mie si cat de mare poate fi puterea rugaciunii. Nu disperati cand va aflati in momente de cumpana. Rugati-va! Dumnezeu si Sfintii va vor ajuta sa biruiti problemele pe care le aveti.
  Ii multumesc inca odata Bunului Dumnezeu, Maicii Domnului si Sfantului Nectarie ca m-au protejat si m-au ajutat in momentele mele de cumpana. Ma rog in continuare Maicii Domnului si Sfantului Nectarie, sa imi ierte pacatele si sa ma ajute sa ma vindec complet de cancer. Ma rog de asemenea si pentru sanatatea parintilor mei si a tuturor celor care in aceasta perioada s-au rugat si s-au gandit la mine.


Florin, 26-08-2014

 Nu am mai scris de mult timp, desi Dumnezeu a facut atât de multe pentru mine si familia mea. Tatal meu operat pentru un cancer de laringe a mers la un control si doctorul i a spus ca lucrurile sunt pe un fagas normal sa si vada de viata. Toate vestile bune primite au un singur izvor-Dumnezeu si Sfintii Sai care vegheaza deasupra noastra. Eu personal dupa o perioada mai dificila am intrat in depresie si tot Dumnezeu mi-a dat solutia de iesire din aceasta stare. Doamne îti multumesc ca esti lânga mine si familia mea.


Diana Chobanu, 26-08-2014

Sf. Nectarie, Marele facator de minuni!!!
   Vreau si eu sa povestec cum l-am cunoscut pe Sf. Nectarie. Familia mea nu a fost credincioasa si nu am avut de unde sa invat prea multe despre credinta, dar durerea pe care o are familia mea in momentul de fata e atat de mare (copilasul meu de numai 3 anisori a fost diagnosticat cu Cancer- Neuroblastoma, stagiul 4) incat am apelat la credinta, la bunul Dumnezeu. Initial citeam rugaciunile: Canon de rugaciune pentru copilul bolnav, RUGĂCIUNI :: Mângâiere pentru bolnavi - Danion Vasile. Apoi, cand i-am povestit prietenei mele din Bucuresti despre durerea pe care o am, ea mi-a sfatuit sa ma rog Sf. Nectarie, facatorului de minuni. Mi-a zis si de manastirea Radu Voda, la care sunt moastele Sf. Nectarie. Am rugat-o sa-mi trimita ulei sfant de la moastele Sf. Nectarie si o iconita a sfantului. Acuma continui sa ma rog Sf. Nectarie, sa citesc primul acatist si rugaciunile, acatistul Maicii domnului Vindecatoarea, ma rog Sf. Stelian (ocrotitorul copiilor), Sf. Pavel si Petru, Sf. Ilie, Sf. Iacob, Sf. Ana si Iochim, Sf, Parascheva, Sf. Anastasia, Sf. Nicolae, Sf. Alexandru si bunului Dumnezeu. De cand ma rog am observat ca mare e puterea Domnului si Sfintilor care il inconjoara. Alex a trecut cu bine de chimioterapii, a avut deja 4. Am hotarat sa ne botezam copilasii. Pe Anastasia si Alexandru, ca nu erau botezati. Initial am hotarat sa facem botezul la spital, inainte de a 4 chimio.. Din cauza unor parametri, care erau inca mici, nu am putut incepe al 4-lea ciclu de chimio si a trebuit sa facem botezul la biserica, cum se cuvine. Asta a fost una dintre minunile Sf. Nectarie. Eu impreuna cu familia mea locuim in USA. Din cauza asta prietena mea trebuia sa-mi trimita ulei de la moaspele Sf. Nectarie din Bucuresti, dar eu parca simteam ca uleiul trebuie sa ajunga mai devreme. Am facut investigari si am aflat ca moastele Sf. Nectarie se afla si in USA. Minunea a fost cand mi-a raspuns un preot din Carolina de Nord, USA caruia ii scriesem si-l rugasem sa-mi trimita putin ulei de la moastele Sf. Nectarie care se afla la Biserica Sfantul Nectarie (Charlotte, Carolina de Nord). El mi-a scris ca mi-a trimis 2 sticlute cu ulei. Am primit uleiul in scurt timp si ii dau corpul copilasului meu citind rugaciuni si sperand ca Sf. Nectarie ii va da tamaduire trupeasca si sufleteasca lui Alex. Multe minuni a mai facut Sf. Nectarie, faptul ca copilasul meu se simte bine dupa chimio, poate manca, e activ, se joaca, alearga, cu toate ca are femurul plesnit, e o minune. Toti se mira, cand aud ca e bolnav, nu arata a bolnav. Ii multumesc Sf. Nectarie, Fecioarei Maria, Bunului Dumenzeu si sfintilor care il inconjoara pentru tot ce fac pentru copilasul meu si pentru familia mea. Ce vreau sa zic e sa va rugati si sa aveti incredere in Dumnezeu. Ajutorul nu va intarzia sa vina. Sa nu uitati sa-i multumiti pe sfinti si pe Bunul Dumnezeu. Eu am mare incredere ca Alex se va face bine in scurt timp. Doctorii ne-au zis ca tratamentul va dura de la 9 luni pana la un an si jumatate, dar eu stiu ca el se va tamadui trupeste si sufleteste mai devreme. Cuvintele urmatoare ma fac sa cred in asta: “Multi sunt cei care au luat vindecare de la tine, cercetând cu credinta si evlavie preacinstitele tale moaste ; cei necajiti, suferinzi de multe boli, mâhniri, suparari, nenorociri si primejdii. Altii departe gasindu-se, neputând sa vina cu trupul, dar crezând ca darurile Atotputernicului Dumnezeu daruite prin intermediul sfintilor Sai nu numai celor din apropiere, ci si celor de pe mare departe ii ajunge si ii ajuta, luand fiecare daruirea dupa cererea sa.” (A Doua Rugaciune catre Sfântul Nectarie Taumaturgul).

Pana voi avea zile ii voi multumi Sf. Nectarie pentru minunea daruita copilasului meu!!!
  Dragii mei, vreau sa mai adaug cateva randuri la cele scrise mai sus. Rugati-va si credeti in Domnul nostru Iisus Hristos, in Maica Domnului, in sfinti si in puterea lor. Mi s-a intamplat MINUNEA. Saptamana trecuta lui Alex i-au facut un card de scanari, pentru a vedea cum au mers chimioterapiile. In tot rastimpul acesta eu ma rugam necontenit Bunului Dumnezeu, Sf. Nectarie, Sf. Stelian, Maicii Domnului si celorlalti sfinti. Cand am discutat rezultatele CT si MIBG, medicii ne-au zis ca nu s-au asteptat la asa rezultate. Ne-au repetat de mai multe ori. A fost o minune. Tumoarea esentiala care era de 10cm/10 cm s-a strans pana la 2 cm/3 cm. In cel mai bun caz ei se asteptau s-o stopeze din crestere, dar nici intr-un caz sa o micsoreze. Celelalte tumori mai mici au disparut cu totul. Data operatiei a fost stabilita pe 3 septembrie 2014. Doctorii au zis ca va fi mult mai simplu de eliminat tomoarea. La inceput ni s-a zis ca operatia va dura cam vreo 12 ore, va fi o operatie foarte complicata, luind in calcul ca tumoarea inconjurase vasele sanguine, dar acuma, dupa 4 chimioterapii vasele sanguine nu mai sunt inconjurate de tumoare. Operatia va dura intre 4 si 6 ore. Voi continua sa ma rog Maicii Domnului, Sf. Nectarie, Sf. Stelian, Sf. Nicolae, Sf. Ioan Botezatorul, Sf. Iochim, Sf. Ana, Sf. Parascheva, Sf. Anastasia, Sf. Daria, Sf. Iosif, Sf. Ilie, Sf. Petru, Sf. Pavel si a tot puternicului Dumnezeu. Dragi cititori, rugativa-ti pentru sanatatea copilasului meu si pentru ca operatia sa fie usoara: \"Tu, Doamne, Cela Ce ești doctor ceresc, tămăduiește-l pe Alex prin mâna doctorului pământesc, ca să Te laude în toate zilele vieții lui. Amin\".


Simona, 27-08-2014

 Sfantul Nectarie m-a ajutat din nou, imediat cum m-am rugat si i-am citit acatistul, dandu-mi linistea de care aveam nevoie si pe care i-o cerusem. A fost grabnic ajutator si Ii multumesc cu recunostinta. Sfantul Nicolae mi-a fost alaturi intr-o situatie financiara si impreuna cu Sfantul Mina mi-au aratat si descoperit un neadevar, multumesc. Domnul Iisus Hristos si Fecioara Maria mi-au indeplinit o dorinta importanta, si Le multumesc. Am promis ca voi scrie si imi cer iertare ca n-am facut-o imediat.


Amelia, 27-08-2014

 Am auzit de Sf Nectarie, din timpul facultatii si din cand in cand Îi mai citeam acatistul. Însă, de câteva luni, trec printr-o perioada mai grea si sunt tot timpul întristată, amărâtă. Intr-o zi eram pe internet si nu stiu cum am dat peste această pagină si am început sa citesc minunile Sfantului Nectarie. De atunci am început sa citesc acatistul Sfantului Nectarie aproape in fiecare zi, si ma simt mult mai linistita si Sfântul nu a întârziat sa se arate. Nu locuiesc in tara, iar aici unde sunt m-am înscris la niște cursuri de limba straina, care se plătesc. Știam ca cei care nu lucrează pot beneficia de un tarif redus, asa ca am fost sa cer un bon pentru tariful redus de la somaj. Persoana de acolo mi-a zis ca nu a auzit de asa ceva si nu ca nu-mi poate da bonul respectiv, mi-a mai zis ca se informează si ma tine la curent. După câteva zile, neavând nici un răspuns am contactat persoana care se ocupa cu înscrierile si am anunțat-o ca nu pot avea bonul si ca in final voi plăti tariful normal. După amiaza am citit acatistul Sfantului Nectarie si după ce am terminat de citit, logodnicul meu a venit de la servici si mi-a adus si curierul si ce sa vad?! Un plic ce conținea bonul pentru tariful redus. Am simțit cum Sfântul meu cel bun si iubitor a facut o minune cu mine. Îți multumim Sfinte Nectarie pentru toate câte ni le dai si pentru minunile tale nenumărate!  
  Doamne ajuta!
  Bucura-te Sfinte Parinte Nectarie!!


Ana Maria., 27-08-2014

 Vreau sa va spun o minune care mi s-a intamplat acum o jumatate de ora. Eu locuiesc in Spania; in casa unde locuiesc contorul de curent este model vechi, sotul meu vroia sa schimbe o priza, a luat curentul si dupa citeva minute mi-a zis mie sa l pun, iar cind am pus eu s-a auzit ceva dar nu mi am dat seama ca s-a ars ceva acolo, total ca nu a mai mers curentul in toata casa; ce sa facem, pe cine sa chemam, un electrician ne lua 40 de euro numa sa vina pana la noi, sotul meu super nervos, ce am facut, nu stia ce sa faca, eram disperati, disperare totala; in final am mers sus unde am icoana Sf Nectarie si l-am rugat sa ne ajute, in 2 minute nu exagerez, sotul meu s-a linistit, s-a gindit si a inceput sa demonteze contorul, cea ce nu facuse niciodata si nici nu avea idee; imediat a gasit firul ars si l-a schimbat si a reusit sa puna iar curentul; nu va puteti imagina satisfactia care am avut o ca Sfantul mi-a ascultat rugaciunea, pare inimaginabil dar e adevarat, cel putin eu nu incetez sa cred in minunile Sfantului.
  Sa dea Bunul Dumnezeu la toata lumea pace, liniste si sanatate ca restul se rezolva, eu zic intotdeauna numai moarte nu se poate rezolva, restul toate se pot, nimic nu e imposibil daca avem credinta.  Doamne ajuta la toata lumea!!!


Soptea Elena, 27-08-2014

 Multumesc din suflet Bunului Dumnezeu, Maicii Domnului, Sf. Nectarie si Sf. Efrem cel Nou pentru ajutorul primit. Copilul meu a trecut si de aceasta data peste o viroza respiratorie urata, fara sa aiba nevoie de antibiotic si asta datorita sfintilor nostri dragi. Multumesc Sf. Nectarie ca nu ne lasi atunci cand te rugam sa ne ajuti.


Steluta Bogdan, 27-08-2014

 Nici nu stiu cu ce sa incep Tatal Meu Ceresc, simt ca sunt binecuvantata pentru ca sunt iubita, respectata de iubirea mea, Bogdan. Chiar mi-ai dovedit Sfantule Nectarie ca dragostea adevarata si mai bine zis intalnirea cu sufletul pereche exista. Iti multumesc in primul rand pentru ca am intalnit iubirea cea care te face sa simti ca exista fericirea. Iti mai multumim Sfantul Nostru Drag Nectarie ca in sfarsit al meu are un loc de munca asa cum si-a dorit si unde si-a dorit, mai urmeaza ca sa ma ajuti si pe mine sa-mi gasesc ceva ce sa-mi placa si sa iubesc ceea ce voi face. Iti multumim pentru tot ceea ce am primit pana acuma, suntem foarte recunoscatori si invata-ne sa te iubim mult si sa te respectam pentru ca ne iubesti atat de mult. Ajuta-ne scumpu meu Nectarie sa ne iubim tot asa de mult si de acuma inainte, sa ne respectam si sa fim uniti indiferent de ce furtuna se va abate asupra noastra si mai avem o mare dorinta care speram sa se indeplineasca. Multumim si te iubim! Binecuvanteaza-ne pe toti cu iubire si multa recunostinta pentru tot ce avem. Da-le multa sanatate si fericire la toti de pe acest site si familiilor noastre. Amin si ajuta-ne te rugam sa ne indeplinim toate planurile.


Adina, 27-08-2014

 Duminica seara am mancat sarmale (asta pe la 10 jumate trecut). M-am trezit dimineata in jur de ora 5 cu o durere imensa de stomac, de nu ma puteam indrepta. Am luat ceva, dar rau tot mi-a fost asa ca mi-am pus pe stomac si fiere cartea parintelui Arsenie Boca care intotdeauna ma insoteste noaptea la culcare, si iconita Sfantului Nectarie. Am reusit sa adorm si nu am simtit nimic. Ieri ziua iar dureri de fiere si stomac, m-am rugat Maicutei Sfinte sa ma ajute. Ieri s-au implinit 40 de zile de cand am inceput sa citesc acatistul Sfantului Dimitrie Izvoratorul de Mir si in timp ce citeam am pus iconita lui pe fiere si stomac si a trecut instantaneu, dar pana atunci dureri si stare de voma (si m-am mai dat si cu ulei de la candelele sfintilor Efrem cel Nou si Nectarie). Azi dimineata ma durea dar mai putin. M-am dat din nou cu ulei de la candele si m-am rugat, s-a ameliorat mult. Ma si vedeam deja pe masa de operatie cu frica si ma rugam parintelui Arsenie Boca care sfatuia oamenii sa se tamaduiasca cu leacuri naturale si sa nu mearga la operatii ca le va fi mai rau. M-am lasat si in mana si in ajutorul Sfantului Pantelimon, doctor fara de arginti. Vineri seara inainte de duminca mi-a fost iar rau, greata dupa ce am mancat un sandwich cu parizer (vineri-zi de post). Cred ca Dumnezeu ma indeamna sa tin posturile si sa duc o viata mai curata caci am destule probleme de sanatate si ma simt slabita. Tot timpul acesta m-am rugat si Maicii Domnului caci ea este intotdeauna alaturi de cei care se roaga ei cu sinceritate si smerenie. Multumesc din inima tuturor si va rog sa ma ajutati sa ma indrept.


Vasile, 27-08-2014

  Revin cu o noua relatare despre o minune infaptuita de Sfantul Nectarie chiar astazi cu mine. Cam de vreo patru zile aveam niste dureri in zona inghinala, asa ceva nu am mai avut niciodata. Durerea era constanta fara pauze chiar daca era suportabila. Primele zile am ignorat-o, apoi Duminica mi-am zis gata trebuie sa merg la doctor. Durerea in sine nu era cum spuneam greu de suportat insa se intindea pana la rinichiul transplantat, lucru care ma ingrijora mai tare. M-am hotarat ca Marti sa merg la medicul de familie cu gandul sa cer o trimitere la Cj. unde facusem transplantul. Luni seara cand am realizat mai bine ca a doua zi dimineata urma sa merg la dr. m-a cuprins asa o stare de necaz pur si simplu nu vroiam sa merg numai de doctori nu aveam eu chef atunci. In starea asta m-am rugat Sfantului Nectarie ca daca tot trebuie sa merg, sa scap cat mai usor, daca se poate chiar cu medicul de familie cu vreun tratament si atat. Nu m-am rugat cu prea multa incredere, apoi m-am culcat. Dimineata la trezire parca nu ma mai durea asa rau si iar gandul ca trebuie sa merg la medic ma demoraliza cu totul pur si simplu nu vroiam sa merg. Atunci m-am rugat Sfantului din toata inima asa cu cuvintele mele si i-am spus: Sfinte! la ce imi foloseste mie acuma sa merg la oras din linistea casei mele pe la doctori? De ce sa nu pot sta eu acasa in linistea mea, ba mai mult daca mi-ai aduce o lucrare in atelier, cata liniste am eu cand lucrez acolo, ar fi cu mult mai bine\" (lucrez acasa, repar scutere, biciclete sau alte motoare si o fac cu mare placere incat fiecare lucrare eu un prilej de bucurie pentru mine). Dupa ce m-am ridicat de la rugaciune ma tot palpam in zona dureroasa si observam ca mai am doar o mica jena. Mi-am propus atunci cu gandul la Sf. sa mai aman o zi, sa astept pana maine poate ca imi va trece cu totul. Apoi m-am luat cu ceva treburi prin casa, cand vine tata si ma cheama afara ca au venit baietii de la cablu cu o motoreta pentru copii la reparat... In momentul acesta cand scriu mai simt doar o mica jena si cred ca o sa-mi treaca de tot. Multumesc Sfinte Nectarie pentru tot. Multumesc ca m-ai scapat de doctori, de altfel de cand te-am cunoscut in urma cu vreo trei ani la dr. ajung foarte rar uneori doar pentru analize obligatorii ca sa pot sa-mi scot reteta altfel nici atunci nu m-as duce, insa pana sa Te cunosc medicii erau satui de mine si eu de ei la cate probleme avem si cate vizite le faceam. Multumesc ca nu numai, m-ai scapat de mers la dr dar in nici o jumatate de ora mi-ai si adus o lucrare care tot cu ajutorul tau in momentul acesta deja e la proprietar acasa reparata. Numai cate multumiri am primit pentru reparatia promta dar si faptul ca am primit mai mult decat am cerut pentru toate acestea, stiu bine ca Tu esti responsabil.


Elena, 27-08-2014

 Multumesc Bunului Dumnezeu, Maicii Domnului, Sfantului Parinte Arsenie si ocrotitorului meu si al casei mele Sfantul Nectarie, pentru tot ajutorul primit in rugamintile mele catre ei; ii rog in continuare sa ma ajute si sa ma izbaveasca de necazuri si nevoi pe mine si familia mea. Rugativa cu incredere si veti fi ajutati. Va iubesc si va multumesc pentru tot ce faceti pentru noi, pacatosii. Multumiri si multa sanatate administratorilor acestui site care te emotioneaza si-ti da incredere in Dumnezeu, Maica Domnului, Sfantul Nectarie si toti Sfintii. Doamne ajuta!


Rozalia, 27-08-2014

  Nu am scris de mai mult timp despre minunile Sfântului Nectarie, dar nu pentru ca ele nu au avut loc în viata mea ci pentru a nu ocupa numai eu spatiul cu minunile acestui mare Sfânt, pentru ca eu tot am scris, dar sunt si altii care doresc sa scrie. Multe si nenumarate sunt aceste minuni, aseara am avut dureri groaznice la stomac, nu puteam sa ma rog, m-am rugat cu disperare Sfântului sa ma ajute si m-a ajutat, mi-a luat durerea în cele din urma. Trec printr-o perioada mai grea din viata mea si saptamânal trebuie sa fac rost de o suma de bani, asta dureaza de mai bine de un an si jumatate, iar Sfântul meu drag nu m-a lasat niciodata, nici o secunda...nu am eu cuvinte sa îi multumesc îndeajuns, iar fapte rele si pacate facem în fiecare secunda. Doamne iarta-ne pe toti si primeste mijlocirile Maicii Tale, ale tuturor Sfintilor Tai si ale Sfântului meu drag si scump Nectarie, AMIN!


Nelly, 27-08-2014

 Sf. Nectarie mi-a facut o mare bucurie: ieri mi-a ajuns pachetul mult asteptat de la Sfanta Manastire din Eghina si cum nimic nu e intamplator, pe ultima suta de metri am prins deschisa posta de unde am scos pachetul; la ora 5 inchide iar eu la 5 fara 3 minute am ajuns la posta, azi vom afla rezultatul unui tratament de 3 luni pe care l-a urmat nepotelul meu care are un defect aortic stang; sper ca Bunul Dumnezeu si Sf Nectarie sa ne ajute si sa se vindece acest copilas mult asteptat. Doamne ajuta!


Adina-Ioana, 27-08-2014

 Nu stiu cum as putea sa multumesc vreodata pentru ajutorul dat mie, familiei mele, oamenilor dragi pentru cata bunatate si grija are fata de noi pacatosii. Multumesc din inima pentru toate cate le faci, Sfinte Nectarie impreuna cu Maicuta Sfanta si ceilalti prieteni cei mai buni ai mei (parintele Arsenie Boca, Sfantul Pantelimon, Sfantul Antonie cel Mare, Cuvioasa Parascheva, Sfantul Dimitrie Izvoratorul de Mir, Sfantul Mina, Sfantul Efrem cel Nou). Voi sunteti lumina si puterea, nadejdea si sprijinul nostru. Multumesc Doamne Iisuse Hristoase pentru bunatatea ta fara de masura si pentru fiecare lucru ce ni-l dai. Amin!


Cristina, 28-08-2014

  Slavã lui Dumnezeu! Slavã tuturor sfintilor care sunt alãturi de noi când avem nevoie de ajutor! Slavã Sfântului Nectarie, mai ales! Sunt convinsã, de micã, având o educatie crestinã, cã sfintii existãsi îti aratã ajutorul prin tot ceea ce avem frumos pe lângã noi, prin tot ceea ce ni se întâmplã bun.
  Eu as vrea sã vã povestesc despre Sfântul Nectarie, despre care nu stiam nimic pânã acum un an. Anul trecut a fost un an groaznic pentru familia noastrã. Spre sã fie un vis urât de care toti sã uitãm si sã ne îndepãrtãm. Au fost probleme mari de sãnãtate în familia sotului meu, amândoi socrii mei fiind diagnosticati, la interval de un an, cu cancer. În aceastã perioadã, însã, ca o razã de sperantã si ca o chemare la dânsul, a venit întâlnirea cu Sfântul Nectarie. Totul a fost „pregãtit” neasteptat de frumos.
  Bãietelul meu cel mic a fost într-o excursie cu clasa pregãtitoare la Mânãstirea Radu Vodã. I-a plãcut foarte mult si ne-a povestit si nouã acasã. Noi, pânã atunci, chiar dacã suntem bucuresteni de când ne-am nãscut, nu mai fusesem niciodatã acolo si nici nu auzisem despre Sfântul Nectarie. Apoi, într-un week-end, i-am zis sotului sã ne ducem si noi acolo. Copilul nu stia sã ne spunã cum sã ajungem, pe internet nu am prea înteles, dar ne-am descurcat. Ajungând am fost impresionati de mânãstire, de cât de frumos era acolo, de linistea care domnea, nestiind, în continuare de Sfîntul Nectarie. De-abia când am ajuns acasã, documentându-ne pe internet am aflat despre moastele Sfântului Nectarie, despre cât de minunate sunt. Era chiar perioada cu boala soacrei mele, ca dupã câteva sãptãmâni, la un control de rutinã, sã mi se descopere si mie acelasi lucru. Vã dati seama cã de atunci vizitele la mânãstirea Radu Vodã au fost din ce în ce mai dese si simteam o adevaratã liniste si curãtie sufleteascã când mã întorceam de acolo. Simþeam pur si simplu, dupã slujba de Sf. Maslu, mai ales, cã am sanse sã mã vindec si cã totul era gresit. Si cã, chiar dacã mi s-a întamplat mie, nu este vorba despre mine. Pânã si acum îmi este greu sã realizez acest lucru, dar, cu ajutorul lui Iisus Hristos, al Maicii Domnului si al tuturor sfintilor la care m-am rugat si mã rog, zi si noapte, am avut norocul si sansa de a fi diagnosticatã într-un stadiu incipient, dându-mi-se o nouã sansã la viatã, pentru copii si pentru familia mea. Pentru acest lucru îi multumesc în fiecare zi dragului meu Sfânt Nectarie care, asa cred eu, m-a chemat la el ca sã-l cunosc, si mã rog sã mã ajute. Asa m-am apropiat si mai mult de Dumnezeu si de bisericã, fiind convinsã cã sfintii trãiesc printre noi, stiind când avem nevoie de ei si ajutându-ne. Un preot mi-a zis odatã cã întâlnirea si chemarea de care am avut parte la întâlnirea cu Sfântul Pãrinte Nectarie a fost ceva divin, mai ales cã a fost intermediatã de un copil, un suflet frumos si curat. A trecut un an de atunci, si sper sã treacã cât mai multi ani în care sã-i multumesc lui Dumnezeu pentru fiecare zi în care vãd lumina zilei si mã bucur de cei dragi de lângã mine. Slavã Sfantului Nectarie pentru ajutorul primit.


E., 28-08-2014

 Ieri eram foarte trista si am citit de 2 ori Acatistul Sfantului Nectarie si l-am rugat sa ma ajute sa rezolv problemele pe care le am. Am plans si m-am rugat Sfantului apoi am adormit. Azi vad in cutia postala un plic  de la Eghina cu 2 sticlute de mir si 2 iconite cu Sfantul! Am plans de bucurie ca eu stau departe de tara si scrisesem mai demult la Manastirea Sfantului. Cred ca ce s-a intamplat azi a fost semnul Sfantului ca nu ma lasa si ca e alaturi de mine!! Multumesc Sfinte Nectarie si te rog ocroteste-ma si calauzeste-ma in tot! Doamne ajuta!


Oancea Octavian, 28-08-2014

   In fiecare zi traim minuni pe care le fac SFINTII nostri dragi si iubiti pe care uneori le percepem si alteori din cauza tumultului vietii trecem peste ele noi pacatosii. Astazi am mers in jurul orei 11 la Manastirea Radu Voda din Bucuresti unde merg constant, sa multumesc Sfintului Ierarh Nectarie, bunicutul meu drag, Dumnezeu Tatal, Domnului Nostru Iisus Hristos, Maicutei Sfinte, sa ma rog si sa ma inchin si sa sarut sfintele moaste. Am plecat de la Manastire in jurul orelor 12 si trebuia sa ajung la Pitesti sa rezolv niste probleme dupa care in com Leordeni la o societate. De cind am plecat de la manastirea Radu Voda m-am rugat Sfintului Ierarh Nectarie, bunicutul meu drag, Dumnezeu Tatal, Domnului nostru Iisus Hristos, Maicutei Sfinte si la toti Sfintii mei dragi si iubiti sa ma ajute sa rezolv toate problemele. Vreau sa va spun ca am rezolvat toate problemele pentru care am mers la Pitesti. Totul s-a legat si pina la ora 16 am rezolvat si la Leordeni dupa care am plecat spre Bucuresti cu bucurie ca am fost tot timpul ajutat si nu m-am simtit singur stiind ca este cineva cu mine care vegheaza asupra mea. Trebuie sa multumim neincetat pentru minunile care ne inconjoara si care ne insenineaza si ne umplu viata de bucurii.  
  Multumesc din suflet Sfintului Ierarh Nectarie, bunicutul meu drag, Dumnezeu Tatal, Domnului nostru Iisus Hristos, Maicutei Sfinte si la toti sfintii mei dragi pentru toate minunile pe care le traiesc, pentru ca am cui sa spun problemele mele, necazurile si bucuriile si multumesc ca am la pieptul cui sa pling eu pacatosul. Prin rugaciune ne apropiem de Dumnezeu si suntem invaluiti de dragoste si iubire pe care si noi trebuie sa le impartim semenilor nostri, altfel nu putem exista pe acest pamint. DOAMNE IISUSE HRISTOASE fiul lui DUMNEZEU miluieste-ne si ne mintuieste pe noi pacatosii. AMIN!


Bogdan Elena, 28-08-2014

    Buna ziua,
  Ma numesc Elena si am 38 de ani si cresc singura pe baietelul meu de 3 ani. Intotdeauna m-am rugat lui Dumnezeu sa faca voia Lui, cum stie El ca e mai bine. In urma cu 4 ani, inainte de a ramane insarcinata, ma rugam Lui sa imi schimbe viata. sa faca ceva pentru mine, ca sa am un sens. Si asa a venit baietelul meu mult iubit. Pe parcusrsul sarcinii au intervenit multe schimbari si intre mine si tatal lui, iar cand a implinit baietelul 1 an, am hotarat sa ne despartim. Dureroasa despartire, dar cu ajutorul rugaciunilor si al iubirii pentru baietelul meu, am reusit sa trec cu bine si sa inteleg " si ne izbaveste de cel rau". Stiu ca Dumnezeu a ales ce e mai bine pentru noi.
  In urma cu o saptamana, avand sufletul incarcat de amaraciune si cautand pe internet o rugaciune, am gasit site-ul Sfantului Nectarie. Plangand de emotie am citit fiecare minune a Sfantului, viata lui, si atunci am realizat de cate ori a fost prezent in viata mea. Am mers la biserica si am gasit cartea cu viata, minunile si acatistul Sfantului Nectarie si de atunci il citesc in fiecare seara, rugandu-ma Sfantului pentru ajutor. Chiar din a doua zi am vazut minunile in viata mea. Aveam pe ceafa un furunc ce imi provoca mari dureri,  iar seara, in timp ce citeam, simteam cum se scurgea din el puroiul si durerea si presiunea inceta. Stiu ca Sfantul Nectarie a hotarat sa inceapa cu mici curatari si vindecari, cat sa pot sa imi iau gandul de la durerea ce ma incerca.
  Ma rog Sfantului sa ma ajute sa inving patima fumatului, sa ma invete sa am rabdare si intelepciune si putere sa trec peste greutati. Sunt sigura ca voi reveni povestindu-va cum sunt nefumatoare si cum minunile vin in viata mea. Multumesc celor ce ne dau sansa sa aflam despre acest Sfant minunat si multumesc Sfantului ca isi coboara ochiii la rugaciunile noastre.
  Cu respect,


Eniya, 28-08-2014

 Vreau sa marturisesc si eu ajutorul Sf Nectarie. In urma cu 40 de zile am inceput sa ma rog sfantului pentru trei dorinte dragi sufletului meu. Azi s-a implinit prima si poate cea mai grea. Nu am cuvinte sa multumesc sfantlui, puterea si harul lui sunt nemarginite si sper ca marturia mea sa va dea increderea sa va rugati sfantului pentru necazurie voastre. Sfantul Nectarie e mare facator de minuni, l-am descoperit intamplator si de atunci al devenit un membru al familiei.


Ioan, 29-08-2014

 Astazi tot incercam sa instalez pe calculator un program in care lucrez, insa pur si simplu nu voia. Aveam acatistul Sfantului Nectarie pe birou, am pus mana pe el si L-am rugat sa ma ajute sa instalez programul, ca am nevoie de el.. si a mers, fara ca eu sa fac nimic diferit. Multumesc Sfinte Nectarie! Iar doamnei Bogdan Elena vreau sa ii transmit ca eu nu mai fumez din data de 24 ianuarie, cu ajutorul Sfantului Nectarie si al Maicii Domnului, dar trebuie si putina vointa, ca ispita e mare in patima fumatului.. Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii !


Admin, 29-08-2014

   Sfinte Nectarie, astazi, baiatul meu Calin implineste 14 ani....se simte extraordinar de bine....nu mai are probleme....vegheaza, te rog, asupra lui, impreuna cu Sfantul Ioan Botezatorul, Bunul Dumnezeu, Fecioara Maria si cu toti sfintii, asa cum ai facut-o din anul 2009, atunci cand "te-am descoperit"...iti multumesc pentru tot....
  Cum ti-am promis, la noapte ne "asternem" la drum catre casa ta, in Grecia. Binecuvinteaza si binecuvantati calatoria noastra - a mea, a sotiei, a baiatului si a nepoatei mele....pentru a ne reintoarce si mai sanatosi duhovniceste si trupeste si a continua cu si mai mare ardoare lucrul despre binefacerile pe care le reversi necontenit...

Doamne Ajuta-ne pe toti!


Admin, 29-08-2014

   Dragi cititori, sper sa nu fie cazul, dar probabil, cateva zile, nu vor fi afisate mesajele dumneavoastra, sau se vor afisa cu intarziere. Depinde de semnalul internetului pe care il voi avea in Grecia. Oricum, nu se va pierde nici un mesaj....maxim la intoarcerea mea, il veti regasi pe site...

  Va multumesc pentru intelegere...

  Doamne ajuta si fiti cu totii binecuvantati!


Andreea Marcon Bender, 31-08-2014

  Ii multumesc din inima Sfantului Nectarie, cel mai drag Sfant pentru mine, pentru baietelul minunat si sanatos pe care-l avem. L-am rugat la-nceputul anului sa-l ajute pe copilasul meu sa doarma mai bine (are 10 luni acum) si mi-a auzit ruga. M-a mai ajutat si zilele trecute, intr-o problema de sanatate. Aveam gingia foarte umflata si inflamata in partea dreapta, sus, incepuse sa ma doara si ma temeam ca va fi nevoie de o interventie stomatologica. Totusi, m-am gandit sa ma ung cu mir de la candela Sf Nectarie pe locul cu pricina. Eram destul de sceptica, datorita credintei mele marginite, insa a doua zi mare mi-a fost bucuria sa descopar ca nu mai am nimic. Nicio inflamatie, nicio durere, nimic. 
  Iti multzumesc din suflet, dragulmeu Sfant, ca, in ciuda nevredniciei mele si a putzinei credinte, te-nduri totusi de mine si ma ajuti.
   Doamne-ajuta!


Viorica, 31-08-2014

  Ii multumesc Sfantului Ierarh Nectarie ca la rugamintile mele si-a intors fata si catre mine, o pacatoasa, si mi-a indeplinit dorinta. Astfel ca la mai putin de doua luni de cand am inceput sa ma rog lui i-a indeplinit dorinta fiicei mele de a-si gasi locul de munca dorit. 
  Ii multumesc si ma rog in continuare sa o ajute si sa o ocroteasca.
  Doamne ajuta !


Andy Velea, 31-08-2014

 Multumesc Doamne Dumnezeule, Doamne Iisuse Hristoase, Sfinta Fecioara Maria, Sfinti Parinti Nectarie, Efrem Cel Nou, Arsenie Boca, Pantelimon Spiridon, Antonie, Parfenie, Mina, si la toti sf parinti la care ma rog pentru ca mi au dat curaj sa ma duc sa fac operatie de colecist si unde au fost cu mine si m au ajutat ca totul sa decurga asa cum mi am dorit adica foarte bine din toate punctele de vedere, pentru care multumesc ! multumesc! multumesc! si ii rog sa la fel sa l ajute si pe sotul meu la operatia care o are de facut peste o saptamina, sa l ajutati si sa l binecuvintati pe Admin si familia lui in calatorie. Aliluia! Aliluia! Aliluia! 


Alina Iulia, 31-08-2014

 Saptamana trecuta am mers cu fetita mea, Nectaria, in varsta de 2 anisori sa ii fac niste analize de rutina. Ma inspaimanta gandul ca, ii va lua sange si nu va sta ea fiind destul de mica. Inainte sa plec de acasa am uns-o pe manute cu mir de la Sf. Nectarie, vreau sa va spun dragilor ca fetita mea a stat cuminte in brate la mine sa ii ia sange, nu a spus nimic nici macar nu a plans ca si cum nu ar fi simtit nimic, chiar si asistentele au ramas foarte mirate, dar stiu ca asta se datoreaza minunii infaptuite de Sfantul nostru drag, Sf. Nectarie si Maicii Domnului. Bucura-te Sfinte Ierarhe Nectarie mare facatorule de minuni!


Mihaela P., 31-08-2014

 Doamne ajuta, tuturor! Desi ieri am promis sfantului ca voi posta marturia despre ajutorul sau minunat, cand am ajuns acasa m-am preocupat de alte lucruri si am amanat scrierea. Ce s-a intamplat ieri? Fiind la serviciu am avut dintr-o data o stare de rau, incat nici nu stiam de la ce a pornit totul; aveam dureri mari in dreptul rinichilor, dar ma durea tot abdomenul, de abia ma mai miscam; am inceput sa ma rog Sfantului Nectarie, dar si Sfantului MIna pentru ajutor; dupa aceasta, am mai avut dureri, dar suportabile. Dupa serviciu, am gasit deschisa biserica ce are moastele Sf. Mina si am fost binecuvantata sa pot gasi scoase in biserica moastele sfantului Mina si sa ma pot inchina la ele. Am plecat apoi spre casa fara sa ma gandesc daca mai imi este rau, ba chiar am facut cumparaturi si am reusit sa car sacose destul de grele. Acasa mi-am dat seama de adevarata minune, pentru ca am realizat ca nu mai aveam nimic. II multumesc Maicii Domnului, Sf. Nectarie, Sf. Mina si tututror sfintilor pentru ajutor si ii rog sa ma ierte pentru necredinta, deznadejde, nerecunostinta, slabiciune si pentru toate relele.
  Calatorie cu mult spor duhovnicesc si cu sanatate pentru admin si pentru intreaga familie! Rugati-va si pentru noi, pacatosii!
  Ajutor pentru sanatate sufleteasca si trupeasca, tuturor!


Gabriela, 31-08-2014

 Domnule Admin, sa aveti o calatorie placuta, si sa ajungeti cu bine la Bunul nostru Parinte Sfantul Nectarie. Va multumim pt acest minunat site, iar daca ati hotarat sa mergeti la EL cred ca v-a chemat, pt ca va iubeste foarte mult! Trasmiteti-i si multumirile noastre, BUNULUI NOSTRU SFANT NECTARIE, sa ne ajute si sa ne calauzeasca pasii; Si v-as ruga daca se poate sa mi aduceti si mie ulei de la candela Sfantului si o iconita, daca puteti bineinteles si imi spunei cat costa si cum sa mi-l trimiteti. Imi cer mii de scuze ca am indraznit sa cer acest lucru la dumneavoastra, dar sincer imi doream foarte mult.Va multumesc pt intelegere si inca odata mii de scuze! DOAMNE AJUTA!


Nicoleta, 31-08-2014

 Mii de multumiri doresc sa inalt Sfantului Nectarie ca mi-a ascultat rugaciunile si cerintele mele intr-o perioada cand nu mai vedeam o raza de speranta. Plecata departe de casa, de familie am primit cumplita veste ca taticul meu era bolnav de cancer. Acasa intoarsa am gasit un om neputincios, lipsit de puteri si sperante. Intristata am cautat un ajutor in medici, tratamente moderne inclusiv naturiste pana cand cineva mi-a oferit acatistul si o sticluta cu mir de la moastele Sfantului Nectarie. Am inceput sa citesc acatistul in fiecare seara si sa-l ung pe taticul meu pe burta cu mirul Sfantului sperand ca poate Sfantul se va indura de noi si va face o minune. Si minune a inceput sa vina treptat: taticul meu a primit ajutorul unui medic bun, a rezistat chimioterapiei, tumoarea s-a retras considerabil, viata reintrase in firesc, si cel mai important, tatal meu s-a intors spre dreapta credinta. Fara ajutorul Sfantului Nectarie impreuna cu Parintele Arsenie Boca taticul meu nu ar mai fi fost azi langa noi. Va multumesc din suflet Sfinti dragi ca va rugati Domnului ptr noi si veniti in ajutorul nostru.


Baroncea Eliza, 31-08-2014

 Buna ziua, ma numesc Eliza si nu am cuvinte de multumire catre SFANTUL NECTARIE. Pe data de 4 august am operat fetita in varsta de 2 ani si jumatate, lundu-se o biopsie in urma acesteia. Am asteptat 23 zile pana a sosit rezultatul, fiind suspecta de cancer; in tot acest timp am fost la SFANTUL NECTARIE si in fiecare zi am citit acatistul SF NECTARIE SI AL MAICI DOMNULUI; rugaciunile noastre au fost ascultate, rezultatul a aratat ca fetita are alta afectiune si nu cancer. SLAVA SF NECTARIE SI FECIOAREI MARIA. Nu incetati sa va rugati, DUMNEZEU NE IUBESTE SI NE ASCULTA. AMIN.


Adina-Ioana, 31-08-2014

 Dumnezeu, Maicuta Sfanta si Sfantul Nectarie sa va calauzeasca calea si sa v-o lumineze. Multa binecuvantare. Fara indoiala, credinta muta si muntii din loc iar sfintii ne arata ca sunt intru totul vii. Multa sanatate, sa va simtiti extraordinar la Sfantul si oriunde veti merge. Amin!


Admin, 31-08-2014

  Multumesc din suflet - Andy Velea, Catalina, Mihaela P., Gabriela, Adina-Ioana - pentru urari - si tuturor celor care s-au gandit la calatoria noastra. Deocamdata am ajuns cu bine pe insula Eghina... O sa revin cu impresii personale, atunci cand ne vom reintoarce acasa.... Multumesc tuturor, la Sfanta Manastire o sa pomenesc pe toti cititorii site-ului si pe toata lumea......
  Doamne Ajuta!
  Admin.


Sorina, 01-09-2014

 LE MULTUMESC LUI DUMNEZEU, MAICII DOMNULUI, SF.NECTARIE, SF. EFREM CEL NOU SI CELORLALTI SFINTI LA CARE M-AM RUGAT CA IN URMA CU CATEVA SAPTAMANI AU SCAPAT-O PE MAMA DE UN INCEPUT DE CISTITA.


Adina, 01-09-2014

   Doamne Ajuta!
   Sunt o pacatoasa pe care Sf Nectarie, Maica Domnului si alti sfinti au ajutat-o mult...
   In urma cu un an prietenul meu a ramas fara un loc de munca. M am rugat sfantului Nectarie sa l ajute sa si gaseasca un loc de munca. Dupa terminarea celor 40 de zile de citit acatistul si a gasit. I am promis sfantului meu drag ca voi povesti minunile, si drept multumire ii voi mai citi inca 40 de zile acatistul.
  Iarta ma Sfinte NECTARIE ca povestesc asa tarziu despre minunile Tale si te rog ocroteste ne
  \"Doamne te rog ma ajuta si ma invata cum sa ma rog, cum sa ma port, cum sa ma smeresc, cum sa rabd, cum sa iubesc si cum sa iert\"
  Doamne Ajuta!


Roxana A., 01-09-2014

 Astazi am fost la dentist, in ciuda igienei am mai multe probleme din cauza modului in care au crescuti dintii - pozitionati gresit, si problemele apar pe tacute. Anul trecut nu am avut bani de dentist sau de drumuri la Bucuresti asa ca am mers abia anul asta, acum 2 luni. M-am rugat la Sfantul Nectarie si la Maica Domnului sa-mi pastrez maseaua cu nerv, sa nu-mi scoata nervul si a reusit sa-mi curete tot si sa-mi plombeze fara sa-mi scoata nervul. Mai am o masea la care mi-a pus pansament, trebuie sa mai astept cateva luni si ma rog sa mi-o pastrez si pe aceasta doar cu plomba. Mai am si alte probleme si pe parcurs nadajduiesc sa le rezolv pe toate.


Rozy, 02-09-2014

 Doamne Iisuse Christoase, iarta ma pentru putina mea credinta, mi am dat seama cat de putina credinta am si sufar .....intotdeauna avem despre noi pareri mai bune decat suntem de fapt.....numai pusi in fata necazurilor si a obstacolelor ne dam seama cat de pacatosi suntem si ne minunam cum de nu suntem pedepsiti atat cat am merita.......m am inscris la un pelerinaj, am dat jumatate din bani si cred ca am sa fiu nevoita sa anulez tot......au aparut probleme financiare si nu am sa pot pleca. Ei bine, in fata acestei situatii mi am dat seama cat de pacatoasa sunt.....cata necredinta am, vai de capul meu....de aceea rog din suflet pe Sfintii Parinti, pe SF. NECTARIE pe Maicuta Sfinta, sa se roage pt mine pacatoasa.....iarta-ma Doamne Iisuse Christoase.....si ajuta ma nu ma lasa...ca TU toate le poti....


Laurentiu, 02-09-2014

 Din nou Sfantul Nectarie ne-a ajutat intr-un mod minunat care m-a lasat fara cuvinte, pentru ca nu ma asteptam, cumnatului meu i-a fost reparata o mare nedreptate, si aici multumim si Sfantului Ioan Botezatorul, o prezenta uriasa in ortodoxie, multumim Sfantului Nectarie si multumim judecatorului care nu a ascultat decat de vocea constiintei sale. Slava Tie Doamne!


Adina-Ioana, 02-09-2014

 Sambata am fost la parastasul bunicii mele intr-o alta localitate. Sfintii au avut grija de noi acolo si pe drum (Sfantul Mina, Sfantul Nectarie, Sfantul Efrem cel Nou, Maica Sfanta, parintele Arsenie Boca). Nu imi este bine din pricina pacatelor mele nemarturisite insa bunul Dumnezeu ne cunoaste gandurile si acolo am gasit o icoana a Sfantului Francisc de Assisi cu un mesaj ce mi-a uns sufletul cu nadejde, bucurie si credinta. Multumesc lui Dumnezeu pentru toate. Amin!


Diana Chobanu, 02-09-2014

  Domnule Admin, as vrea si eu sa va urez sa va bucurati de vizita pe care i-o faceti in momentul dat Sf. Nectarie in Manastirea de pe insula Eghina. Imi doresc si eu intr-o buna zi sa pot ajunge in casa Sf. Nectarie, sa ma pot ruga in fata sfintelor moaste si sa-i pot multumi pentru tot ce ne-a fost facut mie si familiei mele, de cand l-am cunoscut si de cand am inceput sa-i citesc acatistul si rugaciunile. Am scris despre feciorul meu Alex, care a fost diagnosticat cu cancer - Neuroblastoma, la varsta de 3 ani. Am multumit Sf. pentru minunea pe care a facut-o feciorasului meu - scanarile au aratat, ca tumoarea s-a micsorat enorm, in urma celor 4 chimioterapii. Doctorii nu se asteptau la aceste rezultate. Pe data de 3 septembrie, dupa cum am mai spus, copilasul meu va avea operatie, ca sa i se extraga tumoarea. Ma rog Bunului Dumnezeu, Maicii Domnului, sf. Nectarie, Sf. Stelian (ocrotitorul copiilor), Sf. Parascheva, Sf. Anastasia, Sf. Daria, Sf. Ana, Sf Iochim, Sf. Ilie, Sf. Iosif, Sf. Nicolae, Sf. Ioan Botezatorul, Sf. Alexandru, Sf. Petru, Sf. Pavel si tuturor sfintisorilor sa ne fie alturi in aceasta zi grea si desigur in continuare, la bine si la rau... Cred ca este o minune, ca dumneavoastra, domnule Admin ati plecat pe insula Eghina si ca eu am aflat de lucrul acesta citind minunile sf. Nectarie. Ma rugam in urma cu 2 zile, cat de bine ar fi, daca s-ar gasi cineva care locuieste in apropierea manastirii, care ar putea sa ajunga acolo si sa se roage pentru Alex. Uite ca Sf. Nectarie v-a trimis pe dumneavoastra, domnule Admin, in calea mea. Va rog, rugati-va pentru sanatatea copilasului meu Alex si pentru ca operatia sa treaca cu bine si sa le rugati si pe maicute sa se roage pentru el tuturor sfintilor si mai ales Sf. Nectarie. Va multumesc din suflet!!!
  O alta minune care mi s-a intamplat, in urma cu vreo saptamana... o matusa de a mea, care locuieste in Ucraina, mi-a zis ca de vreo 2 zile o deranjeaza o mana, nu poate face nimic, numai de la o mica miscare, are dureri insuportabile. Rugandu-ma pentru Alex, am inceput sa ma rog si pentru matusa mea, Sf. Nectarie, Maicii Domnului si lui Iisus Hristos. M-a sunat peste 2 zile si mi-a zis ca durerile i s-au mai ameliorat, ca a putut misca mana, ba chiar a putut face curatenie prin casa. Le multumesc tuturor sfintilor, Bunului Dumnezeu, Maicii Domnului si de sigur Sf. Nectarie pentru ca ne sunt alaturi, pentru ca ne ajuta, atunci cand le suntem alaturi, prin rugaciuni, pocainte, prin post. Rugati-va sfintilor, credeti in minuni si minunile nu vor intarzia sa apara in viata dumneavoastra. Sa va ajute Sf. Nectarie pe toti!!!


Dana, 02-09-2014

 DOAMNE, AJUTA! Multumesc Sf. Parinte Nectarie pentru ajutorul primit si de data aceasta cand am avut probleme cu urechea stanga. Tu esti mereu bun si darnic si nu ne lasi la greu. Am fost in luna august la manastirea Radu Voda din Bucuresti si m-am dat cu ulei sfintit de la candela sfantului Parinte Nectarie la urechea stanga si minunea nu s-a lasat mult asteptata, am scapat de problema pe care o aveam la ureche. Bucura-te, Parinte Nectarie marele facator de minuni!


BSM, 03-09-2014

  Sfinte Nectarie, Sfantul meu drag îti multumesc ca faci parte din viata mea si a familiei mele. Tu cunosti problemele noastre, esti lânga noi la bine si la rau, si pentru asta îti sunt recunoscatoare. Te rog ai grija de mama mea, împreuna cu Sfantul Efrem in incercarcarea prin care trece. E minunat ca exista locul acesta unde putem comunica cu Sfintii nostri dragi. Si pentru asta ii multumesc administratorului, si ii doresc sa gaseasca linistea pe care si-o doreste. Multumesc de asemenea ca se roaga Sfantului si pentru noi pacatosii. Doamne ajuta.
P.S: daca puteti sa îmi aduceti putin ulei de la Sfânt, va multumesc din suflet.


Nicoleta, 03-09-2014

 Doamne ajuta, multumesc Sf. Ierarh Nectarie pentru ajutorul primit. Vreau sa va spun povestea mea si minune facuta de Sf Ierarh Nectarie. In luna mai am fost la manastirea Radu Voda din Bucuresti, am aflat de Sfantul Ierarh Nectarie si am fost acolo cu mama , fratele si sotul meu, cu putin timp inainte sa mergem acolo am aflat ca tata sufera de cancer, am luat mir din candela si ne-am rugat la Sf. Ierarh Nectarie, eu i-am promis ca daca face minunea si tatal meu se face bine eu am sa botez un copilas amarat, si ce credeti , tatal meu a inceput tratamentul se simte bine, tumora a scazut in dimensiuni si pe data de 01 sep am fost chemati sa l programeze pt operatie. Eu nu am gasit copilulul amarat pe care sa l botez dar nici nu m am stresat prea tare sa l caut; sambata cu o zi inainte sa mergem la IOB la bucuresti, o batrana amarata a strigat la soacra mea sa i dea ceva de mancare si 5 lei ca sa cumpere ceva de imbracat pt copilul nepoatei; eu cand am auzit am mers si am intrebat o, ce copil, e nou nascut, e botezat, cum e?! Ea mi a raspuns: nu, nu e botezat, atunci eu am intrebat, si ce nume i-ati pus? Ea, mi-a raspuns, pai ... Maria. Atunci am intrebat o si nu vrei sa l botez eu? Iar batrana a raspuns fara ezitare, da, si mi-a pupat mana, vreau sa va spun ca Dumnezeu mi-a scos in cale acest copil amarat si cu probleme la un piciorus, i-am cumparat ceva lucrusoare, scutece si am mers sa vedem fetita, e o fetita superba de numai 2, 5 kg. Sunt niste rromi foarte amarati, dar toata lumea mi a spus ca asta a fost o incercare a Domnului. Ce sa va spun, tata e la spital i-au facut toate investigatiile pt operatie si au iesti ffff bine si asteptam sa se intoarca dl. Profesor Horvat din concediu pt programarea operatiei. Vreau sa va spun ca Dumnezeu e mare si ne asculta ruga, Sf Ierarh Nectarie o sa faca o minune si tatal meu va fi vindecat.
  Multumesc Sf Ierarh Nectarie, bucura- te mare facator de minuni si sa i ai in grija pe dl. Profesor Teodor Horvat si pe doamna doctor Corina Bloss.


Elena, 04-09-2014

 Nicoleta, este minunat ce-ai facut!!! Dumnezeu, Sfintii si Maica Sfanta sa-ti ajute familia si pe tatal tau, si la fel si pe finuta ta. Doamne ajuta. Sfantul Nectarie ma ajuta si pe mine, minuni se intampla in fiecare zi, doar ca noi credem ca ni se cuvin. Anul trecut in luna mai mi-am facut o mamogarafie in timpul careia mi-a fost foarte rau, am lesinat de durere. Nu mi-a iesit perfecta dar nici foarte rau. La sfarsitul lunii august anul trecut l-am descoperit si eu pe Sfantul Ierarh Nectarie si de atunci simt ca viata mea s-a schimbat. Anul acesta a trebuit sa-mi fac alta si adevarul este ca imi era foarte groaza de ce ma astepta. Tot timpul gindindu-ma doar la mine. M-am rugat la Sfantului Nectarie si Maicii Domnului, m-am uns cu ulei de la Sfintele Moaste si am trecut cu BINE prin tot. Un numai ca un m-a mai durut atat de tare dar rezultatele au iesit BUNE. Fetita mea cea mica este si ea mai bine avand in vedere ca am avut un an plin de necazuri. Vreau sa te mai rog Sfinte sa te rogi pt. Noi sa ne ajute bunul Dumnezeu, sa ne dea sanatate si putere sa fim mai buni si mai intelepti si sa nu ne fie lene sa ne rugam in fiecare zi. Va multumesc Sfintilor pentru tot ce ne dati! Sfinte Mucenice Mina tu ma ajuti intotdeauna, minunile tale sunt mari. Doamne ajuta pe toata lumea care iti cere ajutorul. O zi binecuvantata. 


Monica, 04-09-2014

 Am descoperit acest sfant acum vreo 3 ani cand ma rugam sa raman insarcinata, am citit pe internet despre minunile facute de acest sfant. Am fost si la manastirea Radu Voda, am citit acatistul si dupa ceva timp am ramas insarcinata. Mare ne-a fost bucuria. Avand 36 de ani toate testele de sindrom down mi-au iesit rau, atat dublu cat si triplu test mi-au iesit cu risc crescut de sindrom, am avut incredere in sfant si nu am renuntat, am refuzat sa fac amniocenteza. Si nu-mi pare rau, bebelasul e perfect sanatos, nici vorba de sindrom, are doar plica simiana pe ambele maini dar cu puterea sfantului asta nu inseamna nimic. Anul acesta am fost din nou la manastirea Radu Voda, de data asta toti trei, sa-i multumim sfantului pentru frumusetea de copil pe care din mila Domnului si prin rugaciunile sfantului, il avem. Mare e puterea sfantului Nectarie, rugati-va si negresit va vor fi ascultate rugile.


Angela, 04-09-2014

  Maicuta Sfanta te rog sa ma ierti pentru delasarea mea. Iertati-ma si voi dragi cititori pentru eventualele greseli si pentru ca e cam mult de povestit. Lucrez in Italia. In anul 2009 am inchiriat (nu singura, cu un prieten italian pt ca mie singura preotii catolici nu mi-l dadeau) un teren de la biserica catolica, in vecinatatea unei biserici cu hramul Maicii Domnului. Este un teren format din mai multe terase si ziduri. Pe unul din aceste ziduri cand am intrat sa vad gradina am zarit o nisa si mi-am zis in gand: aici voi pune o iconita a Maicii Domnului. Era in data de 13/05/2009. Facand curatenie in gradina, ca era o jungla, ma gandeam pe cine sa chem sa ma ajute.Toata vara am cautat zidari si nimic. Biserica noastra ortodoxa era aproape. Ma rugam la Maicuta Domnului sa ma ajute. Intr-o duminica dimineata prin septembrie ducandu-ma la biserica, ma rugam sa gasesc pe cineva ca nu mai aveam liniste. Intre timp cumparasem si o iconita mica. Rugandu-ma, vad un barbat ca iese din sacristie si se uita fix la mine. Atunci eu l-am intrebat ce face si daca vrea sa-mi repare si mie nisa. Dragilor, marti a venit baiatul care se numeste Dumitru si pana sambata troita mea era gata. Prin Dumitru l-am cunoscut pe Benone, un mare sculpor roman care a facut o icoana de toata frumusetea cu Maicuta Domnului si in data de 04 oct am sfintit icoana cu preotul nostru ortodox si cel catolic in a carui parohie este biserica si gradina. Aprind candela in fiecare zi. Maicuta Domnului a facut multe minuni in aceasta binecuvantata gradina. Am gasit candela aprinsa si plina cu ulei. Dar minunea care a durat o luna a fost urmatoarea: citisem undeva ca la o icoana a Dansei, Maicuta Domnului infloreste crinii uscati. Anul acesta am dus la triota trei fire de crini inflorita, zicand in gandul meu poate vrea Maicuta sa infloreasca si crinii mei dupa ce se vor usca. Cand s-au uscat am aruncat apa si eram mereu atenta si cand ploua sa nu las apa in vaza. In dimineata zilei de 14/07/2014 cand am venit sa aprind candela am luat vaza sa arunc apa pt ca plouase noaptea. MINUNE... Am inceput sa plang. O tija de floare uscata avea bobocei. L-am sunat pe preot si pe toti prietenii mei. Seara cand am venit sa reaprind candela a doua tija avea si ea bobocei iar a treia avea in varf doua frunzute. Acestea nu au crescut mai mari dar nici nu s-au uscat pana in ziua de Adormirea Maicii Domnului cand le-am dus la biserica noastra ortodoxa va vada toti credinciosii. Aici au cazut toti. Am fotografii dar nu stiu cum sa le atasez sa vada toata lumea minunea. Pentru mine este o minune. O rog pe Maicuta din nou sa ma ierte ca ea e grabnica ajutatoare dar eu pacatoasa am fost lenesa si va rog si pe voi sa ma iertati, ca poate nu m-am exprimat bine. Doamne ajuta!
  Sfinte te rog sa ma ierti pentru tot, ajuta-ma in toata nevoia care o am. Multumesc sfinte.


Gabriel, 04-09-2014

 Mi am propus sa nu ma intind cu epistola mea ci sa fiu cat mai succint. Nu stiu daca voi reusi. De aprox doua luni am gasit pe net suficiente informatii despre Sf.Mare Mc Efrem cel Nou fapt ce m-a determinat sa-i citesc acatistul. Nu am insistat dar l-am rugat sa ma ajute intr-o problema delicata. Imi amintesc ca in scurt timp am aflat de Sf Ierarh Nectarie ca este si el grabnic ajutator. Am rostit al doi-lea acatist al Sf Nectarie de trei ori. Nu mi a venit sa cred ce traire am avut in timp ce-l citeam. Ceva extraordinar, peste puterile mele de intelegere incat atunci cand am terminat acatistul si sarutand o fotografie a icoanei Maicii Domnului facatoare de minuni de la Floresti, in chip inexplicabil mi s-a deschis gura si am rostit doua cuvinte:\"doua zile\". intr adevar, fix in doua zile mi a venit raspunsul favorabil pe care il asteptam de 4 ani. Ca semn de multumire si recunostinta, saptamana trecuta am fost in Grecia. Am trecut prima data prin Thesalonic la moastele Sf Mare Mc. Dimitrie, izvoratorul de mir; efectiv te copleseste mireasma mirului de la Sf Dimitrie. Apoi spre Atena, Pireu si Eghina cu feribotul. Ne-a luat ceva timp sa gasim dana 8 (nu mai fuseseram niciodata in Grecia). Dar ceva s-a intamplat; Sigur a fost interventia Sf Nectarie fiindca dupa ce am gasit dana 8, am achitat si in trei minute deja feribotul se pusese in miscare de parca ne ar fi asteptat pe noi. Si inca nu s-a terminat. Odata ce am pus piciorul pe pamantul Eghinei, eram debusolati nu stiam incotro sa o luam. Cu siguranta am fi reusit dar Bunul Dumnezeu si Maica Domnului, prin Sf Nectarie ne a scos in cale un autocar de Valcea care avea acelasi itinerar. Multumesc pe aceasta cale si pr. Vicentiu, d-lui Zaharia si d-lor soferi de pe autocar care ne au ghidat excelent. Ca sa nu mai spun ca am auzit scurte batai de inima la Sf Nectarie. Cei care au fost stiu la ce ma refer. Apoi din nou cu pelerinii, ei cu autocarul iar noi (eu si sotia) cu masina din urma lor, Atena apoi pana la Nea Makri la Sf Mare Mc Efrem. A fost magnific. Am scris toate acestea ca sa va intariti in credinta si sa stiti ca Dumnezeu ne indeplineste dorintele noastre atunci cand, la rugaciune, chemam numele Sau in ajutor, al Prea Sfintei Nascatoare de Dumnezeu ale sfintilor Nectarie si Efrem cel Nou si ale tuturor sfintilor. Multumesc pe aceasta cale lui Bunului Dumnezeu, Maicii Domnului, Sf Nectarie, Sf Efrem, Sf Dimitrie si Sf Mare Mc Mina ( am fost si pe acolo) si tuturor sfintilor. Fie ca Domnul Dumnezeu sa binecuvanteze pe toti, sa va daruiasca sanatate, spor si ajutor.


Marian, 05-09-2014

   Vreau sa spun tuturor, inca odata, cat de minuntat este ajutorul sfintilor. 
  Am facut zilele trecute inca un set de analize si rezultatul este foarte bun. Acest rezultat se datoreaza sfintilor nostri, Maicutei Domnului si Domnului nostru Iisus Hristos. Analizele lunare ies bine de fiecare data si nu am cuvinte de multumire suficiente pentru tot ajutorul pe care l-am primit pana acum. Rugati-va cu credinta si putere si veti primi ajutor. Desi pacatele mele sunt mari, ajutorul este de neimaginat. Ultimele analize au mai aratat ca a mai aparut o problema pe care sper sa o rezolv cat mai curand si cat mai usor. Imi pun toata credinta in Sfantul Nectarie, Sfantul Mc. Efrem Cel Nou, Sf. Cuv. Parascheva, Sf. Andrei, Sf. Ioan, Sf. Gheorghe, Parintele Arsenie Boca, Sf. Muc. Filoftea, Maica Domnului, Domnul Nostru Iisus Hristos si in Domnul Dumnezeul Nostru. 
  Fara ei nu putem realiza nimic si omul fara Dumnezeu este nimic. Eu cred ca Dumnezeu are un plan pentru fiecare si ne ajuta de fiecare data, in fiecare situatie. Eu imi pun toata credinta si ma las in mainile sfintilor si a lui Dumnezeu caci numai ei stiu ce am eu de facut. Sper sa va bucurati, ca si mine, de fiecare zi pe acest pamant si sa apreciati toate minunile mici care au loc in jurul nostru. Pe mine m-au ajutat in nenumarate situatii, mai importante sau mai putin importante pentru unii din noi. Nu-mi doresc decat sa fim oameni mai buni, mai curati, placuti lui Dumnezeu si sa fim sanatosi. 
  Va doresc multa sanatate! 

Rugati-va cu credinta si ajutorul va veni ! 
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii! 
Doamne ajuta ! 


Ana Maria Bors, 05-09-2014

 Multumesc Sfantului Nectarie pentru ca dupa mai multe cautari in urma carora eram deznadajduita si disperata, am gasit o locuinta foarte buna si la un pret acceptabil pentru programul Prima Casa. De asemenea multumiri aduc Maicii Domnului, Sfantului Efrem cel Nou, Sfantului Ioan Rusul si Sfantului Fanurie. Sper sa imi ajute si pe mai departe, si eu sa imi indeplinesc promisiunea facuta.


Maria, 05-09-2014

 Multumesc Bunule Dumnezeu, multumesc Maicuta Domnului, multumesc Sfante Nectarie, pentru ca l-ati ajutat pe sotul meu sa se faca bine si va multumesc si pentru fiul meu care a venit sa ne ajute. Va rog sa ne ajutati in continuare sa fim sanatosi si sa fie liniste in familia noastra.


Ioana, 05-09-2014

  Multumesc Sfinte Nectarie pentru ca s-a rezolvat conexiunea la internet si pentru ca mi-ai vindecat baietelul de bubele ce aveau cauza alergica. Roaga-te pt mine pacatoasa si implineste-mi dorintele. Ai grija de Artur, Sabina, Dan si Teodor. Nu ma lasa sfinte!!


Steluta, 05-09-2014

 Va multumesc in numele familiei mele pentru ca va veti gandi sa va rugati si pentru noi Bunului Drag si Scump Sfant Nectarie. Multumim Tata Ceresc, Maicuta Sfanta si Iisus Hristos pentru tot ceea ce mi-ati daruit. Va iubesc si binecuvantati-mi sufletul si familia cu iubire, fericire si liniste sufleteasca. Doamne ajuta-ne si binecuvanteaza-i pe toti si pe administratorul acestui site cu multa iubire! Multumim si te rog Sfantul Meu Nectarie da-mi putere si da-ne putere sa trecem peste orice incercare cu fruntea sus! Binecuvanteaza-ne cu iubirea ta si nu ne lasa! Amin!


Diana Chobanu, 06-09-2014

  \"De binefacerile Tale ca un rob nevrednic învrednicindu-mă, mulțumire Îți aduc Ție, Dumnezeule al îndurărilor și a toată milostivirea, că nu ai trecut cu vederea cererile mele, ci mi-ai arătat iubirea Ta de oameni.
  Grele au fost încercările prin care am trecut, și teama m-a cuprins că nu voi ști să le stau împotrivă. Știam că neputința mea este mare, dar m-ai făcut să simt că mai mare este dragostea Ta față de tot omul care Te cheamă în ajutor\".
  Vreau sa le multumesc din suflet Sf. Nectarie, Sf. Stelian, Sf. Ana, Sf. Iochim, Sf. Petru, Sf. Pavel, Sf. Nicolae, Sf. Ioan Botezatorul, Sf. Parascheva, Sf. Daria, Sf. Anastasia, Sf. Elizabeta, Sf. Ekaterina, Sfintei si Preacuratei Fecioarei Maria si desigur lui Iisus Hristos. Mai vreau sa le multumesc tuturor celor care s-au rugat pentru feciorasul meu Alex: Domnului Admin, care s-a rugat Sf. Nectarie, chiar la Manastirea de pe Insula Eghina, maicutelor de la Manastirea Sf. Nectarie de pe Insula Eghina, prietenei mele Tatiana, care a fost la 9 biserici si a lasat sa se citeasca acatiste timp de 40 de zile si celorlalti prieteni, care ne-au sustinut. In seara de dinainte a operatiei m-am rugat cu lacrimi in ochi, rugand-o pe Maica Domnului si pe Sf. Nectarie sa-i fie alaturi feciorasului meu, in camera de operatie, sa-l tina de manute si sa-l sustina ca pe un nepotel, l-am mai rugat pe Iisus Hristos sa lucreze el insusi prin mana doctorului pamantesc si asa s-a intamplat. In orele in care Alex era operat ma rugam in continuu tot cu lacrimi in ochi si cu mare incredere. Vreau sa va zic, ca toate rugaciunile n-au fost in zadar. Sfintii ne-au auzit si Alex a trecut cu bine de operatie. In ziua operatiei ni s-a zis ca operatia va dura 5-8 ore. De fapt a durat mai putin de 4 ore. Chirurgul ne-a zis ca a reusit sa-i taie tumoarea si sa curete totul. Copilasului meu nu I-a trebuit nici macar transfuzie de sange, pentru ca pierduse doar un pic. Doctorii au facut analize a doua zi, ca sa vada parametrii si totul arata foarte bine, de cand am inceput tratamentul acestea au fost unele dintre cele mai bune rezultate. Au fost trimise si probe din tumoare la analiza, ca sa vedem cum sunt celulele active sau pasive. Deocamdata suntem la spital, asteptam ca Alex sa se recupereze. Au trecut 2 zile dupa operatie, dar copilasul meu se simte foarte bine, azi a mers un pic, nu mai are dureri... asta tot datorita rugaciunilor. Ieri a fost o zi mai grea, cu dureri, de aceia m-am rugat si durerile s-au mai ameliorat. Stiu ca totul va fi bine, pt ca Maica Domnului, Sf. Nectarie, Iisus Hristos si ceilalti sfinti ne sunt alaturi. Va multumesc si Doamne Ajuta la toata lumea care are credinta!!!


Ioan, 07-09-2014

 Multumesc Sfantului Nectarie ca mi-am gasit in sfarsit chirie, o data cu incepere anului universitar. Sfantul Nectarie m-a ajutat si in privinta catorva defectiuni cu calculatorul, ca nu-mi permiteam sa cumpar altul. Sunt sigur ca mai sunt si alte lucruri pe care poate nu le constientizez.. multumesc Domnului, Maicii Domnului si tuturor Sfintilor pentru tot ajutorul !


Adina-Ioana, 07-09-2014

 Slava Tie, Dumnezeul nostru, slava Tie! Imi cer scuze Sfantului Efrem cel Nou, Mare Tamaduitor si Facator de Minuni, Sfantului Nectarie Tamaturgul, Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, parintelui ieromonah Arsenie Boca si sfintilor carora m-am rugat pentru ameliorare si vindecare ca nu am marturisit pana acum, eu nevrednica ajutorul lor. Am avut dureri mari de stomac si de fiere insotite de greata mai multe zile la rand si de fiecare data m-am rugat lor sa ma tamaduiasca ori sa imi dea putere sa duc aceasta cruce. Ieri m-a apucat iar si i-am promis Sfantului Efrem cel Nou ca am sa marturisesc ajutorul lui si al celorlalti sfinti in legatura cu aceasta pricina. Rugaciunea si sfanta cruce pe care am facut-o cu ulei de la candelele lor mi-au adus tamaduire si ameliorare de fiecare data si multumesc din inima. Ei ma ajuta sa vindec si rinita si faringita pe care o duc de ani buni. Si cum am citit astazi si zilele acestea din minunile Sfantului Efrem cel Nou, cum a ajutat el pe cineva care credea ca are calculatorul stricat fiindca nu mai voia sa porneasca, acum, cand sa dau marturie si eu, calculatorul nu mai pornea. Citind Paraclisul Maicii Domnului m-am rugat ei sa ma ajute sa pot marturisi acest ajutor al ei si al sfintilor si si Sfantului Efrem cel Nou, iar dupa citirea paraclisului, a mers calculatorul. Tot Maicuta Sfanta si sfintii mei dragi ma ajuta acum sa merg pe strada (chiar daca mi-e greu uneori). Sa avem credinta si sa fim buni si ingaduitori fata de neputintele oamenilor. O zi cu pace si binecuvantare! Amin!


Lenuta P., 07-09-2014

 Azi dimineata eram la servici si mi s-a facut rau, cred ca o cadere de calciu simteam ca nu pot termina ce am inceput lucrez cu clienti si eram cu cineva asa ca am cerut ajutor de la Sfantul nostru drag Nectarie si m-a ajutat, am inceput sa-mi revin si sa termin lucrul, am ajuns acasa cu bine si mi-am revenit multumesc din inima Sfinte, multumesc Doamne!!!!!


Raluca Anastasia, 11-09-2014

 Mare, binecuvantat si grabnic este ajutorul pe care Sfantul Nectarie il trimite celor ce se roaga lui si au credinta in bunul Dumnezeu! In urma cu doua saptamani Sfantul mi-a confirmat inca o data ca nu ii lasa la greu pe cei care apeleaza la ajutorul sau! Aveam inima tare indoita si ma temeam ca imi voi pierde locul provizoriu de munca pe care il gasisesm tot cu ajutorul Sfantului. Perioada de proba se apropia de sfarsit, iar seful meu nu dadea niciun semn ca si-ar dori sa imi prelungeasca contractul. Ba chiar mai mult, incepuse sa puna anunturi cu postul pe internet. Cu o credinta slaba, am inceput sa citesc Acatistul Sfantului si dupa doar doua zile, seful m-a chemat la el in birou sa imi spuna ca a decis sa imi ofere o noua pozitie in firma, cu un salariu mai bun. Stiu ca Sfantul a intervenit din nou pentru mine, desi in nevrednicia mea, am avut momente de indoiala. Rugati-va din toata inima, nu va lasati doborati de ispitele celui potrivnic! Doar un pas mic sa faceti catre Sfantul Nectarie si el va sari imediat in ajutor, doar un deget sa intindeti si el va va lua de mana si va va arata infinita bunatate a Creatorului…Doamne ajuta!


Claudiu Stefan, 11-09-2014

 Ii multumesc Sf. Nectarie, si marturisesc ca un pacatos nevrednic, ca adevarat ajutor si facator de minuni este. Mi am indreptat rugamintile catre Sfant, trecand prin momente grele si depresie severa si in urma rugaciunii si a acatistului citit adevarat doar 7 zile pana acum, pe langa pacea sufleteasca adusa, lucrurile intra pe un fagas normal, iar semne sunt peste tot, depinde cum le percepi. Deunazi primind raportul legat de contul bancar, fara a avea de incasat sume, si cu un sold pe minus m-am trezit cu o suma, modica, dar suma de ajutor, cand am verificat totalmente dezinteresat raportul matinal emis zilnic. NU stiu de unde sunt, nici cum au intrat, si sunt sigur ca este un semn. Ma voi ruga in continuare, pentru izbavirea pacatelor mele, revenirea la calea lui Dumnezeu, si pentru a-mi realiza visele si totodata sa marturisesc si sa-mi indeplinesc promisiunile facute Sfantului. Multumesc Sfinte Nectarie!


Cornelia, 11-09-2014

 Multumesc Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, multumesc Maicuta draga mult ajutatoare si mult binefacatoare, Sfantuletului drag sfantul Nectarie si nu in ultimul rand sfantului Efrem cel Nou si sfantului Nicolae pentru ajutorul primit; azi de dimineata aveam o durere ingrozitoare de sold, cand faceam un pas imi venea sa plang de durere, m-am dus in dormitor am luat sticluta cu ulei sfant de la candela sfantului Nectarie din Eghina si m-am uns in semnul crucii pe locul dureros rugandu-ma sfantului Nectarie sa imi ia durerea si marturisesc ca, durerea mi-a trecut instantaneu, multumesc sfinte drag si bun si iarta-ma ca m-am indoit de ajutorul Tau....Slava Tie Doamne, multumesc Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu pentru tot ....multumesc Maicuta Buna, multumesc sfintilor dragi si bineplacuti Domnului, Aliluia, Aliluia, Aliluia!


Maria, 11-09-2014

 Doamne ajuta. Iarta-ma Sfinte Nectarie ca întirziu sa marturisesc minunile ce ai facut cu mine pacatoasa si cu familia mea. Minunea cea mai mare este ca dupa multe luni de asteptare am reusit sa luam o casuta la un pret foarte mic. Am reusit sa obtinem creditul necesar un pic cam greu dar Dumnezeu nu a lasat sa ramânem fara acest vis. Acuma urmeaza sa semnam hârtiile. Lucru pentru care multumesc tuturor sfintilor la care ne rugam impreuna cu sotul meu. Si la Maica Domnului !!! Multe minuni a facut Sfantul cu mine pacatoasa de cand nu am mai scris. Sant însarcinata si trebuie sa nasc la începutul lui noiembrie. Slava Lui Dumnezeu si Sf Grigorie Decapolitul, Arsenie Boca si a multor Sfinti suntem bine si eu si copilasul din pantece. Pentru ca la începutul sarcinii mi s-a descoperit un virus urat care putea sa afecteze copilul ft mult. Dar cu rugaciune se vindeca toate boala. O alta minune este ca parintii mei s-au schimbat mult spre bine. Ei care in afara de bautura si cearta nu stiau altceva. S-au oprit de bautura si acuma sant mai aproape de mine. Noi nu stam în România. Tati si frate meu lucreaza cu acte oficiale aici in strainatate, lucru care nici nu-mi vine sa cred. Si cea mai mare minune este ca suntem cu totii bine. Fetita mea pe care o cheama Nectaria e sanatoasa si credincioasa.S e roaga si ea cu noi si are numai 2 anisori.
  Slava lui Dumnezeu pentru toate. Iti multumesc Sfinte Ierarhe Nectarie ptr toate rugaciunile tale. Si te rog iarta ma ca nu scriu toate minunile acuma, numai din mare. Dragi cititori trebuie sa avem rabdare si rugaciune neincetata. Iertati-ma ptr scris si compunere. Doamne Ajuta.


Elena, 11-09-2014

 Vreau sa va impartasesc o experienta foarte neplacuta pe care o traim. In urma cu 2 ani tatal meu a fost operat de cancer, o tumora imensa de 4kg, din pacate aceasta a recidivat, iar acum se simte foarte rau, au aparut metastaze, probleme la ficat, nu poate de durere, traieste doar pe antiinflamatoare si antidolorifice. De o saptamiina, din intimplare cautind pe net am gasit Acatistul Sf. Nectarie Traumaturgul, vindecatorul de cancer, si ma rog din tot sufletul sa se faca taticul bine, el e ultima noastra speranta, desi medicii nu ne dau nici o sansa, noi totusi ne punem credinta in Sf. Nectarie, citim acatistul lui, rugaciuni speciale catre Maicuta Domnului, rugaciuni pt parinti. Si a doua mare problema este ca sora mea nu are servici, urmeaza poimiine examenul pt post - ne rugam mult si pentru ea sa ne ajute Dumnezeu si toti Sfintii in problemele noastre. Am promis ca daca ne ajuta vom marturisi si vom spune la toti ce minuni face Dumnezeu si Sfintii Lui. Am aflat ca este Biserica Sf. Nectarie in Iasi, in Alexandru cel Bun si vreau sa merg miine sa ne rugam la moastele lui. Am sa va tin la curent. Doamne Ajuta pe toti crestinii si pe toti cei care se roaga la Dumnezeu si la toti Sfintii. Multumesc Dumnezeul nostru !!!


Carmen, 11-09-2014

 Din nou, cu intirziere, vreau sa multumesc Maicii Domnului, Sf Nectarie, Sf Mina, Sf Efrem cel nou, Sf Ioan Rusul, Sf Parascheva, Sf Nicolae,Parintelui Arsenie Boca si tuturor sfintilor la care ne-am rugat pentru insanatosirea surorii mele si depasirea tuturor problemelor ce au fost in tot acest timp. Ne rugam in continuare bunului Dumnezeu si Maicii Sale si tuturor sfintilor pentru ajutor si binecuvintare, pentru noi si pentru cei aflati in nevoie. Ne rugam si pentru binecuvinarea si ajutorul Parintelui Arsenie Boca in ceea ce ne-am pus in gind. Amin! Doamne-ajuta la toata lumea!


Oancea Octavian, 11-09-2014

 In fiecare zi sunt fericit pentru ca nu sunt singur pe acest pamint. Simt tot timpul ca linga mine este Sfintul Ierarh Nectarie, bunicutul meu drag, Dumnezeu Tatal, Domnul nostru Iisus Hristos, Maicuta Sfinta si toti Sfintii mei dragi si iubiti. Ei imi indruma pasii, ma calauzesc in tot ce fac si ma apara de necazuri si de nevoi. Astazi am mers la primaria din orasul unde locuiesc pentru a intra in audienta la dl. primar. Am ajuns la primarie si nu am stat mult si am intrat in audienta. Pina sa intru m am rugat Sfintului Ierarh Nectarie, bunicutul meu drag, sa ma ajute sa pot rezolva problema pentru care venisem. Am intrat la dl. primar am expus problema pentru care venisem si dupa ce m a ascultat a spus ca se va rezolva cererea mea in cel mai scurt timp. Am iesit din birou multumind Sfintului ierarh Nectarie, bunicutul meu drag, Dumnezeu Tatal, Domnului nostru Iisus Hristos, Maicutei Sfinte si la toti sfinti mei dragi si iubiti ca au fost tot timpul linga mine si m au ajutat. Imi venea sa strig la toata lumea fericirea mea, sa le spun la toti ca rugaciunile noastre facute cu credinta, dragoste si cu evlavie sunt ascultate si noi suntem ajutati. Multumesc din suflet Sfintului Ierarh Nectarie, bunicutul meu drag, Dumnezeu Tatal, Domnul nostru Iisus Hristos, Maicutei Sfinte si la toti sfinti mei dragi pentru toate binefacerile revarsate asupra mea si a familiei mele, ca ne apara si ne pazesc de toate necazurile si nevoile. Multumesc ca pot plinge la pieptul lor si lacrimile nu se pierd, ma asculta pe mine pacatosul si ma mangaie si imi calauzesc pasii pe drumul cel bun. In fiecare zi traim minuni pe care uneori le vedem iar alteori le simtim tirziu din cauza agitatiei din viata noastra; trebuie sa ne rugam mai mult si sa aratam dragoste fata de fratii nostri si lumea va deveni mai buna. DOAMNE IISUSE HRISTOASE FIUL LU DUMNEZEU miluieste ne si ne mintuieste pe noi pacatosii. AMIN!


Diana, 11-09-2014

 Minunea prin rugaciune pentru prietenul meu. Aseara fiind intr o situatie disperata am intrat pe acest site...am citit multe din minunile pe care Sfantul le a facut pt multi credinciosi...si am citit acatistul si rugaciunea, sperand sa l pot ajuta pe prietenul meu aflat in coma de cateva zile, tinut doar de aparate...familia nu mai avea sperante...medicii nu spuneau decat k il vor tine asa pana se va decide deconectarea...am citit acatistul si rugaciunea si astazi din nou m am rugat...si Sfantul a savarsit minunea...acum respira singur fara aparate...sunt sigura k rugandu ne mai departe va reusi sa iasa din coma...si aceasta nu este singura minune savarsita de Sfantul pentru mine...tot el inca il mai tine in viata pe tatal meu desi medicii nu i mai daduasera sanse...stiu k el...asa ca puterea Sfantului Nectarie e mare...credeti si rugati va...va va ajuta negresit...ii multumesc cu sufletul...si bunului Dumnezeu k mi a ascultat rugile...


Maria Mirabela, 11-09-2014

 Vreau sa iti multumesc Sfinte Nectarie, din nou din tot sufletul, ca m-ai ajutat sa ajung la Manastirea Radu Voda din Bucuresti, este o mare bucurie pentru mine ca m-ai ales sa fac parte dintre cei care au onoarea de a se ruga la Sfintele tale Moaste si iti multumesc pentru toate cate ma ajuti si sper sa ma ajuti in marea mea problema sau dorinta, nu stiu exact cum sa-i spun, pentru ca sunt indecisa si in acelasi timp nehotarata. Te rog Parintele meu drag Nectarie roaga-te pentru iertarea pacatelor mele si ajuta-ma in continuare te rog. Doamne ajuta!!!


Mirela, 11-09-2014

 Multumesc Sfantului Nectarie pentru ajutorul pe care l-am primit. Dupa indelungi asteptari, anul trecut am avut marea bucurie de a ramane insarcinata insa la scurt timp am cunoscut si dezamagirea si tristetea primirii vestii ca sarcina pe care o aveam era o sarcina cu aspect de ou clar, cum se spune in popor... sarcina falsa. A fost cumplit, am suferit enorm, din punct de vedere psihic mi-am revenit foarte greu si am ramas si cu niste probleme de sanatate. Ne-am rugat mult Sfantului Nectarie sa ne ajute si ne-a ajutat... am ajuns si anul acesta la Eghina (fusesem si anul trecut dupa nefericita intamplare) unde ne-am rugat la Moastele Sfantului si de unde am luat Aghiazma. Am reusit sa ajungem si la Moastele Sfantului Efrem si la Moastele Sfantului Ioan Rusul. Problemele de sanatate au disparut incet, incet si pentru acest lucru sunt extrem de fericita si ii multumesc din tot sufletul Sfantului. Cred ca Sfintii Nectarie, Efrem si Sfantul Ioan Rusul ne-au ascultat rugaciunea de a cunoaste si noi implinirea familiei prin nasterea de prunci sanatosi si bine-credinciosi si la momentul potrivit voi ramane si eu insarcinata. Nu voi inceta sa ma rog si sa cred ca Sfantul va savarsi si cu noi minunea de a ne face parinti si ne va ajuta... este suficient sa crezi si se va intampla... Multumim Sfantului Nectarie si tuturor Sfintilor si promitem ca vom reveni cu vesti bune. Doamne ajuta!


Loredana, 11-09-2014

 Vreau sa-i multumesc Sf. Nectarie pentru minunea facuta. Sunt studenta si am ramas cu o restanta la matematica. Inainte de examen am incercat sa invat, sa exersez, dar din pacate nu imi mai aminteam nimic care sa ma ajute sa duc exercitiile la bun sfarsit. In saptamana examenului ma rugam in fiecare seara, atunci am descoperit si acatistul Sf. Nectarie. Cand am ajuns la examen eram foarte linistita, am scris tot ce am stiut. Dupa cateva zile surpriza: Am luat examenul. Multumesc mult Doamne Dumnezeule!


Nicoleta, 11-09-2014

 Buna ziua tuturor si multumesc adminilor pentru acest site minunat. Am auzit la televizor despre Sf. Nectarie, acum un an, si m-am gindit sa caut pe net despre viata si minunile acestui Sf. Asa am gasit acest site si asa l-am cunoscut eu pe Sf. Nectarie. De cind l-am cunoscut si de cind am inceput sa ma rog Lui viata mea s-a schimbat numai in bine. Am inceput sa merg la biserica destul de des impreuna cu familia mea, ceea ce nu se mai intimplase de opt ani, sa tinem posturile atat cit putem, sa ne spovedim, sa ne impartasim, sa ne rugam zilnic, mi-a ajutat sa-mi gasesc de lucru, situatia financiara s-a imbunatatit, m-a scapat de anxietate, m-am rugat si pentru sora mea care si-a gasit de lucru si ieri facindu-si un control cardiologic Sf. Nectarie i-a ajutat sa iasa bine. Sint foarte multumita, nici nu ma asteptam la atata ajutor, la cite pacate am facut. Multumesc din suflet Bunului Dumnezeu, Domnului Iisus Hristos, Maicii Domnului, Sf. Nicolae, Sf. Ilie, Sf. Nectarie, Sf. Grigorie Palama si Ingerilor Pazitori pentru tot ajutorul primit si pentru ca ne apara si ne ocrotesc zi de zi. Va urez multa sanatate tuturor. Doamne ajuta la toata lumea!


Dorina, 12-09-2014

  Puterea rugaciunilor este foarte mare. De mai bine de jumatate de an am inceput sa citesc Paraclisul Maicii Domnului, Acatistul Sfantului Nectarie si Fanurie si sa postesc miercurea si vinerea, dupa putinta, iar minunile nu au intarziat sa apara: liniste sufleteasca si depasirea cu bine in urma decesului partenerului meu de viata, intalnirea la scurt timp a altei persoane cu care sunt acum impreuna, o suma mare de bani castigati la loto, reusirea cu bine a operatiei pe care a avut-o baietelul meu zilele trecute, obtinerea permisului de conducere - dupa multe incercari esuate -, si multe, multe alte minuni, intr-un timp atat de scurt.
  Chiar daca Dumnezeu nu ne da pe moment ceea ce noi ne dorim, nu trebuie sa fim dezamagiti, sa credem doar ca Dumnezeu stie Mai bine de ceea ce avem noi nevoie. Ne ia cu o mana ceva, pentru a ne da ceva mai bun cu cealalta mana.
  Si sa nu uitam ce bogati suntem, avand bunul cel mai de pret: sanatatea.
  Doamne ajuta!


Hedea Ioana, 12-09-2014

 Am inceput sa ma rog Sfantului Nectarie pentru sanatate si alte lucruri pe care, se spune, ca nu ar trebui sa le cerem in rugaciunile noastre egoiste catre Dumnezeu, Maica Domnului, Sf. Nectarie si alti Sfinti. Si cu toate ca am inceput sa o fac atunci cand eram intr-un moment disperat am simtit imediat ajutorul lui si al lui Dumnezeu. Pentru asta le multumesc din adancul sufletului meu plin de pacate. Cand citesc acatistul Sfantului Nectarie bebele meu din burtica se misca de parca ar exalta de bucurie...DOAMNE TIE ITI MULTUMESC PENTRU AJUTORUL CE PRIMESC!!!!! AMIN.


Alina, 14-09-2014

 Multumesc Sfantului Nectarie ca imi asculta rugaciunile chiar daca eu pacatoasa, ma indoiesc de ajutorul lui. Citesc zilnic cele doua acatiste ale Sfantului Nectarie si marturisesc ca el ma ajuta, indreptand lucrurile de care eu ma plang. Ultima minune facuta pentru mine, a fost legata de bunica mea care, este batrana si recent a suferit niste pierderi de sange, o recidiva a unei boli mai vechi, Bunica mea incepuse sa fie slabita si sa aiba frisoane. Ne-am ingrijorat foarte mult si am inceput sa ne facem numai ganduri negre (eu si surorile mele), eu m-am rugat Sfantului sa o mai tina pe pamant si sa-i usureze batranetile. Tratamentul pe care il putea avea era doar operatia, dar la varsta ei este periculos si nu mica mi-a fost mirarea cand am auzit a doua zi dupa ce l-am rugat pe Sfantul Nectarie sa aiba grija de ea, ca se simtea mai bine si ca a fost singura la spital! Tratamentul prescris este medicamentos si speram sa fie mai bine! Iti multumesc din suflet Sfinte Parinte pentru ca ai grija de noi si ne ajuti mereu! rugati-va cu credinta! Doamne ajuta!


Liliana, 14-09-2014

 Sfantul Efrem cel Nou s-a nascut in data de 14 septembrie 1384, in ziua praznuirii Sfintei Cruci, asa ca sa-l cinstim cum se cuvine. Este un sfant drag si protector familiei mele, eu personal l-am cunoscut in urma unui vis premonitoriu, intr-o perioada de suferinta (am relatat in detaliu in alte postari). Este un Sfant trimis in urma rugaciunilor disperate de mama ce sufera pentru sanatatea copilului ei, rugaciuni adresate Sfantului Nectarie si lui Dumnezeu. Icoana Sfantului Efrem cel Nou sta la loc de cinste deasupra mormantului Sfantului Nectarie. Nimic nu este intamplator! Multumim pentru sustinere divina si pentru existenta tuturor sfintilor care ne alina suferintele. Doamne ajuta!


Valentina, 14-09-2014

 Iti multumesc Doamne, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, Sf Nectarie, Sf Xenia, Sf Luca si tuturor Sfintilor pentru rugaciunile noastre pe care le faceti pentru noi. Te rog Sf drag si pazitor al meu sa ma ierti ca nu am mai scris demult despre multimea minunilor pe care le faci pentru mine pacatoasa nici nu am cum sa le scriu pe toate dar voi spune macar cateva de la ultima mea postare; am reusit cu ajutorul bunului Dumnezeu sa trec o sesiune foarte grea in vara fara nici o restanta la facult de farmacie, mi-a fost foarte greu, am avut momente in care mai aveam putin si imi pierdeam nadejdea dar Sf m-a salvat, am avut o luxatie la mana, simteam ca nu mai puteam de durere si am reusit sa adorm cu icoana Sf Luca pe mana rugandu-l sa ma vindece, sa nu ma mai doara iar cand m-am trezit era mai desumflata si nu ma mai durea; cand am inceput practica in prima zi am avut o durere cumplita de stomac de nu puteam sa stau nici in picioare eu care nu am avut niciodata astfel de probleme si rugandu-ma Sfantului Nectarie m-a ascultat si miraculos durerea mea s-a linistit, mi-am cautat vara aceasta de munca dar nu am gasit si iar am fost incercata de deznadejde si nu intelegeam de ce Sf nu ma ajuta, dar imi dadeam seama mai tarziu ca ma ferea de un post nu tocmai bun, m-am apucat singurica intr-o zi de facut cozonac sa le fac o surpriza parintilor mei si nu credeam ca o sa imi iasa ceva dar rugandu-ma Sf sa aibe grija de mine sa termin totul cu bine a iesit perfect si multe alte mici minuni; nu am crezut vrodata ca voi marturisi atatea despre acest Sfant pe care il consider acum pazitorul meu, il simt ca e langa mine mereu si ma ajuta, ma fereste si cand conduc, si cand ma intalnesc cu diferiti oameni, de cand am inceput sa citesc iar in fiecare zi acatistul Sf mi-a aratat si adevarata fata a unor \"prieteni\". Ma rog Sfantului sa reusesc sa ajung anul acesta (nu am fost niciodata, spre rusinea mea) la moastele Cuvioasei Parascheva si sa ma inchin multumindu-le tuturor Sfintilor pentru ca neincetat se roaga pentru noi si nu ne lasa sa ne pierdem increderea in Dumnezeu care ne iubeste atat de mult. Cand am citit acum ceva timp pe site despre gestul frumos pe care l-a facut cineva botezand o fetita in semn de multumire pt minunile facute am simtit ca trebuie sa fac si eu asta, de fapt ma gandeam demult, dar citind pe site am simtit o confirmare ca asta asteapta Sfantul si de la mine pentru ca nimic nu e intamplator si am zis ca daca imi voi gasi ceva de lucru part-time si voi reusi sa ma mentin si cu facult imi doresc si eu sa botez o fetita cu numele Sf si cu ajutor sau, insa ma simt si acum neincrezatoare in mine dar am invatat ca trebuie sa avem rabdare si Dumnezeu ne va asculta rugaciunile. Multumesc admin, pentru grija sa fata de acest site si as dori sa trimit o scrisoare la Eghina pentru multumire si o sticluta de ulei dar nu stiu daca pot scrie si in romana, pot trimite si bani, as dori mai multe detalii, o adresa daca se poate pentru ca desi am citit de multe ori despre puterea uleiului sfintit nu am avut indraznire dar pe cand ma straduiam cu cozonacii m-am fript din neatentie putin, nu mai am nimic acum dar in acel moment am simtit cum Sfantul ma cearta pentru ca ma lenevesc de mult timp zicand ca voi cere putin ulei cand voi avea neaparat nevoie. Multumesc!


Adina, 15-09-2014

Pentru Valentina

 La Manastirea Sfantului Nectarie din Egina poti scrie si in limba romana. Eu iti recomand cu drag sa te rogi si Sfantului Efrem cel Nou din Nea Makri a carui zi de nastere este astazi. Doamne ajuta! Amin!


Liviu Haivei, 15-09-2014

  As dori si eu sa va relatez povestea mea in ideea ca cititorii dvs vor trage invatamintele necesare. Problemele mele de  sanatate au inceput acum 20 de ani in 1992 printr-un atac de panica care a survenit din senin fara a avea nici o cauza obiectiva. Nu i-am dat importanta si in cele din urma problema s-a rezolvat. Dupa inca 10 ani am avut o noua cadere pe plan  mental si de aceasta data fara a avea un motiv serios - am o familie minunata, un copil deosebit  o slujba multumitoare dar din pacate starea mea s-a agravat fiind internat de 3 ori in spital in februarie 2003, octombrie 2003 si respectiv martie 2004 obtinand o relativa imbunatatire a sanatatii.
  In anul 2009 am inceput sa studiez spiritualitatea crezand ca o tehnica de evolutie spirituala ma poate ajuta dar nu a fost asa.. In anul 2013 dupa inca  10 ani am facut o nevroza destul de urata si am fost nevoit sa ma internez din nou in spital, nu intelesesem mesajul primit de la divinitate. Au fost 3 luni de internari in perioada decembrie - martie 2014..La sfatul sotiei mele incepusem sa citesc acatistul sfantului Nectarie aproape zilnic precum si alte rugaciuni catre divinitate. Ulterior am inceput sa merg la slujbele de Maslu (5) si din acel moment o schimbare pozitiva s-a petrecut in viata mea. Tot in acea perioada sotia mea l-a visat pe Sf Nectarie in care ii spunea sa ne rugam... Stiu ca Dumnezeu lucreaza prin oameni si in cazul meu Sf Nectarie a incercat sa intre in viata mea inca din 2009 cand am primit o icoana deosebita la serviciu, cativa ani mai tarziu, sotia mea a primit de la o colega tot icoana Sf. Nectarie dar inca nu intelesesem mesajul..
  Cand am fost internat in spital ultima data in 2014 o colega de suferinta mi-a dat din nou o icoana mica tot a Sf Nectarie. Adevarata insanatosire insa s-a produs dupa primele spovedanii in care am simtit o ameliorare destul de semnificativa a starii mele sufletesti. Mi-am gasit un duhovnic si am inceput sa fiu un adevarat crestin tanand post miercurea si vinerea, participand la slujbe de Maslu vinerea si citind aproape zilnic Acatistul Sf Nectarie. Dupa 6 luni de la internare pot sa spun ca ma simt excelent si ii multumesc Sf Nectarie, lui Dumnezeu , Maicii Domnului pentru ajutorul primit.
  Au trebuit sa treaca 49 de ani ca sa inteleg ce vrea divinitatea de la mine si sa traiesc viata asa cum vrea Dumnezeu. Cred ca Dumnezeu ne da uneori lectii dure de viata dar ni le da tocmai in ideea de a accede un drum spiritual. El stie cine are cu adevarat sanse sa fie mantuit in aceasta viata supunand la incercari pe cei alesi de el...
Cu stima, Ing Liviu Haivei

P.S.In vara acestui an am fost in concediu la mare si la un moment dat o familie cu 2 copii, un baiat si o fata, initial ne-a cerut permisiunea sa se aseze la masa noastra. Nu am dat importanta, dar dupa cateva momente mama lui exclama: Nectarie, du-te dupa sora ta caci a gasit o alta masa libera ….


Cristina, 15-09-2014

 Buna ziua. Va rog din suflet, nu am posibilitatea sa ajung sa ma inchin la Sf moaste din Manastirea Radu Voda: daca ajunge cineva si doreste sa se roage si pt matusa mea care este bolnava grav de cancer si starea ei s-a inrautatit; va rog din inima.


Evelina Liliana, 15-09-2014

 Vreau sa ii multumesc Sfantului Nectarie, Sfantului Efrem si Maicutei Domnului pentru tot ajutorul pe care mi l-au dat la examene, DESI NU MERITAM CHIAR DELOC. M-a ajutat extraordinar de mult, luand examenele numai cu note mari: 8, 9, 10. Rugati-va mult, aratati lui Dumnezeu ca vreti sa va indreptati greselile, iar El cu siguranta va asculta rugaciunile sfintilor. Sfintii m-au ajutat sa scap de o datorie destul de mare, pe care trebuia sa o platesc. Iti multumesc Doamne, pentru ajutorul pe care mi l-ai dat, si iti promit ca o sa incerc din rasputeri sa ma schimb. Amin!


George P., 15-09-2014

 Revin iar sa va istorisesc o noua minune petrecuta cu mine (poate pt unii este o intamplare banala). Sambata am vrut sa schimb o lustra in dormitor, am montat-o dar cand sa aprind becul s-a facut o flama si oprit lumina din toata casa (inclusiv cele de la prize). Am incercat sa o repar dar nu am reusit. Am crezut ca mi s-a impuscat instalatia, asa ca am apelat la un vecin care se pricepea. Inainte de a ma duce la el m-am rugat sfantului Nectarie sa ma ajute si sa pot rezolva problema. Minune, vecinul era acasa, a venit a mai strans niste suruburi si lumina a revenit. Nici acum nu-mi pot explica cum de a cazut lumina din prize pt ca sigurantele erau ridicate. Multumesc Sf. Nectarie si Maicii Domnului de ajutor. Cand sunteti la necaz nu ezitati sa cereti ajutor din suflet si veti fi ajutati. Doamne ajuta!


Ioana, 16-09-2014

 Exista minuni atat timp cat credinta ne este puternica. Ii multumesc din suflet Sfantului Nectarie care m-a ajutat intr-un moment de zbucium sufletesc puternic, aducand impacarea, pacea si armonia intre mine si omul pe care il iubesc, lucru ce parea aproape imposibil. Foarte mult ajuta citirea Acatistului in acest  sens, dar si credinta puternica. Sfantul Nectarie degraba vine in ajutor, incat aproape ca il simti fizic ca prezenta. Si Sfantul Efrem mi-a fost alaturi, si Sfanta Rita, carora le multumesc mult.


Ioana, 16-09-2014

 Doamne ajuta! Multumesc Sf. Nectarie, Maicii Domnului si tuturor sfintilor de ajutorul care l-am primit. In urma cu 7 luni de zile mi-am pierdut locul de munca; dupa foarte multa, multa rugaciune si indrumarea Pr. Serafim Badila, am reusit sa-mi gasesc un loc de munca. Nu am cuvinte sa multumesc Maicii Domnului si SF.Nectarie pentru ajutorul dat. Am ajuns sa imi depun timp de 7 luni de zile, sute poate chiar mii de Cv-uri si fara nici un rezultat, pana in septembrie 2014 cand mi-am gasit de lucru. Foarte, foarte multa rugaciune trebuie in orice problema si nu trebuie sa disperam, deoarece Maica Domnului este langa noi, nu ne lasa la greu. Doamne ajuta!


Claudiu Stefan, 17-09-2014

 Multumesc Sfantului Nectarie, pentru grabnicul ajutor si ma rog in continuare pentru aducerea mea la calea dreapta, pentru izbavirea pacatelor, pentru binele semenilor mei si pentru rezolvarea necazurilor mele.Credinta este calea catre mantuirea si pace sufleteasca. Rugati-va si veti vedea ca ajutorul soseste nesperat. Doamne Ajuta!


Simona, 17-09-2014

 Sfantul Nectarie a mijlocit pentru mine iar Bunul Dumnezeu m-a insanatosit. Am promis ca citesc acatistul Sfantului Nectarie 40 de zile. M-am rugat si Fecioarei Maria si m-a ajutat. Le multumesc, cu recunostinta, pentru ca sant mereu alaturi de mine. Sfantul Nicolae si Sfantul Mina l-au ajutat pe sotul meu sa recupereze niste bani. Le multumesc!


Laurentiu, 17-09-2014

  1 Acum cateva luni am imprumutat cuiva un lucru pe care nu vrea sa mi-l dea inapoi. Stiu ca e doar un lucru si ca fiecare face cum si atat cat intelege, dar imi vreau lucrul inapoi. Si asa am ajuns, la sfatul duhovnicului, la Sfantul Mare Mucenic Mina si la acatistul sau.
  2 Sfantul Mina a fost vazut cum slujea impreuna cu Sfantul Nectarie, l-a vazut o ucenica a Sfantului Nectarie. Iar rugaciunea de la sfarsitul acatistului sau e aproape identica cu cea de la sfarsitul celor doua acatiste ale Sfantului Nectarie. Iar cei doi sfinti chiar lucreaza impreuna.
  3 Acum in ceea ce priveste lucrul pe care il vreau inapoi: problema nu e atat lucrul sau persoana care nu vrea sa il mai dea inapoi cat gandurile otravitoare pe care cel rau ti le aduce in minte si in suflet. La un moment dat nu am mai suportat acele ganduri asa ca am cerut direct ajutorul Sfantului Mina, am zis asa: Sfinte Mina, daca ai putere, apara-ma de gandurile astea, nu le lasa sa imi intre in minte, te rog…
  4 Si am stat sa vad ce se intampla. Ei, am simtit cum Sfantul Mina a venit si a stat langa mine, in duh, si m-a aparat, nu a lasat gandurile rele sa se apropie de mine, de unde pana atunci veneau si ma oboseau unul dupa altul neincetat.
  5 Cel rau ia ocazie de la ce ni se intampla, de la greselile celorlalti sau ale noastre, ca sa ne traga in jos impreuna cu el si daca se poate sa ne faca sa ne dusmanim cu semenii si in cele din urma cu Dumnezeu. Dar ii avem pe sfinti ca sa ne apere, si poate ca intai trebuie sa ii gasim pe cei care doresc si pot sa ne apere. Unul e Sfantul Nectarie. Altul e Sfantul Mina. Ma bucur si ii multumesc Sfantului Mare Mucenic Mina si spun sincer ca nu ma asteptam sa ma apere cineva de gandurile care vin de la cel rau, Sfantul Mina e primul care o face. Numai cine si-a simtit sufletul intunecat de multe ganduri rele stie sa aprecieze ajutorul unui sfant care se pune intre sufletul tau si cel ce trimite gandurile rele…


Dimitrie, 18-09-2014

 Vreau sa le multumesc Bunului Dumnezeu, Domnului nostru Iisus Hristos, Maicii Domnului si tuturor Sfintilor la care ma rog pentru ca ne-au ferit pe mine si pe sotia mea de 2 accidente rutiere iminente in weekendul ce a trecut. Slava Tie Dumnezeule, Slava Tie!


Alexandra, 18-09-2014

 Buna ziua, de mult nu am mai scris din lipsa timpului si din pacate din deznadejde...scriam acum cv timp k ma rog Sfantului Nectarie sa ma ajute si pe mn sa raman insarcinata, citeam zilnic acatistul s ma rugam Sfantului Nectarie si ajutorul nu a intarziat sa apara si am ramas insarcinata ceea ce am marturisit dar din pacate inainte de terminarea celor 40 de zile de citit acatistul am pierdut sarcina...am fost foarte dezamagita dar totusi am continuat sa ma rog, acum inteleg k asa a fost voia celor de sus; desi am avut multe clipe cand am deznadajduit Sfantul Nectarie nu m-a uitat si de curand avand niste discutii destul de urate cu sotul meu, rugandu-ma, tin sa spun k de a doua zi totul a revenit la normal ca si cand nimik nu s-ar fi intamplat, acum ma rog si sper in continuare k Sfantul Nectarie ma va ajuta cu marea mea dorinta de a avea un copilas; multumesc Doamne Dumnezeule, Sfinte Nectarie, Sfanta Maicuta a Domnului si tuturor Sfintilor k ma ajutati mereu, credeti si rugati-va si ajutorul va veni sigur!!!

 Buna ziua, revin pt a marturisi ca iarasi am avut parte de o mare bucurie cu ajutorul doamnei Palade care mi-a trimis un colet cu mai multe iconite, ulei sfant si apa sfanta, nu am cuvine sa pot spune bucuria imensa care este in sufletul meu si in acelasi timp nu cred k exista cuvinte sa pot exprima multumirea; multumesc doamna Palade si multumesc Sfinte Nectarie pt aceasta mare minune din casa mea! Doamne ajuta la toata lumea!


Ioana, 18-09-2014

 Doamne ajuta! Maica Domnului impreuna cu Sfantul Efrem si Sfantul Nectarie i-au alinat durerea crunta de picior a mamei mele. Am realizat inca o data ca nu banii, nu oamenii sau medicamentele, ci numai Dumnezeu face minuni. Stiu ca orice necaz voi avea, Dumnezeu va fi alaturi de noi si este cea mai mare alinare si speranta. Multumesc din suflet pentru tot ajutorul si binecuvantarile. Mantuire la toata lumea.


Elena, 19-09-2014

 Doamne ajutã! Asearã aveam o durere îngrozitoare de spate. M-am uns cu ulei de la candela care arde la Moaștele Sfântului Nectarie și în câteva minute durerea a trecut. Mulțumesc Bunului Dumnezeu, Domnului Nostru Iisus Hristos, Preasfintei Nãscãtoare de Dumnezeu, Pãrintelui Arsenie Boca, Sfântului Nectarie și Sfântului Efrem cel Nou pentru tot ajutorul dat mie și familiei mele!


Carleta, 19-09-2014

 Am inceput sa citesc Actistul Sfantului Nectarie si sa ma rog in tot necazul meu si in toata suferinta mea. Se intampla multe lucruri si stiu ca Sfantul Nectarie inca lucreaza pentru mine. Uneori sunt semnale pe care le recep mai mult sau mai putin. Ieri de disperare si cu lacrimi in ochi am strigat :\"Unde esti tu Sfinte Nectarie?!\" Astazi cand am venit de la servici am gasit in cutia postala scrisoarea de la Manastirea Eghina cu iconitele si uleiul sfant. Vreau sa-i multumesc prin aceasta cale Sfantului Nectarie si sa ma ierte ca am deznadajuit, sa-mi ierte pacatele si sa-mi dea putere sa termin citirea Acatistului 40 de zile asa cum pot eu sa-l citesc. Si sa-mi ajute sa ies din necazul pe care il am si sa-mi ajute in toate cite i-am cerut. O, preasfinte mare factorule de minuni Nectarie primeste rugaciunile mele!


Elena, 19-09-2014

  Multumesc Maicutei Domnului Sf Nectarie si tuturor sfintilor ca m-au ajutat ca anul acesta sa ajung la moastele Sf Nectarie. Imi doream foarte mult sa ajung la moastele Sfantului. Ma rugam tot timpul sa ajung in Eghina dar nu am avut posibilitate de a  merge. Mergand in tara anul acesta pe 31  august ne-am propus sa mergem la  Manastirea Hadambu; discutand in masina cu sora mea am zis ca ce ar fi daca am  merge si pana la Iasi la Biserica Sf Nectarie,  si la Sf Paraschiva? ea a fost de acord si  intr-o zi am fost la toate trei Biserici. La 4-5  zile am aflat ca in orasul meu au adus  moastele Sfantului si bineinteles ca am  fost, deci Sfantul mi-a indeplinit dorinta sa  ma inchin la Sf Sale Moaste. Imi doresc  foarte mult sa ajung si in Eghina si sper ca  Sfantul ma va ajuta pe mine  pacatoasa.
  Doamne  Sf Nectarie, Sf Mucenic  Mina, Sf Paraschiva, Sf Efrem Cel Nou, Sf  Nicolae, Sf Arsenie Boca, Sf Spiridoane, Sf Ioan Rusu, Sf Cipriane, Sf Simon Zilotul si toti Sfintii rugati-va pentru mine sa ma ajute Bunul Dumnezeu si Maicuta Domnului in problemele pe care le am. Aliluia, Aliluia, Aliluia slava Tie Dumnezeul nostru slava Tie!


Cristina, 19-09-2014

 Acum o luna l-am vizitat pe Sfântul Nectarie chiar la El acasa, la Eghina si nu va pot descrie în cuvinte ceea ce am simtit acolo. Parca Sfântul îmi cunostea necazurile chiar înainte de a le rosti...Timp de sapte zile, m-am rugat la sfintele Sale moaste si la mormântul Sau, iar slujba religioasa la care am asistat, a fost cea mai profunda dintre toate slujbele la care asistasem pâna atunci în România. Nu întelegeam nimic (se vorbea în greceste) dar credeti-ma ca nici nu a contat! Sufletul meu a simtit prezenta Sfântului care mi-a oferit linistea sufleteasca de care am avut nevoie. De când am revenit din Eghina, citesc zilnic acatistul Sfântului în speranta ca-mi va asculta rugaciunile…si într-o zi, minunea s-a înfaptuit! Am promis ca voi vorbi despre minunea pe care El a înfaptuit-o pentru mine si tatal meu. În urma unei banale radiografii, tatal meu a fost diagnosticat cu o boala de inima despre care nu avusese habar pâna atunci. Diagnosticul era destul de sever (necesita o operatie careia nu stiu daca tatal meu i-ar fi rezistat, data fiind vârsta înaintata) dar nu ne-am pierdut speranta si am apelat la un specialist. În tot acest rastimp, am citit acatistul si m-am rugat Sfintei Treimi, Sfintei Fecioare Maria si Sfântului Nectarie, sa ne ajute si sa faca o minune pentru tatal meu. Chiar ieri, tatal meu a fost la consultatie la cardiolog (care l-a întors « pe toate fetele » cu constiinciozitate) si…minune mare, nu numai ca diagnosticul acela nu s-a adeverit dar inima tatalui meu era mai mult decât sanatoasa pentru vârsta lui! Nu voi înceta niciodata sa le multumesc Sfintei Fecioare si Sfântului Nectarie pentru ca mi-au ascultat rugaciunile si l-au facut bine pe tatal meu. Pentru toti cei aflati în necazuri, cititi acatistul si rugati-va Sfântului cu tot sufletul si veti vedea ca El va va raspunde! si va îndemn sa mergeti în Eghina, sa va umpleti sufletul cu iubirea si lumina Sfântului care va vor însoti mereu! « Veniti, ucenicilor ai lui Hristos, care însetati dupa împaratia cea cereasca, sa îi aducem laude iubitului nostru ocrotitor, Sfântului Ierarh Nectarie. Si, multumindu-i pentru nemasurata sa dragoste fata de noi, sa-i cântam într-un glas: Bucura-te, Sfinte Ierarhe Nectarie, mare facatorule de minuni! » « MULTUMESC SFINTE NECTARIE !


Adina, 19-09-2014

 Sfantul Nectarie este mereu aproape de cei ce il cheama; chiar si atunci cand se indeparteaza de el, el ii cheama inapoi. Multumesc Maicii Sfinte, Sfantului Nectarie ca imi ajuta si ma indruma pe drumul cel drept (mi-a aratat cand se oficiaza slujba sa de Paraclis ca sa o pot si eu auzi si vedea) si mi-a dat ocazia sa asist la o slujba intreaga pe care am vizionat-o la tv de la inceput. Atunci cand nu pot ajunge la Sfintele Liturghii, caut sa le vad la tv. Multumesc si Sfantului Marelui Mucenic Mina, Sfantului Efrem cel Nou, Sfantului Pantelimon, Sfantului Dimitrie Izvoratorul de Mir, parintelui Arsenie Boca, Cuvioasei Parascheva, Sfantului Antonie cel Mare pentru tot ajutorul lor si domnului Iisus Hristos cu Tatal si Duhul Sfant. Dumnezeu ne iubeste, ne rabda, ne invata, ne da, ne bucura, ne ajuta, ne miluieste, ne indruma, ne salveaza si ne mantuieste. Doamne ajuta tuturor! Amin!


R., 21-09-2014

 Incerc sa ii citesc Acatistul Sfantului Nectarie in fiecare zi! Il simt ca pe un prieten drag care ma asculta si stiu ca va mijloci la Bunul Dumnezeu sa primesc ceea ce imi este de folos. Zilele trecute m-am rugat Sfantului si Maicii Domnului (am citit Acatistul Maicii Domnului Bucuria cel necajiti) sa il imblanzeasca pe seful meu care mi-a facut viata la munca un infern in ultimele luni. Am avut persoane de partea mea si pana la urma am reusit sa rezolvam problemele pe cale pasnica si acum sunt linistita! Multumesc Maicutei Domnului, Sfantului Nectarie si Sfantului Efrem ca au mijloc rezolvarea acestui impas pentru ca fara ei nu stiu ce faceam. Sfintii m-au calauzit sa vorbesc asa cum trebuie in timpul sedintei. Sfinte Nectarie, impreuna cu Maica Domnului si cu toti Sfintii, va rog, rugati-va la Bunul Dumnezeu pentru rezolvarea celeilalte probleme care nu-mi da pace, care ma macina si ma face sa sufar ingrozitor!!!! Sfinte Nectarie, stii promisiunea pe care ti-am facut-o, te rog ajuta-ma si voi face asa cum ti-am promis! Doamne ajuta!


Maria, 21-09-2014

 Doamne ajuta tuturor! L-am descoperit pe Sfantuletul Meu, asa cum ii spun cu dragoste Sfantului Nectarie, dupa moartea mamei mele, in mai, 2012. M-a ajutat enorm si continua sa o faca, m-a ajutat in strainatate cu munca, ma ocroteste mereu pe mine, si familia aflata in tara! Multumesc, Sfantuletul meu! Este grabnic ajutator si mijlocitor, alaturi de toti sfintii carora ne rugam cu credinta! Sa va ajute Dumnezeu tuturor, in ce va doriti, Amin!


Elena, 21-09-2014

 Buna seara tuturor. Vreau sa va spun ca Sfantul Nectarie m.a ajutat enorm. Acum o luna ma simteam foarte rau, aveam reflux gastric, caile respiratorii mi se uscau si respiram foarte greu noaptea; am fost la medici, dar in zadar; devenisem depresiva, nu puteam sa ma alimentez si intro zi am citit pe internet din intamplare minuniile Sfantului si vazand ca a ajutat atati oameni mi.am dorit sa ma ajute si pe mine si am inceput sa ma rog..imi doream cu ardoare sa ajung la manastirea Radu Voda sa ma rog la moastele Sfantului Nectarie si sa iau ulei..dupa cam 2 saptamani Sfantul m.a ajutat sa ajung (tin sa aprecizez ca si bunica mea se simtea foarte rau)..A 2 a zi dupa venirea mea de la manastire eram cu bunica mea in statie si deodata i s.a facut rau si a lesinat, iar eu rugandu.ma sfantului Nectarie ca prin minune si.a revenit intr.o secunda si s.a ridicat...Sfantul Nectarie m.a ajutat pe mine sa imi revin din starea mea si m.a mai ajutat pe mine si familia mea cu o suma de bani...Oameni buni rugati.va Sfantului Nectarie, Maicii Domnului, Sfantului Efrem cel Nou, Sfantului Partenie, Sfantului Ioan Iacob, Sfantului Ioan Rusu, Sfantului Nicolae, Sfantului Mina, Sfantului Spiridon, Sfantului Anton, Sfintei Parascheva, Sfantului Parinte Arsenie Boca si Domnului Iisus Hristos Fiul Lui Dumnezeu....DOAMNE IISUSE HRISTOASE MILUIESTE.NE SI MAINTUIESTE.NE PE NOI PACATOSII...AMIN!!!


Gabriela, 21-09-2014

 Vreau sa ii multumesc inca o data Bunului nostru Sfant Nectarie, ca ne ajuta zilnic, ori de cate ori ii cerem ajutorul ne este mereu aproape. Azi l-am rugat pe Sfantul Nectarie sa ma ajute sa rezolv, o mica problema in legatura cu cineva care trebuia sa vina la mine si cu toate ca-mi pierdusm speranta nu a incetat sa ma ajute, exact asa cum l am rugat; Multumesc BUNULE SFANT NECTARIE si tie MAICULITA DOMNULUI si tuturor Sfintilor si sper sa ma ajute in continuare si cu celelalte dorinte ale mele, sper sa nu-mi pierd sperant, pt ca EL ne ajuta ! DOAMNE AJUTA! Tin sa multumesc si celor ce au creeat acest site si care scriu despre minunile acestui BUN SFANT, cand le citesc parca il simt mai aproape si imi transmite o energie pozitiva! MULTUMESC BUNULE SFINTE NECTARIE, sa mi fii mereu alaturi!


Lizuca, 21-09-2014

 Ii multumesc Sf. Nectarie ca a fost langa noi toata sarcina, pe 19 septembrie s a nascut puiutul nostru Luca Nectarie Iosif. Il rog pe Sf. Nectarie sa il aibe in paza, sa il tina sanatos si sa ii aduca in suflet dragoste si credinta in Dumnezeu. Te rog Sf. Nectarie ajuta ma sa ma recuperez repede dupa cezariana sa nu mai am dureri ca sa ma pot ocupa in liniste de puiutul nostru. Ajuta ne ca aceast nou drum alaturi de puiutul nostru sa fie fara greutati cu protectia si mijlocorea ta pentru noi pacatosii, la Bunul Dumnezeu. Slava Tie Doamne!


Cristina, 21-09-2014

 Tie iti multumesc Sf Nectarie pt toate minunile tale; am atatea de povestit; in urma unei suferinte foarte mari din cauza unei relatii esuate dupa 5 ani, cu planuri de casatorie am simtit ca totul s-a naruit; asa a intrat Sf in viata mea, de pe internet si de pe marturiile voastre ale oamenilor; neincetat m-am rugat sfantului sa intoarca omul pe care atat de mult il iubesc si daca nu, sa imi trimita el pe cineva cu care sa am o familie binecuvantata de la bunul DUMNEZEU; acum ceva timp am rugat pe cineva sa imi trimita putin ulei de la candela sfantului, iar in pachet era si acatistul Sfantului impreuna cu inca un acatist, cel al Sfantului Ioan Rusu; nu stiam de ce mi l-a trimis aceea persoana; iar acum cateva zile am cunoscut un baiat pe internet care se numeste Ioan Rusu, care e nascut pe 15 august, ziua Maicii Domnului si care e asa cum mi l-am dorit; sunt sigura ca sfantul l-a scos in calea mea si chiar daca mai am sentimente pt fostul meu, Bunu Dumnezeu ma va ajuta sa fiu fericita dupa voia Lui; pe langa asta Sfantul Nectarie m-a ajutat de am luat permisul, desi eu nu aveam nici o atractie pt nimic, de abea ma tineam pe picioare si m-am dus cu acatistul sfantului in buzunar la examen; nu am cuvinte sa multumesc Domnului pt toate bunatatile Lui si pt marea Lui mila pt mine pacatoasa; rugati-va oameni buni ca Dumnezeu ne aude mereu. DOAMNE AJUTA LA TOATA LUMEA SI MAI ALES CELOR BOLNAVII, DA-LE VINDECARE. Iti multumesc Doamne!


Marilena, 23-09-2014

  Vreau sa multumesc Sfantului Nectarie pentru ajutorul pe care mi l-a dat. Chiar daca nu am fost constanta cu rugaciunea catre Sfantul Nectarie m-a ajutat sa imi gasesc casa mult dorita intr-o zona buna si asa cum o vroiam.
  Sunt foarte multumita de acest lucru pentru ca e greu de gasit in conditiile pe care le aveam eu, nu a fost usor dar minunea s-a intamplat chiar daca nu ma asteptam intr-o zona asa de buna.
  Multumesc din inima Sfinte Nectarie si tuturor Sfintilor pentru ajutorul dat.


Mihaela P., 23-09-2014

 Doamne ajuta, tuturor! Ii multumesc sfantului Nectarie ca m-a ajutat sa-mi indeplinesc fagaduintele facute, dar si pentru ajutorul permanent pe care mi-l acorda, mie, pacatoasei. Il rog pe Sfantul sa ne ajute, in continuare. Acum doua zile am fost la o bisericuta ce are hramul Sfantului Nectarie, iar azi am fost la o biserica la care nu am mai fost de ceva vreme. La sfarsitul slujbei, in timp ce parintele ne-a miruit, am ascultat o inregistrare chiar cu acatistului Sfantului Nectarie, lucru ce m-a bucurat foarte mult. Inainte de a scrie aici am citit o parte din postarile celorlalti credinciosi, iar la un moment dat cineva spunea ca pe 14 septembrie a fost ziua Sfantului Efrem cel Nou, de care eu uitasem. Iarta-ma Sfinte Efrem! 14 septembrie este o zi minunata, se sarbatoreste Inaltarea Sfintei Cruci. Ii multumesc Domnului Dumnezeu, Maicutei Domnului, Sfantului Nectarie, Sf. Mare Mucenic Mina, Sf. Efrem cel Nou si tuturor sfintilor ca anul acesta am reusit, cu ajutorul Domnului Dumnezeu, sa ajung pe 14 septembrie la mormantul Sfantului Arsenie Boca, de la Manastirea Prislop, ce are hramul Inaltarea Sfintei Cruci; nu mai spun ca fiind in microbuz, in timp ce ma duceam spre manastirea Prislop ma gandeam ca mi-ar fi placut sa fiu si la manastirea Caraiman, unde se sarbatorea hramul Inaltarea Sfintei Cruci. Abia ce am terminat de gandit acestea, am auzit la radio Trinitas , in direct, un interviu cu staretul Mnastirii Caraiman, de la care am aflat de pregatirile pentru aceasta zi si despre Inaltii Ierarhi care vor tine slujba acolo. Parca mi s-a mai alinat dorul de acele locuri in care a trait parintele Gherontie Puiu. Si spre rusinea mea, abia cand eram la rand sa mai inchin la mormantul parintelui Arsenie Boca, am aflat ca la Prislop se sarbatorea hramul manastirii- Inaltarea Sintei Cruci!


Christina_nary, 23-09-2014

 Ma numesc Cristina, abia astazi l-am descoperit pe Sfantul Nectarie si sper sa imi fie de ajutor, simt ca in jurul meu totul se naruie, logodnicul meu m-a lasat pentru o alta femeie insarcinata in luna a 6 acum sunt in luna a 8, simt ca nu mai am forta, sunt fara serviciu si fara ajutor in Italia nu am in jurul meu decat straini. Uneori nu am forza nici sa ma rog in Romania, am o fetita care sta cu parintii mei si ei cu o situatie dificila; eu aici am venit sa ii ajut si ce am facut am gresit si mai tare, am ramas insarcinata cu un barbat care m-a iubit din tot sufletul pana acum 4 luni, un om care si a dorit foarte tare acest copil si care spunea mereu: daca nu o sa avem un copil tu ma vei lasa pe mine pentru un altul cu bani, nici nu stia el cat il iubeam si il iubesc si nu l-as fi lasat niciodata pentru bani, am stat cu el si 4 zile fara mancare si nu l-am lasat dar la final m-a lasat el pentru o femeie careia i-am cerut sa il lase sa stea cu mine macar pana cand voi naste si mi-a raspuns foarte urat; aceasta femeie este si ea mama si nu pot sa cred de ce nu a avut putin suflet, nu pentru mine macar pentru copil, nu stiu daca cer prea mlt Sfantului Necatarie dar vreau sa nu ma lase si sa imi aduca tatal copilui inainte sa nasc, nu mai pot sa plang nu mai pot uneori sa merg pe strada, sunt insarcinata in luna 8 si am 50 de kg imi este frica si pentru viata mea si a copilului; uneori cand misca vorbesc cu el plangand si ii spun sa faca si el ceva sa aduca tatal inapoi. VA ROG DIN SUFLET DACA CINEVA CITESTE POSTAREA MEA SI VREA SA SE ROAGE SI PENTRU MINE SA SE INTOARCA KRENAR LA MINE SI LA COPILUL NOSTRU.


Vasile, 23-09-2014

 Vreau sa le multumesc Sfantului Nectarie, Maicii Domnului, Sfantului Mina, pentru ajutor intr-o lucrare care pentru mine era cam dificila si greu de realizat. Cu ajutorul Lor am gasit pe cineva care sa faca treaba in locul nostru contracost si totul a decurs repede si mult mai usor decat ma asteptam. Mai vreau sa-mi cer iertare pentru ca am deznadajduit intr-un proiect pentru care m-am rugat Sfantului Nectarie si l-am inceput cu nadejdea in El, insa la un moment dat am crezut ca totul e in van si ca tot ce am investit in acel proiect a fost in zadar deoarece nu mai vedeam nici o solutie. Mai tarziu am realizat ca o piesa nu era buna si ca mai trebuie doar sa gasesc piesa respectiva si sper ca Sfantul sa ma ajute si in aceasta privinta cum m-a ajutat pe tot parcursul proiectului deoarece piesa de care vorbesc nu exista in nici un magazin pe unde am cautat, doar pe ebai sau in Germania la preturi mari.


Oancea Octavian, 23-09-2014

 In fiecare zi sfintii nostri dragi sunt linga noi si ne vegheaza sa reusim in toate lucrurile bune pe care le facem si ne calauzesc pasii spre fapte bune. Saptamina trecuta am mers la locul de munca pe care l-am avut pina in 1990 pentru a scoate o adeverinta. Aici dupa ce angajatii de la personal s-au uitat pe niste procese verbale au constatat ca nu eram trecut si au spus ca nu au ce sa fac si nu imi pot da actul solicitat. Atunci cineva a adus dosarul meu de la arhiva si atunci au constatat ca s-a facut o greseala la intocmirea proceselor verbale si a ramas sa merg peste o saptamina sa iau adeverinta. Vreau sa va spun ca dupa se mi-au spus ca nu au ce sa faca daca nu sunt pe tabel, atunci l-am rugat pe Sfintul Ierarh Nectarie bunicutul meu drag, sa ma ajute sa rezolv aceasta problema. Sfintul ierarh Nectarie, bunicutul mu drag m-a ajutat si tot timpul am simtit ca este linga mine si ma ajuta. Multumesc Sfintului Ierarh Nectarie, bunicutul meu drag, Dumnezeu Tatal, Domnului nostru Iisus Hristos, Maicutei Sfinte, si la toti sfintii mei dragi si iubiti pentru tot ajutorul de pina acum si care va sa fie, pentru toate binefacerile revarsate asupra mea si familiei mele si pentru toate minunile pe care le fac pentru noi cind le cerem ajutorul. Minuni simtim tot timpul dar cea mai mare minune este ca Dumnezeu Tatal ne-a lasat noua si ne arata tot timpul pe sfintii nostri dragi care sa vegheze asupra noastra si sa ne apere de necazuri si de nevoi. Trebuie sa ne rugam cu credinta, cu, dragoste si cu iubire si sa fim milostivi cu cei nevoiasi. Rugile noastre vor fi ascultate si trebuie sa ne rugam tot timpul, nu numai cind suntem la incercari. DOAMNE IISUSE HRISTOASE fiul lui DUMNEZEU miluieste-ne si ne mintuieste pe noi pacatosii. AMIN!


Nicu si Ionela, 23-09-2014

 Multumim Bunului Dumnezeu, Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu si Sfantului Nectarie ca ne-au ajutat sa ajungem in Eghina, la Sf. Nectarie, in august!!! Le multumim ca a decurs totul bine si am ajuns cu bine in Eghina, eu fiind insarcinata in 5 luni. Le multumim din suflet pentru toate binefacerile! Amin.


Admin, 24-09-2014

    Dragi cititori,
  Am intarziat ceva cu relatarea, tocmai pentru a incerca sa nu omit ceva in cadrul povestirii.
  Este foarte greu sa imi adun gandurile pentru a va relata cum am ajuns, pentru prima oara, in locul in care Bunul Dumnezeu si-a trimis binecuvantarea Sa, prin bunul Sfant Nectarie…am sa incerc prin umilele mele cuvinte.
  Multumim Lui Dumnezeu ca am ajuns in Aeghina, Grecia, eu, sotia, baiatul si nepoata, acest lucru fiind el insusi o MARE MINUNE ….. Insula Aeghina (Egina, Eghina, Aegina) este cea mai mare dintre insulele Saronice şi cea mai apropiată de portul Pireu. Printre localitatile de aici enumar Eghina, Agia Marina, Mesargos, Souvala, Perdika, Kipseli, Vathi, Vagia.
 
CALATORIA
  Am ales sa calatorim cu autocarul, direct pana in Pireu, apoi cu feribotul pana pe insula Aeghina, descoperind 2 firme de transport care merg direct pana in Pireu, si anume, Lilian Expres, respectiv Perla. Am optat pentru Lilian si nu am regretat deloc. Plecarea se face din Bucuresti in zilele de Marti, Joi si Sambata la orele 14.00 si se ajunge in portul Pireu a doua zi la 9 dimineata. Cei care nu sunt din Bucuresti, vor fi transportati la Bucuresti din tara, cu microbuzele Lilian, urmand ca din Bucuresti sa se ia autocarul “mare”. Pretul (in care este inclus si drumul cu microbuzul din tara) este de 50 euro pe sens. Se poate lua direct bilet dus-intors, urmand ca, cu 2-3 zile inainte de terminarea calatoriei, sa se sune la Atena pentru a se confirma rezervarea la autocarul catre Romania. Cei de la agentia din Atena stiu limba romana. Biletul este valabil 3 luni. O data plecati, se vor face opriri de 20-30 minute, la 3-4 ore, pentru servire masa, diverse nevoi, alimentare combustibil. Vor fi mai multe autocare Lilian si toate au stabilit impreuna locul de oprire (de regula la restaurante, autoserviri, PECO). Se pot cumpara si de aici diverse suveniruri, dar parca preturile sunt putin mai mari ca in orasele tarii in cauza. Un amanunt, daca aici mersul la toaleta nu este gratuit, pretul este de 20 eurocenti (de regula in Bulgaria). Traseul este placut, prin vami se trece repede, numai ca la destinatie cam ai picioarele umflate. Dar merita. Autocarele sunt curate, pungi pentru gunoaie atasate la scane, au aer conditionat, soferii sunt amabili, la televizor ruleaza canale romanesti prin satelit. Nu este chiar lux, lux, dar este mai mult decat acceptabil.
Pe traseu, in Grecia, sunt lasati diversi turisti, la locurile lor de destinatie. La Atena se ajung in jur de 08.30-09.00 dimineata, a doua zi, la agentia mare. Pana in portul Pireu (care de fapt este portul Atenei) se merge cu alt microbuz sau cu acelasi autocar, drumul fiind de aproximativ o jumatate de ora. Agentia din Portul Pireu se afla langa Poarta 3 a portului. (GATE 3). Atentie, feriboturile pentru insula Aeghina pleaca de la GATE 8. Cred ca sunt 9 porti in tot portul. Distanta de la GATE 3 la GATE 8 este destul de maricica. Se traverseaza strada, se intra in port pe la GATE 3 si se da ocol prin interior la aproape tot portul, tinand cursul apei. Undeva, o sa scrie mare: GATE 8 – GATE 9. Am inteles ca esista si un autobuz care “face” portul, dar am aflat ulterior. Indicat este sa aveti bagaje gen SAMSONITE.
  De la agentie se mai poate ajunge si prin exteriorul portului, mergand pe trotuar pana la GATE 8 si intrand pe aici, dar trotuarele lor sunt inguste si pline de oameni si terase-magazine, deci recomand traseul pe interior. Ce sa va spun de port, este prima oara cand ochii mei au luat contact pe viu cu nave de asemenea dimensiuni – feriboturi imense, nave rapide, nu mai vorbesc de vapoare de pasageri pe zeci de niveluri.
  De la GATE 8 se poate ajunge pe insula, ca destinatie finala, in 3 puncte: in orasul EGHINA care este de fapt si capitala insulei – si a fost in trecut 2 ani capitala Greciei, in SOUVALA si in orasul AGIA MARINA. Noi am avut cazare in Agia Marina, asa ca am ales ca feribotul sa opreasca aici, cu trecere prin Souvala. Se poate lua feribot si pana la Eghina, dar apoi trebuia traversata insula cu autobuzul sau cu taxiul. Despre orarul feriboturilor catre Eghina nu va pot da detalii, dar puteti afla la casele de bilete de la Gate 8. Oricum sunt mai multe trasee zilnic decat catre Agia Marina. Biletul catre Agia Marina costa 11 euro pe sens si se cumpara de la Gate 8 de la casa de bilete, sau chiar si din imediatul exterior al portului, de la agentia specifica respectivului feribot. Feribotul catre Agia Marina este unul singur si se numeste ALEXANDROS. (deci pe casa de bilete scrie mare ALEXANDROS). Este un vas mai mic decat celelalte, deoarece nu este si de turisme, decat de persoane. Intradevar am vazut pe el si motociclete sau biciclete, dar atat. Se pot lua bilete dus-intors sau doar dus.
  Calatoria dureaza aproximativ 1 ora si jumatate, cu oprirea si in statiunea Souvala (tot pe insula Aeghina), unde se stau aproximativ 10 minute, pentru imbarcare-debarcare pasageri. Ca o mentiune, la sensul intors, din Agia Marina spre Pireu, nu se mai trece prin Souvala, se merge direct Pireu.
  Ce sa va spun, traseul este superb…. Deja de la iesire din port incepe sa se zareasca usor, usor, insula Aegina…este  plin de feriboturi, nave de croaziera, diverse ambarcatiuni….iar marea Egee…..de un albastru sublim…
  La un moment dat ne faceam probleme ca s-a gresit traseul, parca ne indepartam de insula, dar de fapt se mergea pe traseul navigabil corect, deci totul era in regula. Cand s-a zarit portul Agia Marina ne-am linistit…
  Diferenta dintre Agia Marina si Eghina exista, in sensul ca Agia Marina este doar o statiune de vara, cautata mai ales pentru plajele sale cu nisipuri fine, in timp ce Eghina este principalul port si oras al insulei, deci mult mai mare si mai dezvoltat. In schimb, plajele sale sunt destul de “pietroase”. Manastirea “Sfanta Treime” a Sfantului Nectarie se afla cam la jumatatea distantei intre cele 2 orase, deci alegerea cazarii dumneavoastra, eventual, va depinde de alti factori.
  In sfarsit am ajuns pe insula…..am ramas putin mirati….practic aici exista si mare si munte….deosebit

CAZAREA si ceva preturi...
  Ofertele de cazare sunt foarte variate…..de la hoteluri sau vile pe plaja cu sau fara piscina, cu sau fara mic dejun inchis sau cu pensiune completa, pana la cele mai retrase, aflate oricum, nu la mare distanta de mare. Camerele se pot rezerva dinainte pe Booking sau printr-o agentie de turism, sau se pot gasi direct cand ajungeti. Parerea mea este ca se gaseste oricand cazare, fiind si ei intr-un oarecare declin cu turismul. Am vazut mai multe hoteluri si magazine inchise….Preturile se invart de la 30-40 de euro in sus pe camera/noapte. Printre altele, mi-a placut mult hotelul Galini (administrat de o familie), si hotelul Blue-Fountaine, dar mai scump.
  Dupa cum spuneam, SE GASESTE CAZARE CHIAR LA FATA LOCULUI. Statiunea nu este mare, deci practic ajungi repede de la un hotel la altul. Orasul are o strada principala paralele cumva cu marea, iar in stanga-dreapta sunt magazinele, tavernele, hotelurile, apoi stradute laturalnice cu alte vile-hoteluri…
Iar grecii sunt foarte amabili, nu mai stiu ce sa-ti faca ca sa beneficiezi de serviciile lor, si un lucru foarte important, cred ca 99 la suta dintre ei cunosc limba engleza.
  Preturile la mancare si nu numai, pe insula in general nu sunt mari. De exemplu un gyros (cam ca shaorma noastra) costa 2 euro, un souvlaki cu carne de pui sau de porc tot 2 euro, o pitza mare 6 euro, o portie de cartofi 1.5-2 euro, o punga de fistic de 250 de grame 3 euro. Dar se poate lua ieftin de la supermarket: un bax de 6 sticle de apa plata de 1.5 litri este 1.5 euro (apa minerala nu au decat la sticlute de 330 ml si este scumpa), painea mare feliata, in jur de 2 euro, tigarile 4 euro, cola mare la 2 litri, 1.5 euro, 1 kg portocale 0.75 euro, etc. Suvenirurile pornesc de la 2-3 euro pentru traditionalele sapunuri cu ulei de masline si diverse arome....
  Sa nu omit, un exemplu de ospitalitate, intr-una din calatoriile cu autobuzul pe insula, am intalnit o familie cu 4 copii cu varste cuprinse intre 5 si aproximativ 12 ani. Eu nu aveam loc, stand in picioare…ei bine, tatal copiilor le-a facut semn copiilor care stateau pe scaun sa se ridice, apoi m-a invitat pe mine si pe cei cativa care mai eram in picioare sa ne asezam pe locurile copiilor….alt exemplu de ospitalitate – pentru faptul ca am intrat la el in magazin si am cumparat un banal breloc, proprietarul a adus fistic proaspat cules, m-a servit, ba mi-a dat si pentru acasa….deh…
 Iar despre plaja…este cu nisip fin, sezlonguri de inchiriat, hidrobiciclete, caiace, etc. Apa este foarte sarata, iar pe o distanta de vreo 50 de metri de la mal sunt pietre in apa. Personal am fost doar o data la plaja aici, dar aveam avantajul cu piscina la hotel.

PELEGRINAJELE
  Incepand cu a 2-a zi a sejurului, am purces in primul rand catre Sfanta Manastire a Sfantului Nectarie. Se poate merge cu autobuzul (cu statie chiar langa cheiul portului, pe strada principala), biletul costand 1.60 euro pe sens, cu taxiul, calatoria costand 9-10 euro pe sens, sau puteti inchiria o masina cu 40 euro pentru 24 de ore, sau un ATV cu 25 euro pentru 24 de ore. Cu bicicleta nu recomand, decat daca sunteti buni ciclisti, drumul avand destule pante… Autobuzul circula cam la 2 ore, iar distanta este de 6-7 km. La aproximativ 1.5 - 2 km de Agia Marina, in cel mai inalt varf al calatoriei, se zareste majestuos, uitat de timpuri si la fel de incremenit ca odinioara, Templul Aphaia, care impreuna cu Partenon-ul şi “Templul lui Poseidon” de la Cap Sounio, formeaza un triunghi echilateral, o arhitectura foarte utila pentru atentionare reciproca in cazul navalirii dusmanilor. Autobuzul face un mic ocol de cateva sute de metri pentru a opri la statia de la templu. Se poate vizita templul, biletul de intrare pentru adulti este de 4 euro, pentru copii find gratuit. Vizavi de templu, pe partea cealalta a drumul se afla un magazin de suveniruri.
  Parasind ocolul de care vorbeam (daca alegeti sa coborati in statie si sa luati urmatoarea masina, sau de ce nu, sa mergeti apoi pe jos pana in Agia Marina), la 5-8 minute de mers printr-o padure de pini, se afla Manastirea Sfantului Mina, la care Sfantul Nectarie venea des. Este o manastire de maici, cu o atmosfera extraordinar de linistita, de asemenea cu un magazin de suveniruri, si, ce mi-a placut mult, cu fel de fel de dulceturi, compoturi, facute la manastire, inclusiv haine facute de maicute. De exemplu, un borcan cam de 900 grame de dulceata de portocale costa 8 euro…acest loc l-am vizitat catre sfarsitul sejurului nostru – oricum sunt foarte, foarte multe “obiective religioase” in zona iar timpul alocat oricarui concediu devine dintr-o data comprimat.
  Dar sa continuam traseul…..de la templu incepe coborarea, printre paduri de pini, plantatii de fistic, cateva sate (printre care Mesagros) si, cand in stanga, cand in dreapta….marea, de un albastru nemaintalnit de mine la vreo apa…
  Ce am observat pe traseu, din mersul masinii, multe “pravalii” in curtile oamenilor, cu obiecte de gradina, gen pitici, statui, …, dar mai specifice – amfore, etc. Soseaua este foarte buna (toate soselele de pe insula sunt fara probleme).
  Si….dupa vreo 20 de minute de la plecare…..dupa un deal….apare cea pentru care de fapt am construit de mai multi ani toate gandurile, planurile, ideile, promisiunile - cea in care trebuia sa ajungem neaparat in aceasta viata, in primul rand pentru multumire…..CASA SFANTULUI NECTARIE…

ACASA LA SFANTUL…
  Acum chiar nu ma mai pricep deloc sa relatez prima impresie “pe viu”…..eu, atat de mic, la propriu si figurat, intrand in maretul asezamant “fondat” de Sfantul Nectarie…dar o sa  incerc…
  Practic, asezarea este impartita in 2 parti. Partea “de jos” adica marea Catedrala, cea care a fost construita dupa moartea Sfantului Nectarie, necesara datorita afluxului tot mai mare de turisti – si “partea de sus” adica vechea Biserica, in care slujea Sfantul , si locurile in care vietuia si a si fost inmormantat.
  Cele doua sunt unite printr-o alee serpuita de beton, marginita de diversi pomi si plante, probabil cei mai frumosi fiind leandri. (cred ca asa se numesc acei pomi cu flori rosii, pe care o sa-i vedeti si in pozele pe care le voi posta). Este ceva de urcat pe alee, fiind formata din mai multe “S”-uri. Dar sa le luam pe rand…
  Catedrala este imensa, aici se oficiaza si slujbele. Acum se renova cupola, inauntru fiind inaltate schele. Aici, in partea dreapta a Catedralei se afla Paraclisul Sfantului Nectarie, practic acea constructie de marmura cu baldachin, in care se afla forma Sfantului, imbracata in argint. In ea se afla mana dreapta a Sfantului, argintul fiind decupat in acel loc. Totul este protejat bineinteles de un capac de sticla, iar si peste acest capac de sticla este un capac mare de argint cu Sfantul desenat in relief. Cu capacul pus, ochii turistilor nu mai au acces la vederea mainii Sfantului. Si nu numai la mana Sfantului nu mai au acces…..
  Noi am stiut, si chiar am programat sa ajungem pe data de 3 septembrie, data la care, in anul 1953, moastele Sfantului au fost scoase din mormant si mutate in biserica. Banuiam ca trebuie sa se intample ceva deosebit…si aici am aflat ca acel capac de argint care acopera totul este scos doar de 2 ori pe an: pe data de 3 septembrie si pe data de 9 noiembrie, cand este pomenit Sfantul. Deci am avut onoarea sa ne inchinam la Paraclisul Sfantului, acesta avand capacul departat. Aici este aici…Citisem inainte pe internet despre faptul ca Sfantul “se arata” unora cu ochii deschisi, ca deasupra capului sau ard flacari, ca pe altii nu ii lasa sa il fotografieze, etc…Nu zic ca nu am crezut, dar sa mi se intample tocmai mie….Personal, m-am aplecat deasupra trupului si sa zic ca am vazut ochii sfantului deschisi, dar parca nu in clar si nu in totalitate…nepoata mea a vazut doar argint…am luat telefonul (un aparat performant) si am facut mai multe poze…langa noi mai erau 2 turiste, cred ca ceva nordice – vorbeau o engleza cam cu acel accent. In momentul in care am dat sa vizionam pozele…..MARE MINUNE….ochii Sfantului erau larg deschisi, iar deasupra capului erau flacari…nu pot sa uit expresia uneia dintre turiste care a vazut poza pe telefonul meu, s-a inchinat larg si i-a strigat celeilalte in engleza: MINUNE…precizez ca in mod normal, ochii sunt din argint plan, drept, mat, adica nu au nici macar o striatie, dunga din argint - ce sa mai spun de forma ochilor adevarati, cu tot cu iris, cu albul ochilor…ideea este si ca a fost singura data cand mi s-a aratat asa. (m-am mai reintors ulterior)…parca a vrut sa “marcheze” data de 3 septembrie. Altceva “bizar”– atunci am facut multe poze cu chipul Sfantului – in unele se vedeau mai clar ochii, in altele nu…oricum erau multe poze. Acum cand scriu aceste randuri, deci la 2-3 saptamani de atunci, vine nepoata la mine la servici si mai derulam pozele, pe care le stocasem pe un hard disk extern. Dintre toate acele poze de la Paraclis, mai sunt DOAR CATEVA cu ochii deschisi….una foarte clara (o sa o postez) si altele mai putin clare. Nu mai spun ca alta poza facuta tot atunci apare neagra, neagra. Telefonul meu nu a facut niciodata poze negre, si nici din poze nu a sters careva din greseala…nu avea cum…deci concluziile sunt mai mult decat evidente…Sfantul “traieste”…
  Aici in Catedrala se pot scrie si lasa acatiste, se pot cumpara si aprinde lumanari. De remarcat - toate lumanarile de aici au un miros extraordinar de ulei de masline, parca amestecat cu miere. Nu au un pret fix, fiecare pune cati euro vrea in cutiile speciale, atat pentru lumanari, cat si pentru acatiste. In cursul zilei se pun pentru vizitatori bucati mai mari de paine, in cosuri. Exista la intrare si batice si “fuste” pentru persoanele de sex feminin care nu au ajuns intr-o tinuta adecvata, care asa cum scrie pe tablitele de la intrarea in Catedrala, este obligatorie. Pe 3 septembrie dimineata cand am ajuns noi tocmai incepuse procesiunea cu sfantul cap al Sfantului Nectarie, care era adus in Catedrala, din Biserica de sus.  Ceva deosebit…o sa incerc sa postez cateva secvente video.
  Apoi am apucat aleea de ciment catre Biserica de sus. Traseul fiind in urcare, daca iti intorci privirea, vei vedea de sus Catedrala din ce in ce mai mica si muntii din zare, care adapostesc alte locasuri sfinte de care va am sa va povestesc ma tarziu. Ca o paranteza, tot timpul sejurului, atunci cand ma aflam la locurile sfinte, chiar pe munti inalti, cu precadere aici, - nu am simtit absolut deloc vreo oboseala sau ca am consumat vreo farama de energie. Cu adevarat parca zburam…
  Se termina si aleea si apare intrarea in complexul Bisericii vechi…In “tunel” pe dreapta este magazinul cu obiecte si cuierul cu hainele pentru persoanele de sex feminin.
  Apoi, chiar la iesirea din tunel, in fata te intampina fantana cu agheazma. Se poate bea apa, se poate lua in recipientele pe care le aveti sau se pot lua sticlute speciale de la magazinele cu obiecte…la fel, nu au pret fix.
  Aici sunt mai multe cladiri distincte. Deci:
-in partea dreapta a fantanii cu agheazma se afla capela cu mormantul Sfantului Nectarie. Deci Sfantul a fost ingropat in anul 1920 in acest loc, in anul 1953 pe 3 septembrie moastele au fost scoase din mormant, parte fiind asezate in Biserica mica spre inchinare – impreuna cu capul Sfantului, parte fiind impartite in lume, pe locul mormantului fiind construita capela existenta astazi. La intrarea in mormant se pot aprinde lumanari normale ca dimensiune si, ce am observat – dar nu le-am inteles nici pana acum efectiv destinatia – se pot aprinde niste lumanari cam de un metru lungime, pentru care am vazut ca se achita 5 euro. Acestea din urma sunt lasate sa arda 5-10 minute, apoi sunt stinse si rupte in bucati cam de 15 cm si puse intr-un sac. Oricum, erau persoane care mergeau direct la acele lumanari. Poate ne “lumineaza” cineva….In fata mormantului este un copac foarte batran, pinul care exista inca din timpul vietii Sfantului Nectarie, de care Sfantul avea mare grija.
  Apoi intri la mormant…..permanent este lume aici…lume care asculta cu urechea lipita de lespede pentru a “verifica” daca si ea aude bataile de toiag sau de inima care vin din mormant si despre care se vorbeste…..noi personal am auzit, dar nu in toate zilele in care am fost la mormant. Cred ca depinde si de stare, de moment…De exemplu, eu si sotia le-am perceput ca niste batai ca de toiag, iar nepoata ca niste batai de inima. La un moment dat cand le-am auzit clar si mai tare, m-am ridicat uitandu-ma sa vad daca este cineva in jurul mormantului, pentru a nu pune eventual bataile pe seama zgomotului produs pe lespede de respectivele persoane. Si…..nu era ABSOLUT NIMENI… Deci este adevarat…Pe mormant am observat la un moment dat, lumanari neaprinse, acatiste scrise, vreun obiect ca multumire, etc. Nu as putea sa va spun in care zi este sau nu mare aglomeratie la mormant….depinde de grupurile organizate, etc… Oricum daca te grabeste cineva (nu am intalnit) poti sa mai intarzii prin complex  si sa te intorci…    
-in spatele capelei cu mormantul se afla chilia unde a vietuit Sfantul. Traiesti o senzatie unica atunci cand pasesti aici, pe urmele atat de sfinte…este formata din 3 incaperi, un antreu, o biblioteca si dormitorul Sfantului. In toate incaperile,  pe pereti sunt foarte multe tablouri cu Sfantul, cu Maica Domnului, Bunul Dumnezeu si alti multi sfinti. In biblioteca este inclusiv maica Xenia, stareta Manastirii din timpul vietii Sfantului, cea care este pomenita de sfant in multe carti. Si alte starete ale manastirii…tot in biblioteca sunt si cartile, frumos imbracate, studiate-scrise de sfant. In dormitor te uimeste prin simplitatea lui, patul – pe care sfantul nu il avea initial, din cauza saraciei manastirii in acele vremuri – si pe care i l-a trimis mama dansului. Tot aici este dulapul cu lucrurile personale ale Sfantului, printre care si papucii si locul cu Icoana Maicii Domnului, unde se ruga Sfantul. De la mica fereastra a dormitorului se revarsa o priveliste minunata asupra vaii manastirii…si in aceasta incapere foarte, foarte multe tablouri..
  Aici in dormitor este permanent o persoana arondata manastirii; nu iti da voie sa stai pe pat, dar poti sa stai in genunchi si sa-ti asezi capul pe pat…
  In legatura cu fotografiatul, parerile persoanelor din chilie sunt impartite: una nu te lasa deloc, alta sa pozezi doar fara blitz, iar alta persoana iti da voie…

-in fata, dupa ce treci de fantana cu agheazma, urci cateva trepte, iar pe partea dreapta se afla vechea biserica, in care slujea Sfantul. Si aici se pot aprinde lumanari, lasa acatiste. Acesteia i s-a alipit o constructie identica, pentru a adaposti Sfintele Moaste scoase din mormant. Tot aici se afla si capul Sfantului…de asemenea si aici se pot aprinde lumanari si lasa acatiste. Langa chivotul cu capul Sfantului, in partea stanga este o mare icoana, la care sunt “agatate” tot felul de obiecte – lantisoare, inele, cruciulite - aduse de credinciosi drept multumire pentru diversele binefaceri. La alta icoana din incapere am vazut intinse pe o sfoara, orizontal, tot felul de tablite reprezentand un barbat, o femeie sau un copil. Am vrut sa ma dumiresc si am intrebat, pentru ca vroiam sa las si eu un obiect ca multumire…..am luat un obiect de la magazin (pentru ca nu aveam unul), l-am dus la doamna de la pangar, am pus cativa banuti, doamna i-a atasat o tablita, cu un copil in cazul meu, a pus-o la icoana cu tablite, urmand ca intr-o zi, doua sa puna obiectul la icoana de langa capul Sfantului. Cel putin asa am inteles eu.
  In fata bisericii sunt mai multe bancute pe care poti sa te odihnesti.
  De aici mai urci cateva trepte si iarasi dai de un nou magazin cu obiecte bisericesti. Si de aici se pot lua sticlute cu ulei si pentru agheazma. Apoi, prin dreapta se ajunge la iesirea din spatele manastirii. Aici este si un fel de cantina – nu va pot spune exact cine poate sa serveasca aici masa. S-ar putea sa fie arondata casei de oaspeti…Vedeti dumneavoastra, si eu am ramas cu mai multe nelamuriri, chiar daca am fost in mai multe zile aici – momentul te copleseste, vrei sa “stai” cat mai mult cu Sfantul, uiti de cele “lumesti”…
  Initial am vrut sa petrecem o noapte la manastire. Vroiam sa stau seara, noaptea in curte, eu si gandurile mele…am intrebat si mi s-a raspuns ca se poate innopta, sunt dormitoare comune, dar de fapt nu sunt in incinta manastirii, ci cumva afara, si oricum curtea manastirii se inchide de seara pana dimineata, deci nu puteam sa-mi indeplinesc visul. Si oricum eram si cu 2 copii..
  Cam aceasta este saraca mea relatare despre casa Sfantului. Oricum, povestirea va va da doar o idee, dar ce am simtit, cum am trait,…eventual, si ma rog, si va doresc sa descoperiti singuri. Si precis ca am mai si omis cate ceva…il rog pe Sfantul sa ma ierte…

IMPREJURIMI
   Palaiachora – veche localitate medievala, care a fost pentru un mileniu (secolul 9 – secolul 19), capitala insulei Aeghina. De-a lungul secolelor a fost supusa atacurilor frecvente ale piratilor, in anul 1826 locuitorii parasind-o si stabilindu-se in orasul Eghina.
  Situata pe un deal abrupt, aici se poate ajunge pe drumul care trece chiar prin spatele Manastirii Sfantului Nectarie, catre Souvala. Se urca pe drum aproximativ 1 km, pana la intrarea efectiva,  (se mai intalnesc in drum 2 bisericute, una in stanga, al carei nume nu l-am vazut scris pe ea, iar alta in dreapta – άγιος χαράλαμπος - Sfantul Charalampos –traducere aproximativa  - se coboara de la drum 3-4 trepte abrupte), o data cu aparitia Bisericii Sfintei Cruci (Agios Stavros). Aici se gaseste o pancarta cu harta tuturor bisericilor de pe deal. Sunt in jur de 70 de biserici, iar in jur de  33 sunt deschise pentru vizitatori. Sunt toate de piatra si au pe dale de marmura la intrare, inscriptionate numele sfintilor al caror hram il poarta. Bisericile sunt legate de carari pietruite si sunt aflate pe mai multe nivele. Personal am cautat sa ajung la toate, dar mi-a fost imposibil, tot mai aparea cate una pe o alta carare. Cred ca iti trebuie o zi efectiva, de dimineata pana seara….mai ales daca mai ramai putin in fiecare – poti sa aprinzi o lumanare, sa pui un acatist. Ce am observat, nu era vreun preot in nici o biserica, dar erau deschise. In toate bisericutele era neaparat icoana Sfantului Nectarie. In interiorul lor, fresce in diferite grade de conservare, printre cele mai bine pastrate fiind cele de la Agios Georgios si Agios Dionisiou. Foarte frumoasa este si Metamorphosis. Eu am urcat pana sus la Sfantul Mina, zicand ca este ultima, apoi am mai zarit inca doua pe culme (Kyriaki – Sfanta Duminica – o bisericuta dubla) si nu am rezistat tentatiei, am ajuns si pana acolo. Iar peisajele de sus din varf sunt superbe, marea in toata desfasurarea ei, valea Manastirii Sfantului Nectarie, Manastirea Sfanta Ecaterina, dealul catre Manastirea Hrisoleontisas – cu Icoana facatoare de minuni Hrisoleontisas a Maicii Domnului…si o liniste de nedescris.  Si cum era de asteptat, de pe culme, am zarit la alte nivele inferioare, alte  biserici, dar deja se facuse tarziu…Va indemn daca ajungeti la Sfantul Nectarie, sa ajungeti neaparat si aici.

Manastirea Sfintei Ecaterina
  Daca tii la coborarea de la Palaiachora, drumul pe langa Manastirea Sfantului Nectarie, la o aruncatura de bat de aceasta se afla o manastire de maici, cu o cupola alb-albastra - Manastirea Sfintei Ecaterina, in care se afla mana sfintei si moaste de la mai multi sfinti. In mica manastire este o atmosfera calma, parca nu din lumea asta….tot aici, dar nu in cladirea bisericii, ci intr-o alta incinta in care ajungi urcand niste scari, se afla 2 icoane mari: Icoana Sfantului Nicolae si Icoana facatoare de minuni a Sfantului Spiridon. Si aici se afla un magazinel cu diverse obiecte bisericesti. Ca o completare referitoare la ospitalitate, in curte, pe o masuta, poti sa servesti prajiturele si cafea…oferite gratis…Ca mai toate manastirile si bisericile de pe insula – cred ca si din Grecia (exceptie Sfantul Nectarie) – si aceasta este inchisa intre orele 12.00 – 16.00.

Manastirea Hrisoleontisas
  Este o manastire de maici si adaposteste Icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului Hrisoleontisas. Aici a urcat Sfantul Nectarie catre sfarsitul vietii sale sa se roage si binecuvinteze, ramanand aici timp de 15 zile.
  Este localizata de cealalta parte a muntelui din fata Manastirii Sfantului Nectarie. Intrarea pe soseaua care duce la manastire se face chiar din fata Manastirii Sfantului Nectarie. Cred ca de jos sunt cam vreo 3-4 km pana acolo, drumul este bun, se poate ajunge cu masina. Eu am urcat pe jos pana in varful muntelui (in jur de o ora – o ora ½) iar de acolo m-a “preluat” o masina de romani in care era si un preot, care mergeau de asemenea la manastire. Nu a trebuit sa fac eu cu mana sau ceva, pur si simplu au oprit si au intrebat daca vreau sa merg cu ei…deci practic locurile acestea sfinte indeamna la bunatate, la smerenie…Doamna din masina mi-a povestit ca de 3 ani venea in Eghina pentru multumire caci fusese vindecata de cancer….
  Pe drum, cand mai este ceva drum pina in varf, se afla locul unde se spune ca s-a odihnit chiar Maica Domnului, aici fiind urmele a trei degete sfinte ale Sale. Apoi, chiar in varful muntelui este o troita cu Sfantul Nectarie in mozaic, astfel fiind marcat locul unde s-a rugat sfantul ultima data la plecarea din Manastirea Hrisoleontisas, binecuvantand toate zarile si manastirea.
  In manastire atmosfera este foarte calma, totul este curat si ordonat, maicutele se gospodaresc singure, poti sa stai sa te rogi in liniste, sa lasi acatiste si sa aprinzi lumanari. Mi s-a dat voie sa fotografiez Sfanta Icoana a Maicii Domnului, dar fara sa folosesc blitz-ul.
  Ca o paranteza, la un moment data, in biserica, vine la mine doamna care ma adusese si isi cere scuze, insistand si intrebandu-ma daca este vreo problema in faptul ca mai intai coboara cu masina sa duca cativa preoti de aici pana la Manastirea Sfantului Mina, apoi vine sa ma ia si pe mine. M-am blocat, cum adica doar ne cunoscusem, schimbasem cateva vorbe si vroia sa “piarda” cativa km si timp ca sa ma coboare pe mine?
  I-am multumit frumos si i-am spus ca nu este cazul…incredibil cat de mult te schimba suferinta…chiar aseara citeam intr-o predica, ca, ochiul care plange vede mai bine pe Dumnezeu…intelegeti dumneavoastra…
  Apoi la plecare, am mers pe jos si am ramas ceva timp in varful muntelui la troita Sfantului Nectarie, apoi cand am inceput coborarea, dupa cativa metri, opreste masina, la fel, fara ca eu sa fac vreun semn, chiar preotul care slujeste la Manastirea Hrisosleontisas, coborandu-ma pana la Manastirea Sfantului Nectarie. Ce sa mai zic…oricum Sfantul a dorit ca sa ajung sa ma odihnesc, eu si gandurile mele, pe bancuta de la troita….va spun ca la inceput chiar nu aveam idee cu ce sa ajung la manastire (taxi – se cam imputinasera banutii, ocazie, pe jos) – eu decat am luat autobuzul dimineata din Agia Marina si am lasat pe Sfantul sa ma indrume…si iata ca….
  Sa nu uit, la Manastirea Sfantului Nectarie permanent se afla chiar in curte, 2-3 taxiuri libere. Tot aici este si o mare parcare unde va puteti lasa masinile….

Perdika
  Este un sat de pescari, situat la vreo 10 km de orasul Eghina. Am ajuns in el atunci cand am inchiriat un autoturism. Inchirierea masinii a costat 40 euro pentru 24 de ore, iar benzina am pus din Agia Marina de vreo 15 euro si a fost arhisuficient. Atentie indicatoarele rutiere de aici sunt putin cam “incurcate”, parca nu mereu arata adevarata cale. Dar o data ajunsi in portul Eghina – este imens fata de cel din Agia Marina – se tine linia marii si se ajunge in satul-port Perdika. De remarcat, pe tot drumul intre Eghina si Perdika, poti sa faci practic plaja, baie oriunde, numai ca este pietros. Dar sunt si cateva “plajute” amenajate de-a lungul traseului. Peisajul este superb, soseaua foarte buna, numai bine de condus si de contemplat. Aici am servit in port preparate specifice din peste…dar, practic scopul era sa ajungem pe Insula Nea Mony, aflata la cateva mile marine de satul Perdika.
  Asa ca ne-am imbarcat pe o ambarcatiune cu motor (pret calatorie – 5 euro de persoana pentru ambele sensuri), iar in 20-25 de minute am ajuns pe mica insulita. Vaporasele circula din ora in ora, atat dus cat si intors. Incredibil ce apa limpede si albastra este in golful amenajat de aici. Este plaja amenajata, cu sezlonguri de inchiriat (cred ca 10 euro pentru 2 sezlonguri cu umbrela, 8 fara umbrela), cu bar-restaurant unde se poate servi si masa. Sa nu uit, aici si nu numai, luati-va la dumneavoastra ceva sandale de cauciuc – cred ca sunt pe insula speciale gen ca acelea ale labelor de scafandru – pentru ca sunt si pietre in apa, dar si arici de mare pe stancile din apa. Si eu si fii-meu ne-am ales cu niste “musafiri” in talpi, dar suportabil. Asta si pentru ca am vrut sa facem niste sarituri de pe stanci si am mers in partea celalalta a insulei, dar acolo nu este nimic amenajat…de sarit am sarit, dar la urcare pe mal este foarte greu pe stanci si acolo ne-am ales cu spinii. Dar si aici unde este amenajat se poate sari de pe cateva stanci, iar locul la urcare este “nivelat” de atatea sarituri si te intepi mai rar. Atentie, apa ti se pare ca este mica atunci cand sari, deoarece i se vede fundul, dar in realitate iti depaseste cu mult inaltimea.
  De asemenea, ca mai peste tot pe insula, si aici sunt multi romani…
  Si, mare atentie la soare, soarele la greci “prinde altfel” in sensul in care nevasta-mea a prins aici la Nea Mony inceputul a 2 nopti de nesomn din cauza arsurilor de pe piele. Si in Romania statuse la soare mult mai mult, la aceleasi ore, dar ca aici nu a patit niciodata.  Deci cred ca as recomada mai putina expunere sau mai mult acoperiti, cel putin pana va mai “caliti”.
  Sper ca v-am fost de folos cu umila mea relatare, ar mai fi multe de povestit, dar sunt sentimente, ganduri, care nu pot fi exprimate…de aceea ma opresc aici, dorindu-va tuturor sa puteti ajunge macar o data ACASA LA SFANTUL….
  In curand o sa postez la rubrica Diverse, fotografii din calatorie…
  Doamne Ajuta!


Rodica, 24-09-2014

 Minunile Sf. Nectarie sunt nesfarsite...Si eu, ca multi altii, am aflat de existenta lui doar de vreo 10 ani si de atunci de cate ori am un necaz, o suferinta ma rog lui cu tot sufletul si totdeauna primesc un raspuns bun. El e sfantul meu de suflet si il iubesc cu toata inima. Vreau sa va relatez aici despre unul din momentele grele ale vietii mele in care el a fost alaturi de noi. Am un nepotel care inca din stadiul intrauterin a fost diagnosticat la ecografie cu megaureter. Ni s-a spus atunci ca pana la varsta de un an acesta va reveni la marimea normala iar daca nu, se impune o interventie chirurgicala care trebuie musai facuta deoarece ii pune in pericol rinichiul si i poate afecta grav sanatatea. Astfel, pana la vasta de 1 an i-am facut ecografii periodic si de fiecare data diagnosticul initial se confirma. Dupa implinirea varstei de un an am consultat si un chirurg urolog de copii care a constatat in urma ecografiei acelasi lucru dar care dupa ce a vazut ecografiile ne-a cerut sa facem urografie si cistografie. In urma rezultatelor urma sa programeze operatia. Aceste analize sunt destul de grele si complicate si pentru un adult, dar pentru un copil de un an sunt foarte greu de suportat si cu un risc destul de ridicat. M-am rugat cu tot sufletul Sf. Nectarie sa ne ajute ca nepotelul nostru sa treaca cu bine peste acestea. Dupa ce s-a terminat totul, medicul care ne-a facut analizele ne-a spus clar ca  baietelul nu avea megaureter, ca era normal si ca nu trebuie sa faca nici o interventie chirurgicala. Totul era normal! Am fost fericiti si usurati si am multumit Sf. Nectarie caci am stiut ca rugaciunile lui catre Domnul au fost auzite. Slava Domnului si Maicii Sale de-a pururi!


Dimitrie, 24-09-2014

 Vreau sa le multumesc Bunului Dumnezeu, Domnului nostru Iisus Hristos, Maicii Sfinte si tuturor Sfintilor carora m-am rugat pentru ca au avut-o in paza lor pe mama mea si i-au iesit analizele bunicele, desi nu aveam prea mari sperante. De asemenea vreau sa le multumesc pentru ca m-au ferit de accidente rutiere atunci cand nu eram foarte atent in trafic. Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu miluieste-ne si ne mantuieste pe noi pacatosii! Amin!


Ioana, 24-09-2014

 Ii multumesc din suflet Sf. Nectarie ca m-ajutat cu ce l-am rugat azi. De dimineata m-am certat cu o persoana care intotdeauna \"imi cauta nod in papura\". Am plans si m-am rugat bunului sfant s-o calmeze, sa-mi dea pace sa nu mai am aceleasi discutii urate macar azi. Mi-am pus iconita lui in dreptul inimii ca in cazul in care acea persoana vine si imi aduce iar jigniri sa nu ma mai afecteze si sa n-o bag in seama. Insa sfantul m-a ascultat si si-a vazut de treaba ei. Iti multumesc bunul meu. Ajuta-ma cu dorintele pe care le am: da-mi oameni care sa-mi aduca bucurie si linste-n suflet si ajuta-ma cu un loc de munca tot pe sufletul meu. Stai cu mine, bunule. Doamne ajuta!


Nicolau, 24-09-2014

 Si pe mn m-a ajutat Sfantul Nectarie la examenul pentru permisul de conducere. Multumesc Sfinte si ajuta-ma sa imi gasesc un loc de munca decent. Doamne ajuta!


Cornelia, 24-09-2014

  Mai sunt 2 saptamani pana la sfintele Pasti. Ma duc la doctor cu rezultatul analizelor. Soc. Doctorul imi spune ca am o boala foarte rara ...chisturi pe plamani. Am inceput a citi pe internet despre aceasta boala, ceea ce am citit m-a ingrozit. Cu o saptamana inainte am fost la biserica ....m-am spovedit dar nu am putut sa ma si impartasesc. Am inceput a citi acatistul Sfantului Nectarie, Paraclisul Sfantului Efrem cel Nou si acatistul Maicii Domnului Pantanasa. In saptamana Mare m-am rugat in genunchi si am plans in fata icoanelor rugandu-ma la Maicuta Sfanta si la sfintii mei ocrotitori sa se roage pentru mine sa ma vindec....de o boala fara leac, ii rugam din suflet sa faca o minune cu mine si sa ma tamaduiasca, sa imi ia durerile de spate, sa nu mai transpir noaptea si sa nu mai scuip sange. Durerile s-au micsorat dupa o saptamana nu am mai transpirat si nici sange nu am mai scuipat. Cu mine Bunul Dumnezeu a mai facut minuni, pentru rugaciunile Maicutei Sfinte, ale Sfantului Nectarie, ale Sfantului Nicolae si ale Sfantului Efrem cel Nou, dar pe aceasta o implor. Astept telefon de la doctori sa vedem ce vor decide cu mine. Ma simt un pic mai linistita. Sper sa ma numar si eu printre cei vindecati miraculos. Acum o luna de zile nu credeam ca viata mea va lua o asemenea intorsatura. Nu vreau si nici nu pot sa ii spun sotului meu si fiicei mele problema mea. Nu vreau sa ii termin psihic. Dupa ce minunea se va infaptui am sa le marturisesc totul ca sa vada cat de mare este puterea Bunului Dumnezeu, a Maicutei Sale si a Sfintisorilor dragi .
23 aprilie Azi dimineata m-au sunat de la spital, sa ma duc maine dimineata la ora 8 sa fac o serie de analize. Ma asteptam si cu toate astea m-au luat caldurile. Nu i-am spus nimic sotului meu, nu vreau sa il zapacesc de cap. Am o saptamana de cand citesc acatistul Maicii Domnului Panatanasa, l-am citit si in seara asta cu toata credinta de care sunt in stare, as vrea sa cred mai mult, am plans si am rugat-o pe Maicuta Sfanta sa ma ajute. La un moment dat m-am dus in bucatarie. Deasupra usii e o icoana cu Maicuta si am auzit in interiorul meu o voce....Esti vindecata ...Multumesc Doamne Iisuse, sper asa sa fie. - Am deznadajduit, iarta-ma Doamne, durerile nu ma lasau de tot, parca mi se parea ca cresc in intensitate....am zis in gandul meu ...\"Degeaba ma rog\"....Iarta-ma Doamne. Urmatoarea zi nu mai aveam nici o durere. Dumnezeu m-a pus la incercare si eu l-am tradat...am deznadajduit ca pe urma sa imi arate ca am gresit pentru ca mi-a luat toate durerile,....va rog sa ma credeti fratilor nu mai ma durea absolut nimic. Mare e puterea Ta Doamne ....iarta-ma. -Am facut bronhoscopia. Maicuta Sfanta si Sfintisorii mei dragi Sfantul Nectarie, Sfantul Nicolae si Sfantul Efrem cel Nou au fost cu mine si le multumesc din tot sufletul, doctorii mi-au facut anestezie si nu am simtit nimic, dar am inceput sa scuip sange. Am gandit,....gata asta este, mi-am facut mai mult rau. Ma rugam cu disperare sa nu mai scuip sange. O saptamana intreaga am scuipat sange de cateva ori pe zi ....pe urma la fel am deznadajduit....iarta-ma Doamne, ajuta-ma Doamne, intareste-ma in credinta ca tare slaba este credinta mea....pe urma sangerarea s-a oprit. Doctorii intarzie cu rezultatul brohoscopiei. Intreb asistenta de rezultat, zice ca nu a venit. Nu cred nimic, inca nu vor sa imi spuna, fac inca investigatii cu mine, m-au chemat sa fac radiografie la rinichi ca sa vada daca sunt chisturi si pe rinichi, Doamne ajuta-ma Maicuta Sfanta, Sfinte Nectarie, Sfinte Nicolae, Sfinte Efrem cel Nou, faceti o minune cu mine sa ma numar si eu printre cei vindecati miraculos, cu puterea voastra, rugati-va Bunului Iisus sa se indure de mine. -Fizic si psihic ma simt bine. Slava Tie Dumnezeul Nostru, Aliluia, Aliluia, Aliluia, ....Citesc acatistul Maicii Domnului Vindecatoarea...Doamne cat e de frumos, nu mai am dureri, am inceput sa dorm bine....
  -M-au sunat de la spital sa imi spuna rezultatul....NU AM NIMIC, ABSOLUT NIMIC, prognosticul sumbru al diagnosticului s-a schimbat 100%. Dragii mei ...CERETI SI VI SE VA DA, CREDETI SI SE VA INDEPLINI....eu cea mai mare pacatoasa am fost ajutata, multumesc Doamne Dumnezeul meu cel Mare, Iisuse Hristoase, Maiculita Noastra a tuturor Sfanta si multmilostiva, Sfintisorilor bineplacuti lui Dumnezeu...multumesc din suflet si iertati-ma ca nu am marturisit mai devreme, Maicuta ajuta-ma sa imi indeplinesc promisiunea facuta Tie si indruma-ma sa fie cu folos pentru Sfanta Biserica. AMIN.


Felicia Csernik, 26-09-2014

  Doamne ajuta. Nu am mai scris demult, dar vreau sa spun ca nu inteleg de ce nu imi raspunde sfantul la rugaciunile mele. Am citit acatistul sau timp de un an de zile, pentru ca nepotul meu sa isi gaseasca de lucru si o fata buna. Sfinte, tu stii cat de mult te iubesc, dar nu inteleg de ce nu vine ajutorul tau. Am inceput sa deznadajduiesc si chiar sa fiu putin suparata pe sfanful pentru asta. Te rog, sfinte Nectarie, ajuta-l pe Adrian. Si as vrea sa te rog sa imi luminezi mintea, sa stiu ce sa fac referitor la cardul de sanatate cu cip si de fapt la toate actele cu cip. Dragii mei, parintele Iustin Parvu zicea sa nu le luam. Voi ce faceti in acest caz? 
  Doamne ajuta! 


Ana T., 26-09-2014

  Sfinte Nectarie fii alaturi de noi si de data aceasta!!! Totul a inceput in toamna anului 2011 cand baietelul nostru de 2 ani si 10 luni se simtea din ce in ce ai rau...scadea in greutate, nu mai putea merge, se plangea de durere de cap si burta; dupa 2  luni de chin si disperare, in care doctorii nu ii gaseau nimic, ziceau ca  e de la raceala si rosu in gat, am mai avut un semn ca ceva nu e in regula si ca e mai mult decat atat, si anume un ganglion de marimea unei nuci la gat, in partea dreapta. Din nou doctorii ziceau ca ganglionul o sa dispara cu timpul...Intr-un final prin intermediul mamicii mele  am aflat numele celui mai bun spital de copii, unde trebuia sa gaseasca de ce boala sufera baietelul nostru....un diagnostic crunt si dureros avea sa ne fie dat in 21 decembrie 2011:  CANCER Neuroblastom stadiul IV cu metastaze. Cu 0% sanse de supravietuire..Nu ne venea sa credem cum  este cu putinta ca tocmai fiul nostru sa aiba o asa boala crunta, dureroasa dar mai ales incurabila...a fost un soc atat pentru noi (eu fiind insarcinata de 3 luni) cat si pentru familia intreaga..Surorile mele ne-au adus acatistul Sfantului Nectarie, la indemnul staretului de la Manastire..de atunci am inceput sa ne rugam Sfantului Nectarie zi de zi si sa ii cerem ajutorul, sa faca si pentru ingerasul nostru un miracol asa cum a mai facut si pentru alti bolnavi. Au urmat zile pline de durere si chin...a inceput de urgenta tratamentul: corticoizi urmati de chimioterapie...la doar o saptamana de tratament miracolele au inceput sa apara, ganglionul s-a dizolvat aproape complet iar durerile sa scada...la 3 saptamani de la inceperea tratamentului i-au refacut toate examenele, sa vada cum a reactionat la chimioterapie...atunci i s-a aratat Sfantul Nectarie ingerasului nostru pentru prima data si i-a zis ca o sa il faca bine, de aici si rezultatele bune pe care le-am avut dupa...era un miracol si pentru doctori, nu isi puteau explica cum e posibil sa dispara asa multa tumoare...a continuat alta serie de chimioterapie, dupa care alte examene unde si miracolul: Din ganglionul ce il avea la gat i-a ramas cat un bob de mazare, dar in sala de asteptare dupa ce m-am rugat Sfantului Nectarie ganglionul a disparut de tot...si multe alte miracole am avut pana la sfarsitul tratamentului, de nici medicilor nu le venea sa creada cat de repede s-a vindecat ...a fost campionul spitalului (asa il numea doctorita ce se ocupa de el datorita rezultatelor bune ce le avea de fiecare data). Inainte cu 3 saptamani sa termine tratamentul am nascut o fetita sanatoasa si mare, avea 4kg 280 si 54,5cm, alt miracol de la Sfantul Nectarie...toata familia se temea ca va fi micuta si bolnava din cauza stresului si a statului pe la spital; si de atunci 5 iulie 2012 eram iar fericiti si cat de cat linistiti (nu mai a fost internat deloc si examenele ne-au iesit tot timpul bine) pana acum la 1 septembrie 2014 cand a avut iar RMN-ul de observare pe care il facea din 6 in 6 luni, care avea sa ne anunte iar BOMBA: boala a reaparut, in mai multe locuri, ffff grav. Tratamentul pe care il face acuma e un studiu tras la sorti de ordinator...Ne agatam de fiecare firicel de speranta si credem si ne dorim din tot sufletul ca Sfantul Parinte Nectarie sa fie alaturi de noi si de data aceasta, sa alunge de la el odata pentru totdeauna boala asta necrutatoare, sa ni-l tina complet sanatos si vindecat pana la adanci batraneti...ca si noi la randul nostru o sa indeplinim promisiunile facute lui....Bucura-te Sfinte Ierarh Nectarie, Mare Facator de minuni!!!!!!!!!!!!!!


Blush_dream, 26-09-2014

   Bucura-te, Sfinte Nectarie, mare facatorule de minuni!
  Pentru a nu stiu cata oara ma uimeste sa stiu ca ma rog tie si ca de fiecare imi raspunzi la rugaciuni, ma ajuti in orice problema si-mi aduci linistea sufleteasca de care am nevoie. Iti multumesc ca l-ai ajutat pe sotul meu sa-si gaseasca de lucru, redandu-i speranta cand credea ca n-o sa aibe noroc pe mai departe. Ajuta-l in continuare sa perfectioneze si sa exceleze. Multumesc ca ai grija ca familia mea sa traiasca mereu in pace si voie buna! Nu-mi vor ajunge niciodata cuvintele pentru a descrie bunatatea ta.


Andreea, 26-09-2014

 Aici e unul din locurile in care putem sa-i multumim Sfantului Nectarie pentru bunatatea si minunile lui. Asta fac si eu Sfinte, iti multumesc ca m-ai ajutat sa-mi stapanesc emotiile in prima si de facultate. Doar citind Acatistul tau simt cum sufletul mi se linisteste. Esti minunat Sfinte! Iti multumesc ca ori de cate ori am o problema, o frica sau ceva pe suflet esti cu mine aproape si te rogi lui Dumnezeu. Te rog din inima ai grija de mine si de familia mea draga, ramai ocrotitorul nostru si roaga-te lui Dumnezeu pentru sanatate si putere! Dragii mei, minunile Sfantului exista! Rugati-va cu credinta si din suflet si Sfantul va va asculta. Multumesc tie! Multumesc Doamne!


Adina, 26-09-2014

  Multumesc Sfantului Nectarie, Maicii Sfinte, tuturor sfintilor, ingerului pazitor si lui Dumnezeu intru treime laudat pentru grija pe care mi-o poarta si pentru fiecare binecuvantare, pentru fiecare bot de putere pe care mi-l da ca sa ma ridic si sa suport asuprirea unui om pentru care nu mai simt nimic decat mila.
  Multumesc dvs., administratorul acestui site pentru ca ati impartasit si noua, celor ce nu am ajuns pe frumoasa insula a Eginei, la Sfantul Nectarie, la Sfantul Mina, la Maicuta Sfanta si la ceilalti buni sfinti. Personal, am simtit ca am calatorit si eu citind. Doamne ajuta tuturor! Pace, bucurie si binecuvantare de la Dumnezeu cel bun. Amin.


Catalina, 26-09-2014

 Fiti binecuvantat! Multumim din suflet pentru bunavointa si rabdarea cu care ne-ati relatat vizita Acasa la iubitul nostru Sfant Nectarie! Sunt convinsa ca multi dintre noi, cei ce ne bucuram de acest site, vom folosi candva informatiile atat de precise pe care ni le.ati furnizat! Recunosc cu tristete ca nici eu nu am reusit sa ajung la Sfantul Nectarie, in Eghina, dar este o dorinta enorma pe care cu siguranta o voi indeplini candva..asa cum atat de frumos ati spus..\" in aceasta viata\"! Voi lista mesajul postat de dumneavoastra, pentru a.l avea la indemana, in eventualitatea ca voi reusi sa merg in Eghina! Cu adevarat, tot ce ati scris este extrem de folositor! Va multumim inca o data si fie ca Bunul Dumnezeu, prin iubitul nostru Sfant Nectarie, dar si prin intermediul celorlalti Sfinti ocrotitori, sa va binecuvinteze si sa va ocroteasca intreaga viata, pe dumneavoastra si intreaga familie! Doamne ajuta!


Gabriela, 26-09-2014

 Sfantul Nectarie a facut multe minuni! Multumesc Sfantului, Maicii Domnului si Domnului Iisus Hristos pentru binecuvantarile aduse. Ne-am rugat Sfantului pentru Taina Cununiei si asa Sfantul ne-a ajutat, iar in 2013 in Biserica al carui nume il poarta s-a săvarsit Cununia Religioasa. Multumim Sfinte pentru minunile tale si te rugam fierbinte sa ne fii alaturi in fiecare clipa a vietii noastre. Doamne ajuta!


Cristina, 28-09-2014

  Buna seara, vreau sa-i multumesc din suflet Bunului Dumnezeu, Maicii Domnului si Sfantului Nectarie ca a ajutat-o pe mama mea. In urma cu ceva timp mergand la un control de rutina la ginecolog mamei mele i-au descoperit ceva polipi pe uter, i-a recoltat  test papanicolau si i-a zis ca trebuie sa astepte rezultatul testului daca iese bine atunci nu-i nimic daca nu trebuie sa o opereze si sa-i faca o biopsie sa vada daca nu-i cancer. Cand mi-a povestit mama i-am zis sa se roage la Sfantul Nectarie si sa se dea cu ulei sfintit adus din Eghina. In acea seara m-am rugat Sfantului meu drag sa faca cumva sa iasa analiza bine. Peste o saptamana ma suna mama si-mi zice ca papanicolau a iesit prost si trebuie sa o opereze sa vada ce-i acolo, dupa cateva zile o opereaza si ii face o biopsie asteptand rezultatul sa vada daca nu-i cancer.
  Eu in tot acest timp m-am rugat la Sfantul Nectarie sa o vindece sa nu aiba cancer si i-am promis ca o sa  scriu despre asta, iarta-ma Sfinte ca scriu intotdeauna cu intarziere. Dupa cateva zile ma suna din nou mama si-mi zice ca biopsia a iesit bine si ca nu e cancer, nici nu va imaginati ce bucurie am simtit stiind ca tot timpul Sfantul Nectarie imi asculta rugaciunile chiar daca sunt asa pacatoasa. Iti multumesc inca o data Sfinte Nectarie pt nemasurata dragoste ce ne-o porti.
  As mai vrea sa va povestesc ca am fost la Manastirea Sinca Noua (Brasov) cu sotul si cu fiica noatra Nectaria de doar 6 luni si ne-am inchinat la Moastele Sfantului Nectarie. Stand in manastire  am inceput sa ma rog Acatistul Sfantului si la un moment dat am simtit o racoare in cap si dupa acea in tot corpul (aceasi senzatie ca atunci cand ma doare capul si ma dau cu ulei din Eghina si-mi trece) i-am simtit cumva prezenta. In tot acest timp Nectaria  era atata de fericita, radea intruna numai ce te uitai la ea  scotea niste sunete ganganea, n-am vazut-o niciodata asa. Aici ne-am mai inchinat la Moastele Sfintei Anastasia,  la o particica din Acoperamantul Maicii Domnului si la Icoana Maicii Domnului facatoare de minuni. De aici am plecat la mormantul Parintelui Arsenie Boca la Prislop care este un colt de rai. Sper ca intr-o buna zi sa ajung si in Grecia la Sfantul Nectarie, am avut ocazia sa merg cand a fost sotul meu dar nu m-am dus, si astazi imi pare rau de decizia luata.
   Sfinte Nectarie iarta-ma ca nu am scris mai devreme si te rog sa mijlocesti inaintea Domnului Nostru Iisus Hristos pt iertarea pacatelor noastre.
   Doamne ajuta tuturor.


Gica, 28-09-2014

 Cum sa nu revin iar cand Sfantii Nectarie, Spiridon, Efrem, Arsenie Boca, mai nou Ilie Lacatusu isi fac simtita prezenta in viata mea. Chiar si o simpla rugaminte are efect. Acum vreo 3 zile nu mai incarca frigiderul si m-am rugat Sf. Nectarie sa nu se fi stricat si sa inghete. M-am apucat sa fac o rugaciune si am zis ca daca este sa se fi stricat asta este trebuie sa-i multumim Domnului ca toate vin de la el si ce nu mai avem trebuinta ni le ia. Dar nu a fost asa, frigiderul si-a revenit si eu m-am linistit. Acum am sa va povestesc o adevarata minune. Am lipoame de grasimi pe maini, corp, picioare, nu ma dor dar sunt inestetice. M-am dat cu ulei adus de la Eghina de la Sfant si am zis ca daca este sa dispara asa sa fie, daca nu sa ramana ca nu ma deranjeaza. Ma mai dau cand imi amintesc, si va marturisesc cu sinceritate ca marimea lor a scazut aproape la jumatate. In legatura cu doamna care se roaga de un an pt nepotul ei, imi permit sa-i dau o sugestie: sa nu deznadajduiasca si sa se roage in continuare, poate nu s-a rugat suficient sau nu si-a schimbat viata in totalitate sau poate Dumnezeu are alte planuri cu nepotul, cine stie... \"Maica Domnului da-mi putere la rugaciune si rabdare\"-parintele Gherontie Puiu


Adina-Ioana, 28-09-2014

   Asa cum Maica Sfanta si Sfantul Nectarie ma ajuta, nici eu nu pot sa tin sub obroc toate cate le fac pentru mine pacatoasa.
1.Uleiul care nu se imputineaza
  In luna martie am primit raspuns de la manastirea Sfintei Treimi sau a Sfantului Nectarie de la Egina impreuna cu iconite si ulei. Am dat o iconita si din ulei mai multor oameni care aveau nevoie si mi-a mai ramas o sticla cu care ma dau pe genunchi, pe cap, pe stomac dimineata si cand ma dor foarte tare. Cu cat ma dau mai mult, in loc sa se imputineze uleiul, se inmulteste si sticluta e tot mai plina. Oare nu e asta o minune?
2.Grabnic aparator si sprijinitor in necazuri si nevoi alaturi de Maica Domnului si alti sfinti
  Am o relatie mai delicata cu tatal meu care din nu stiu ce considerente personale are dese momente de agresiune, injurii si batjocura fata de mine si nu numai. Va dati seama ca ma doare comportamentul lui, ca doar e familia mea si nu e normal ce face. In mijlocul acestor prigoniri gasesc sprijin sa merg mai departe doar la Maica Sfanta si la bunii sfinti. Si tot acum, in mijlocul furtunii, Sfantul Nectarie imi arata ca este alaturi de mine primind al doilea raspuns de la sfanta sa manastire. Oare nu este intru totul viu?
3.Cunoscator de ganduri si dorinte
  Am de terminat o a doua facultate si din pricini de sanatate si de familie nu reusesc nicicum sa o reiau. Ei bine, bunul Sfant Nectarie (dupa doar cateva zile de cand ii citisem Paraclisul) mi-a aratat un posibil loc in care as putea s-o continui si sa absolv si pe langa sa pot si munci.
4.Mare tamaduitor de boli sufletesti si trupesti
  De fiecare data cand ma doare ceva inclusiv sufletul ma rog bunului Sfant, Maicii Sfinte si altor Sfinti prieteni sa ma ajute ori sa duc durerea ori sa ma tamaduiasca. Iar rugaciunea este intotdeauna ascultata desi sunt un om mic si foarte mult pacatos.
  Ar mai fi multe de marturisit, insa acum doar pe acestea mi le-am amintit. Sfintii si Maica Sfanta alaturi de Dumnezeu sunt nadejdea si indrumarea noastra in fiecare ceas. Sa aveti credinta si sa va dati lui Dumnezeu intru totul.
  Dumnezeu sa va ocroteasca si sa va indrume. Amin.


Vasile, 28-09-2014

 In urma cu doua zile desfacusem un motor la care am observat unele nereguli. La o evaluare mai atenta am constatat ca trebuiau inlocuiti o serie de rulmenti si cativa semeringi. Am facut masuratori intocmind o lista cu dimensiunile acestora cu gandul ca azi sa merg cu lista la un magazin de piese auto. Insa gandul ca vreau sa merg imi provoca asa un fel de tulburare de incordare si nu stiam ce se intampla. Dupa un pic de stat in liniste mi-am adus aminte ca acesta e felul Sfantului Nectarie de a-mi spune cand nu trebuie sa fac ceva. Am renuntat imediat la intentia cu mersul la magazin si mi-am zis ca daca Sfantul nu vrea sa fac asta atunci solutia e in alta parte poate chiar la mine in atelier. Asa ca am iesit din casa cu gandul sa caut prin tot atelierul cine stie poate o sa gasesc rulmentii respectivi la alte motoare, piese, de prin atelier. In cateva ore i-am gasit pe toti in locuri in care nu ma asteptam fiind chiar in stare buna, ramanand de cumparat doar semeringii. La fel mi s-a intamplat si zilele trecute cand vroiam sa merg la cineva care are strung, cu niste piese, tot asa am simtit o opreliste in interiorul meu iar pana seara am reusit sa rezov problema la mine in atelier. Mare esti Sfinte Nectarie. Multumesc de asemenea Maicutei Sfinte si Sfantului Mina pentru ajutor.


Adriana M., 28-09-2014

  Multumesc Sfantului Nectarie ca a aparut in viata mea pentru a doua oara, prima data \"am uitat\" repede de el si vreau sa ma ierte pt asta. Sfinte Nectarie te rog din inima ajuta_ma pe mine pacatoasa, ajuta_i pe toti care sunt in nevoi!!! Bucura_te sfinte Nectarie, mare facatorule de minuni!!! Promit sfinte iubit ca o sa marturisesc tuturor minunile pe care le faci cu mine (chiar si atunci cand nu am \"ochi\" sa le vad/simt) !! 
  Multumesc Doamne pt tot!!!


Vasile, 28-09-2014

   Pentru Doamna Felicia Csernik.
  Am trecut si eu prin astfel de momente in care vedeam ca sfantul nu imi asculta rugaciunile. Daca apareau si sentimente negative fata de Sfant insemna de cele mai multe ori ca am uitat sa multumesc si sa marturisesc de vreun ajutor trecut cu vederea. Alta data tot asa m-am rugat continuu pentru un lucru insa mai tarziu mi-am dat seama ca tineam mortis de dorinta mea si nu aveam fata de aceasta dorinta atitudinea de Faca-se voia Domnului. In final nici nu am primit ce am cerut ci am primit inelegerea ca cea ce am dorit nu era bun ori nu era momentul potrivit si in loc am primit liniste si pace si eliberare de dorinta mea obsesiva. Uneori e bine sa ne rugam si altor sfinti, Maicii Domnului etc. In momentul acesta se creaza un fel de detasare psihica fata de Sfant si de dorinta noastra care poate deveni uneori obsesiva, si vom vedea si intelege lucrurile mai clar. Sau pur si simplu nu e momentul si dureaza mai mult insa de obicei daca trebuie sa asteptam mai mult atunci Sfantul ne va da mai mult decat am sperat noi. Si tocmai acum mi-am amintit cum odata chiar am avut certitudinea ca Sfantul m-a parasit, eram constient in acelasi timp ca aveam o gramada de pacate de marturisit insa tot amanam spovedania. In timpul asta nici macar nu aveam curajul sa ma rog Lui. In fine am hotarat sa merg la spovada iar dupa aceia totul a intrat in normal, il simteam mereu aproape de mine ca inainte.


Elena, 28-09-2014

 Bunul Dumnezeu, Maica Domnului si Sfintii mei dragi (Sf Nectarie, Sf Efrem cel Nou, Sf Spiridon. Sf Ioan Rusul, Sf Haralambie, Sf Sava, Sf Ioan Botezatorul, Sf Anton, Sf Nicolae, Sf Ciprian, Sf Stelian, Parintele Arsenie Boca, Sf Parascheva, Sf Rita, Sf Xenia, Sf Filofteia, Sf Iuda Tadeu, Sf Fanurie) m-au ajutat din nou. Acum doi ani efectuam o investigatie medicala al carui rezultat a fost: 0 sanse sa raman insarcinata natural. Ieri, cu multe emotii, am refacut analiza si m-am rugat sa nu am dureri, sa fie un rezultat optimist. Si intradevar, analiza de ieri a infirmat rezultatul de acum doi ani si deja durerile cauzate de investigatie s-au diminuat. Numai un ajutor divin putea sa-mi ofere sansa la a ramane insarcinata natural. Ma rog cu speranta si increderea ca ma vor ajuta sa imi indeplinesc visul si ca vor ramane mereu protectorii familiei mele. Dumnezeu, Maica Domnului si sfintii sa va ocroteasca pe voi toti si sa va protejeze in fiecare zi si sa va ofere ajutorul atunci cand situatiile par fara rezolvare. Doamne ajuta!


Elena, 28-09-2014

 Buna ziua. Vreau sa revin cu o alta minune savarsita de Sfantul Nectarie si Maica Domnului. Bunica mea acum cateva zile a cazut si s.a lovit la mana stanga, a fost dusa de urganta la spital, iar acolo constatand ca nu era nici rupta dar nici fisurata, doar sarita din umar. De atunci au trecut cateva zile si se simte foarte bine. Le multumesc enorm inca odata ca au grija de noi. Doamne Iisuse Hristoase miluieste.ne si mantuieste.ne pe noi pacatosi. Amin.


Adela, 28-09-2014

 Multumesc din tot sufletul bunului Nectarie ca a aparut in viata mea si ii simt mereu ajutorul chiar daca eu gresesc de multe ori. In luna august m-a ajutat sa ajung de doua ori la sfintele moaste sa ma inchin, m-a ajutat sa ma intorc cu bine acasa pt ca eu locuiesc in strainatate. Cu doua nopti in urma m-am trezit din somn si imi era foarte foarte rau, ma gandem sa merg la urgenta dar inainte m-am uns cu mir de la Sf Nectarie si m-am rugat cum am putut; nu a trecut mult timp si am inceput sa ma linistesc acuma ma simt bine; multumesc mult sfantul meu drag si te rog iarta-ma ca nu ma rog cum trebuie, milostiveste-te de noi pacatosii! Doamne ajuta!


Felicia Csernik, 29-09-2014

   Doamne ajuta.
  Vreau sa multumesc d-lor Gica si Vasile pentru incurajare. Si eu ma gandeam sa ma rog si altor sfinti si cred ca asa voi face.
  Multumesc.


Alexandra, 29-09-2014

  Ii multumesc Sfantului Nectarie pentru minunile savarsite in viata mea, si pentru faptul ca in fiecare zi e alaturi de mine. La toate rugaciunile adresate Sfantului, am primit raspuns si ajutor. Unul din principalele lucruri care mi s-au intamplat a fost ca Sfantul m-a ajutat sa ma vindec. In urma cu cativa ani am fost diagnosticata in urma unei ecografii cu prolaps de valva mitrala, si de-a lungul timpului, mai multi medici au confirmat diagnosticul acesta, insa mama s-a rugat pentru sanatatea mea Sfantului, si acesta i-a ascultat ruga; in vara anului acesta am facut din nou un control, iar la ecografie a reiesit ca nu mai am prolaps de valva mitrala. Am vazut cu ochii mei ecografia, si m-am gandit ca atatia medici nu aveau cum sa se insele pana acum. De fiecare data cand merg sa ma rog si sa ma inchin la moastele Sfantului la Manastirea Radu-Voda, pentru orice greutate, sau neliniste, in scurt timp primesc ajutor si raspuns la rugaciunile mele.  
  Doamne ajuta si multa sanatate!


Maria G., 29-09-2014

GRADUL DIDACTIC II
  Imi cer iertare sfintilor ce m-au ajutat pentru intarzierea cu care fac aceasta marturisire. Am sustinut in acest an gradul didactic II si fara ajutorul lui Dumnezeu, al Maicii Sale si al Sf Efrem cel Nou nu as fi reusit sa-l promovez avand in vedere ca nota minima e 8.00. M-am rugat si Sf Nectarie, Sf Luca al Crimeii, Sf Ioan Rusul, Sf Spiridon, Sf Mina, Sf Vasile, Sf Mc Fanurie Sf Mc Paraschevi carora le multumesc din suflet pt ajutorul dat. Prima proba a fost cea scrisa si rezultatul l-am primit prin telefon de la nepoata parintelui Iustin Parvu; bucuria a fost imensa de parca mi-ar fi dat vestea parintele caruia ma rog ca unui Sfant. Multumesc Sf Efrem cel nou pentru tot ajutorul. Rugati-va si veti fi ascultati.


Valentina, 29-09-2014

 Iti multumesc Sfinte Ierarhe Nectarie pentru ca ma veghezi, ma ocrotesti si ma izbavesti de cel rau pe mine si familia mea. Doamne iti multumesc ca prin Sfinti Tai ne pazesti si mi-ai salvat viata. Venind de la matusa mea inainte cu 2-3 minute de a ajunge la trecerea de pietoni a avut loc un accident, lovise o fata tanara pe trecere, nu se poate exprima in cuvinte recunostinta fata de Dumnezeu pe care o am ca m-a salvat. Doamne, atatea minuni savarsesti pentru noi pacatosii, din boli, necazuri si nevoi am izbavit prin tine Sfinte Nectarie, Sfinte Luca, Sfanta Xenia iar de curand cunoscandu-te Sfinte Efrem raspunzi rugaciunilor mele. Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu Fecioara te rog sa ne pazesti pe toti sub Sfant Acoperamantul Tau, sa ne intaresti in credinta si rabdare.


Madalina, 29-09-2014

 Bunul Dumnezeu, alaturi de Domnul Nostru Iisus Hristos, Maica Domnului, Sfantul Nectarie si parintele Arsenie Boca, au avut grija si de mine ca sa ma pot reface dupa o perioada foarte dificila din viata mea. Am 24 ani, iar anul acesta la sfarsitul lunii mai, au inceput sa imi apara niste dureri la inceput doar seara, iar dupa un timp acesta dureri s-au acutizat, pentru ca am ajuns sa traiesc zilnic cu ele. Povestea este foarte lunga, dar in mare va pot spune ca am umblat pe la mai multe spitale si doctorii nu au putut pune un diagnostic exact. In tot acest timp am mers si la biserica si m-am rugat la Bunul Dumnezeu sa nu ma uite si sa ma ajute. Mergeam la biserica Zlatari, acolo unde este mana Sfantului Ciprian, acest sfant care ma ajuta de fiecare data cand ma rugam. Apoi am auzit de Manastirea Radu Voda si am mers acolo la Sfantul Nectarie, am citit acatisul sfantului timp de 40 zile si am revenit la sfant ca sa ii multumesc pentru ca imi este alaturi in orice clipa; acum Sfantul Nectarie este octotitorul familiei mele, avem iconita lui in masina noastra pentru a ne proteja, am mers impreuna cu sotul meu sa ii multumesc sfantului pentru ajutorul dat, dar am promis ca voi spune mai departe despre ajutorul primit. Ajutorul sfantului impreuna cu Maica Domnului si Domnul Nostru Iisus Hristos, m-au facut sa ma pun pe picioare dupa multe incercari, tratamente si naturiste si balneare. Intr-un timp imi pierdusem orice speranta, dar toate la timpul lor. Acesta perioada a tinut 3 luni si jumatate in care durerea face parte din viata mea si vedem cum nimic nu imi este de folos. In tot acest timp m-am uns mereu cu uleiul sfintit de la candela Sfantului Nectarie. Acum eu si sotul meu ne dorim un copil si ne rugam la Sfantul nostru bun sa ne ajute! Doamne ajuta la toti crestinii!


Bianca, 29-09-2014

   Doamne ajuta!
  Mi se pare ca e atat de pacat ca nadajduim si cadeam in tristete uitand cati sfinti minunati si buni avem alaturi de noi. Ar trebui sa fim plini de speranta, pentru ca atatia si atatia sfinti se roaga neincetat catre Stapanul nostru pentru sufletele noastre pacatoase.
  Nimic nu este greu, nimic nu este imposibil la Dumnezeu, in fiecare ceas se intampla minuni pe care nici cele mai intelepte inimi si minti nu le pot imagina macar - iar noi, neputinciosii, nici macar nu ne putem opri sa spunem \"multumim, Dumnezeul nostru nemarginit si bun, pentru cata grija ai de noi, mici si pacatosi, cum suntem \".
  Pe langa sfintii nostri, pe langa Maicuta Domnului, care isi ridica mainile in rugaciune pentru noi, avem aici, pe pamant, rugatori neincetati care umplu bisericile, manastirile si pustiurile tarii - preoti, calugari si calugarite, sihastrii minunati, pentru ale caror rugaciuni Dumnezeu ne mai tine inca pe pamant si nu ne spulbera. Sunt sfinti pe pamant, care se roaga in genunchi, cu lacrimi amare, pentru ca bunul si iubitorul de oameni, Tatal nostru, sa nu ne taie ca pe smochinul cel neroditor, sunt duhovnici extraordinari care ne pot asculta si invata - trebuie doar sa ii cautam.
  Oameni buni...nimic fara Dumnezeu. Indrazniti - puneti-va increderea toata in singura mana tamaduitoare, in singura Bunatate absoluta, in insasi definitia cuvantului Iubire - Domnul Dumnezeu nostru, limanul si scaparea noastra! Dumnezeu sa ne binecuvinteze, sa ne ierte ca suntem mici si neputinciosi, sa nu ne piarda dupa multimea greselilor noastre ci sa se milostiveasca de noi!
  Amin!


Nicoleta, 01-10-2014

   SLAVA TIE DUMNEZEUL NOSTRU, SLAVA TIE!
  SFINTE IERARH NECTARIE, MULTUMESC DIN SUFLET PENTRU AJUTORUL DAT!
  Sa ne plecam genunchii si sa rostim rugaciuni pt ca mare ajutor primim!
  M-am rugat pentru copilul meu, Sfantului Nectarie, si ajutorul a fost imediat!
  Este atat de mare puterea Bunului Dumnezeu!
  Multumesc Sfinte Ierarhe Nectarie!


Marinela G., 01-10-2014

 Multumesc din suflet Bunului Dumnezeu, Maicii Domnului, Mantuitorului Iisus Hristos, Sfantului meu drag Nectarie, Sfantului Efrem cel Nou, Parintelui Arsenie Boca, Sfantului Mina, Sfantului Anton, Sfintei Rita, Sfantului Nicolae, Sfantului Ioan cel Nou, Sfantului Luca de la Cremeea, Sfantului Grigorie Decapolitul, Sfantului Pantelimon, Sfantului Spiridon, Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavril, Ingerului pazitor si tuturor Sfintilor, pt. ca mi-au auzit rugaciunile si m-au ajutat sa scapam de problemele de sanatate, de pagubele din casa, de toate necazurile care ne-au coplesit. Numai prin credinta si rugaciune asidua, toate problemele se rezolva pe rand, nu cand vrem noi, ci atunci cand e cazul sa fim ajutati. Rugati-va necontenit, cu speranta ca rugaciunile va vor fi auzite si ajutorul va veni la momentul potrivit. Slava Tie Doamne si slava Sfintilor Tai! Amin!


Sorina, 01-10-2014

 Dragii mei, vreau sa va impartasesc bucuria pe care mi-a adus-o Sfantul Nectarie, pe care l-am primit in viata mea anul trecut. Imi doream de mult un copil si nu se intampla, si dupa ce m-am rugat la Sfantul Nectaria, mi-a oferit darul suprem: O FETITA SUPERBA, pe care o cheama THEODORA NECTARIA! Nu renuntati, rugati-va si Sf Nectarie va va ajuta! Il iubesc din toata inima pe Bunicutul - asa imi place sa ii spun Sf. Nectarie. Doamne ajuta!


Florin, 01-10-2014

 Dumnezeu mi a dat de toate in viata, m a împlinit personal cu o sotie minunata si un copil splendid, m a împlinit profesional. Insa acum Trec printr o perioada mai dificila a vietii, mi e greu sa mai merg înainte, am cazut in depresie. Am momente cand nu ma mai regasesc si imediat ma gândesc la Dumnezeu, Iisus Hristos, Maica Domnului si Sfintii carele sunt alaturi si prind putere de a depasi momentul. Îmi dau seama ca leacul il voi primi tot de la Domnul, care îmi încearca puterea credintelor. Doamne miluieste si pazeste ne cu harul Tau.


Monica C., 01-10-2014

 Minunea este insusi Sfantul Nectarie, pe care l-am aflat de curand si imi pare rau ca nu stiam cat de aproape sunt Sfintele Moaste de la Manastirea Radu Voda din Bucuresti. Sunt din Constanta dar merg acolo de cate ori am ocazia, pentru ca acolo simt linistea si pacea interioara de care avem nevoie fiecare dintre noi. Intre timp am mers si la mormantul Parintelui Arsenie de la Prislop, un alt loc divin, unde am simtit aceiasi liniste interioara. Ma rog la Sfanta Fecioara Nascatoare de Dumnezeu, la Sfantul Nectarie, la Sfantul Efrem si Parintele Arsenie Boca iar perspectiva pesimista asupra vietii pe care o aveam s-a schimbat in credinta ca orice om poate sa iubeasca neconditionat oricat de piatra i-ar fi inima. Doamne ajuta sa va rugati in continuu pentru a fi sanatosi si mai buni, ca de restul are grija Dumnezeu!


Lenuta P., 01-10-2014

 Nu am mai intrat demult pe site dar ma rog mereu Sfantului si astazi am simtit mult ajutor; dimineata am avut o criza de stomac foarte puternica, eram la servici si am cerut ajutor de la Sfantùl Nectarie si de la Sfantul Efrem al carui acatist il citesc acum 40 zile si m-a lasat durerea; desi credeam ca voi pleca acasa, am putut sa-mi continui serviciul mi-am revenit apoi dupa amiaza aveam programare la dentist, trebuia sa-mi scot o masea si am cerut din nou ajutor si mi s-a raspuns la rugaciune nu am simtit nimic, maseaua a iesit foarte repede. Mare e ajutorul de la Dumnezeu prin Sfintii Sai, Multumesc Doamne! Acum ma rog pentru sanatate si sa ajung la Sfanta Cuvioasa Paraschiva la Iasi, am fost si anul trecut si imi doresc din tot sufletul sa ajung din nou. Invredniceste-ma Doamne si Sfanta Cuvioasa sa ajung la tine! Multumesc mult pentru viata pe care o am si ma rog in continuare. Doamne miluieste!


Cojocaru Otilia, 01-10-2014

 Doamne ajuta! Doresc sa va impartasesc si eu ajutorul Sf Nectarie acordat familiei mele. Pe Sf. Nectarie il cunoastem mai demult, dar ajutorul lui propriu-zis l-am aflat in luna noiembrie 2013 cand am aflat ca sunt insarcinata (lucru pe care-l doream de mai mult timp dar nu se mai intampla pentru a doua oara). Atunci am promis sfantului ca voi pune numele copilului Nectarie sau Nectaria. In timpul sarcinii am avut un vis in care am vazut capul SF Nectarie spre inchinare (desi nu stiam ca la Eghina este capul sfantului asezat in paraclis, ceea ce am aflat de la sotul meu ulterior) care s-a transformat intr-un batran care avea chipul Sf din icoana, ne-a vorbit si apoi m-a strans de mana, iar stransoarea mainii am simtit-o si cand m-am trezit. Totul a decurs bine si am nascut prin cezariana fara probleme post-operatorii un baietel in iulie 2014 care se numeste Nectarie-Ioan. Am pus si Ioan pentru ca sotul meu are evlavie la Sf Ioan Botezatorul si Sf Ioan cel Nou de la Suceava, iar eu la Sf Ioan Maximovici. Trebuie sa mai marturisesc si faptul ca nasterea acestui copil ca si primul pe care il avem se datoreaza si cuviosului Paisie Aghioritul care a trecut la cele vesnice chiar de ziua mea de nastere, 12 iulie. Asa sfintii sunt impreuna rugatori si ajutatori pentru binele nostru si al tuturor celor care-i cinstesc pe dansii. Cu drag, Otilia din Falticeni.


Felicia P., 01-10-2014

 Multumesc Maicii Domnului, Sf Nectarie, Sf Efrem cel Nou, Sf Nicolae, Sf Mina si tuturor sfintilor pentru minunea pe care au facut-o cu mine. Am reusit sa ma angajez dupa 4 ani de cautare a unui loc de munca. Cand mi-am pierdut orice speranta a venit minunea, am reusit sa ma angajez pe un post care e la nivelul studiilor mele. Ii rog pe sfinti sa ma ajute sa fac fata cerintelor. Ii multumesc Sf Nectarie si pentru ajutorul pe care ni-l da de fiecare data cand se imbolnaveste cineva din familie, citirea acatistului si ungerea cu ulei sfintit pe locul dureros ne ajuta de fiecare data. Doamne ajuta!


Ana-Maria Bors, 01-10-2014

 Astazi am scris din nou in Eghina, dupa ce acum 6 luni am facut acelasi lucru, insa nu am primit nici un raspuns. Am trimis si la Sf Efrem cel Nou, am primit confirmarea de primire din ambele locuri, dar de la Manastirea Sfanta Treime nu am primit nici o scrisoare. Am fost trista, am crezut ca sfantul m-a parasit, dar am incercat din nou, nu am ce sa pierd. Sper ca maicutele sa imi raspunda, si mai ales Sfantul, am scris in romana tot ce ma durea, tot ce am avut pe suflet, bune si rele. Sfinte Nectarie, sa nu ne parasesti niciodata si te rog sa ai grija de toti cei in mari dureri, si mai ales de cei singuri.


Elena, 01-10-2014

 Multumesc Sfintului Nectarie ca este alaturi de familia mea. De cind l-am descoperit, nu am incetat a ma ruga bunului Nectarie si minunile au aparut de la primele rugaciuni. Am avut niste probleme de sanatate pe care cu ajutorului Sfintului Nectarie le-am trecut cu bine. Rugati-va si veti fi ajutati!


Ion, 01-10-2014

 Multumesc Domnului Iisus Hristos, Maicii Domnului, Sf. Nectarie si tuturor Sfintilor pentru ca m-au scos din starea de somnolenta in chip minunat. Cand ma intorceam pe 6 august de pe Ceahlau pe traseul Bicazul Ardelean-Piatra Neamt, cand aproape sa adorm la volan am fost trezit de doamna din dreapta si apoi de o ploaie scurta cu stropi mari ce a aparut din senin.


Cristina, 01-10-2014

 Astazi este ziua nasterii tale, Sf. ierarh Nectarie si vreau sa iti multumesc pt toata dragostea ta fata de noi toti. SLAVIT SI LAUDAT SA FIE NUMELE TAU, BUCURA-TE SF. IERARH NECTARIE, MARE FACATORULE DE MINUNI. iar d-voastra, administratorul acestui site, va doresc sanatate, bucurie si tot binele din lume. Va multumim.


Andreea, 02-10-2014

 Astazi este ziua nasterii tale, Sf Ierarh Nectarie si vreau si eu sa iti multumesc in numele familiei mele pentru tot ajutorul si dragostea ta fata de noi toti si ca nu ne lasi la cele grele. Iti multumesc Sf Nectarie pentru toate minunile pe care le-ai facut pentru noi atit de repede incit stim ca numai tu ne-ai ajutat alaturi de Maicuta Sfanta si bunul Dumnezeu ca asculta rugaciunile voastre pt. noi pacatosii. Va multumesc din suflet. Bucura-te Sf. Ierarh Nectarie, mare facatorule de minuni. Slavit si laudat sa fie numele tau. AMIN.


Dany, 02-10-2014

 Laudat si binecuvantat fii tu Sf. Nectarie pt. toate minunile facute pentru noi. Nu avem cuvinte suficiente in a-ti multumi pt. ce faci pt. noi toti. Bucura-te de toate darurile ceresti SF.IERARH NECTARIE, MARE FACATOR DE MINUNI! Multumim din suflet Domnului pt. ca Te-a trimis sa Ne ajuti pe noi toti! Amin!


Rozy, 02-10-2014

 Slava Tie Dumnezeul Nostru, Slava Tie. De multa vreme nu am mai intrat pe site....acum as vrea sa va impartasesc dvs. ca in urma rugaciunii catre Sf. Ierarh Nectarie, Mare Facator de Minuni....mi s-a schimbat viata in bine....iar dragostea mea pentru credinta creste in fiecare zi....sunt partasa minunilor pe care Sf. Nectarie le face mereu in viata mea si desi unora poate sa li se para ca sunt marunte pentru mine este evidenta prezenta Marelui Sfant. De curind, am tratat cu cineva pentru inchirierea unei garsoniere care ne apartine....dar am stabilit ca noi o sa investim o suma considerabila de bani sa o punem la punct iar pontentialul chirias si a luat angajamentul ca nu o sa ne incurce, cu siguranta o doreste si putem sa ne apucam de lucru intrucit el isi va respecta angajamentul (noi amenajam dar in ideea ca la final acesta ne va da chiria si garantia, altfel nu ne apucam pentru ca la acest moment noi aveam alte prioritati si nu aveam bani de aranjat garsoniera). Cred ca banuiti ce s-a intimplat...... ca potentialul chirias ne a lasat balta...desi noi incheiasem pentru el si un contract pentru cablu si internet. In tot acest timp eu faceam acatistul Sf. Nectarie si eram pe finalul celor 40 de zile...si in seara cind chiriasul ne a dat vestea ca a picat tot contractul, mihnita ce puteam face decit sa ma rog Sfintului sa rezolve el problema cum stie mai bine, nu ? Si ce credeti? ....minune....asta (vestea ca nu mai doreste garsoniera) se intimpla pe la ora 20 -21...la ora 23 fiul meu a depus anuntul (si poze) cu oferta de inchiriere si la 23,30 a primit un telefon .....respectivii au insistat pentru o intalnire imediata si intre ora23,30 si 24 am inchiriat-o, chiar cu 50 de lei mai mult decat negociasem prima data....Slava Tie Doamne Dumnezeule.....Minunat Esti intru Sfintii Tai....Multumesc Sf. Nectarie......apostol al ajutorarii noastre...Doamne Ajuta tuturor!


Ana-Maria Bors, 02-10-2014

 Acum cateva zile m-am taiat din greseala la servici intr-o muchie taioasa provocandu-mi o mica rana la degetul mare, si acasa m-am gandit sa ma dau cu un pic de ulei de la Sf Ioan Maximovici din San Francisco, poate imi va trece macar sa nu ma mai deranjeze cand ma imbrac. Acum observ ca rana nici nu se mai cunoaste. Tot acum cateva zile ne-a scapat Sf Nectarie se un dezastru in casa, se rupsese o legatura la apa de la bucatarie, si riscam o inundatie in toata regula, am avut noroc sa aud jetul la timp, desi credeam ca poate e de la vecini si intentionam sa ma duc sa dorm. Multumim Sf Nectarie pentru grija pe care ne-o porti, si iarta-ma ca sunt nerecunoscatoare, rea si pacatoasa.


Florentina Cristina, 02-10-2014

 L-am cunoscut pe Sfantul Nectarie in luna august, anul acesta, dupa ce am pierdut sarcina la 37 de saptamani. Vreau sa-i multumesc Sfantului Nectarie ca ne intareste sa trecem peste aceasta suferinta si il rog sa ne ajute sa facem un alt bibic, de aseamenea ii multumesc ca are grija de noi si de familiile noastre. Vreau sa-i multumesc si d-nei Irina ca mi-a trimis mir si carticele de la Manastirea Radu Voda din Bucuresti si il rog pe Sfantul Nectarie sa aiba grija de ea si de familia ei. Doamne ajuta la toti cei ce au nevoie de ajutorul Tau. Amin.


Adina-Ioana, 02-10-2014

Pentru Ana-Maria Bors
  Nu-ti pierde speranta, cred ca maicutele de la manastirea Sfantului Nectarie primesc sute de scrisori dar cu siguranta vor ajunge sa le citeasca si pe ale tale pentru ca stiu ca citesc cu interes toate scrisorile si raspund cum pot si dansele. Ai incredere ca Sfantul Nectarie nu lasa pe nimeni. Binecuvantare, bucurie si pace. Amin.


Ana-Maria Bors, 03-10-2014

 Multumesc frumos pentru incurajare, inseamna mult pentru mine.


Gianina, 03-10-2014

   Sf. Nectarie, te rog ai grija de sotul meu in calatoria pe care o are de facut si sa se intoarca cu bine acasa. TE mai rog din suflet ajuta-ma sa trec peste problema asta cu bine si sa-mi tin promisiunea facuta.
  Multumesc Sf. Nectarie pentru raspunsul grabnic primit. Amin!


Simona, 05-10-2014

 Lauda si recunostinta, multumiri Domnului nostru Iisus Hristos, Fecioarei Maria, Sfantului Nectarie, Sfantului Mina, Sfantului Nicolae, Sfantului Anton, Sfintei Paraschiva si Sfantului Ioan Botezatorul pentru tot ajutorul dat mereu. M-am rugat si pentru sora mea, pentru afacerea ei, si au ajutat-o. Multumesc inca o data.


Elena, 05-10-2014

 Bunul Dumnezeu, Maica Domnului si Sfintii ne-au ajutat din nou. Din cauza unor probleme, sotul meu avea insomnii de doua saptamani. Era epuizat de nesomn si nu stiam cum sa-l ajut. Ma rugam pentru el si intr-o seara, parca in treacat am zis in gandul meu :” Daca imi auziti rugaciunile, ajutati-l pe sotul meu ca in noaptea asta sa nu mai stea treaz si sa poata dormi”. Si, din acea noapte nu a mai avut insomnie. Doamne ajuta tuturor si multumesc din suflet pentru fiecare ajutor!


Adina-Ioana, 05-10-2014

 Iar ma supara fierea, si am promis Sfantului Nectarie ca daca ma ajuta sa nu ma mai doara am sa marturisesc ajutorul lui si al Maicii Domnului (si al tuturor sfintilor) si i-am promis sa dau ceva si sa ma tin de cuvant. Va scriu voua ca de cand a intrat in viata mea Sfantul Nectarie intr-o noapte de noiembrie, s-a schimbat enorm viata mea si felul in care o privesc. Sunt enorm de multe de schimbat, insa tot ce mi s-a intamplat este ca o mare binecuvantare de la Domnul Dumnezeu care intotdeauna ne ia de mana cand il strigam si gaseste mereu cai sa rupa rautatea inimilor si a mintilor noastre. Dumnezeu sa va ocroteasca si sa va binecuvinteze pe toti. O duminica linistita cu bucurie! Amin.


Andrici Gianina, 06-10-2014

  Multumesc Sfantului Nectarie pentru ajutorul dat sotului, ca s-a intors cu bine, ne rugam pentru iertarea pacatelor, intelegere intre frati, putere de invatare pentru copii si sanatate, ajutor la servici.
  Te rog Sfinte Nectarie, fa sa primesc si eu raspuns de la manastirea Ta. Multumesc.


Viorel, 06-10-2014

 Eu sint Viorel si am fost vindecat de Sf. Nectarie de tumoare in 2010. Multe minuni a facut cu mine Sf Nectarie tot acest timp; In 2014 pe 16 sept am rezolvat multe probleme grele, in 2-3 ore  am gasit eu si sotia servici, desi cautasem de 2-3 luni; multumesc Sf Nectarie si rugati-va la orce problema pe care o aveti si veti vedea rezultatul.


Oancea Octavian, 06-10-2014

 Sfintul Ierarh Nectarie este darul Domnului nostru Iisus Hristos, Maicutei Sfinte, Dumnezeu Tatal care ni l-a dat noua pacatosilor sa ne rugam si sa invatam din viata sfintului iubirea de semeni, milostenia si iertarea tuturor dusmanilor nostril. Ii multumesc din suflet Sfintului Ierah Nectarie, bunicutul meu drag ca este tot timpul linga mine si ma ajuta in toate zilele si imi calauzeste pasii in viata de zi cu zi prin multitudinea de greutati si nevoi de care suntem inconjurati. Sfinte ierarh Nectarie, bunicutul meu drag din suflet multumesc ca ma tii la pieptul tau si ma aperi si pazesti pe mine si familia mea de toate necazurile si toate nevoile si am cui sa spun toate necazurile si bucuriile mele. Administratorii acestui site sa fie ocrotiti de Sfintul Ierarh Nectarie, Dumnezeu Tatal, Domnul nostru Iisus Hristos, Maicuta Sfinta, ca in acest fel putem face cunoscut tuturor minunile si facerile de bine ale sfintului ierarh Nectarie, Dumnezeu Tatal, Domnul nostru Iisus Hristos, si toti sfintii nostril dragi, si toata lumea sa creada ca rugandu-ne cu dragoste si cu evlavie rugile noastre vor fi ascultate iar noi mantuiti. DOAMNE IISUSE HRISTOASE fiul lui DUMNEZEU miluieste-ne si ne mintuieste pe noi pacatosii. AMIN!


Cornelia, 06-10-2014

 Multumesc Sfinte drag si bun Nectarie, de cand am pus iconita ta pe noptiera de langa pat in dormitor, dorm mai bine noaptea, te rog din suflet ajuta-ma maine sa mearga toate bine si in discutia cu Germana sa iasa totul asa cum crezi tu ca e mai bine pentru toata lumea si pentru mine.....te rog din suflet ajuta-ma si iarta-ma ....te rog ajuta-ma sa imi pot indeplini promisiunea facuta Maicutei Domnului,.....SLAVA TIE DUMNEZEUL NOSTRU, SLAVA TIE...ALILUIA!


Florin, 06-10-2014

 Astazi Dumnezeu si ceata lui de sfinti mi au luminat calea la propriu. Astfel, in timp ce conduceam masina cu o durere îngrozitoare de masea, fiind concentrat pe aceasta problema si nu la drum, in mijlocul carosabilului un batrân statea fara sa realizeze unde este. Dumnezeu m a facut atent si parca intr o clipita si pietonul a parasit carosabilul, astfel ca am evitat o tragedie. Multumesc Domnului si sfintilor Sai pentru ca mi-au luminat calea si viata.


Cami, 06-10-2014

 Multumesc Sfantului Nectarie pentru tot ceea ce face pentru mine si familia mea. Am trimis scrisoare in Grecia la Manastirea Eghina si dupa 3 saptamani am primit ulei sfintit, 2 iconite si o carte despre viata Sfantului Nectarie. Sunt asa de fericita ca nu am cuvinte. Multumesc Sfinte Nectarie si te rog din suflet sa ai grija in continuare de familia mea ca fara tine si fara ajutorul tau nu putem sa facem nimic. Amin!


Violeta, 07-10-2014

 Imi cer iertare Sfintului Nectarie ca relatez aceacta marturie  cu mare, mare intirziere. Sper din tot sufletul sa ne ierte pe  noi nevrednicii, sa aiba mare mila de noi. De  fapt totul a inceput in iunie 2009 (doamne, a trecut atata timp), cind de pe o zi pe alta m-am imbolnavit. Mi-a aparut un polip uretral pe fond de tratament hormonal. Copilul nostru avea bacalaureatul, examene, emotii. Eu ca sa nu ma gandesc la toate astea, faceam curatenie. Probabil datorita eforturilor, a  doua zi facind dus am simtit ce ceva nu este bine. Ce sa fac, speriata, stresata, dar mai intai de toate nu vroiam sa-mi deranjez familia, copilul. Zilele treceau, eu ma simteam tot mai slabita. Pina la urma a trebuit sa ma operez. Nu pot sa va relatez prin ce am trecut. Intrebarile mele nu isi gaseau raspunsul. Copilul meu care era adolescent, ma intreba, mama ce este aceasta- cancer.
  Atunci m-am amintit ca am citit in formula AS despre un sfint -NECTARIE-. Atat de mult m-am dorit sa ajung in EGINA, si in sfirsit mininea s-a implinit; Grecia foarte frumoasa in noiembrie. Am vizitat foarte multe manastiri. Si a doua zi trebuia sa ajungem si la  biserica construita de Sfintul NECTARIE. Si  in vis imi apare un sfint imbracat in haine albe la poarta bisericii. Nu va pot transmite cit de cutremurata am fost. Probabil SFINTUL imi multumea ca am venit. Totul apoi a decurs foarte bine, recuperarea de dupa operatie, cu toate ca mici simptome am avut pe parcursul à  2 ani. Am fost desigur si la manastirea RADU VODA din BUCURESTI. Miraculos asezamint in inima capitalei. De fiecare data imi reaminesc cu mare drag, imi reapar imaginile de acolo cu lux de amanunte. Sfinte NECTARIE, astazi as veni la tine. Am citit si recitit cartea, la un moment dat parca si am scris o scrisoare la adresa data, nu stiu daca a mai fost republicata cartea. Astazi sint la mare distanta. Si  acum inteleg de ce spune despre ROMANIA ca este gradina MAICII DOMNULUI. Viata spirituala din tare imi lipseste, dar incerc sa gasesc cele necesare sufletului pe internet, si acum mi-am imprimat acatistul SFINTULUI NECTARIE. Pot parea putine  relatarile pe care vi le-am spus dar este o experienta de neuitat  si va asigur ca plecand de acolo o sa ramineti cu  dorul  in  suflet  sa va intoarceti iarasi  si  iarasi. SFINTE NECTARIE IARTA-NE  SI NE MILUIESTE. MARI SINT MINUNILE  TALE.


Mari O., 07-10-2014

 Multumesc din inima Sf Nectarie pentru minunile pe care le face cu mine pacatoasa. Am sa va povestesc minunea care mi s-a intamplat curand. Lucram de mai multi ani intr-o societate in care eram platita foarte prost si cu o multime de responsabiltati pe cap. Am incercat sa ma supun regulilor stricte de la locul de munca dar nemultumirile erau tot mai mari. Citisem de ceva timp despre minunatul Sfant si despre minunile scrise pe acest site, asa ca m-am hotarat sa ma rog si eu pt un loc de munca mai bun (nici eu nu stiam exact ce vreau). Nu dupa mult timp a aparut un post nou si am hotarat sa ma inscriu la concurs. Intre timp am fost si la Manastirea Radu Voda. A fost un concurs greu deoarece era o concurenta foarte mare. M-am rugat si Maicii Sfinte si Sf Efrem, iar minunea s-a intamplat - am luat concursul iar acum imi pregatesc dosarul de angajare si sunt fericita. Este un loc de munca foarte bun intr-un domeniu care imi place si cu un program lejer. Cat de multe lucruri minunate am primit, doar pentru cateva rugaciuni spuse din inima! Aceasta este minunea pe care a facut-o Sf pentru mine o pacatoasa doar pt ca i-am citit acatistul si am cumparat o iconita cu El. Multumesc Sfantule.


Elena, 07-10-2014

 Iulie si august au fost inceputul unei depresii crunte. Am aruncat cu banii fara sa imi pese, am angajat cheltuieli de o oarecare durata si nejustificate si am ramas in scurt timp fara bani. Ma rugam la Sfantul Nectarie si la Sfantul Efrem sa ma scoata cumva din asta pt. ca chiar nu vedeam nicio iesire decenta. Faptul de a cere bani parintilor nu mi se parea o solutie decenta. Si pe neasteptate mi-a intrat un salariu intreg pe card, la care nu ma asteptam, despre care nu stiam nimic. Mai mult, am primit si o oferta de lucru part-time, cateva ore pe luna, din care faceam niste bani relativ usor. Dar cum am tot amanat sa scriu aici, ( depresia iti anuleaza orice farama de vointa si fiecare lucru marunt devine un efort) oferta a picat. Pur si simplu nu am mai fost sunata. Ieri am fost la spovedanie si am marturisit ca nu mi-am tinut promisiunea fata de sfant. Si astazi in mod neasteptat am primit o noua oferta part-time absolut similara cu prima. Si m-am simtit datoare sa scriu. Ca sa marturisesc, sa Ii multumesc Domnului, Maicii Domnului, Sfantului Nectarie, Sfantului Efrem si Sfantului Mina si tuturor sfintilor care m-au ajutat stiut si nestiut si sa ii rog sa ma ierte pentru putina mea dragoste, putina mea rugaciune si multele mele pacate. Dar ei imi stiu sleirea, durerea si neputinta sufletului din care nadajduiesc sa ma izbaveasca si sa ma scoata la liman. P.S. Stie cineva cum se trimt bani la manastirea Sfantului Nectarie si ce trebuie facut ca sa fii pomenit 40 de zile? Doamne ajuta!


Elena, 07-10-2014

 Bunul Dumnezeu, Maica Domnului, Sf Nectarie, Sf Efrem cel Nou, Sf Spiridon, Sf Haralambie, Sf Sava, Sf Anton, Sf Iuda Tadeu, Sf Mina, Sf Nicolae, Sf Ioan Rusul, Sf Ioachim si Ana, Parintele Arsenie Boca, Sf Mina, Sf Parascheva, Sf Filofteia, Sf Xenia, Sf Rita, Sf Stelian ne-au ajutat din nou si tare mult le multumim si ii rugam sa ne fie aproape mereu. Sotul meu avea de dat un examen si el credea ca nu va promova acest test pentru ca era foarte greu. A promovat examenul , si mai mult, a luat si o nota mare. Doamne ajuta tuturor!


Elena, 07-10-2014

 Ieri spuneam ca pt ca nu am marturisit ajutorul primit de la Sfantul Nectarie si Sfantul Efrem am pierdut oferta part-time pe care am o primisem si care imi permitea sa fac niste bani relativ usor. Astazi, dupa mult timp, am fost sunata din nou, pt aceeasi colaborare, despre care eram convinsa ca nu mai e de actualitate. Asa cum spunea parintele Steinhardt, Dumnezeu prin sfintii Lui, lucreaza migalit. Slava Tie, Doamne!


MM, 07-10-2014

 Sf meu drag cu lacrimi in ochi te rog sa ma ajuti pt ca in tine mi-am pus toata nadejdea. Iarta ma pt tot ce-am pacatuit cu gandul si cu fapta si te rog si te implor sa ne ajuti in momentele astea in care noi nu putem face nimic si doar cu mila ta putem cumpara casuta pe care ne-o dorim de atata timp. Dragi cititori, tot timpul cand m-am rugat la sfant m-a ajutat in probleme mai mari si mai mici; anul trecut am primit si ulei si iconite din Grecia si sunt ca o minune pt mine mai ales uleiul de la candela, de multe ori copilul meu a fost bolnav sau nu putea sa doarma si l am dat cu ulei si i a luat cu mana. Eu va sfatuiesc sa-i cereti Sf Nectarie tot ce aveti nevoie si sunt sigura ca va va asculta rugile cum mi le-a ascultat si mie de atatea ori, dar rugati-va cu credinta este fff important. Eu citesc de ceva timp acatistul si starea mea sufletesca e fff buna cu toate ca in vara asta eram pe marginea depresiei, cu toate ca-mi fuge mintea de multe ori eu continui sa-l citesc si-l rog pe Sf sa ma ierte pe mine pacatoasa. Ajute-ne sfantul meu drag si iarta-ma!


Claudiu Stefan, 09-10-2014

 Adevarat, mare este puterea Domnului si la fel si Bunatatea Sfantului Nectarie, rugati-va lui, si va va indruma si ajuta, am renuntat la tutun, la alcool, sunt mai linistit, vad lumea cu altii ochi, si ma rog si ii multumesc Sfantului pentru ajutorul si pacea sufleteasca adusa, si am convingerea ca imi va da mangaierea dupa care tanjesc si va risipi gandurile negree si vrajba dintre mine si persoana iubita, si ne va aduce impreuna pentru a ne creste si educa copilul ca o familei adevarata. Doamne Ajuta!


Daniela, 09-10-2014

 Vreau sa-I multumesc Sfantului Nectarie pentru ca este ocrotitorul familiei mele.  (Azi L-am rugat sa o ajute pe fetita mea sa poata sa adoarma si a avut un somn linistit de cateva ore); iti multumesc Sfinte Nectarie pentru tot ce faci pentru noi pacatosii. Iarta ma pentru toate pacatele si fii alaturi de noi ca si pana acum.


Adina-Ioana, 09-10-2014

 Multumesc Bunului Dumnezeu, Maicii Sfinte, Sfantului Nectarie din Egina, Sfantului Efrem cel Nou, cuvioasei Parascheva, parintelui Arsenie Boca pentru ajutorul pe care l-au dat astazi fetelor noastre in finala la echipe gimnastica artistica. Bunul Dumnezeu le-a intarit, le-a dat liniste si a avut grija de ele, si au facut un concurs frumos. (locul 4, dar mai mult decat locul si rezultatul a contat bucuria si toate cele primite). Multumesc pentru ajutorul dat si mie pacatoasei in problemele de sanatate si in toate. Bunul Dumnezeu si Maica Sa, impreuna cu Sfantul Nectarie de la Eghina si cu toti sfintii sa va ocroteasca si sa va binecuvinteze. Zi linistita cu bucurie tuturor. Amin!


Vasile, 09-10-2014

 Revin din nou cu multumiri catre Sfantul Nectarie. Trebuia sa fac un set de analize mai complexe, le fac o data sau de doua ori pe an de cativa ani insa acum mi-a fost tare greu sa ma pornesc pe drumuri. M-am rugat Sfantului Nectarie sa rezolv totul cu bine si asa a si fost. In prima zi la medicul de familie in oras, nu era nimeni, am intrat in 5 minute am iesit cu trimiterea. Apoi azi de dimineata la Cj. totul a decurs ca pe roate, mai la final dupa ce a trebuit sa stau de vorba cu Dr. nefrolog eram cam obosit dupa examenele efectuate pana atunci insa Dr. s-a ocupat de toate nici macar nu a trebuit sa spun prea multe stia deja ca vreau ca rezultatele sa-mi fie trimise prin fax in alt oras de unde imi scot reteta, fara sa o mai rog eu. M-am rugat apoi si pentru Doamna Dr., Intodeauna m-a ajutat foarte mult si ai sunt recunoscator pentru asta. Ma mai rog si Maicii Domnului si Sfantului Mina care ma intaresc de fiecare data.


Radu Nicolae J., 09-10-2014

  In luna decembrie 2013 am fost operat de colon, iar in urma analizelor a rezultat ca am cancer in stadiu avansat. In luna februarie 2014, verdictul medicilor a venit ca un ciocan, necrutator: cancerul s-a extins la ficat, la mezenter si plamani astfel ca am fost trecut pe tratament cu citostatice mai agresiv.
  Cu ajutorul bunului Dumnezeu si al tuturor sfintilor, la evaluarea medicala din luna mai, situatia se prezenta stabila in sensul ca boala parea ca a stagnat. Apoi la inceputul lunii septembrie, s-a vazut o minune si mai mare a sfintilor: ceea ce de fapt in luna februarie parea o extindere a bolii este de natura necanceroasa!! 
  Incercarile prin care am trecut in aceste 10 luni ne-au intarit in credinta atat pe mine cat si familia mea si, desi la acest moment, lucrurile par din nou sumbre (analizele pe ficat au iesit foarte prost) am credinta si speranta ca Dumnezeu nu ma va lasa nici de aceasta data si imi va mai da zile pe pamant pentru a ma pocai si  sa-mi cresc baietelul de 2 ani si 7 luni.
  Au fost momente in care m-am gandit ca Dumnezeu nu exista sau ca m-a parasit, dar prin ceea ce mi s-a intamplat pana acum, El mi-a aratat ca este bun si indurator chiar si fata de cei mai pacatosi. In toata aceasta perioada am incercat sa ma rog zilnic, in primul rand, la Maica Domnului si Sfantul Nectarie (cel pe care il consider ocrotitorul meu si al familiei), Sfantul Efrem cel Nou, Sfantul Luca al Crimeii, Sfantul Pantelimon, Sfantul Ioan Rusul, Sfantul Partenie de Lampsakos, Sfantul Porfirie, Sfantul Ciprian, Sfantul Iosif de la Varatec, Sfantul Onufrie de la Vorona si la alti sfinti. De asemenea, am citit foarte mult din invataturile Parintelui Arsenie Boca, minuni savarsite de Sfantul Nectarie si de alti sfinti. Am mers saptamanal la slujbe de Sf. Maslu la Manastirea Radu Voda sau diverse alte biserici, am fost in pelerinaj la manastirile din Bucovina precum si la mormantul parintelui Arsenie de la Prislop. Sper cu ajutorul si voia bunului Dumnezeu sa ajung anul viitor si la Muntele Athos si Manastirea Eghina.
  Tuturor celor care au indoieli, va recomand sa credeti cu putere, sa aveti incredere pentru ca Dumnezeu si Sfintii vor asculta rugaciunile si va vor ajuta.


Laurentiu, 09-10-2014

 Aveti aici o icoana a Sfantului Nectarie chiar din fata altarului la biserica de sus din Eghina, icoana izvoraste mir (am reusit sa fac o poza mai buna chiar daca e vorba de camera unui nexus 7 iar lumina nu era prea grozava.) Linkul este urmatorul: http://imgur.com/P43vAO1 mie mi-a placut mult pentru ca se vede ca avea un suflet de copil si o privire curata, cum spuneau cei ce l-au cunoscut cu adevarat pe Sfantul Nectarie Doamne ajuta!
PS: daca cineva cunoaste photoshop si poate \"indrepta\" fotografia, i-as fi recunoscator, sigur, sa posteze si un link de unde sa o poata descarca oricine.


Elena, 11-10-2014

   Iata cum a intrat sfantul Necatrie in viata mea. Povestea vine destul de tarziu insa de-abia acum am inteles si am acceptat ca, chiar daca cererea nu mi-a fost implinita asa cum am cerut-o, sfantul a indreptat alte lucruri, dandu-ne impacare sufleteasca.
  In 2007 tatal meu si-a facut niste analize si doctorii i-au descoperit virusul de hepatita C. Se simtea bine, trecuse cu bine printr-o operatie de coxartroza cu un an in urma. Prin luna august, in urma unor suparari, a inceput sa se simta rau, apoi mai rau, sa slabeasca, doctorii il trimiteau de la un spital la altul fara sa-i puna un diagnostic. Tatal nu credea ca toate veneau de la virusul acela care incepuse sa devasteze. Eu nu locuiesc in tara insa vorbeam zilnic cu ei la telefon.
  Am inceput sa ma rog Maicutei Domnului sa-l ajute pe tata. El mergea destul de rar la biserica. Mama a adus preotul sa sfinteasca casa si tata s-a spovedit – nu o mai facuse demult. Parintele a spus ca o sa-l impartasasca peste cateva zile ceea ce a si facut.
  Parintele meu duhovnic mi-a spus sa ma rog sfantului Pantelimon, auzisem in treacat de sfantul acesta insa nu-i vazusem niciodata o icoana. Am inceput sa citesc acatistul cu toata nadejdea si durerea. Intr-o zi fetita mea a deschis o carte pentru copii, cu invataminte si rugaciuni. La mijloc a gasit o icoana, a venit repede la mine: “mama, uite ce am gasit”. Era o icoana a sfantului Pantelimon de dimensiunea unei jumatati de coala A4, cu cutia tamaduitoare si lingurita in maini. Sfantul era asa de frumos si vesel. Am fost extrem de tulburata vazand acea icoana fiindca nici acum nu stiu de unde este si cum a ajuns in acea carte. Lacrimi de bucurie mi-au curs pe obraz in acea seara. Am facut poze si am trimis parintilor pe sfantul Pantelimon, sa-l tina la capatai.
  Desi era pe picioare, tata se simtea tot mai rau, slabise mult, nu prea manca, avea o somnolenta care nu parea in regula, doctorii ridicau din umeri: “nu stim ce are”.
  Mergand la un Sfant Maslu, o prietena imi spune sa ma rog sfantului Nectarie din Eghina, grabnic ajutator si vindecator. M-am dus acasa si am stat ore multe in noapte sa citesc cine este acest sfant. Cititnd viata si minunile m-am simtit pe loc mangaiata de sfantul, cumva teama ca o sa-l pierdem pe tata s-a mai potolit. Am hotarat sa merg in Romania pe la sfarsitul lunii octombrie, sa stau doua saptamani, sa vad la fata locului ce este.
  Am hotarat sa ma opresc prima la Bucuresti la manastirea Radu Voda sa “vorbesc” mai intai cu sfantul. Nu spun ce emotii am avut pana sa ajung, cand am intrat in biserica mare lacrimile nu se mai opreau. Am citit acatistul sfantului langa racla si am asteptat parintele care sta de obicei acolo si vorbeste cu cei care au nevoie de ajutor. Am stat mai la sfarsit, era atunci parintele Hristofor, i-am spus plangand povestea mea si dansul mi-a raspuns: “nu mai plange sora, sa fie tata spovedit si impartasit si sa stati cu pace”. Mi-a spus o poveste cu “talc” care abia dupa aceea am inteles-o si mi-a mai spus ca e bine sa mai suferim pe pamant ca sa suferim mai putin in lumea de dincolo. Am plecat cumva impacata dar parca fara sa primesc un raspuns bun.
  Cand am ajuns acasa am vazut ca situatia era intr-adevar grava, tata nu se mai ridica din pat decat pentru nevoi, si atunci trebuia ajutat, manca foarte putin, dormea mult si facuse ascita. Am stat doua saptamani, o data mi-a cerut sa-i citesc o rugaciune, i-am citit acatistul sfantului Nectarie. O ruga de cateva ori pe zi pe mama sa il unga cu ulei de la sfantul, spunand “imi face bine”. Nu a explicat niciodata cum ii facea bine.  Noaptea gemea ca de durere, cand se trezea il intrebam daca-l doare ceva si spunea “nu ma doare nimic doar sunt slabit”. Nu a avut deloc dureri.
  Sora mea sta cu parintii, noi nu am fost niciodata apropiate, comunicam foarte putin si aproape mereu comunicarea se termina cu cearta. Mama era destul de trista stiind ca noi nu ne intelegem. Acum, fiind mama, inteleg si eu tristetea mamei mele. In timpul celor doua saptamani cat am stat, am pertecut cu sora mea pentru prima data in relatii bune, am vorbit mult, ne-am cerut sfaturi asa cum niciodata nu se intamplase. Pe 8 noiembrie am plecat de la parinti. Tata n-a deschis ochii, n-a vrut sa ma vada plecand, l-am mangaiat pe frunte si i-am spus ca o sa vorbim la telefon. La Bucuresti am vrut din nou sa trec pe la sfantul Nectarie. La manastirea Radu Voda racla cu moastele era scoasa afara spre inchinare. Se pregateau pentru ziua sfantului – 9 moiembrie. Pe tot parcursul sederii, in ciuda starii rele a tatalui meu, seara, cand citeam acatistul sfantului ma simteam linistita. Unde inainte sa ajung la parinti plangeam mult, acum n-am plans deloc, eram cumva mangaiata.
  Am ajuns inapoi la familia mea, n-am mai vorbit cu tata la telefon, nu mai voia sa vorbeasca, apoi la o saptamana de la ajungerea mea acasa m-au sunat sa-mi spuna ca tata s-a mutat la Domnul. M-am gandit si am crezut  multa vreme ca din pricina pacatelor mele sfantul mi-a auzit rugaciunea dar nu a putut sa ma ajute.
  Relatia cu sora mea a ramas foarte buna. De atunci nu ne-am mai certat niciodata, daca pana atunci mi se parea imposibila de atunci este alt om, sau eu sunt alt om si o vad cu alti ochi, eu nu stiu. Pacea s-a asezat intre noi. Ieri, mi-a dat seama ca sfantul Nectarie nu a putut sa-l salveze pe tata, nu l-a vindecat, dar m-a vindecat pe mine si pe sora mea, ne-a adus  iubirea frateasca si a mangaiat pe mama vazandu-ne in pace. Sfantul Nectarie a ramas toti anii acestia printre sfintii mei dragi, mi-a venit de multe ori degraba in ajutor.
  De curand una din fetitele mele a facut un soc anafilactic. Ceva serios care ne-a scos din monotonia zilelor. Maicuta Domnului si Sfantul Efrem cel Nou ne-au fost alaturi la spital. Parintele duhovnic mi-a spus ca “tratamentul” va fi rugaciunea, sa alegem un sfant tamaduitor si sa ne rugam ambii parinti. “Dar pe cine sa alegem”?  “Pe sfantul Nectarie” am primit rapunsul.
  Am inceput sa ma rog, apoi si sotul. Am primit programare la specialist pe 2 octombrie. La 2 saptamani fetita a avut un virus la stomac foarte puternic care ne-a dus de 2 ori la urgente. Din nou lacrimi si neputinta. Fetita era tot slabita, pe 14 septembrie ne-am dus la o biserica romaneasca care are o particica din moastele Sfantului Nectarie (ce bogati suntem!), sa ne rugam pentru ajutor. In biserica sunt doua icoane mari, foarte frumoase ale sfantului, asezate la loc de cinste. M-am asezat intr-un coltisor si m-am rugat dupa putinta. N-am indraznit sa-l rugam pe parinte sa scoata sfintele moaste din altar sa ne inchinam.
  Fetita mea (care are doar 7 ani) s-a rugat si ea, mi-a spus acasa. Ea sufera si de constipatie de 4 ani. Chiar din seara aceea a inceput sa aiba scaun normal, zilnic fara urma de constipatie. Au trecut aproape 4 saptamani si tot am tendinta sa-I dau medicamente dar ea nu mai are nevoie, sfantul a ajutat-o.
  Pe 2 ocombrie ne-am dus la specialistul pentru alergii, am luat iconita sfantului cu noi, fetita m-a rugat sa citesc rugaciune in masina inainte sa urcam. Ne-am dus, a facut testul, ea era asa de emotionata, si-a asezat iconita peste mana unde se facuse testul. Dupa perioada de asteptare, am vazut ca doar la doua tipuri de nuci a reactionat. Acum invatam cum sa ne ferim de ele.
  La o biserica din tara unde locuim am gasit de vanzare icoane, am cautat printre ele si am gasit pe sfantul, icoana care imi place mie cel mai mult, am cumparat doua. Una am pus-o pe perete caci aveam doar una mica tiplata. Cealalta vreau sa o daruiesc, astept sa-mi spuna sfantul Nectarie cui.
  In fiecare dimineata fetita mea merge la icoana si il roaga pe sfant sa o pazeasca iar seara se roaga sa o vindece de alergie si singurica se unge cu ulei de la Egina la frunte, la inimioara si pe burtica.
  Pe Sfantul Necatie il simt ca pe un parinte bun, discret, gata sa ne ajute. Uneori ne ajuta in ceea ce nu-i cerem. Am nadejde ca bunul Dumnezeu, pentru rugaciunea Sfantului Nectarie si a celorlalti sfinti dragi noua: Sfantul Pantelimon, Sfantul Efrem cel Nou, Sfantul Ioan Maximovici, Sfantul Iacov Persul, Sfanta cuvioasa Parascheva,  Sfantul Spiridon, Sfantul Ioan Rusul, Sfantul mucenic Mina, Sfanta maica Xenia alaturi de Maicuta Domnului va vindeca fetita mea de boala alergica.


Alina, 11-10-2014

 Vreau sa va marturisesc o minune savarsita de parintele Nectarie si Sfantul Ciprian si Iustina. In urma cu cateva luni sora mea si-a parasit sotul si caminul conjugal pentru un baiat mai tanar decat ea, care este si de etnie roma. Erau casatoriti de 12 ani si au si 1 un baietel de 4 ani. Toti am fost socati pentru ca nu au existat certuri serioase sau motive intemeiate in acest sens. Sotul ei era devastat, nu manca, nu dormea, ajunsese de la un barbat voinic la mai o umbra de om, care nu o vedea decat pe ea si nu intelegea de ce l-a parasit asa brusc. Eu si sora mea mai mica eram foarte afectata de asemenea, pentru ca nu intelegeam ce s-a intamplat. Baietelul lor era foarte afectat nu intelegea de ce dintr-o data parintii lui nu mai sunt impreuna. Initial am crezut ca e o toana de moment si ca va reveni acasa, dar timpul trecea si nu s-a intamplat acest lucru. Am inceput sa ne gandim ca e ceva necurat la mijloc, ca prea e intens totul pentru ea si a uitat de toti si il vede doar pe acest nou baiat. Am inceput sa citesc acatistul Sfantului Ciprian si Iustina (acatist impotriva vrajilor) impreuna cu Acatistul Sfantului Nectarie si cu cat trecea timpul nu vedeam nicio schimbare si spre pacatul meu ma indoiam din ce in ce mai mult de sfintii Nectarie si Ciprian si Iustina...; desi si eu si sora mea tot o rugam sa se mai gandeasca sa stea singura o perioada, ea ramanea parca surda si neclintita. va marturisesc ca am dat si acatist la Sfantul Nectarie pt 5 saptamani si de asemena la Manastire in Ciorogarla pentru 6 saptamani sa o lumineze Dumnezeu sa faca cum e mai bine pt ea si baietelul ei si de asemenea sa-l ajute pe sotul ei sa se linisteasca. Nu s-au implinit 40 de zile inca si astazi m-a sunat sora mea ca s-a despartit de acel baiat si s-a intors acasa! nu va pot spune cata bucurie si recunostinta am fata de Dumnezeu si sfintii Lui. Iarta-ma Doamne ca inca o data m-am indoit de tine si de Sfintii Tai. Nu va pierdeti credinta! Dumnezeu si sfintii Lui ne asculta si ne rabda pacatele! Doamne ajuta!


Cati, 11-10-2014

 Multumesc Bunului Dumnezeu, Maicii Sfinte, Sfantului Nectarie, pentru ajutorul dat zilele astea si nu numai! Ne doream de ceva timp sa reusim sa plecam peste hotare...acum sotul meu a plecat, a inceput sa-si faca actele, chiar astazi a reusit sa treaca peste un examen fara de care nu putea lucra legal (am citit Acatistul Sfantului Nectarie in timp ce dadea testul si sunt convinsa ca i-a luminat mintea de a reusit sa-l obtina)! De asemenea a avut norocul sa il ajute niste apropiati (care acum 2 ani ne-au promis ca ne ajuta si nu s-a mai concretizat nimic) iar acum au mers peste tot cu el sa rezolve cu actele, loc de munca, cazare...Saptamana viitoare urmeaza sa plec si eu si cu Voia Lui Dumnezeu, a Fecioarei Maria si Sfantului Nectarie sper sa fie totul bine si sa reusesc si eu cu actele!
  Sa aveti credinta ca Sfantul Nectarie e grabnic ajutator!
  DOAMNE AJUTA!


Adina, 11-10-2014

 Multumesc bunului Dumnezeu Intru Treime laudat, Maicii Sfinte, Sfantului Nectarie, parintelui Arsenie Boca, tuturor sfintilor pentru tot ajutorul dat noua. Rugaciunile niciodata nu sunt degeaba, ce bucurie mare i-a facut Dumnezeu Larisei Andreea Iordache la CM gimnastica artistica de la Nanning, locul 2 in lume. Cealalta fata a noastra, Stefania Alina Stanila, aflata la inceput de drum, s-a clasat pe locul 19 cu 2 ratari. E un inceput bun. Multumesc pentru linistea data, pentru bucurie, pentru protectie, pentru intelepciune, pentru toata dragostea si rabdarea, pentru iertare, pentru fiecare lucru marunt si mare, multumesc pentru toate. Doamne ajuta tuturor! O zi binecuvantata cu liniste si bucurii!


Bianca, 11-10-2014

  Doamne ajuta!
  Dragii mei, a ramas mai putin de o luna pana il vom sarbatori pe Sfantul nostru bun si drag. Pe 9 noiembrie ne vom aduna, cu mic cu mare, la Manastirea noastra de suflet, Radu Voda, pentru a ne inchina Sfantului Nectarie.
  Dragii mei, Sfantul nostru iubit are nevoie de noi, manastirea si duhovnicii nostri minunati ne asteapta pe 9 noiembrie sa-l praznuim pe cel la care venim de ani de zile, caruia ii cadem in genunchi si, plangand, ii vorbim, ii cerem ajutorul, il rugam sa mijloceasca pentru noi in fata Domnului. Sfantul ne ajuta, avem sute de marturii de ajutor, de minuni care, omeneste, erau imposibile, insa care s-au dovedit atat de usor de infaptuit...
  Oameni buni, de data aceasta este randul nostru sa ne adunam puterile, sa ne anulam orice plan am avea ( sa nu uitam ca data de 9 noiembrie cade anul acesta intr-o zi sfanta de duminica ), haideti sa venim in numar cat mai mare la moastele tamaduitoare ale unuia dintre cei mai iubiti sfinti. El este langa noi zilnic, la fiecare pas, ne asculta, ne sterge lacrimile, ne indulceste amaraciunea, cum am putea oare sa gasim fix in aceasta zi altceva de facut? Cum ne-ar putea lasa inima sa stam linistiti in casa, uitandu-ne la televizor, cand Sfantul striga dupa noi, cand ar trebui sa ne facem sufletele si trupurile covor in fata sfintelor sale moaste?
  Dragii mei, haideti sa facem ceva pentru Sfantul nostru iubit, haideti sa il facem mandru, sa nu ne intrebe, asemenea Sfantului Ioan Rusul: \"Asa sunt uitati prietenii?\". Haideti sa nu alergam la el doar atunci cand avem nevoie, doar ca sa ii cerem ceva, doar sa ne plangem, haideti sa umplem curtea manastirii Radu Voda, sa facem o mare bucurie arhimandritului Nectarie si celorlalti calugari, sa vada ei, si Sfantul, ca suntem acolo si la necaz, si la bucurie...
  Mai este o luna, iubitii mei. Anuntati pe toate caile posibile, fiecare dupa cunostinte, dupa posibilitati, pe siteuri, bloguri, retele de socializare, anuntati-va prietenii, rudele, colegii, sa vina cu totii la Sfantul Nectarie, cu inima deschisa, cu dragoste, cu speranta.
  Cine poate, si doreste, sa aduca o floare ( rosie, ar fi minunat ), sau o sticla de ulei (costa 4 RON - candela Sfantului arde necontenit ), dar important este sa ne adunam in jurul sau toti cei care il iubim, care ii cunoastem minunile, ii simtim prezenta si am fost indrumati pe calea cea stramta a credintei de minunatul, iubitul, dragul nostru sfant Nectarie al Eghinei.
  Dumnezeu sa ne ajute pe toti, sa acordam o zi din viata noastra cu tot dragul acestui sfant bun si milostiv, sa invingem orice ispita ne-ar sta in cale, orice suparare, necaz sau piedica de la vrajmas si sa venim duminica, 9 noiembrie 2014, la Manastirea Radu Voda din Bucuresti!
  Daca mai are cineva alte sugestii sau propuneri pentru aceasta data, va rog sa nu ezitati.
  Sanatate si Dumnezeu sa ne ajute pe toti!


Ioana, 11-10-2014

 Nepotul meu a avut un accident grav de masina; medicii nu i-au dat prea multe sanse de supravietuire, dar dupa 40 de zile de ruganiuni la Sf. Nectarie, s-a tezit din coma si acum este bine. M-a ajutat si in alte probleme, dar acest exemplu cred ca este cel mai relevant. Multumesc si iarta-ma ca scriu asta cu atat de mare intarziere.


Alina, 11-10-2014

 Vreau sa-i multumesc si eu Sf. Nectarie ca practic m-a readus pe calea credintei. De cand ma stiu am fost credincioasa, nu mergeam eu in fiecare duminica la bisrica si nu posteam prea des, dar il aveam pe Dumnezeu in sufletul meu. Asta pana in vara aceasta, cand de fapt un alt sfant, mai exact Sf. Efrem a facut o minune cu mine si anume ca m-a ferit de pasul gresit pe care urma sa-l fac si nunta s-a anulat...Am fost suparata atunci, crezand ca mi s-a intamplat cea mai mare nenorocire si tot speram sa ma impac cu fostul. Dar Dumnezeu prin sfintii Lui de fapt imi facea un bine, stia ca el nu era omul potrivit pt mine. Ma tot rugam, citeam acatiste si nici vorba sa ma impac cu el, din contra, mai rau se indeparta de mine, ba chiar la scurt timp si-a gasit pe altcineva. Am inceput sa nu ma mai recunosc, eram suparata pe Dumnezeu, pe Sf. Nectarie si Sf. Efrem si (mare greseala am facut) am renuntat sa mai citesc acatistele sfintilor, consideram ca Dumnezeu e impotriva mea, ca nu mai am nici un rost pe pamantul acesta (mentionez ca nu aveam nici serviciu). Revenind la Sf.Nectarie, intr-o seara citeam ceva pe internet si am dat de minunile Sfantului, m-am oprit si am citit cateva minuni pe care sfantul le-a savarsit pt multi credinciosi si in momentul acela m-am simtit pacatoasa, rusinata ca am putut sa ma indoiesc de puterea si dragostea pe care Dumnezeu o poarta tuturor. De atunci am revenit pe calea credintei si-i simt pe Sf. Nectarie, pe Sf. Efrem si pe Fecioara Maria mai aproape ca oricand de sufletul meu. Ii multumesc Sf.Nectarie ca m-a invrednicit sa trimit si eu o scrisoare la manastirea sa din Grecia si sper sa primesc si eu raspuns, cu iconita si putin mir. Cu siguranta sfintii mei dragi ma vor ajuta in continuare, sa-mi gasesc si eu un loc de munca si sa intalnesc persoana potrivita cu care sa intemeiez o familie. Nu incetati sa va rugati si mai ales sa nu va pierdeti credinta si nadejdea ca Dumnezeu prin sfintii Sai ne ajuta pe toti. Doamne ajuta!


Vio, 12-10-2014

 Scriu din nou spre a da multumire Tatalui  Ceresc si Maicii Sfinte pentru toate cate ni le dau zi de zi,  Multumesc Sf Nectarie ca este prezent in viata mea, spre rusinea mea ca nu am mai citit acatistul dar el nu m-a lasat si de cate ori ma rog lui nu m-a lasat niciodata, multumesc  Sf  Nectarie ca duci ruga noastra Tatalui Ceresc si Maicutei Noastre Sfinte; am ajutor necontenit  de la Sf Nectarie chiar daca nu imediat, dar el nu uita, iarta-ma pe mine pacatoasa si nu ma lasa, am gasit de lucru in urma rugaciunilor catre Sf Nectarie si multe altele, multumesc, am sa revin cu  minuni  savarsite de Sf  Nectarie pentru ca la urma urmei sunt intradevar minuni, Doamne Ajuta.


Georgeta, 12-10-2014

 Bunul Sfant Nectarie si Sfantul Efrem cel Nou mijlocesc pentru noi, catre Maica Domnului si catre Bunul Dumnezeu si vreau sa le multumesc ca reusim cu ajutor Ceresc sa tinem problemele inerente vietii sub control si cu credinta si speranta mergem mai departe. Ii multumesc Sfantului Parinte Nectarie si Sf Efrem cel Nou ca m-au ajutat intr-un obiectiv de al meu de a-mi continua ce imi propusesem sa fac in fiecare zi de vineri si ca am gasit intelegere la noul meu sef; Sfintilor Buni va multumesc pentru bucuria si linistea pe care ati dat-o familiei noastre in urma investigatiilor facute de sot care au iesit bine si ma rog sa ocrotiti familia noasta, sa fim sanatosi si, sa ii ajutati Sfinti Buni pe copiii mei in proiectele lor, sa le dati ce credeti ca le este de folos, sa le usurati obstacolele vietii.


Cristina, 12-10-2014

 Iti multumesc sfinte Nectarie pt tot, chiar daca nu am primit ceea ce atat de mult imi doresc, intoarcerea omului care atat de mult il iubesc; desi ma rog de luni tie iti multumesc pt tot ajutorul tau sfant, pentru puterea care mi_ai daruit_o MIE PACATOASEI; ti_am simtit mereu prezenta si simt nevoia sa iti multumesc; te rog iarta_ma ca am momente cand deznadajduiesc si pt ca atunci cand ma rog mereu sunt distrasa de alte ganduri; iarta_ma te rog ca nu o sa pot venii de noiembrie la Bucuresti, sunt in Germania, dar te am in suflet si in inima si nu o sa incetez sa ma rog tie pentru ca stiu ca ma vei ajuta si pe mine sa fiu fericita; iti multumesc si te iubesc din inima si te rog sa nu ma parasesti.


Maria, 12-10-2014

 Ii multumesc lui Dumnezeu, Preacuratei Sale Maici si Sf. Nectarie pentru grabnicul ajutor ce mi l-a daruit de fiecare data cand l-am chemat sa-mi vina in ajutor. Am ajuns sa cunosc viata Sf. Nectarie de ziua mea de nastere, iar pentru mine a fost cea mai frumoasa zi de nastere ajungand sa-l cunosc pe acest Sfant care este grabnic ajutator cu toti cei care il cheama in ajutor. Citind despre minunile sale mi-am pus nadejdea si eu nevrednica ca asa cum a primit rugaciunile atator pacatosi nu va trece cu vederea nici rugaciunile mele. Am cumparat acatistul si am inceput sa-l citesc 40 de zile, cu toate ca nu l-am citit cateva zile consecutiv cand sora mea era in pragul examanelor de bacalaureat: cu toate ca era prima in clasa la invatatura, la proba de biologie nu a putut sa se pregateasca, nu isi mai gasea cartea si ii era frica ca nu va trece aceasta proba, dar mi-am pus nadejdea ca Sf. Nectarie o va ajuta, si mare i-a fost mirarea cand a aflat rezultatul, trecuse proba, iar multi au cazut. Pe urma i-am marturisit surorii mela ca Sf. Nectarie a ajutat-o. Ii multumesc Sf. Nectarie si nadajduiesc ca pentru rugaciunile sale, ale Maicii Domnului si ale tuturor Sfintilor, Dumnezeu nu va trece cu vederea cererile noastre.


Adina-Ioana, 12-10-2014

 Multumesc Maicii Sfinte, lui Dumnezeu Intru Treime laudat, Sfantului Nectarie, parintelui Arsenie Boca, tuturor sfintilor pentru ajutorul ce l-au dat Larisei Andreea si intregii echipe la campionatele Mondiale de gimnastica Artistica de la Nanning prin toate rugaciunile noastre. Astazi, dupa o ratare la barna (stie Dumnezeu de ce), a facut un sol foarte bun, Dumnezeu a ajutat-o si Maicuta lui. Doamne ajuta-i in continuare, binecuvinteaza fetele si antrenorii, ocroteste-i. Da-le sanatate, putere pshica si de munca ca sa reuseasca. Multumesc Doamne pentru toate darurile tale si pentru ca stai mereu aproape de noi pacatosii. O duminica binecuvantata si linistita cu bucurii va doresc. Amin.


Elena,12-10-2014

 Multumesc Maicii Domunului, Sfantului Nectarie, Sfantului Mina, Sfintei Paraschiva, Sfantului Ioan Rusu, Sfantului Parinte Arsenie Boca si multor altor sfinti care ma ajuta si m.au ajutat pe mine si familia mea..de cateva zile mama mea a inceput sa citeasca acatistul Sfantului Mina, care ea nu prea citea rugaciuni... pe mine m.a ajutat cu mica rana pe care o aveam, dandu.ma cu ulei de la sfantul Nectarie; dar vreau sa va precizez o mare minune pe care a facut.o Sfantul Nectarie azi la biserica. Unei batrane i.a venit rau, lesinase, iar eu am avut esarfa sfintita la sfintele moaste ale Sfantului Nectarie la mn si i.am pus.o pe umerii batranei iar intro clipa si.a revenit, iar am simtit cateva clipe un miros puternic de mir..tin sa precizez ca eram afara in fata bisericii...mare minune a facut cu batranica...sper din tot sufeltul ca Sfintisorul sa ma insanatoseze si pe mine si pe bunica mea care are dureri la mana stanga..Doamne Iisuse Hristoase miluieste.ne pe noi pacatosii!


Dalia, 12-10-2014

 Vreau sa multumesc si eu prin intermediul acestui site, Bunului Dumnezeu, lui Iisus Hristos, Maicutei Domnului, Sf Nectarie ca s-au indurat de mine pacatoasa si in urma rugaciunilor, tatal meu care era suspect de cancer de prostata, a primit un raspuns favorabil cu privire la biopsie (s-a constatat lipsa celulelor canceroase). Iar eu, de curand m-am imbolnavit de la fiul meu care avea gripa. Aveam o durere cumplita de gat si nu ceda la nici un tratament. Atunci, cu lacrimi in ochi am citit Paraclisul Maicii Domnului si a doua zi eram mai bine, apoi a doua zi am citit Acatistul Sf Nectarie pe care l-am citit tot asa, cu lacrimi in ochi si dimineata aproape nu mai simteam nimic. Dupa vreo 3 zile durerea mi-a trecut de tot, fara sa mai fi luat vreun tratament intre timp. In mod normal, fara rugaciune as fi ajuns sigur la febra si probabil la antibiotice. Slava lui Dumnezeu intru Sfintii Sai!


Izabela, 13-10-2014

 De ceva timp ma apuca niste dureri de stomac foarte puternice care foarte greu trec chiar si dupa ce iau analgezice puternice. Azi noapte o asemenea durere m-a trezit din somn de cat de puternica era si m-am rugat Sf. Nectarie sa-mi aline durerea si in cateva minute m-am linistit si m-a luat somnul. Multumesc din suflet Sf. Nectarie ca si azi-noapte mi-ai alinat durerea de stomac! Multumesc frumos ca-mi asculti mereu rugile! Doamne ajuta pe toata lumea!


Elena, 13-10-2014

 Vreau sa revin cu inca cateva minuni pe care le.am omis...Maicuta Domnului Pantanassa, Sfantul Nectarie, Sfantul Mina, Sfantul parinte Arsenie Boca, Sfanta Paraschiva, Sfantul Efrem cel nou, Sfantul Ioan Rusu, Sfantul Partenie si alti sfintisori m.au ajutat sa scap de constipatie..eu aveam mari probleme inainte ..a doua minune este ca tensiunea din casa a disparut..si mai tin sa precizez ca de 3 luni eu nu mai fumez, care eu fumam fffff mult...si multe alte mici minuni...le multumesc extraordinar ca sunt prezenti in viata mea si sper sa ma mai ajute cu niste probleme destul de grave ale sanatatii...imediat ce voi fi vindecata voi reveni si va voi spune cum m.au vindecat sfintisorii si Maicuta Domnului...Doamne ajuta.ne pe toti!


Maria, 14-10-12014

  Astăzi m-am hotărât să scriu aici, după atâta amar de vreme...
  Am avut pentru început 2 dorinţe: să mă fac bine, să-mi dispară chisturile de la sâni şi să reuşească la un examen important fetiţa mea. Examenul respectiv l-a luat, deşi nu sunt ferm convinsă că acel calificativ o va ajuta să-şi găsească loc de muncă în străinătate... Poate că nu trebuie să se întâmple astfel, poate că e mai bine pentru noi ca ea să rămână în ţară... nu ştiu. Nu ştiu de ce Sf. Nectarie a făcut asta, dar cu siguranţă voi înţelege la momentul potrivit. Cel mai probabil Dumnezeu are alte planuri pentru noi.
  În ce priveşte chisturile, la un sân au dispărut, iar la celălalt au mai scăzut în diametru, suficient cât să nu fac puncţia aia de care-mi este groază, fiindcă la chestii de-astea e mai bine să nu umbli niciodată. O să fac nişte investigaţii amănunţite şi o să scriu aici pe site ce s-a întâmplat, să citiţi şi voi.
  M-am hotărât greu dacă să scriu tot ce am trăit în ultimele luni sau nu. Am ajuns la concluzia că e mai bine să scriu, fără a-mi da numele. În fond nu contează cum mă numesc, ci contează ajutorul dat de Dumnezeu. Pot spune doar atât: sunt o biată muritoare de rând, cu toate păcatele ei, vrute şi nevrute, ştiute sau nu.
  Luna trecută am trecut printr-o experienţă pe care, deşi nu doresc să mi-o mai amintesc, trebuie s-o scriu aici, ca să vedeţi şi voi ce înseamnă o minune dumnezeiască, ce înseamnă ca într-o miime de secundă, Dumnezeu să salveze două ori poate trei vieţi.
  Ne duceam s-o conducem pe fetiţa noastră la gară. Ea pleca la munte, la sfârşit de săptămână, aşa cum a fost mai tot timpul plecată în această vacanţă. La o intersecţie a străzii pe care mergeam, dinspre stânga gonea un nebun care a intrat în plin în noi, într-o fracţiune de secundă. Noi treceam pe verde, iar el, pe roşu. Nimeni nu l-a văzut pe nenorocit. La ora 6 dimineaţa, individul care avea peste 2,4% alcoolemie, a intrat în portiera stânga spate şi din noi a ricoşat în zid, făcându-se praf. În spatele şoferului, lângă portiera respectivă, stătea fetiţa mea. Norocul ei, al nostru desigur, a fost că atunci când s-a suit în maşină, a pus întâi rucsacul ei imens de munte, apoi s-a aşezat ea şi apoi eu. Cu alte cuvinte, între ea şi portieră a fost acel rucsac care a jucat ulterior rolul de tampon între portiera mutilatăşi corpul ei. În momentul impactului, ea s-a balansat între rucsac şi mine, între un corp moale şi celălalt, tot moale. Eu am fost proiectată (din dreapta spate) atât de tare cu capul în geamul din stânga spate, că l-am spart efectiv, făcând în el o gaură considerabilă. Şoferul maşinii noastre nu a avut nimic.
  Eram atât de şocată încât în prima fază nu înţelegeam ce s-a întâmplat, nu ştiam de ce sunt pocnită în cap atât de violent şi de către cine. Nici prin cap să-mi treacă, de fapt, că tocmai am fost victimele unui accident.
Am coborât din maşină pe partea dreaptă (partea neafectată) ţinându-mă de maşină, ameţită de lovitură, fetiţa fiind teafără, vie şi nevătămată, fapt pentru care îi mulţumesc bunului Dumnezeu. Am fost la spital, am făcut radiografie, am făcut tomografie şi mi-a spus că nu am leziuni, că nu am urmări, drept pentru care îi mulţumesc lui Dumnezeu şi pentru asta. Şocul a fost însă groaznic.
  M-am gândit în clipele acelea la cât de repede poţi muri, la faptul cum în acest moment eşti viu, iar în momentul imediat următor poţi să fii mort, fără să realizezi că, de fapt, nu mai eşti viu, că tu eşti pe lumea cealaltăşi că ai încheiat toate socotelile cu lumea vie, materială.
  Fraţilor, în astfel de cazuri nu realizezi că ai murit. Habar nu ai. Nici prin cap nu-ţi trece că sufletul ţi s-a desprins de trup şi că pluteşte în neant. Mă voi gândi toată viaţa mea cum Dumnezeu sau Sfântul Nectarie cu ajutor divin, a sosit fulgerător lângă noi şi ne-a salvat de la o tragedie.
  Este a doua oară când Dumnezeu îmi salvează copilul. A doua oară ştiu eu, dar cine ştie de câte alte ori a fost salvat şi au habar nu am avut ori poate că nici acum nu ştiu exact şi, probabil că nu voi şti sau nu voi realiza niciodată. Să mă ierte Dumnezeu pentru asta şi nu doar pentru asta!
  Apoi, m-am rugat ore întregi, zile în şir, lungi de-a rândul ca Sf. Nectarie să mă salveze cu sănătatea şi cu banii... Să am un salariu din care să pot să-mi cresc şi eu copilul în continuare, să nu mai duc niciodată grija zilei de mâine, să nu-mi mai fie teamă că nu voi putea plăti faturile sau că nu voi avea ce să mănânc, fiindcă salariile sunt de mizerie. Sf. Nectarie m-a ajutat şi, iată, salariul meu a crescut exact cu cât am avut nevoie, în aşa fel încât să pot plăti tot ce am nevoie şi să şi mănânc, eu şi familia mea.
  Dragii mei, nu aş vrea să par foarte încrezătoare sau să fiu ignorantă, mândră, nici pe departe, dar vreau să vă spun că, într-adevăr, Sf. Nectarie ajută pe toată lumea. Mi-a luat mult timp să înţeleg asta, mi-a luat mult timp să înţeleg de ce face Dumnezeu anumite lucruri şi pe altele nu le face, mi-a luat mult timp să pricep că anumite întâmplări din viaţa noastră au loc pentru că aşa trebuie să fie, pentru că mai târziu se dovedeşte că au avut un scop la timpul lor. Este adevărat că poate nici acum nu înţeleg în totalitate ceea ce face El, dar înţeleg totuşi un pic mai mult decât înţelegeam nu cu mult timp în urmă.
  Mi-am analizat un pic viaţa, am făcut un fel de introspecţie, mi-am pus lupa pe semeni şi m-am gândit mult la cei care mă înconjoară, la mine, la cei din casa mea, la Sf. Nectarie, la Iisus Hristos, la Dumnezeu, la adevărata credinţă. Cineva îmi spunea deunăzi: În ultimul timp tu te-ai schimbat. Şi te-ai schimbat în bine. Ştiu asta, o văd, o simt.
  Văd cu totul altfel lucrurile, deşi şi până acum am crezut în Dumnezeu.
  Niciodată nu am fost atee, niciodată nu mi-am bătut joc de credinţă. Dar ştiţi cum e vorba aceea: Mai mult din gură decât din suflet. Ei bine, acum e cu totul altceva, deşi nu am ajuns eu nici pe departe să mă rog cum se roagă unii dintre noi, până în adâncuri, aproape de măduvă, până în cele mai mici cotloane ale inimii ori ale gândurilor, chiar dacă uneori mi-aş dori să fiu singură pe un câmp, să pot striga către Dumnezeu, să mă audă, să mă vadă, să mă simtă cu adevărat, cu toate că se spune că El oricum te aude, ştie ce-ţi trebuie şi ce nu încă înainte de a-ţi formula ideile în gânduri.
  Am făcut un pas enorm pe cărarea pe care trebuia de mult să păşesc şi-mi doresc să merg pe ea în continuare, să nu mă abat niciun pas, fiindcă am ajuns aici cu efort şi perseverenţă şi ar fi păcat să pierd micul meu teren oarecum câştigat. Iisus Hristos spunea aşa: Niciodată să nu-ţi pierzi credinţa!. Ah, Doamne, de câte ori mă gândeasc la cuvintele Lui!... Şi nu doar la astea...
  Poate că m-au trecut şi pe mine alţii în acatiste, aşa cum şi eu am trecut multe persoane. Poate că Dumnezeu m-a ajutat la rugămintea lor, nu a mea, nu ştiu. Cu siguranţă sunt alţii mult mai buni ca mine, asupra cărora Dumnezeu îşi apleacă urechea şi inima... Nu ştiu ce să spun!
  Oricum ar fi, Dumnezeu să ne ierte şi să ne ajute pe toţi, că tare mai suntem păcătoşi!
  Mulţumesc Sf. Nectarie şi lui Iisus Hristos că a avut şi are grijă de cei din familia mea!


Roryta, 14-10-2014

  Pentru Lauretiu si nu numai: Iata fotografia cu Sf. Nectarie, prelucrata în Photoshop: http://img.plici.ro/image/A43
  Doamne ajuta tuturor!!!


Liliana, 14-10-2014

  Sfinte Parinte Ierarhe Nectarie, iarta- ma pe mine pacatosa ! Multumesc din toata inima mea cea pacatoasa Sfantului pentru  minunea prin care  a intrat in viata mea si pentru toate minunile pe care le-a savarsit  in viata mea, in familia mea ! O, Doamna mare este bunatatea si iubirea Ta de oameni si mult doresti intoarcerea pacatosului pe calea cea dreapta! Sfantul Parinte Ierarhe Nectarie a vrut sa intre in viata mea inca de acum cativa ani prin intermediul unei persoane pe care nu o cunoasteam personal, ci doar intrasem intr-o discutie virtuala prilej cu care imi recomanda sa citesc acatistul sfantului de care nu auzisem pana atunci in viata mea, Acatistul Sf. Nectarie din Eghina, pentru a mi se implini dorinta de a avea un copil, acatist pe care mi-l si trimisese on -line. Trebuia doar sa-l citesc.  Marturisesc, cu mare regret, ca  nici nu am deschis acel acastist, deci nu l-am citit si uitasem si cum il chema pe sfantul pe care mi-l recomandase. A avut insa grija Sfantul ca  sa-l cunosc! Au trecut vreo ani. Anul trecut mergand la librarie sa cumpar niste carti cadouri pentru colegele mele am cumparat si o carte cu minuni ale unui sfant. ( nu am constientizat ce sfant era, doar am luat cartea cu gandul ca a mea colega, mai in varsta fiind va fi incantata de acea carte). Am ajuns acasa. Avand de ceva timp probleme in familie, probleme ce se accentuasera in ultima perioada, pentru linistirea mea, am deschis acea carte cu minuni ale Sf. Nectarie - pentru mine insa era un sfant despre care nu stiam nimic. Din moment ce am inceput sa citesc acea carte nu am mai lasat-o din mana si nici nu am mai dat-o colegei mele pentru ca deja intrase cu totul in sufletul meu si doream cu nesfarsita ardoare sa aflu cat mai mult si mai multe minuni despre acest sfant. Citind despre minuni aflam din ele ca cei care citesc acatistul sfantului  sunt ascultati si daca se roaga cu tarie si credinta in viata lor se vor petrece minuni. Eram atat de dornica sa-i gasesc acatistul spre a-l citi ! L-am gasit l- a sfarsitul cartii cu minuni si marturisesc ca am inceput sa-l citesc! Intre timp fusesem la Manastirea Petru Voda pentru a ma inchina la Parintele Iustin care trecuse la cele vesnice. Printre altele am cumparat mai multe iconite pentru toti cei dragi ai mei. Stiu foarte bine ca am luat iconite cu Maicuta Domnului,  cu Domnul Nostru IIsus Hristos, cu Sfantul Nicolae si inca altele pe care le-am luat l-a intamplare. Le-am sfintit si le-am pus in geanta. Ajungand acasa am citit iarasi acatistul sfantului Nectarie si din Acatist am inteles si am simtit ca am nevoie de iconita Sfantului si imi propusesem in mintea mea ca prima data cand voi ajunge la o manastire sa nu uit sa cumpar iconita sfantului. Dimineata, inainte de a merge la serviciu, vrand sa-mi scot din geanta ceea ce nu-mi folosea in acea zi la serviciu din geanta am scos prima data iconitele de la Parintele Iustin si prima iconita era a unui sfant. Cand am citit ce scria pe iconita m-a apucat un tremur si am inceput sa plang - era a sfantului Nectarie care de mult stia cata nevoie am de ajutorul Lui si eu il neglijasem !  Sa fi fost pura intamplare ? Sub nicio forma! A fost minunea prin care sfantul a intrat in viata mea, in gandul meu in toate madularele mele.  Atunci m-am mai cutremurat inca o data si am deschis repede calculatorul pentru ca in acel moment mi-am adus aminte de existenta acatistului sfantului in calculatorul meu,  dar pe care nu l-am citit ! Era acel acatist trimis de persoana cu care vorbisem virtual. Din acel moment sfantul a facut in viata mea zeci, poate sute de minuni. Si nu am contenit in a-l face cunoscut la toate rudele , la toti conoscutii, insa un lucru nu am reusit pana in momentul de fata sa fac, sa marturisesc in scris minunile din viata mea ale Sfantului Necatarie, care sunt multe: pe tatal meu l-a salvat dintr-o boala grea, l-a ajutat sa se lase de fumat,  in familia mea s-a restabilit cat de cat linistea, la serviciu problemele le rezolvam cu atata usurinta si totul era in regula, mi-a aparut si in somn si imi spunea sa ma trezesc la rugaciune - era ora la care pusesem ceasul sa sune pentru a-i citi acasistul - iarasi ma cutremurasem, am reusit sa ajung si la moastele Sfantului la Manastirea Radu Voda din Bucuresti, chiar daca a fost printr-un eveniment nefericit si foarte multe altele. Pana in aceasta toamna cand nimic parca nu imi mai merge bine, nici acasa,  nici la serviciu - e semnalul clar ca l-am neglijat din nou, ca promisiunea pe care o facusem nu mi-o indeplinisem! Cer iertare Sfantului pentru intarzierea cu care am marturisit in scris si-l rog din toata inima mea cea pacatoasa si cu toata credinta sa imi indrepte pasii spre calea cea dreapta, sa-mi lumineze mintea astfel incat sa iau deciziile potrivite,  sa-mi asculte rugaciunea si sa faca  din nou  minuni in viata mea in a reaseza lucrurile pe calea calea linistii si a pacii.
  Sfinte Parinte Ierarhe  Nectarie si Sfinte Parinte Ierarhe Nicolae, AJUTATI- MA pe mine pacatoasa ! Toata nadejdea mea in CEL de sus, prin Sfintii Lui mijlocitori !
                                  Cu smerenie si inchinare , 
                                                               LILIANA , cea mult pacatoasa
 


Iuliana, 14-10-2014

 Anul trecut, in noiembrie, am reusit sa ajung la Manastirea Radu Voda din Bucuresti. Am apucat pe o strada fara sa fiu sigura ca aceea e directia buna. Am mers, iar la un moment dat, la capatul strazii am luat-o la stanga simtind ca acolo trebuie sa fie. Si intr-adevar, ca prin minune am ajuns la manastire. Nu pot spune ca sunt o crestina practicanta, dar tulburata de tot ce se intampla in jurul meu, am apelat si la rugaciune. I-am cerut sfantului sa ma ajute sa depasesc toate problemele care se vor ivi in calea mea pentru ca ma astepta un an deosebit de dificil. Cu ajutorul ceresc am reusit sa depasesc toate aceste probleme si sa trec un examen foarte important pentru cariera mea. Acum citesc acatistul cu gandul la sanatatea mea si mi-am amintit ca asemeni femeii despre care se vorbeste in icosul al 12 lea, nu am marturist ajutorul acordat si il marturisesc acum. Sunt convinsa ca fara ajutor divin n-as fi putut depasi toate incercarile din acest an si poate nici n-as fi promovat un examen pe care putini candidati il promoveaza chiar daca sunt bine pregatiti. Multumesc, Sfinte Nectarie, si ai grija in continuare de sanatate mea si nu ma lasa la greu.


Cornelia, 14-10-2014

 Multumesc Sfintulet drag si bun ca dupa ce m am uns cu ulei sfant de la candeluta ta mi s a ameliorat durerea insuportabila de sold pe care o aveam...Multumesc pentru ca existi, multumesc pentru toate minunile mari, foarte mari si mici care le ai facut cu o pacatoasa ca mine...Slava Tie Sfinte drag, Slava celui ce te a slavit.


Cristina, 14-10-2014

 Revin pe acest site cu mare drag, si vreau sa-i multumesc Bunicutului meu Nectarie care este mereu cu mine si imi calauzeste pasii oriunde ma aflu, chiar daca in ultimul timp l-am cam neglijat, te rog iarta-ma, vreau sa-i multumesc pentru darul minunat care mi l-a daruit inainte cu o zi de praznuirea Cuvioase Parascheva, trimitandu-mi trei sticlute de ulei si 3 iconite de la El de acasa din Eghina. Iti multumesc Bunicutul meu si te rog sa ma ierti! Bucura-te, Sfinte Ierarhe Nectarie, mare facatorule de minuni!


Lenuta P., 14-10-2014

 Astazi o praznuim pe Sfanta Cuvioasa Parascheva careia ii multumesc ca m-a ajutat sa ajung la Sfintele ei moaste impreuna cu sotul si cei 2 copii ai mei - am avut o implinire sufleteasca si o bucurie imensa ca am reusit. Am avut o perioada in care nu m-am simtit bine dar cu rugaciuni am inceput sa-mi revin, acum citesc acatistul Sfantului Efrem cel nou 40 zile si simt cum ma ajuta in tot ceea ce fac si mai ales cu familia mea pentru care ma rog sa fie ocrotita. Am citit ca cei care se imprietenesc cu Sfantul Nectarie raman prieteni pe viata, daca am simtit de atatea ori ajutor inseamna ca Sfantul nu ne trece cu vederea si chiar e alaturi de noi mereu; Multumesc Sfinte drag! multumesc Doamne pentru tot ce am si te rog ocroteste-ne in continuare si ne iarta pe noi pacatosii!


Alexandra, 14-10-2014

 Buna ziua, revin cu o mare minune, asa cum am promis k o sa scriu despre fiecare minune infaptuita pt mine; dupa o lunga perioada de stres si suparare ieri s-a infaptuit minunea si am gasit apartamentul mult visat; de ceva timp cautam un apartament sa ma mut imp cu familia mea dar toate la care mergeam sa le vad si imi placeau trebuiau sa aiba ceva, un comision ascuns sau sa fie prea mic sau altele, dar ieri.....cel pe care l-am gasit a fost perfect, parca a fost facut pt mn si nevoile mele; multumesc din suflet Sfantului Nectarie, Sfintei Fecioare Maria, Sfintei Parascheva, Dumnezeu Tatal si Fiului si va rog sa ma iertati ca am deznadajduit uneori; va rog sa fiti langa mn si fam mea in continuare si sa imi ajutati sa devin si eu mama. Doamne ajuta la toata lumea!


Dimitrie, 16-10-2014

 Revin si eu pentru a-i multumi Sfantului Nectarie pentru ca ma simt mult mai bine in problemele de sanatate pe care le am, pentru ca astazi m-a ajutat sa gasesc niste acte de care aveam mare nevoie, iar saptamana trecuta a ajutat-o pe sotia mea sa-si gaseasca telefonul pe care creduse ca l-a pierdut. Slava Tie Dumnezeule, Slava Tie!


Cata, 16-10-2014

 Imi pare rau ca nu am scris mai devreme pe acest site. Acum un an si jumătate l-am cunoscut pe Sfantul Nectarie, apăruse in cele mai negre momente din viața mea, tatăl meu se îmbolnăvise grav, nimic nu mai stătea in putintele medicilor doar a Bunului Dumnezeu. Citisem acatistul sfantului si scrisesem si la mănăstire in Grecia unde am primit si răspuns. Fara acatistul sfantului nu puteam sa dorm noaptea, ma rugam doar doar sa stopeze un pic boala si sa o poată duce taicutul meu pe picioare, dar nu. Anul trecut in Decembrie am primit cea mai urâta veste din viața mea, a plecat dincolo.
  Ii multumesc Sfantului Nectarie ca s-a rugat pentru mine bunului Dumnezeu sa ma ajute sa nu-mi pierd mințile. Stiu ca ma ajuta întotdeauna chiar daca nu merit. Fara ajutor de la Bunul Dumnezeu, Maicuta Domnului, Sfantul Spiridon si Sfantul Nectarie nu as fi reușit sa merg mai departe. Doamne ajuta la toată lumea!


Cristina, 16-10-2014

 Sfinte Nectarie draga, iti aduc mii de multumiri pt ajutorul dat mamei mele. Grav bolnava, sfantul a ajutat-o timp de 7 ani sa duca boala bine. Acum este intr-o operatie dificila. Sper sa fie bine si de data aceasta, sper sa-si revina si mijlocirea lui catre Domnul nostru Iisus Hristos si Dumnezeu Tatal sa-i permita sa mai stam inca mult timp impreuna. In august am fost la Eghina... este tare bine, este frumos si linistitor. Citeam in rugaciunile sfantului ca mirul inmiresmeaza toata Eghina... este extraordinar sa constati ca asa este...multumesc Sfinte Nectarie, nu ne lasa pe noi; Doamne ajuta tuturor.


Ralu, 16-10-2014

 Vreau sa multumesc Sfantului Nectarie si Sfintei Cuvioase Parascheva ptr tot ajutorul dat.. nu pot sa spun cate au facut pentru mine, eu fiind atat de nevrednica si extrem de pacatoasa; va multumesc din toata inima Sfinti dragi!! Va iubesc enorm, Dumnezeu e mare..multumesc, Doamne ajuta!


Ioana, 16-10-2014

  Doresc sa marturisesc ajutorul Maicii Domnului, al Sf. Nectarie, al Sf. Efrem cel Nou, al Sf Serafim de Sarov si al Sf. parinte Arsenie Boca. Am inceput de acum 4 sau 5 zile sa citesc acatistele Sf. Efrem cel Nou si al Sf. Nectarie pt niste probleme personale, pt un loc de munca, pt sanatate. Ieri si azi nu le-am citit (din neglijenta). Dar tot gandindu-ma la problemele mele mai repetam in gand \" Sf Nectarie ajuta-ma! Sf Efrem nu ma lasa! Aveti grija de noi pacatosii.\" Si imi vine sa plang pt ca de-abia acum seara realizez ce nenorocire putea sa mi se intample azi. Si ca doar sfintii mei dragi m-au scapat. Am avut un usor accident de masina. Insa putea fi mult mai grav. Trebuia sa intru de pe o strada secundara pe un drum cu prioritate. M-am asigurat dreapta, in stanga nu aveam vizibilitate dar era o oglinda montata langa drum astfel incat sa se vada ce vine din stanga. Recunosc ca a fost vina mea pt ca nu am oprit ci doar am incetinit si .... fractiune de secunda: am atins doar bara din spate a masinii care era pe drumul principal. Bineinteles si masina mea a fost atinsa (zgariata) in fata dreapta. Am inceput sa ma rog disperat in gand la Sf. Nectarie si Sf. Efrem sa nu fie grav si sa ies cu bine din aceasta situatie. M-am inteles cu soferul sa nu mai chemam politia (pt a nu-mi lua permisul) si sa rezolvam pe cale amiabila. Bani nu aveam (am vrut sa-i dau asigurarea dar tot trebuia sa trec pe la politie) si ma rugam in gand sa nu coste mult. Am ajuns la un service auto: trebuia schimbat un semnalizator spate si vopsita bara spate, total aprox 600 lei. Poimaine (joi) trebuie sa platesc. Pana acum 2 ore m-am tot framantat si m-am rugat sa pot face rost de banii astia. Am vorbit cu o matusa care imi datora mai mult de 600 lei, dar n-a avut sa-mi dea decat 300. Ma tot rugam... I-am zis mamei, dar nu putea sa-mi trimita decat la sf lunii. Ma gandeam ca maine trebuie sa fac rost urgent de restul. Apoi un pic mai tarziu m-a sunat mama si mi-a zis ca a vorbit cu sefa ei si ii da salariul mai devreme (si ma poate ajuta cu alte cheltuieli personale care nu mai suportau amanare) si imi da si ea 50 euro personal pt aceasta problema. Aceasta este grija lui Dumnezeu si a sfintilor sai pt noi pacatosii. Astfel ne ajuta rugaciunea, rugaciunea spusa oriunde si oricand. Cum pot eu multumi sfintilor mei pt grija care au avut-o de mine, un om simplu, pacatos? MULTUMESC SF. NECTARIE, MULTUMESC SF. EFREM CEL NOU, MULTUMESC MAICUTA SFANTA, MULTUMESC SF SERAFIM DE SAROV, MULTUMESC SF ARSENIE BOCA. NU POT SPUNE DECAT MII DE MULTUMIRI. Si numai Dumnezeu stie, si eu nu stiu, de cate ori m-au pazit. Sau de cate ori m-au ajutat si eu am uitat ajutorul lor. Iertati-ma, va rog din suflet. Multumesc si rugati-va sfintii mei buni lui Dumnezeu pt sanatatea si protejarea de tot raul a celor dragi mie. Doamne ajuta!


B. Ana, 16-10-2014

 Revin pe site cu mii de multumiri Bunului Dumnezeu, Sf. Nectarie, Sf. Fecioare Maria, Sf. Nicolae si tuturor sfintiolor pentru nepotelul meu; s-a nascut recent sanatos fara nici o problema, este bine si el si sora mea si asta doar datorita lor. Desi au fost multe probleme de la neputinta de a ramane insarcinata, analize si teste nu prea stralucite si multe alte probleme de sanatate iata ca totul s-a terminat cu bine. Mare este Dumnezeu mica, este credinta noastra, iarta-ne Doamne pentru tot.


Preoteasa, 16-10-2014

 Multumesc Doamne Dumnezeule, Doamne Iisuse Hristoase, Sfinta Fecioara Maria, Sfinte Parinte Nectarie, Sfinta Maica Parascheva, Sfinte Parinte Efrem, si toti Sf la care m-am rugat , la toate entitatile divine pt ca au facut inca o minune in operatia reusita a sotului meu; multumesc, multumesc, multumesc! pt ca sunteti cu noi si ne ajutati cind avem nevoie; Doamne, ajuta pe toata lumea, Aliluia, Aliluia, Aliluia, Slava Tie Doamne!


Elena, 16-10-2014

 Revin cu alte minuni facute de Maicuta Domnului Pantanassa, Sfantul Nectarie, Sfantul parinte Arsenie Boca, Sfantul Mina, Sfantul Efrem cel nou, Sfanta Paraschiva si multi alti sfintisori pe care ii iubesc..am avut dureri mari de rinichi, iar de cateva zile nu ma mai doare decat foarte putin si mai tin sa precizez ca azi in timp ce citeam acatistul Sfantului Nectarie pe care il iubesc mult si il rog sa nu se supere pe mine daca am omis vreo minune, am simtit un miros de mir...le multumesc enorm ca sunt alaturi de mine si nu ma lasa la greu dar nici la bine...Doamne Iisuse Hristoase miluieste.ne pe noi pacatosii!


Ana-Maria Bors, 17-10-2014

 Revin din nou cu minuni de la sfinti. Acum cateva zile plecam la servici, cand in lift aud un zgomot metalic, cazuse brelocul care il port la chei cu chipul Sf Ioan Rusul, luat din Grecia acum 2 ani, si atins anul asta de hram la moastele Sfantului in Evia. La servici l-am rugat pe un domn sa mi-l fixeze, in mod sigur Sfantul mi-a atras atentia prin asta, tin mult la breloc, are o semnificatie aparte, si il port non stop cand nu sunt acasa (pe drum, in poseta, la servici - in halat). De zilele Iasului am regasit cu bucurie standul asociatiei Prietenii sf Efrem cel Nou, si intrand in vorba, am aflat de la parintele Ciprian ca va aparea cat de curand o noua carte cu minuni dedicata Sfantului Efrem, si inca se mai strang marturii, insa spre rusinea mea nu mi-am notat adresa dumnealui si nu stiu daca sa trimit ceva prin formularul de pe site-ul asociatiei. Azi, cu ajutorul lui Dumnezeu am dus dosarul la banca pentru prima casa, dupa 5 saptamani de peripetii. Tot azi, de dimineata, m-am rugat sa inceteze neplacerile dintre mine si o colega a mea, care e geloasa pe mine, crede ca il plac pe iubitul ei, desi nu e adevarat. M-am rugat sf Efrem sa o potoleasca cumva, ca vreau ca putina energie sa o folosesc rugandu-ma pentru baiatul iubit, si nu pentru ceva inutil. Asa ca azi, am fost mai multi colegi la un training la servici, si a fost si ea. Ne-am comportat amandoua firesc, desi ne despartea doar un coleg, si chiar mi-a dictat niste notite cand am ramas in urma. Sper sa vorbesc personal cu ea, nu in vazul tuturor, si sa ii spun ce ma nelinisteste, si ce nu e bine sa se mai intample. E greu sa stai 8 ore cu cineva care e geloasa pe tine, si care se teme ca ii vrei iubitul, poate chiar pentru amandoua. Si adineauri, ca cea mai proaspata minune, am descoperit o icoana a Sf Nectarie si Sf Nicolae. http://parohiavsosii.3x.ro/sf%20nicolae%20si%20nectarie.JPG Amandoi sunt ocrotitorii baiatului pe care il iubesc, e nascut de ziua sf Nectarie si cel de-al doilea prenume este Neculai. Ii rog pe toti sfintii sa il aiba in paza in tara departata in care lucreaza acum, si sa aranjeze sa nu mai fie nevoie sa stea prea mult acolo.


Ionut, 17-10-2014

  Auzisem prima oara de Sf. Nectarie cu aprox. 6-7 ani in urma, dar abia acum 2 luni, dansul m-a \"chemat\" sa il cunosc.
  Am inceput sa citesc zilnic acatistul, iar din acel moment, lucruri pozitive au inceput sa se intample.
  Prima minune a fost atunci cand intr-o zi, mergand la moaste, l-am rugat sa ii gaseasca si tatalui meu un loc de munca (tata nu avea servici de peste 1 an). A doua zi, ca prin minune, primeste un telefon ca sa-l angajeze; nu ii venea sa creada.
  A doua minune foarte importanta pe care Sfantul Nectarie a facut-o a fost in clipa in care eu trebuia sa incep noul an universitar, si avand o restanta, intrasem la taxa. Cu o seara inainte sa merg prima oara la facultate pe anul acesta, m-am rugat si i-am promis Sf. Nectarie, ca daca va face ceva.. orice.. sa fiu pe listele de buget, (ceea ce nu avea cum) voi pune la racla sa de la Manastirea Radu Voda putin 200 lei. A doua zi, surpriza mare.. eram la buget, imposibilul s-a produs. Incredibil, avand in vedere ca la secretariat ne anuntase ca nu se mai fac cine stie ce modificari in ierarhia studentilor. Faptul ca am intrat la buget a fost foarte important pentru mine si pentru familia mea, deoarece avem datorii si stam prost cu banii.. si nici sa ma angajez nu pot, din cauza unei probleme.
  In seara asta cand am fost la moaste, l-am rugat sa remedieze tensiunea dintre mine si mama (am avut acum doua zile o mica discutie, iar mama este genul de persoana care tine suparare); cand am ajuns acasa, a venit mama la mine si m-a intrebat cu caldura ce fac si unde am fost. Sunt si alte situatii in care Sf. Nectarie m-a ajutat, dar carora nu le-am dat asa importanta si le-am uitat.
  Ajuta-ne Sfinte Nectarie pe noi pacatosii, sa facem voia lui Dumnezeu; cere iertare si mila Stapanului nostru,   Amin.


Ioana Maria, 17-10-2014

 O minune incredibila a Sf Nectarie!!!!! Inca nu-mi vine sa creeeed ce am trait in seara asta. Ma rog de ceva timp Maicii Sfinte, Sf Nectarie, Sf Parinte Arsenie Boca, Sf Nicolae si Sf Luca al Crimeei si in seara asta dupa mult plans, disperare si o cumplita deznadejde, am luat icoana Sf Nectarie in pat, am plans, am strigat sa mi dea un semn clar sa l pot intelege, promitandu-i ca ii citesc acatistul de 4 ori si imediat dupa voi da marturie despre semnul primit. Imediat dupa ce am terminat de citit de 4 ori, am pus icoana la loc si cand sa deschid laptopul perdeaua a inceput sa se miste tare. Am inlemnit, nu mi venea sa cred, l am rugat sa o mai miste o data si in schimb ii voi mai citi sf acatist inca o data in genunchi. Dupa cateva pagini am simtit un miros f frumos de mir, dar f discret. Adulmecam ca si catelusa mea cand descopera un miros nou. Nici acum nu mi vine sa cred!!! Rugati-va mult, mult, cititi acatistul Sfantului Nectarie ca El aude tot. Multumesc Sfinte Nectarie!!! Multumesc Sf Parinte Arsenie Boca!!!! Multumesc Maicuta Domnului!!! O sa va tin la current, inca ma mai rog pt niste dorinte vechi si arzatoare pt care stiu ca le voi primi.


Laurentiu, 17-10-2014

 O asistenta medicala din Spania s-a imbolnavit de Ebola recent, in timp ce ingrijea un bolnav. Cum e vorba de o boala extrem de contagioasa lumea a intrat in panica. Sunt sigur ca s-a rugat multa lume pentru aceasta femeie, si ca rugaciunile catre Sfantul Nectarie au fost ascultate, femeia e spre vindecare, cantitatea de virusi din sangele ei scade pe zi ce trece, si asta aduce speranta in sufletele oamenilor, speranta in locul fricii. Multumim Sfinte Nectarie, nimeni nu se vindeca fara harul lui Dumnezeu. Tu esti puternic sa ne ajuti, Sfinte Nectarie, apostol al vindecarilor trupesti si sufletesti!


Gabriela, 17-10-2014

 Multumesc Maicii Domnului, Sfantului Nectarie, Sfantului Mucenic Efrem cel Nou, Sfantului Nicolae, Sfantului Mucenic Valentin, Sfintei Cuvioase Parascheva, Sfintei Matrona din Moscova, Sfintei Xenia, Sfintilor Apostoli Iuda Tadeu si Simon Zilotul si tuturor sfintilor pentru ajutorul pe care mi l-au dat in perioada sarcinii, la nastere si dupa nasterea copilului meu. Am avut o sarcina cu probleme, a trebuit sa stau mai mult in casa, un timp chiar la pat, luand niste medicamente care ma faceau sa ma simt foarte rau. Am avut parte si de multe suferinte si tulburari in familie (imi dau seama ca numai din cauza pacatelor mele), asa ca am petrecut toata perioada sarcinii plangand, ingrijorandu-ma si rugandu-ma la Maicuta Domnului, la Sfantul Nectarie si la toti sfintii sa ma ajute si sa imi puna ordine in viata. In fiecare seara ma ungeam pe burta cu untdelemn sfintit de la candela Sfantului Nectarie sau de la icoana Maicii Domnului Pantanassa ca sa fie copilasul sanatos si de asemenea, faceam o cruciulita cu untdelemn sfintit deasupra fiecarui san (mai mult cu untdelemn de la icoana Maicii Domnului Pantanassa) rugandu-ma sa am lapte pentru a-l alapta pe cel mic, dar si sa fiu ferita de problemele sanilor pe care le au cam toate mamele care alapteaza (rani, canale blocate, mastita). M-am rugat foarte mult sa pot naste natural, numai gandul la cezariana ma ingrozea. Initial m-am rugat sa pot naste usor si repede, apoi, pe ultima suta de metri mi-a venit in minte gandul ca daca as suferi ceva dureri poate mi-as mai plati din pacate. Promisesem in urma cu 3 ani si ceva ca daca voi avea vreodata un copil (mai multi medici mi-au zis ca nu pot avea copii), ii voi pune numele Sfantului Nectarie; aceasta promisiune se voia a fi o multumire catre Sfantul, ca urmare a altei mari impliniri pe care el mi-a adus-o dupa luni de plans si suferinta. Cum asteptam cu nerabdare nasterea copilasului, intr-una din zile cand am mers la control, doctorita imi spune ca ma aflu deja in travaliu si ca voi naste in acea zi, desi eu nu simteam nimic. Am fost conectata la un aparat care imi monitoriza contractiile, acestea erau dese si puternice, iar eu nu simteam absolut nicio durere. Eram foarte bucuroasa, dar situatia nu avea sa tina mult timp astfel; dupa interventia doctoritei care dorea sa grabeasca nasterea, contractiile au devenit dureroase, iar eu indemnata de personalul medical am acceptat anestezia epidurala. As putea spune ca a fost cea mai proasta decizie, a fost ca si cum nu as fi avut incredere in ajutorul lui Dumnezeu, pentru ca la scurt timp, am fost transferata in sala de nasteri, iar acolo, in loc sa nasc in 15 minute sau maxim 30 cum auzisem ca e normal, nasterea a durat o ora jumate, a fost cumplit de dureroasa si grea atat pentru mine, cat si pentru copil. Doctorita aproape ca renuntase la ideea de a ma lasa sa nasc si dorea sa ma opereze pentru ca situatia devenea critica, dar cu ajutorul lui Dumnezeu si al sfintilor am reusit, iar copilasul desi a avut cateva probleme, acestea au fost rezolvate foarte repede. M-au ajutat Maicuta Sfanta si Sfantul Nectarie sa pot alapta copilasul, chiar repede dupa nastere; aceasta era cea mai mare dorinta, dar si cea mai mare teama. Mai apoi, intrucat nasterea a fost complicata, am ramas cu sechele dureroase a caror povara o duceam deja de 6 saptamani, cand nu am mai putut rabda si m-am rugat sa se rezolve fiecare din acele probleme, iar Dumnezeu, pentru rugaciunile Preacuratei Sale Maici si ale sfintilor Sai, mi-a indepartat durerile si mi-a rezolvat pe rand, fiecare problema chinuitoare. In urma cu 2 saptamani, am avut niste probleme la unul din sani si gandul imi fugea deja la ce e mai rau; numai o mama stie ce chinuitoare sunt problemele ce apar in perioada alaptarii! Ma temeam de mastita sau abces, asa ca m-am rugat Maicii Domnului sa ma ajute, am dat cu putin untdelemn sfintit si am promis ca voi marturisi minunea, iar ajutorul a venit grabnic! Amandoua problemele care ma suparau la acelasi san, au disparut de parca nici nu ar fi fost. Multumesc si Sfantului Mucenic Valentin pentru ajutor; de ziua lui s-a nascut fiul meu si nu intamplator, caci cu doua saptamani anterioare nasterii, am mers la biserica Delea Noua din Bucuresti unde se afla moastele sale, m-am rugat si am lasat un acatist pentru 40 de zile.
  Multumesc Sfantului Nectarie, Maicii Domnului si tuturor sfintilor ca in noptile in care nu mai stiam ce sa fac, caci copilasul nu dormea, iar eu eram epuizata, m-am rugat, l-am miruit pe frunte si el a adormit linistit. Multumesc Sfantului Nectarie ca mi-a ascultat rugamintea si la botez, copilul a fost foarte cuminte (spre uimirea tuturor) si sper sa ma ierte ca pruncul a primit numele sau doar la botez (nu si in acte). Multumesc si Sfantului Mare Mucenic Efrem cel Nou care s-a aratat de la inceput ocrotitor al copilasului, caci baietelul a primit botezul cu o zi inainte de praznuirea Sfintei Cruci, ziua de nastere a Sfantului Efrem. Ma rog in continuare ca Dumnezeu pentru rugaciunile Preacuratei Maicii Sale, ale Sfantului Nectarie, ale Sfintilor Mina, Efrem cel Nou, ale Sfintei Cuvioase Parascheva si ale tuturor sfintilor sa ma ajute in continuare, caci trec iar printr-o perioada de incercare, sa imi aduca liniste in familie si sa il ocroteasca pe Nectarasul meu drag. Dumnezeu sa va ajute tuturor si sa va binecuvanteze! Rugati-va mereu cu credinta, cu staruinta, cu dragoste si rugaciunile voastre vor fi ascultate!


Paduretu Mihai, 19-10-2014

 Sf. Mare Mucenic Efrem, impreuna cu toti Sfintii, Nectarie, Vasile cel Mare, Ioan Rusul, Calinic, Fanurie  si Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, impreuna cu Dumnezeu Tatal si Dumnezeu Fiul m-au ajutat pe mine pacatoasa sa dau nastere unui prunc. S-a imbolnavit de sepsis si iarasi m-am rugat cu lacrimi amare si am primit din nou ajutorul TUTUROR SFINTILOR, si astazi continui sa ma rog si sa multumesc tuturor pt. fiecare rugaciune si ascultare in parte. DOAMNE AJUTA!


Roxana A., 19-10-2014

 Eu fac alternativ, cate 40 de zile, acatistul sfintilor Nectarie, Mina, Efrem cel Nou, Ioan Rusul, al Maicii Domnului. Acum fac acatistul Sfantului Mina. Saptamana asta, timp de 3 zile, am uitat sa-l citesc pentru ca am avut mult de lucru, desi as fi putut sa fac o pauza. In a treia noapte l-am visat pe Sfantul Mina, imbracat in soldat, uitandu-se la mine, asa ca ziua i-am citit acatistul si apoi, tot in ziua aceea, am primit o suma de bani destul de mare pentru mine (600 lei) de unde nu ma asteptam.


Ioana, 19-10-2014

 Slava tie Sf. Nectarie. Multumesc pentru tot ajutorul primit in ultimul an si pentru ca mi ai ascultat rugaciunile. Cu rabdare am reusit. Lucrurile merg asa de bine incat nu imi vine sa cred, incat am impresia uneori ca nu merit. Multumesc Dumnezeule ca lucrezi asa de frumos prin sfintii tai si ne arati dragostea si puterea ta. Sanatate si credinta tuturor. Doamne ajuta!


Elena, 19-10-2014

 Multumesc Sfintisorului Nectarie, Maicutei Domnului Pantanassa, Sfantului parinte Arsenie Boca, Sfantului Efrem cel nou, Sfantului Ioan Rusu, Sfantului Pantelimon, Sfantului Mina, Sfantului Ciprian, Sfantului parinte Iustin Pirvu, Sfintei Paraschiva, Sfintei Ecaterina si multor altor sfinti ca au ajutat.o pe bunica mea sa ii amelioreze durerea pe care o avea la mana dreapta..pe mine m.au ajutat fff mult sa nu mai am dureri de rinichi si ma deranjau ochisorii..si ieri m.au indrumat sa imi gasesc un duhovnic bun si sper in continuare sa nu ma paraseasca niciodata mai ales cand gresesc si dejnadazduiesc...Doamne Iisuse Hristoase miluieste.ne pe noi!


Daniela, 20-10-2014

 Doamne ajuta!  Revin cu multumiri Sfantului Ierarh Nectarie. Cu ajutorul Sfantului Nectarie, fetita mea a primit un loc la gradinita desi cu putin timp inainte aflasem ca nu mai e nimic liber. Tot cu ajutorul Sfantului Nectarie am reusit sa gasim in scurt timp un cumparator al apartamentului nostru. Sotul meu cauta de lucru iar de saptamana viitoare a fost chemat sa se prezinte si sa dea proba; consider ca este un semn bun. Il rog pe Sfantul Nectarie sa se roage pentru noi si sa ne ajute asa cum a facut si pana acum. Rugati-va cu credinta Sfantului Nectarie si El va va primi rugaciunile!


Marian, 20-10-2014

  Vreau sa multumesc tuturor sfintilor care se roaga pentru noi. Cu ajutorul lor putem sa razbim prin aceasta viata plina de greutati si de deznadejde. Vreau sa le multumuesc inca odata ca ne ajuta si ne ocrotesc.
  Multumesc Domnului Nostru Iisus Hristos, Maicutei Preasfinte, Sf. Nectarie, Sf. Andrei, Sf. Nicolae, Sf. Ioan, Sf. Gheorghe, Sf. Mc. Efrem cel Nou, Sf. Cuv. Parascheva, Sf. Mc. Filofteia, Parintelui Arsenie Boca si tuturor Sfintilor care se roaga pentru noi pacatosii. Le multumesc pentru ajutorul pe care ni-l dau in fiecare zi, pentru luminarea mintii, pentru grija pe care o au pentru noi, pentru rugaciunile lor catre Iisus Hristos si catre Dumnezeu.
  Am reusit in acest weekend sa ajung la Manastirea Prislop. Drumul a fost foarte lung dar am reusit cu ajutorul Sfintilor. Ne-au luminat calea, ne-au pazit de rele si ne-au ajutat sa ajungem cu masina pana la Manastire, lucru pe care nu il mai credeam posibil la un moment dat. Era o aglomeratie foarte mare dar am reusit sa ajungem la parintele Arsenie si sa ne inchinam.
  Inca odata, eu consider ca aceasta este o minune, prin care toti sfintii ne vor mai aproape de Dumnezeu. Ne-au luminat calea in fiecare moment al drumului. Desi sunt un pic dezamagit de numarul mare de oameni care vin la manastire si nu se comporta exact cum ar trebui vreau sa multumesc si sa va spun ca este un loc extraordinar, un loc foarte frumos, un loc minunat in care puteti merge. Desi e aglomerat acolo la mormant pare sa fie o liniste extraordinara. Pe mine m-a linistit foarte tare si as vrea sa mai merg si anul viitor.
  Dumnezeu, Domnul Nostru Iisus Hristos, Maica Domnului si Sfintii nostri dragi sa ne aiba in paza!
  Sa ne ajute pe noi pacatosii sa ne curatam de pacate si sa nu le mai facem, sa fim oameni mai buni, mai luminati si mai apropiati de Dumnezeu.
  Ajuta-ne Doamne Dumnezeul nostru !
  Le multumesc in fiecare zi pentru tot ceea ce fac pentru noi.
  Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!
  Doamne ajuta!


Mihaela, 20-10-2014

 Si eu am fost printre cei nevrednici care au  avut parte de ajutorul Sf Nectarie. Minunat este Dumnezeu intru sfintii Sai! Eram in preajma examenului de conducere proba practica si citisem cartea cu viata si minunile Sf . In dimineata examenului, dupa ce la ultima ora de conducere facusem cate si mai cate greseli si instructorul ma sfatuia sa renunt, am citit acatistul Sf Nectarie si l-am rugat ca pe un prieten sa conduca el in locul meu la examen. Rezultatul? Care altul decat ca desi am fost pe un traseu total necunoscut si nu cel pe care instructorul mi-l prezentase, am fost  neasteptat de calma si am condus "de parca nu eran eu la volan" intocmai era Sfantul. Am reusit sa plec de pe loc cu a treia farà sa opresc motorul (intructorul  maraia sa bag  1a ), sa fac diverse manevre in locuri  stramte, deci nu pot spune ca e meritul meu ci al Sau! Timpul a trecut, praful s-a depus, l-am redescoperit pe site-ul vostru si am facut mici rugaciuni in gand catre El si si nou m-a ascultat, ba chiar intr-o perioada de stramtoare economica a facut ca eu sa gasesc printre banii bine calculati pt datorii 20 € a caror existenta nu are explicare! Si din starea de depresie si tulburare tot El in marea Sa bunatate m-a sustinut si ridicat! Slava Tie Doamne si sfintilor Tai!!!!


Vasile, 20-10-2014

 In urma cu cateva zile plecasem cu bicicleta cu niste piese care trebuiau prelucrate la strung in satul vecin la un mester. La intoarcere am observat ca lipsesc segmentii de la un piston, iar cum piesele erau pe bagajul bicicletei si cum am observat ca punga de pe bagaj se cam desfacuse, eram convins ca mi-au cazut in drum spre casa. Nu erau valoare mare insa m-am mahnit tare rau mai ales ca tot ce tinea de lucrarea motorului pentru care fusesem la acel mester parea ca intalnesc numai piedici si orice are legatura cu el, erau doar oprelisti si incercari totul mergea anapoda incat incepusem sa deznadajduiec cu privire la lucrarea asta. Plus ca nu mi s-a mai intamplat nici eu nu mai stiu de cand sa pierd ceva. Apoi acasa observ ca lucrarea nu era chiar bine facuta, avea un defect, lucru care m-a facut sa deznadajduiesc si mai mult incat am vrut sa renunt complet la lucrare sa nu mai fac nimic obosit de atatea piedici. A doua zi totusi am hotarat sa ma intorc la acel mester sa repare gresala. Ajuns la mester, surpriza! segmentii mei erau agatati intr-un cui iar mesterul primul lucru cand am intrat la el a fost sa mi-i arate, sa vada daca nu cumva sunt ai mei. Nici prin cap nu mi-ar fi trecut ca i-am lasat la el; si daca nu era defectul pentru care a trebuit sa ma intorc nu-i mai gaseam, mesterul nefiind sigur ai cui sunt deorece la el in atelier se perinda multa lume. In fine la urma mi s-a remediat si defectul. Ce vreau sa spun e ca inainte sa plec prima data cu piesele la mester am citit acatistul Sfantului Mina, si sunt convins ca am fost ajutat de sa-mi recuperez piesele si odata cu asta sa-mi revina si increderea sa continui lucrarea.


Mihaela P., 20-10-2014

 Doamne ajuta, tuturor! In tot zbuciumul din ultimele luni, recunosc ca nu prea m-am rugat sfantului Nectarie si imi cer iertare pentru aceasta! Stiu, insa, ca Maicuta Domnului, Sf. Nectarie, Sf. Efrem, Sf. Arsenie Boca si toti sfintii au fost permanent langa mine, pentru ca de multe ori am fost la un pas de a mi se intampla ceva rau, ba era sa ma impiedic de cateva ori cand mergeam pe strada, ba era sa imi cada cioburi pe fata, cand s-a spart un bec si alte asemenea. Azi, trebuia sa ma duc la o biserica ce are hramul Sfantului Nectarie, dintr-o localitate apropiata, iar cand am plecat de acasa mama m-a intrebat daca se asteapta mult autobuzele care sa ma duca acolo; eu i-am raspuns imediat foarte convinsa ca nu voi astepta mult, pentru ca ma va ajuta sfantul Nectarie. Si asa a fost, primul autobuz a venit foarte repede, iar cand am coborat din acesta, urmatorul era in statie; am apucat sa urc si a pornit imediat; am fost foarte fericita ca am ajuns la timp la slujba. Multumesc Maicutei Domnului, Sfantului Nectarie si tuturor sfintilor si ii rog sa ma ierte, pe mine, pacatoasa!


Lenuta P., 20-10-2014

 Azi dimineata ma simteam rau, eram la servici si nu mai stiam ca sa fac sa-mi revin si sa pot termina treaba eram si panicata putin asa ca am cerut ajutor de la Sfantul Nectarie si Sfantul Efrem si l-am primit, am inceput sa-mi revin si sa duc la bun sfarsit lucrul. De fiecare data cand strig dupa ajutor spun ca intru pe site sa marturisesc minunile care sunt nenumarate pentru mine mereu primesc ajutor si multumesc din tot sufletul. Multumesc Doamne, Multumesc Maicuta Domnului, Multumesc Mantuitorului si tuturor Sfintisorilor nostri drag; Doamne miluieste!


Valentina, 20-10-2014

  Vreau sa ii multumesc lui Dumnezeu pentru ca prin Sfintii Sai ne raspunde rugaciunilor si dorintelor noastre. Multe minuni a mai facut Sfantul pentru mine de cand nu am mai postat, nici nu as putea sa le spun vreodata pe toate si de aceea vreau sa il rog sa ma ierte pentru marturisirea mea intaziata. Insa dintre toate cea mai frumoasa a fost aceeea ca m-a ajutat alaturi de Maica Domnului si am ajuns pentru prima data la moastele Cuv Parascheva, de aceea vreau sa ii multumesc Sfintei ca m-a primit pe mine pacatoasa sa ma inchin Sfintelor Sale moaste desi am crezut ca nu voi reusi nici anul acesta din probleme organizatorice. Dar cu voia Domnului am reusit, nu va pot exprima in cuvinte pacea si linistea pe care am simtit-o si binecuvantarea primita, am plecat noaptea, cu cateva zile inainte de ziua Sfintei si am stat cateva ore la coada spre deosebire de ani anteriori cand unii statea si 12-24 de ore iar cand am ajuns sa ma inchin o pace si liniste si bucurie duhovniceasca minunata am simtit, am fost si in catedrala si ne-am inchinat la locul unde este asezata in timpul anului si vroiam sa fac o poza dar mereu erau in cadru alte persoane care se inchinau si prinzand o secunda cand puteam face poza fara sa nu fie nimeni, eu eram cu degetul pe zoom gandindu-ma ca acum trebuia, aparatul a facut poza singur..am ramas fara cuvinte. Iar cand am ajuns acasa am daruit apropiatilor cruciulite si metanii dar am luat si o sticluta de mir, cand am vrut sa o deschid am vazut ca scria cu litere mici ulei sfintit de la Sf Nectarie din Eghina si Sf Ioan Rusul nu imi venea a crede ca Sfantul mi-a daruit aceasta sticluta pentru ca desi am zis de mult sa trimit scrisoare la Manastirea Sa nu am facut-o iar Sfantul mi-a daruit acest mir sfintit. De accea vreau sa ii multumesc inca odata caci ii simt prezenta in viata mea intotdeauna, cand nu stiu ce decizie sa iau il rog pe Sfant sa ma ajute si de fiecare data le aseaza atat de minunat pe toate si cu facultatea si in problemele de zi cu zi. Doamne iti multumesc pentru toate darurile tale, pentru pacea si linistea care o daruiesti familiei mele. Nadajduiti la Dumnezeu, caci prin Sfintii Sai cu adevarat face minuni!


Bianca, 20-10-2014

    Doamne ajuta!
  Au mai ramas 3 saptamani pana la ziua Sfantului nostru iubit. Cu atat mai mult ar trebui sa ne adancim in rugaciune, sa incepem, daca nu am facut-o deja, o perioada de curatenie sufleteasca ( meditatie, paza a mintii, smerenie, compasiune, iubire de semeni ). Ziua Sfantului trebuie sa ne gaseasca macar cu un pas mai aproape de Dumnezeu si de sfintii lui.
  Ii vom face o mare surpriza Sfantului daca vom fi in numar cat mai mare, pentru a-i multumi pentru tot ce ne-a dat si ne va da si de acum incolo. dragul de el, in smerenia sa, nu ne cere mai nimic; noi insa sa ii aducem macar o floare rosie, ( cine are posibilitatea ) sau o sticla cu ulei. Cine nu poate, sa vina cu sufletul curat, sa vina fie si pentru 5 minute, doar cat sa se inchine, sa vina macar pentru a se ruga, doar sa vina. Gesturile mici, lucrurile marunte facute cu tot sufletul, acestea schimba, acestea au valoare cu adevarat. Nu amanati, dragii mei, nu va lasati atrasi de diavol catre alte activitati. Diavolul ispiteste, ne face sa zabovim, sa ne lenevim, ne face nepasatori, ne aduce in cale diverse impedimente - trebuie sa fim pregatiti pentru asta. dar haideti sa nu ne lasam sub nici o forma. Sa ne dorim cu tot sufletul, sa ne rugam Sfantului Nectarie sa ne lase sa il sarbatorim, sa ii cantam (Pe cel născut in Silivria si ocrotitorul Eghinei, pe cel ce s-a arătat in vremurile din urma prieten adevărat al virtuții, pe Sfântul Ierarh Nectarie să-l cinstim cei credincioși ca pe un dumnezeiesc slujitor al lui Hristos, ca izvorăște bogate tămăduiri celor ce striga cu evlavie: Slava lui Hristos, Celui ce te-a slăvit! Slava Celui ce minunat te-a arătat! Slava Celui ce lucrează printru tine tuturor tămăduiri!). Haideti deci sa fim frumosi, buni, milostivi, iubitori, ingrijiti de cele sufletesti si deschisi catre ceea ce este bineplacut lui Dumnezeu!
  Sa ne acordam o zi de implicare, rugaciune, dragoste, prietenie, solidaritate, mila, umanitate, milostenie, smerire...
  Sa ne ajute bunul Dumnezeu pe toti sa invingem obstacolele, sa venim cu drag si cu folos la Sfantul nostru, sa ii spunem cat de mult il iubim si sa ii multumim pentru ajutorul pe care l-am primit pana acum.
  Personal, intr-un an de zile, viata mea s-a schimbat, a capatat o cu totul alta turnura, am ajuns din haul intunericului la lumina cea binecuvantata. In urma cu aproape un an eram la un pas de sinucidere, traiam in pacat, iubeam pacatul, aveam in suflet iubire doar pentru faima, bani, maretie, distractie, desfrau si nu stiam de Dumnezeu, nu ma interesa decat placerea si linistea trupului. Dar Sfantul Nectarie s-a milostivit de mine, a aparut in viata mea exact cand trebuia, a fost de ajuns doar sa imi ridic ochii si inima catre inaltimea cerului si sa ii cer mila si ajutor. Nu pot sa va descriu in cuvinte cat de mare a fost mila Sfantului asupra mea. Nu am cuvinte sa va descriu cat de mult s-a schimbat viata mea in nici un an incheiat...cata bucurie am trait in anul acesta, cate reusite, cata implinire, cata lumina...multumesc, Sfinte Nectarie, si stiu ca tu te rogi bunului Dumnezeu pentru mine, nu mai am nici un dubiu, am simtit in propria viata ajutorul tau, lucrurile pe care nu le speram macar sa le traiesc au devenit realitate...cat de mare este bunatatea si mila ta fata de noi, cei mici si rai!!!
  Fie ca Sfantul Nectarie, impreuna cu ceilalti sfinti superbi si minunati, cu rugaciunile Maicii lui Dumnezeu, sa daruiasca tamaduire, mila, har si bogatie spirituala tuturor!
  Sa ne ajute bunul Dumnezeu sa putem implini ceea ce se spune in tropar: \"sa nu se uite la trup, caci este trecator, ci sa poarte grija de suflet, de lucrul cel nemuritor\"!


Simona, 21-10-2014

 Sfantul Nectarie a ajutat-o pe sora mea sa-si revina din depresie, am citit acatistul si a primit degraba ajutor. La fel pentru serviciul ei am citit si acatistul Sfantului Mina si Sfantului Nicolae primind si aici ajutor. Imi sunt ascultate rugaciunile si pentru sotul meu. Sunt alaturi de noi Fecioara Maria care se roaga neincetat pentru fiecare, Sfantul Anton, Sfanta Paraschiva si Sfantul Ioan Botezatorul. Le multumesc inca o data pe acest site. Slava Tie Doamne Iisuse!


Carmen, 21-10-2014

 Ii multumesc Sf. Nectarie pentru tot ajutorul dat si toate minunile si ocrotirea pe care ni le da mie si copiilor mei. Azi m-a durut capul ff rau, mi-era greu sa ma concetrez la serviciu. Am citit acatistul si apoi am intrat sa citesc aici pe site cateva dintre minunile povestite de alti credinciosi. Iar acum realizez ca mi-a trecut durerea groaznica de cap...nu stiu cand. Iti multumesc Doamne! Iti multumesc Maica Domnului! iti multumesc Sfinte Nectarie si Sf. Efrem cel Nou si Sf. Ioan Rusul!!


Toma Elena, 21-10-2014

 Ii multumesc Sfantului Nectarie din suflet pentru ajutorul pe care mi l-a dat, eu ma deocheam foarte tare si-mi era asa de rau ca nu mai aveam nici o putere; am gasit la noi in oras la o bisericuta mir de la Sfantul Nectarie si mi-am cumparat si mi-am facut semnul crucii pe frunte si de atunci nu am mai avut probleme cu deochiul; a doua minune, m-am trezit intr-o dimineata ca nu mai puteam pune piciorul pe jos de durere, mi-am dat cu mir si dupa un timp mi-a disparut durerea. Am trimis si eu o scrisoare la Eghina si-mi doresc din tot sufletul sa primesc si eu raspuns de la Sfantuletul; iti multumesc ca ai grija de mine si de sotul meu, imi doresc sa fim sanatosi si fericiti si eu sa-mi gasesc un servici bun si platit bine. Si-i multumesc lui Iisus si Maicutei Domnului, Arsenie Boca, Sfantul Nicolae, Sfanta Paraschiva, Sfantul Luca, Sfanta Iuliana, Ioan Rusul, Nectarie, familiei mele si parintilor sanatate multa si intelegere. AMIN!


Elena, 21-10-2014

 Multumesc Sfintisorului Nectarie, Maicutei Domnului Pantanassa, Sfantului parinte Arsenie Boca, Sfantului Efrem cel nou, Sfantului Ioan Rusu, Sfantului Pantelimon, Sfantului Mina, Sfantului Ciprian, Sfantului parinte Iustin Pirvu, Sfintei Paraschiva, Sfintei Ecaterina si multor altor sfintisori..il iubesc pe sfintisorul meu Nectarie care este mereu langa mine si nu ma lasa la greu; de cateva zile incepusem sa am probleme, dupa ce imi faceam necesitatiile aveam o suturime a anusului si cu ajutorul sfintisorului m.am rugat la el sa nu ma mai usture si mi.a trecut ..il rog si in seara asta sa ma vindece si sa nu ma mai doara maseaua..Bucura.te sfinte parinte Nectarie mare facator de minuni..Doamne Iisuse Hristoase miluieste.ne pe noi!


Nico, 21-10-2014

 Vreau sa-i multumesc SF. Nectarie pt. ajutorul dat, multe minuni a facut pt. mine, dar astazi am avut ceva probleme la servici si m-am rugat aproape toata ziua Sfantului sa ma ajute, i-am citit acatistul si minunea a venit! am scapat cu bine din probl. ce le-am avut! Multumesc Sf. Nectarie! daca va rugati din suflet si cu multa rabdare totul devine POSIBIL! Multumesc din tot sufletul parinte Nectarie!


Luiza, 21-10-2014

 Doamne ajuta! Doresc sa multumesc prin intermediul acestui site Sfantului Ioan Rusul pentru ca mi-a luat degraba durerile groaznice de stomac pe care le-am avut acum cateva zile, dureri care nu cedasera nici cu pastile, dar au disparut in urma rugaciunii catre Sf. Ioan si dupa ce m-am uns cu ulei de la candela sa din Grecia. Cu adevarat Sf. Ioan Rusul este grabnic ajutator, la fel ca si Sfantul meu drag, Sf. Nectarie, mi-a venit mereu in ajutor si mi-a tamaduit durerile fizice pe care le-am avut si simt ca imi este alaturi, la fel ca si Sf Nectarie. Doresc pe aceasta cale sa ii multumesc inca o data Sfantului Nectarie pentru tot ajutorul, pe care de multe ori nu il merit, ii multumesc ca el nu ma uita, asa cum uit eu cateodata de el, si pentru asta, il rog mereu sa ma ierte si sa nu ma paraseasca niciodata!


Georgeta, 22-10-2014

 Vreau sa le multumesc din suflet Sf. Nectarie, Maicii domnului, Sf Parascheva, parintelui Arsenie Boca si Sf Nicolae pt tot ajutorul si minunile pe care le-au facut cu mine atunci cand nu simteam ca nu mai pot rezolva nimic; le multumesc si le cer iertare ca le-am promis ca ma voi ruga tot timpul si nu m-am tinut de promisiune... acum iarasi sunt in aceeasi situatie, am pierdut iarasi un om drag mie... insa stiu ca este doar vina mea ca nu am stiut sa ma rog in continuare si sa multumesc pentru minunile pe care sfintii si Dumnezeu le-au facut cu mine.


Alina, 22-10-2014

 Iti multumesc din tot sufletul, Sf. Nectarie, pentru toata grija pe care o ai pentru familia mea, pentru toate minunile pe care le faci cu mine, cu sotul meu si cu baietelul nostru. Deja copilul s-a acomodat mult mai repede la gradinita, fata de anul trecut si asta numai cu ajutorul Sfantului nostru drag. Noua ne merge un pic mai bine din punct de vedere material si tot datorita rugaciunilor catre Sf. Nectarie. Iti multumim din tot sufletul pentru tot binele si te rugam sa ai grija de noi in continuare. Amin!


Camelia, 22-10-2014

    Revin pe acest site pt marturisi din nou minunile sfarsite de Sf Nectarie si as vrea sa multumesc din suflet sfantului; m-am rugat sa ma ajute intr-o problema cu care ma cam chinuiam de mult timp, a carei rezolvare a aparut datorita Sf Nectarie cand nu ma asteptam; de asemenea m-a ajutat, pot spune aproape zilnic cand I-am cerut ajutorul, multumesc Sf Nectarie, multumesc, rugati-va neincetat Sfantului Nectarie si nu numai Lui ci si Domnului Iisus Christos, Maicii Domnului cat si tuturor sfintilor si ajutorul va aparea nu cand vrem noi ci doar cand crede de cuviinta sfantul carui ne rugam.
  Doamne ajuta si multumesc Sfantului Nectarie, Maicii Domnului, tuturor sfintilor si Domnului Iisus Christos; multumesc.


Ana-Maria Ciogu, 22-10-2014

 Eu nu mai credeam de mult timp in Dumnezeu. Radeam de toti habotnicii, de toate femeile care mergeau la biserica doar ca sa mai barfeasca pe vecinul sau vecina, de toti cei care treceau telefoanele mobile peste moastele sfintilor si alte asemenea. Totusi, ma gandeam ca nu poate fii doar atat, credinta nu e asta si imi doream sa se intample si in viata mea ceva care sa ma faca sa cred din nou in Dumnezeu. Ceva s-a intamplat, dar ceva ce nu mi-as fi dorit niciodata. Tatal meu, in urma unei interventii chirurgicale, aparent banale, a suferit un atac vascular cerebral, ramanand paralizat pe partea stanga, dar mai grav, viata lui atarna de un fir de ata. Medicii nu ne-au dat prea multe sanse. Socul vederii lui, cum zacea in pat, inert, chinuindu-se sa respire, sa traiasca practic, a fost foarte mare. Eram toata familia neputincioasa. Tatal meu imi daduse la un moment dat Acatistul Sf. Nectarie sa-l citesc cand aveam greutati. Bineinteles ca il consideram o poveste hilara si nu credeam in vorbele de acolo. Acum insa, pentru ca doar Dumnezeu a mai ramas ultima noastra solutie, am inceput sa citesc cu toata inima si cu credinta acatistul in fiecare seara. Tatal meu va veni in curand acasa, e tot paralizat si cu alte multe probleme dar a supravietuit, TRAIESTE. Sunt convinsa ca asta se datoreaza Sfantului Nectarie si sper cu toata inima ca tot El ne va ajuta sa fim tari si sa-l punem pe picioare. Doamne ajuta, multumesc Sfinte Nectarie!


Adina, 22-10-2014

 Din legatura Sfantului Nectarie cu noi oamenii. Sa vedeti cum lucreaza si cum stie sa raspunda. De catva timp, caut sa cumpar acatiste cu el pentru o promisiune ce o facusem si aici la noi gasitul acatistelor (in format mic) cu el e o adevarata loterie. Ba gasesti, ba nu. Zic, \"Sfinte Nectarie, daca tu m-ai ajutat si ti-ai tinut promisiunea, si eu trebuie sa mi-o tin, dar cum sa fac? Ajuta-ma sa gasesc cumva, fie si online ceea ce caut". Ei bine, dau si eu un search pe google si gasesc o librarie si mai mult decat acatist (inclus si viata lui si paraclisul). Am zis \"multumesc\" Sfantul in loc sa il rasplatesc eu pe el, iar ma ajuta El pe mine cu ceva cu care eu ii sunt datoare. Si ma uit si la adresa unde gasisem cartile. Spuneti ca nu umbla Sfantul Nectarie pe unde este, caci libraria unde am gasit cartile este aproape de Manastirea Radu Voda. Voi reveni si cu alte detalii. Multumesc Sfinte Nectarie, tuturor sfintilor, Maicutei Sfinte pentru toate si ca imi casca ochii sa vad si eu lucrarea lui Dumnezeu. O zi binecuvantata cu pace. Amin.


Elisabeta, 22-10-2014

 Multumesc Sf Nectarie pentru ajutor. Fiul meu la 7 luni de la nastere a facut un fel de convulsii; Doctorul l-a pus pe tratament dar convulsiile nu se opreau. Am mers la mănăstirea Radu Voda si m-am rugat la racla. Ajutorul a venit mai repede decât m-am asteptat. Acum fiul meu e in continuare pe tratament dar e bine, convulsiile s-au oprit, doctorul ne intreba ce schimbări am facut, nici lui nu-i venea a crede ca dupa atatea luni in care medicamentele nu si-au facut efectul, brusc s-a intamplat minunea. Mergeti si rugati-va la moastele lui si la parintele Arsenie Boca, ajutorul va veni necontenit.


Elena, 22-10-2014

   Sunt profesoara. Nu conteaza in ce oras sau judet. (Daca as da nume, cred ca marturia ar deveni in buna parte subversiva, clevetitoare.) In august anul acesta trebuia sa imi depun lucrarea de gradul I. Nu am putut. Detaliile nu conteaza; oricum a fost o perioada cumplita. In august am intrat in concediu medical doua saptamani. Pe urma alte doua in septembrie. Dupa care a trebuit sa merg la Inspectoratul Scolar Judetean pt dosarul de amanare. Inaintea mea cu o jumatate de ora a intrat o colega cu aceeasi pb., cu o situatie medicala similara. I s-a spus ca este exclus sa i se acorde amanarea, pt ca ei acorda amanari doar in situatii obiective. Si a dat exemplu de situatie obiectiva: ultima amanare aprobata, era a unei persoane operate la colon, cu suspiciune de cancer. Sau spitalizari lungi in decursul ultimilor doi ani. Ascultam si nu imi venea sa cred. Si ma gatuia revolta. Mi se parea complet rasturnat si dezumanizat totul; Kafka in delir. Si m-am rugat Sfantului Nectarie si Sfantului Efrem sa faca o minune. Si au facut-o. Am intrat, s-a uitat peste dosar, mi-a spus plin de bunavointa ca e bine, dar ca trebuie sa mai aduc niste copii legalizate dupa actele de studii, recomandari, etc. Asta se intampla in 19 septembrie 2014. De atunci, lipsita de credinta, am tot evitat sa merg pt ca eram convinsa ca a doua oara, daca o sa se uite mai bine peste dosar o sa il respinga. Astazi, pt ca oricum trebuia sa merg in oras pt niste analize, am trecut si pe la ISJ. Am stat la coada 3 ore ( verifica hartie cu hartie in fiecare dosar). In timpul asta, ma rugam Sfantului Nectarie sa faca el cum considera ca e mai bine pt mine, pt ca eu nu stiam nici macar ce sa cer. Si cand am intrat, ultima, la 5, (desi avea program numai pana la 3) surpriza din nou. Plin de bunavointa mi-a verificat dosarul, mi-a dat hartie si mi-a cerut sa rescriu cererea precizand ordinul ministerial in temeiul caruia cer amanarea. Apoi a venit cu mine la secretariat sa imi inregistreze dosarul, pt ca fiind dupa program era posibil/probabil sa fiu refuzata. Si pt ca secretara nu era acolo, mi-a spus ca mi-l inregistreaza el maine, ca sa nu mai fac un drum in oras numai pt asta. Asadar Sfintii lucreaza. Nevazut, in smerenie. Trebuie doar sa ne rugam. Staruitor, cu credinta. Iar Sfantul Nectarie s-a dovedit din nou grabnic ajutator, atent chiar si la nimicurile lipsite de spectaculozitate dar care ne pot influenta viata.
  Doamne ajuta!


NM., 22-10-2014

 Iti multumesc Sf meu drag pt tot ajutorul acordat azi prietenei mele care este de alta religie dar eu m-am rugat pt ea si a reusit sa ia probele pt permisul de conducere cu toate ca a invatat decat aseara, tin sa precizez ca este mult de invatat si chiar si asa m-am rugat mult aseara si de dimineata sa-o ajute si pe ea Sfantul Nectarie chiar daca este de alta religie si uite ca a ajutat-o. Iti multumesc sfantul meu drag pt tot ajutorul acordat.


Admin, 22-10-2014

 Rog pe Cris, care a scris in data de 09-10-2014 la rubrica "Multumiri/Rugaminti" mesajul de mai jos, sa ma contacteze prin intermediul formularului.

 Sfinte Nectarie, te rog ajuta-ma si pe mine si familia mea. Saracia ne strange, nu ne mai putem plati datoriile, care au ajuns in jur de 29 de milioane pe luna, nu mai avem ce manca, iar eu nu am un loc de munca si chiar daca as avea, tot nu am face fata. Nu stiu ce se intampla cu noi de am ajuns in halul asta. Bolile si necazurile se tin lant in familia mea. Simt ca nu mai pot sa indur viata asta, te rog iarta-ma, ajuta-ma...Nu-mi inteleg existenta, de ce mai traiesc.


Lenuta, 23-10-2014

 SF. NECTARIE m-a ajutat foarte mult. Vreau sa va spun o intamplare. Am fost la Sf. Nectarie la manastirea Radu Voda cu sora mea pt. o problema ce o avea sora. La intoarcere acasa au venit la noi niste vecini si nu le-am spus unde am fost, am spus ca am fost la oras. Dimineata urmatoare fetita mea Andreea s-a ranit la o alunita; Atunci am inteles ca am gresit si am inceput sa ma rog la sfantul si m-a ajutat. Acum ma rog din nou Sf. Nectarie ca am o durere mare si cred ca ma va ajuta din nou. SFINTE NECTARIE ROAGA-TE PT. NOI PACATOSII. CU RUGACIUNILE SF. IERARH NECTARIE, DOAMNE, IISUSE HRISTOASE, FIUL LUI DUMNEZEU MILUESTE-NE PE NOI!


Adriana, 23-10-2014

 As vrea sa-i multumesc Sf Nectarie, Sf Efrem cel nou, si bineinteles Maicii Domnului, pentru ajutorul primit de sotul meu la examenul de specialitate. Desi nu a reusit sa parcurga toata materia si nu credea ca va putea promova examenul scris, a luat o nota foarte mare, la fel si la proba practica de ieri. Examenul nu s-a terminat inca, dar speram ca, cu ajutorul Maicii Domnului, Sf Nectarie, si al Sf Efrem cel nou, totul va fi bine.


Cornelia, 23-10-2014

 Multumesc din suflet bunului Dumnezeu Iisus Hristos pentru ca a ascultat rugaciunea bunilor mei sfintisori Sfantul Ioan Rusul, Sfantul Nectarie, Sfantul Efrem cel Nou si nu in ultimul rand buna Maicuta Domnului, Sfanta Fecioara, le multumesc din tot sufletul ca au mijlocit pentru mine o asa mare pacatoasa si mi a trecut starea de rau cumplita pe care o aveam. Este pentru prima oara cand ma rog Sfantului Ioan Rusul, am citit marturia scrisa de Luiza cum ca Sfantul Ioan Rusul este grabnic ajutator ceea ce este foarte adevarat, am citit 2 zile acatistul lui si deja am inceput sa ma simt bine, a facut o minune cu mine si eu ii multumesc din tot sufletul, atat lui cat si celorlalti sfinti in special Maicutei Sfinte, minunile exista, Dumnezeu ne ajuta daca ceea ce cerem ne este de folos si avem credinta. Multumesc Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu pentru toate intamplarile din viata mea, si pentru cele bune si pentru cele rele, ptr ca si cele rele au un scop care este tot spre binele nostru, sunt ca niste lectii de viata care ne indreapta spre credinta. SLAVA TIE DUMNEZEUL NOSTRU, SLAVA TIE. ALILUIA, ALILUIA, ALILUIA!


Oancea Octavian, 23-10-2014

 Traim in fiecare zi minunile pe care Dumnezeu Tatal ceresc, Domnul nostru Iisus Hristos, Maicuta Sfinta, Sfintul Ierarh Nectarie, bunicutul meu drag, si toti sfinti mei dragi si iubiti le infaptuiesc cu mine si familia mea. Astazi am mers la intreprinderea unde am lucrat inainte de 1989 pentru a scoate o adeverinta. Pe drum m-am rugat Sfintului Ierarh Nectarie, bunicutul meu drag, sa ma ajute si sa fie gata adeverinta intrucit am mai fost o data. Am ajuns la intreprindere si cind am mers la biroul de unde trebuia sa iau adeverinta am constatat ca aceasta era gata de mai mult timp si era prima in celelalte documente. Aceste minuni sunt mici dar pentru mine sunt immense si imi arata inca o data ca sfintul Ierarh Nectarie, bunicutul meu drag, Dumnezeu Tatal, domnul Nostru Iisus Hristos si toti sfinti mei dragi sunt linga mine si familia mea. Simt o bucurie imensa cind stiu ca nu sunt singur si am la pieptul cui sa pling si am cui sa ii spun necazurile, grijile si bucuriile mele si ale familiei mele. Multumesc din suflet pentru toate binefacerile revarsate asupra mea si a familiei mele si trebuie sa ne rugam tot timpul cu dragoste si cu evlavie si rugile noastre vor fi ascultate in ceruri si noi vom fi tot timpul ocrotiti. DOAMNE IISUSE HRISTOASE fiul lui DUMNEZEU miluieste-ne si ne mintuieste pe noi pacatosii. AMIN!


Slabu Ana Maria, 23-10-2014

 Buna ziua. Ma numesc Ana Maria, am 27 de ani si va trimit acest mail ca marturie despre ajutorul pe care l-am primit de la Sfantul Nectarie. Acum aproape o luna, pe 27 Septembrie s-a nascut primul meu copil, Teodora. Desi am avut probleme de-a lungul sarcinii si din luna a 4 a am stat mai mult in pat, cu voia si ajutorul lui Dumnezeu, bebe s-a nascut sanatoasa si la termen. Fiind prima sarcina imi era foarte teama de momentul nasterii, auzind cat de lung si dureros poate fi travaliul. La indemnul parintelui duhovnic, ultimele 2 luni din sarcina am citit Acatistul Sfantului Nectarie in fiecare zi. Desi stiam de minunile sale si speram sa ma ajute, nu ma asteptam sa nasc atat de usor. Cu ajutorul Sfantului toata nasterea a durat 4 ore jumatate, spre mirarea doctorei si asistentelor. Desi nu sunt vrednica Dumnezeu mi-a usurat chinurile si ii multumesc Sfantului Nectarie pentru tot ajutorul dat. Doamne ajuta!


Ioana, 24-10-2014

 Buna ziua si Doamne Ajuta! In acest an in  care am fost mai tot timpul bolnava, am hotarat de saptamana trecuta sa ma reintorc la Dumnezeu, tinand post, spunand rugaciuni in fiecare zi, citind acatiste, spovedindu-ma. Nu aveam de munca, nu aveam liniste sufleteasca, asa ca am apelat la Maica Domnului, Sf. Ioan, la Sf. Parascheva, Sf. Nectarie, Sf. Mina, citindu-le acatistele si rugandu-ma. Ieri m-am dus la o firma si mi-am depus Cv-ul si astazi m-au sunat si m-au intrebat daca pot sa incep de maine lucrul. O minune ptr mine, chiar daca nu este serviciul ideal, dar care ma ajuta sa strang niste banuti. Alergati la Dumnezeu cu credinta si cu speranta si toate vi le va indeplini atunci cand trebuie. Sunt un adevarat ajutor acatistele citite zilnic si lasati-va viata in mainile Domnului. Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma pe mine pacatosul!


Petcu Madalina, 24-10-2014

  Buna ziua, ma numesc Madalina, am 25 de ani si sunt din Braila. Nici nu stiu cum sa incep. In urma cu 4 luni de zile viata familiei mele s a schimbat complet. Tatal meu este bolnav. Are cancer la colon cu metatastaze la ficat. Totul a picat exact ca un trasnet cand in urma unei colonoscopii am aflat acest diagnostic. Intreaga lume se rastoarna, nu stii ce sa faci si incotro sa apuci. Cu o zi inainte de internarea in spital pentru ca urma sa fie operat la colon pentru a fi extirpata tumoarea la colon intra cu ochiul intr-un cui si este transferat la alt spital pentru operatie la ochi. Operatia la colon este amanata cu aproximativ 3 saptamani. Tin sa va spun ca tatal meu desi are 64 de ani si are boala care o are este o fire foarte activa si muncitoare.
  Dupa 3 saptamani este internat iar in spital, iar analize si in dimineata cand urma sa fie operat doctorul ne cheama la el in cabinet sa ne spuna ca de fapt este cancer in ultimul stadiu si ca va face tot ce este posibil. Nu stii ce sa spui, am simtit ca picioarele mi se indoaie si pic jos. Tata nici acum nu stie ce de sufera. In timpul operatiei, am plans cam mereu, nu stiam pe ce lume sunt. Dupa o ora, tata a iesit din operatie.
  Ne-am intalnit iar cu medicul ca sa ne spuna cum a fost operatia. Eram cu sora si matusa mea. Iar medicul ne a zis ca este in ultimul stadiu, ca daca apar complicatii pana la Craciun nu o sa mai fie cu noi si ca ficatul lui este plin de metastaze. Asa scrie pe biletul de iesire: metastaze multiple. A stat tata 5 zile la terapie intensiva. M am rugat la Dumnezeu sa fie bine. Cand a iesit din terapie s a ridicat singur din pat si a mers. Mereu mi am zis ca tata e un om puternic.
  Am primit cartea cu minunile Sfantului Nectarie de la matusa mea exact in perioada cand tata trebuia sa mearga la medicul oncolog. Am citit minunile Sfantului Nectarie si am hotarat sa citesc si eu timp de 40 de zile paraclisul Sfantului Nectarie si sa ma rog mult mai mult pentru sanatatea tatalui meu iubit. De cand am inceput sa citesc, am inceput sa ma odihnesc eu mai bine noaptea. Inainte, toata noaptea visam urat, ma intorceam de pe o parte pe alta, nu ma odihneam bine. De pe data de 6 octombrie am inceput sa citesc paraclisul Sfantului Nectarie si eu ma simt mult mai bine, dar eu nu sunt importanta acum ci eu.
  Asteptam sa intru cu analizele la sange ale tatalui meu sa le citeasca doctorul. Cat am stat la rand m am rugat incontinuu si la Dumnezeu si la Sfantului Nectarie, Doamne, ajuta-ma sa fie analizele bine si nu imi lua tatal, mai lasa l macar sa ma vada si pe mine mireasa. Te rog, sfinte Nectarie. Imi tremuaru mainile si aproape plangeam cand am intrat la doctor iar doctorul sa imi zica ca analizele sunt bune. Credeti-ma oameni buni, am iesit din cabinetul medicului plina de emotie si bucurie incat nu stiam unde sa ma duc. Cand am iesit din spital am fost la o bisericuta si m am rugat iar pentru sanatatea tatalui meu, ma rugam si plangeam. Tata a fost programat la CT exact pe data de 14 octombrie, de ziua Sfintei Paraschiva. M am gandit ca asta e un semn de la Dumnezeu ca va fi bine. Cat tata era inauntru, m am rugat si am citit iar din paraclisul sfantului Nectarie. Ce credeti, oameni buni? Sfantul Nectarie ne a ajutat. Daca pe iesirea din spital de la chirurgie scria metastaze multiple (doctorul ne a zis ca tot ficat e plin de metastaze) acum scrie ca sunt cateva metastaze in lobul drept. Cum poate fi vorba de altceva decat un raspuns la rugaciunile mele? Tata a inceput citostaticele marti si deocamdata e bine. Ma bucur foarte mult ca l am descoperit pe Sfantul Nectarie si in fiecare moment este cu mine. Cred foarte mult in Dumnezeu. Stiu Doamne ca o sa ne ajuti. Te rog, Sfinte Nectarie roaga te Tu pentru tatal meu si ajuta-l sa fie bine, sa reziste acestor tratamente si mai ales intareste-i credinta in Tine, Dumnezeu.
  Pot sa va spun doar atat, oameni buni care veti citi aceste randuri. Poate nu m am exprimat bine, poate nu am transmis ce trebuia dar sa ne rugam in orice secunda a existentei noastre, chiar daca trecem prin bine sa nu uitam de Dumnezeu si de Sfantul Nectarie. Oricat de greu ne va fi in viata, Sfantul Nectarie ne va ajuta si ne va aduce pe calea cea buna.
  Iti multumesc din tot sufletul meu, Sfinte Nectarie, mare facatorule de minuni pentru minunea care ai facut-o cu tatal meu ca nu s a extins boala mai departe, ca analizele au iesit bine si ca deocamdata a rezistat bine la citostatice. Ma rog Sfinte Nectarie ca sa gasesti tu un remediu pentru aceasta boala necrutatoare si sa se gaseasca solutii. Ma rog la tine Dumnezeu, Maica Domnului, Iisus Hristos si Sfinte Nectarie pentru sanatatea tatalui meu. Ajutati-ne! Doamne ajua ne!
  Multumesc.


Ileana S., 24-10-2014

 Am facut infectie urinara, ma simteam foarte rau, dar nu puteam lua nici un medicament, asteptam sa iasa urocultura ca sa vad ce antibiotic raspunde infectiei mele. Aveam in casa o sticluta cu mir amestecat de la Sfantul Nectarie (din Eghina), de la Sfantul Efrem (tot din Grecia), de la candela Fecioarei Maria. Am baut cateva picaturi si mi-au disparut 90% din simptome. Cine a avut infectie urinara stie cat de greu de suportat sunt usturimile si durerile si ca este o adevarata minune ca ele da dispara in cateva minute. Multumesc din inima pentru ajutorul primit. Doamne ajuta!


Roxana A., 25-10-2014

 Azi-noapte am avut o stare de agitatie si de tristete (am niste probleme pe care trebuie sa le rezolv) si pentru ca nu m-am mai rugat demult la Sfantul Efrem (l-am descoperit odata cu Sfantul Nectarie si cu Sfantul Mina) m-am rugat la sfant sa ma linisteasca (este cunoscut drept sfantul care ii ajuta pe cei depresivi si cazuti in deznadejde) si am reusit sa adorm. La inceputul lunii iulie am trimis in Grecia la Nea Makri o scrisoare in care am scris rugamintile mele si am cerut niste ulei de la candela sfantului si o cruciulita. Intre timp am uitat de scrisoare. Azi-noapte cand ma rugam ii spuneam sa-mi dea un semn, daca vrea. Astazi am gasit in cutia postala scrisoarea din Grecia, cu o bucatica de vata imbibata in ulei, o cruciulita frumoasa din lemn si o scrisorica in engleza in care mi se spune ca au facut o pomenire pentru mine si cei dragi si ca imi doresc binecuvantarea Sfantului Efrem, sa-mi aduca sanatate si fericire. Scrisoarea e semnata de o maica - Theodosia - si in Eghina la manastirea Sfantului Nectarie este o maica avand acelasi nume!


Florin, 25-10-2014

 Sfantul Nectarie a avut mila si de mine. Dupa ce tatalui meu i s-a dat un prognostic medical nefast, m-am rugat zilnic la Sfantul Nectarie si la Sfanta Fecioara Maria Nascatoare de Dumnezeu, Grabnic Ajutatoare si dupa o luna diagnosticul a fost infirmat. Este o forma intermediara. Este o minune pentru ca diagnosticul intermediar greseste in cel mult 5% din cazuri. Ii sunt recunoscator si ma rog in continuare Sfantului Nectarie si Sfintei Fecioare sa ne aiba in grija pentru ca acum sunt convins ca ne-au ajutat. Daca inainte aveam dubii, acum nu mai am. Doamne Ajutu-ne. Aliluia.


Elena, 25-10-2014

 Ii multumesc Maicutei Domnului si tuturor sfintisorilor care s.au rugat pentru mine la Bunul Domnul Iisus Hristos sa imi aline durerea unei masele, k mama si.a gasit un loc de munca foarte bun si ca eu m.am simtit ff bn azi...si ii multumesc sfantului Nectarie ca azi am mers fara bilet cu autobuzul si nu am intampinat nici o problema...Multa sanatate tuturor...Doamne ajuta.ne si iti multumim pentru ce ne dai.


NM., 25-10-2014

  Dupa o perioada lunga de depresie am hotarat sa ma rog, nu vedeam alta solutie, nu eram bine deloc si aveam numai ganduri negre. Am hotarat sa citesc acatistul Sf. Nectarie, si l-am citit nu doar 40 de zile, il citesc mereu, nu stiu cat timp dar stiu ca m-a ajutat mereu, mi-am gasit linistea sufleteasca de care aveam atata nevoie, imi vad cu alti ochi familia pe care ajunsesem sa o neglijez si toate par ca s-au asezat la locul lor incetul cu incetul. Marti am primit si o veste foarte buna, am reusit sa-mi schimb serviciul dupa lungi cautari, mult stres si lacrimi. As vrea sa va spun ca nu vroiam sa ma prezint la interviu, nu m-am pregatit deloc, si interviul a fost destul de lung, multe intrebari si nu credeam vreodata ca un serviciu bun pt ca este un serviciu bun se obtine asa usor. In final, chiar daca nu m-am pregatit si nu vroiam sa merg pt ca eu consideram ca nu e pt mine si ca nu e bine platit am avut o surpriza la sf interviului sa aflu ca ei dadeau ca si salariu mai mult decat vroiam eu, mai mult decat m-am asteptat, mai mult decat aveam nevoie. Asta a fost primul interviu, a doua zi zm fost chemata pt ce de al doilea si uite ca l-am trecut si pe cel de al doilea interviu si peste 2 sapt incep sa lucrez si sunt fff incantata .Ii multumesc Sf. Nectarie ca mi-a auzit strigatele de disperare cand simteam ca numai pot, cand eram la pamant, m-a auzit si m-a ascultat. Am promis ca o sa ajung la moastele sale sa ma rog pt ca si aci departe de casa exista o particica din sfintele moaste; va indemn pe toti cei care cititi acest mesaj sa va rugati cu credinta, atat trebuie sa facem cu toti si sufletul vostru va fi plin de iubire, de veselie, e mare lucru cand stii ca nu esti singur in lumea asta, e mare lucru sa-i spui durerile cuiva. In final am sa va spun ca sunt constienta ca sunt asa de bogata in comparatie cu alti pt ca sunt sanatoasa si toata familia mea este sanatoasa, le doresc tuturor care au probleme de sanatate sa caute ajutor la Sf. Nectarie cum si eu am cautat cand tatal meu a fost foarte bolnav. Stiu ca nu este o poveste extraordinara, zilnic citesc despre minuni in viata celor care au cancer, eu nu am cautat sa detaliez extraordinarul, am cautat sa va arat, sa va incurajez ca minuni exista daca ne rugam cu suflet curat si cu credinta la Fecioara Maria, Sf. Nectarie si Iisus Hristos.
  Va multumesc sfintii mei dragi din tot sufletul meu, o sa ma tin de tot ce-am promis, am invatat o lectie buna! Voua tuturor va doresc din suflet multa sanatate, credinta in Dumnezeu si sfinti, rugati-va mult si veti gasi ajutor la toate problemele voastre!


Simona, 27-10-2014

 M-am rugat mult Domnului Iisus Hristos si Maicii Domnului pentru o neintelegere cu o vecina, am citit acatistul Sfantului Mina, Sfantului Nectarie si Sfantului Nicolae si i-am rugat sa rezolve ei situatia si am primit ajutor a doua zi. I-am chemat in gand si pe Sfantul Anton, Sfanta Paraschiva, Sfantul Ioan Botezatorul si Le multumesc ca sunt grabnici ajutatori. De fiecare data ii amintesc pe toti Sfintii aici pe site pentru ca Le cer sa ma ajute cand am nevoie si chiar daca, in momentele acelea poate ma rog mai mult unui Sfant, stiu ca impreuna imi dau ajutorul.


Jeanina, 27-10-2014

 Suntem un grup care plecam in circuit/pelerinaj in Grecia, intre 4 – 12 nov., cu prilejul hramului Sf. Nectarie, dar nu numai (pt. ca ajungem si la Sf. Efrem cel Nou, Sf. Ioan Rusu, Sf. Dimitrie Izvoratorul de Mir, Sf. Grigore Palama, Sf. Vasile cel Nou, Sf. Anisia, Sf. Paraskevi, Sf. Efrem Sirul si Sf. Irina, M-rea Paleokastrita, M-rea Braul Maicii Domnului, Acropole, Meteora si multe altele, care nu incap intr-un simplu anunt). Mai avem 4 locuri, 299 euro/pers. Sunt asigurate: transportul cu autocarul, cazarea, micul- dejun, calatoriile intre insule cu ferry- boat- ul. Daca este cineva interesat, pentru mai multe detalii traseu si obiective turistice, istorice si religioase, cotactati pe d-na Cristina: 0722722845.


Adela, 27-10-2014

 Revin inca o data pe acest site pt a-i multumi din suflet Sf Nectarie ca a venit in viata mea. Nepoata mea a plecat in Austria joi impreuna cu colegii de dansuri, ieri in jurul amiezii m-a sunat sora mea sa imi spuna ca nu stie ce se intampla dar nu poate lua legatura cu ea, am incercat si eu sa o sun dar avea telefonul inchis; am incepus sa imi fac griji, am luat acatistul Sf Nectarie si am inceput sa-l citesc, cand eram aproape spre sfarsit mi-a trimis nepotica mea um mesaj in care imi spunea ca este bine. Am simtit prezenta Sf meu drag inca o data, multumesc si pt ca ai avut grija de Nicolae Alexandru. Milostiveste-te de noi pacatosii. Doamne ajuta!


Laura, 27-10-2014

 Doamne ajuta! Ma numesc Laura si am si eu sa va povestesc inca o minune a Sfantului Nectarie, datorita rugaciunii Sfantului Nectarie catre Dumnezeu si catre Preacurata Stapana noastra de Dumnezeu Nascatoarea am reusit sa promovez examenul de licenta la care nu am invatat mai nimica. Inainte cu doua luni de inceperea sesiuni ma hotarasem si eu sa imi dau examenul dar nu ma pregatisem pentru el, nu ma puteam concentra si atunci m-am rugat la Sfantul Nectarie si ii multumesc Sfantului ca mi-a ascultat rugaciunea. M-am prezentat la examen si am reusit sa promovez fara nici o problema si cu nota mare. Pentru aceasta ii multumim si propovaduim darurile sale, nu ii ascundem minunile sale si purtarea de grija. Ii multumesc Sfantului Nectarie, lui Dumnezeu, Preacurata Maica a lui Iisus, Parintelui Arsenie Boca, Cuvioasei Parascheva, Sfantului Marcel, Sfantului Grigore Decapolitu din suflet pentru ca mi-au ascultat rugaciunea si m-au ajutat. Doamne ajuta!


Anamaria, 27-10-2014

  Buna ziua! Ma numesc Anamaria si as vrea sa va marturisesc minunea pe care Maica Domnului si Sfantul Nectarie au facut-o cu mine pacatoasa. Eu si prietenul meu ne doream sa ne casatorim dar de fiecare data cand il intrebam cand vom face nunta...mereu spunea ca la anul. Si asa au trecut vreo 5 ani; vazand ca nu e bine si ca vorbele astea \"la anul\" nu fac decat sa amane am inceput sa ma rog Maicii Domnului sa ne ajute si sa fie \"anul acesta\" si nu \"la anul\". Nu aveam bani suficienti si o rugam pe Maica Domnului spunand: Maicuta Scumpa ajuta-ne sa facem nunta anul asta...nu stiu cum ..dar fa o minune pentru noi pacatosii, ajuta-ne sa fim chibzuiti si multumiti si sa nu ne dorim lucruri mari si scumpe la nunta! Iar Maica Domnului Grabnic Ajutatoare s-a milostivit asupra noastra si in 4 luni de zile am strans banii suficienti si am facut o nunta simpla si foarte frumoasa si am fost atat de fericiti si de multumimi in acea zi ca nici noi nu am fi reusit singuri. Iar in acea perioada cu nunta am avut de dat si cateva examene si eram cam stresata ca nu prea aveam timp de invatat fiind si cu pregatirile de nunta...dar Sfantul Nectarie mi-a venit in ajutor si mi-a cazut la examene ce stiam eu mai bine si la toate am luat nota maxima. Rugati-va neincetat Sfintilor si Nascatoarei de Dumnezeu pentru ca ei ne asculta si ne ajuta neincetat!
  Bucura-te Sfinte Ierarhe Nectarie mare facatorule de minuni!


Alexandra, 27-10-2014

 Buna ziua revin pt a povesti ajutorul primit de la Sfantul Nectarie, Sfanta Parascheva si Sfanta Treime; cu ajutorul lor sambata o sa ma mut in noul meu apartament, tot cu ajutorul lor acum cateva zile knd am gresit autobuzul de intors acasa si am luat altul ce ma scotea in afara orasului pt care nu aveam bilet am trecut cu bn fara sa dau peste vreun control; tot rugandu.ma la Sfantul Nectarie mama mea a ajuns cu bine azi dupa mn pe un traseu ce nu il cunostea si nici bilet pt aceea ruta nu avea; va multumesc din tot sufletul si va rog in continuare sa aveti grije de mn si familia mea si sa ne binecuvantati si pe noi cu copilasul mult asteptat! Oameni buni aveti credinta si totul va fi asa cum va doriti, Doamne ajuta!


Georgiana, 29-10-2014

    Buna ziua si Doamne ajuta!
  Vreau si eu sa multumesc Domnului Iisus, Maicii Domnului si Sf. Nectarie, precum si altor sfinti si parinti ai nostri, care m-au ajutat sa ajung si eu cu sotul si baietelul meu la Eghina la manastirea sfantului! Mare bucurie am avut sa merg \"in vizita\" la Sf. Nectarie! Mai mult, in excursia noastra am avut un mic accident in prima zi, in Nafplios, cand baietelul nostru s-a lovit la cap si si l-a spart. Am primit ajutor de Sus si dl. Giorgios ne-a dus cu masina personala la urgenta, a stat cu noi si a fost intermediarul si ajutorul nostru in timpul interventiei si dupa la explicatii, si apoi ne-a adus inapoi cu masina de unde ne luase. Cred ca situatia ne-a fost noua, sotului si mie, o lectie! Bucura-te Sfinte Nectarie ca Florinel este bine! Si noi ne bucuram, Sfinte, multumim si ne rugam cum si cat putem, pentru noi si pentru altii aflati si ei in nevoi.
  Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ne pe noi pacatosii!


Monica, 29-10-2014

   Buna ziua tuturor!
  Revin pe acest site pentru ca am promis sfantului ca daca am nota de trecere la examenul care imi da atatea batai de cap, marturisesc minunea pe acest site. Sunt la un curs care este o adevarata provocare pentru mine intrucat nu am pregatire solida la matematica si acest curs se bazeaza numai pe calcule. Ii multumesc Sfantului Nectarei si Maicii Domnului ca nu m au lasat cand am cerut ajutorul! Rugati-va neincetat la Sfantul ca ajuta neconditionat. Doamne ajuta tuturor!


Nicusor, 29-10-2014

 Buna ziua tuturor! In fiecare zi citesc acest site si minunile care le face Sfantul Nectarie cu oamenii incercati de suferinte, nevoi si griji, cu adevarat Sf.Nectarie este un mare facator de minuni, un mare iubitor de oameni, un Sfant pe care te poti baza in orice situatie dificila, importanta este credinta nemarginita in el si in Dumnezeu, Sfanta Maica Domnului, orice are rezolvare cu credinta si fapte bune. As vrea sa dau si eu marturie si sa multumesc Sfantului Nectarie pentru ajutorul care mi l-a dat astazi in legatura cu o persoana cu care eram certat, astazi ne-am impacat, multumesc Sfinte Nectarie ca te-ai indurat si de mine pacatosul si ti-ai indreptat privirea catre mine, iarta-ma Sfantuletule pentru pacatele mele si greselile mele, patima fumatului si gura mea cea rea... Ajuta-ma in continuare Sfantuletule si indeparteaza de la mine femeia care ma dusmaneste si imi vrea rau bagand zazanie intre mine si cel cu care m-am impacat astazi, indeparteaz-o Sfinte Nectarie si daruieste-mi liniste... Sunt la pamant cu totul insa am credinta ca va rasari si soarele pe strada mea, cu putina mea credinta Sfantuletul nu ma va lasa la greu mai ales ca nu am servici si o duc rau cu banii, cateodata am impresia ca traiesc fara rost pe acest pamant si Dumnezeu Si-a intors fata de la mine, dar nu uit cat ma iubeste pe mine Dumnezeu de la nastere caci cu ajutorul Lui traiesc in ziua de astazi. De fiecare data cand merg la Manastirea Radu Voda simt o liniste si o pace cum rar mi se intampla la vreo biserica, si preotii sunt exceptionali si au un mare Har de la Sfantul Nectarie de a ajuta oamenii! Multumesc Sfinte Nectarie pentru grija ta fata de mine.! Doamne Ajuta tuturor, pace si sanatate!


Roxana A., 29-10-2014

 Marturisesc si eu ajutorul de la Sfantul Mina si Sfantul Nectarie. Am avut o problema - am avut nevoie urgenta de un extras de cont pe o perioada lunga - de cativa ani. Am solicitat acest lucru prin email pe la inceputul saptamanii trecute. Apoi l-am mai solicitat la sfarsitul saptamanii. Apoi astazi am mai trimis un email - maine fiind ultima zi, pentru ca aveam nevoie urgenta de acel extras. Astazi am sunat la numerele de telefon ale bancii si imi raspundea robotul, cerandu-mi sa tastez niste informatii pe care nu voiam sa le dau la telefon. Apoi, in ultimul moment, exact cand trebuia sa traversez spre banca, mi-a venit un gand sa mai incerc totusi o data sa sun. Am cautat pe site un numar la care n-am mai sunat si mi-a raspuns o domnisoara care m-a ajutat imediat si am primit pe email ce am solicitat. In acest rastimp m-am rugat la Sfantul Mina. Apoi am aflat ca nu mi-ar fi raspuns nimeni la email, decat spre sfarsitul saptamanii.


Laurentiul, 29-10-2014

 Iti multumesc aici Sfinte Mare Mucenice Mina, prieten si impreuna lucrator cu Sfantul Nectarie, iti multumesc pentru ca Andrei si-a recuperat atat de repede si fara sa iti cer asta, bicicleta primita cadou si apoi furata. Stiu ca asa cum nimeni nu se vindeca fara har la fel nimeni nu isi recupereaza nimic fara ajutor de la Dumnezeu. Doamne ajuta!


 Oana, 29-10-2014

 Doamne sfinte Nectarie cat esti de minunat si cum aranjezi tu lucrurile. M-am rugat sa ma ajuti sa am si eu un copilas si acu imi tin in brate minunea de 11 saptamani, si pe care asa cum am promis l-am botezat Nectarie. Ma gândeam anul trecut ca ce frumos ar fi fost sa ajung si eu la moastele Tale in Grecia, dar uite cum minunile tale se intampla si saptamana asta la maslu vor fi aduse moastele tale la biserica. M-am cutremurat cand am auzit asta, imi venea sa plang de fericire. Cum ai ascultat tu rugaciunea mea si vii tu la mine, desi eu nu sunt vrednica. Te rog sfinte draga ajuta-ma sa trec si de examenul pe care l-am avut sambata, ca numai o minune poate face asta si ajuta-l si pe sotul meu sa termine cu bine semestrul. Nu am cuvinte sa multumesc pentru toate cate le faci pentru mine si familia mea! Doamne ajuta!


Petronela, 29-10-2014

 Multe sunt minunile pe care le-a facut Sf Nectarie cu mine, dar dintre ele cea mai mare este nasterea fetitei mele pentru care m-am rugat foarte mult la el. Zilele acestea sfantul a mai facut o mare minune cu mine: sotul meu avea grija de fetita mea de aproape un an, cand aceasta a bagat in gura o moneda de 50 de bani. Speriat a venit la mine ca sa-i bag degetul in gura sa scot banul. Cu toate ca am experienta la asa ceva, nu mai aveam ce scoate fiindca deja intrase pe gat. Panicata fiind si vazand ca fetita si-a schimbat culoarea fetei, l-am chemat in ajutor pe Sfantul Nectarie. Deodata am auzit un zgomot: banul cazuse din gura fetei. Initial nu mi-am dat seama de ce s-a intamplat deoarece nu am vazut cand acesta a iesit, doar am vazut o moneda plina cu saliva pe jos. Marturisesc cu sinceritate ca s-a intamplat atat de repede, parca ar fi fost ireal. Multumesc Sfinte!


Iulia, 29-10-2014

  Pe Sfantul Nectarie il cunosc de cativa ani buni, si rugamintea cea mai fierbinte pe care am avut o mereu a fost sa mi intemeiez o familie. M am casatorit, si asteptam cu nerabdare copiii, dar mi a fost dat sa trec printr o tristete cumplita cand am pierdut 2 sarcini, una dupa alta la 5 luni din cauza unei probleme congenitale cu colul uterin care se deschide cu mult inainte de termen! Cu inconstienta, am ramas din nou gravida, mi s au aplicat toate procedurile medicale cunoscute, am stat numai in pat, si cu toate astea la 22 saptamani m au apucat din nou contractiile; am mai stat in spital 3 saptamani, desi dr mi a zis k numai printr o minune mai pot rezista pana la 26 sapt sa aiba copilul o minima sansa! nu m am mai dat jos din pat, faceam pipi la plosca ca un paralizat, venea mama saraca si ma spala de fata cu tot salonul, ca exact in ziua in care faceam 26 sapt, mi a facut cezariana de urgenta pt k nasterea era iminenta. Din cauza statului cu colul deschis atata timp, am contactat o infectie si eu si copilul cu 2 microbi puternici, eu m am vindecat tare greu si am trebuit cusuta din nou; iar fetita a stat aproape 4 luni in spital. Nu spun cate lacrimi am varsat langa incubator, nestiind daca va supravietui, a avut complicatii suficiente, se pare ca are o problema de auz inca nu stim cat de grava, cu ochii retinopatia specifica prematuritatii din care a scapat fara operatie doar rugandu ma Sfintei Mucenite Paraschevi vindecatoarea de boli de ochi, inca nu stim pe termen lung ce sechele vor fi...am botezat o Ioana Nectaria, acum e acasa si are aproape 3kg si a pornit de la 760g...e minunea noastra si ii multumesc Sfantului Nectarie, Sfantului Efrem si Sfantului Stelian pt toate! oricum, acum ma pot numi mama in fata lui Hristos si ii multumesc pt crucea asta atat de mult dorita! Eu asa cred, ca Nectaria mea a trait si va fi sanatoasa ca sa se proslaveasca numele acesui preaiubit si mare Sfant!
  Multumim, slava voua, caci pentru rugaciunile voastre am adus si eu un prunc pe lume! si stiu ca o sa o ocrotiti! daca eu atat de ticaloasa fiind va iubesc si imi iubesc copilul, apoi voi care sunteti atat de minunati si mari inaintea lui Hristos stiu ca ne ajutati pe noi toti! multumesc, rugaciunilor voastre Sfinte Nectarie, Efrem si Stelian imi incredintez pruncul!


Roryta, 29-10-2014

  Pentru toti cei de pe acest site, pentru Admin si pentru cei care doar citesc minunile Sf. Nectarie, va fac trimitere la un film difuzat pe postul Acasa TV, in luna februarie a acestui an.
http://roryta-de-suflet.blogspot.nl/2014/09/atingerea-divina-le-salvat-de-la-moarte.html

  Asta ca sa vedeti si voi ce inseamna perseverenta, ce inseamna rabdarea. De multe ori m-am gandit la acest preot. Cand simteam ca nimic din ce fac nu conteaza, atunci imi aduceam aminte de preotul Lucian Bâlc. El imi dadea si imi da taria de a merge mai departe. Il admir pentru vointa, taria, rabdarea, perseverenta si daruirea cu care s-a rugat toata viata bunului Dumnezeu. Filmuletul e valabil in special celor care deznadajduiesc, precum si tuturor celor care deschid aceasta pagina in mod voit sau intamplator. Vizionare placuta!!!!


Felicia, 30-10-2014

 Iti  multumesc Sf. apropiat  sufletului meu  ca  ajutorul tau apare imediat ce  il cer.. Ieri  m-ai ajutat  sa ajung la timp  unde era  musai, ai facilitat sa  obtin o masina care sa ma duca unde trebuia sa fac  vizitele  si m-ai ajutat sa duc la indeplinire tot ce mi-am propsus. De  asemenea , suntem pe cale sa ne ducem la indeplinire si planurile legate de casa! Iit multumesc din suflet pentru prezenta Ta in viata mea!


Elena, 30-10-2014

 Am sa va marturisec o minune facuta de SF. NECTARIE. Sotul meu s-a operat de un lipom in spate. Doctorul, dupa operatie a venit si ne-a spus ca nu a fost lipom si este o tumoara maligna; in acele momente am crezut ca a picat cerul pe mine, nu stiam ce sa fac, trebuia sa asteptam testul. Am inceput sa ma rog la bunul DUMNEZEU, la MAICA DOMNULUI, LA SF. NECTARIE, am sunat pe cumnata mea la Bucuresti si am rugat-o sa mearga la manastirea RADU VODA unde sunt moastele SF. NECTARIE si sa plateasca un acatist. Am inceput sa citesc acatistul SF. NECTARIE si paraclisul MAICII DOMNULUI noaptea la ora 12, timp de 40 de zile - am auzit ca noaptea rugaciunea este mai puternica si intradevar rugaciunile au fost ascultate si testul a iesit bun. Sotul l-a operat a doua oara si totul a decurs bine. MULTUMESC DOMNULUI, MAICII DOMNULUI, SF. NECTARIE SI TOTI SFINTII CARE NE-AU ASCULTAT RUGA. CU RUGACIUNILE SFANTULUI IERARH NECTARIE, DOAMNE IISUSE HRISTOASE FIUL LUI DUMNEZEU MILUIESTE-NE PE NOI PACATOSII.


Adriana, 30-10-2014

 Maica Domnului, Sf. Nectarie, Sf. Efrem cel nou au facut o minune cu sotul meu astazi la examen, reusind sa obtina o nota foarte mare, si pe mine m-au ajutat astazi la serviciu, trimitandu-mi clienti si reusind sa termin ziua de munca cu bine. Multumesc.


Elena, 30-10-2014

 Buna seara, sunt Elena si revin din nou cu alte minuni care m-au bucurat foarte tare; ii multumesc din sufletul meu de pacatoasa Sfantului Nectarie pentru tot ajutorul pe care mi-l da in fiecare zi. Pe Sfantul Nectarie l-am cunoscut acum o luna sau doua, nu mai retin data, am gasit si acest minunat site si le multumesc celor care il adminisreaza deoarece poti citi toate minununile pe care le face Sfantul cu toti oamenii si-mi creste sufletul de bucurie, nu ma mai satur de citit si as sta intr-una sa citesc minunile. Saptamana trecuta am facut analiza Papa Nicolau si am stat cu grija pana mi-a venit rezultatul, saptamana aceasta am luat rezultatul si am fost bucuroasa ca mi-a iesit negativ. O alta minune, stateam intr-o seara cu sotul meu in sufragerie si din senin ma apuca o durere de stomac si de burta, ma rog la Sfantul Nectarie imi fac cruce cu mirul de la el pe burta si stomac de trei ori si dupa cateva minute mi-a disparut durerea; eu am inceput sa citesc acatistul Sfantului Nectarie si paracliul Sfantului, nu stiu perioada, imi doresc sa intru la servici bun si platit bine, sanatate si fericire cu sotul meu, imi doresc din suflet sa primesc si eu raspuns de la Manastirea Eghina, sanatate parintilor mei, le multumesc Domnului IIsus Hristos, Maicii Domnului, Arsenie Boca, Sfantul Nicolae, Sfanta Iuliana, Sfanta Paraschiva, Sfanta Xenia, Sfantul Luca, Sfantul Ioan Rusul, sa ne ajute pe toti oamenii sa avem liniste si pace in lume. Doamne ajuta.


Roxana A., 30-10-2014

 Astazi am avut o zi stresanta: a trebuit sa inchid un cont la o banca unde ar fi trebuit sa platesc niste penalizari destul de mari pentru mine. M-am rugat la Sfintii Nectarie, Mina, Ioan Rusul si Efrem cel Nou si s-a rezolvat totul foarte repede si fara penalizari!! Ma rog in continuare sa ma ajute in mica mea activitate.


Oancea Octavian, 30-10-2014

 Minunile sunt sfintii nostril dragi si iubiti care sunt linga noi si familiile noastre si ne ajuta si ocrotesc de toate necazurile si nevoile; vreau sa multumesc din nou Sfintului Ierarh Nectarie ,bunicutul meu drag ,Dumnezeu Tatal ,Domnului nostru Iisus Hristos, Maicutei Sfinte si la toti sfinti pentru ca au fost linga mine si m-au ajutat ascultindu-mi rugile. In luna August am facut cerere sa ies la pensie anticipat si pina la iesirea deciziei m-am rugat tot timpul sa imi fie acordata o pensie bunicica. Mi-a venit decizia si vreau sa va spun ca am fost foarte multumit si imi venea sa strig la toata lumea fericirea mea si faptul ca nu sunt singur, am pe cineva in ceruri la care sa ma rog si care imi asculta rugile si ma ajuta pe mine si familia mea. Nu trebuie sa incetam sa ne rugam, sa o facem cu credinta si evlavie si din toata inima sa multumim pentru toate darurile pe care le primim si minunile care se infaptuiesc zi de zi in jurul nostru pentru ca nu suntem singuri. Multumesc din suflet Sfintului Ierarh Nectarie, bunicutul meu drag, Dumnezeu Tatal, Domnul nostru Iisus Hristos, Maicutei Sfinte si la toti sfinti mei dragi si iubiti ca sunt linga mine si familia mea, ne apara, acopera si pazesc de toate nevoile si necazurile si indeparteaza de la mine si familia mea toti dusmanii vazuti si nevazuti. DOAMNE IISUSE HRISTOASE fiul lui DUMNEZEU miluieste-ne si ne mintuieste pe noi pacatosii. AMIN!


Alexandra, 30-10-2014

 Multumesc din tot sufletul Sfinte Nectarie, Sfanta Treime, Sfanta Parascheva si toti Sfinti din cer, pt a mia oara azi am avut parte de o mare minune, numai o minune ma mai putea scoate din situatia in care eram; vineri trebuie sa ma mut dar firma imobiliara m-a anuntat de niste costuri extra care era destul de mari si chiar nu aveam de unde sa fac rost de atatia bani dar azi am sunat agentul meu imobiliar si mi-a spus k nu este nici o problema si restul de bani il pot plati luna viitoare; multumesc din inima, credinta este totul. Doamne ajuta!


Gabriela, 30-10-2014

 Multumesc Sfinte Parinte Nectarie si tie Maiculita Domnului si tuturor Sfintiilor pentru ajutorul pe care ni-l dati zi de zi. M-am rugat Sfantului Nectarie pentru ca mi-am facut niste analize si inainte sa-mi iau rezultatul m-am rugat sa-mi iasa bune rezultatele si, asa a fost. MULTUMESC DIN SUFLET SFINTE DRAG NECTARIE SI TIE MAICULITA DOMNULUI. Si ma rog in continuare si sper sa ma ajute in realizarea dorintelor mele. DOAMNE AJUTA!


Liliana, 30-10-2014

 Multumesc lui Dumnezeu si Sfintilor protectori: Sf. Nectarie, Sf. Efrem si Sfanta Paraschieva pentru ajutorul dat in edificarea unor analize ginecologice, fiind suspecta de cancer de col. A fost un zbucium ce a tinut 6 saptamani, dar cu ajutor divin am reusit sa ma clarific, sa ma linistesc si de la histerectomie totala am ajuns la conizatie. Pentru mine este o mare minune infaptuita de sfintii mei dragi. Sunt o persoana destul de incercata, dar toate problemele pe care le infrunt, le primesc ca pe niste binecuvantari, fac parte din programul meu de evolutie spirituala. Credeti in puterea sfintilor si a lui Dumnezeu si nu veti regreta!


Larisa, 31-10-2014

 Aseara am descoperit intamplator pe internet vorbindu-se despre o minune savarsita de Sfantul Nectarie si am inceput sa ma rog si eu. In momentul rugaciunii am simtit o liniste in suflet cum nu simtisem niciodata. O sa continui sa ma rog Sfantului Nectarie. Doamne ajuta!


Adina, 31-10-2014

 Multumesc Sfantului Nectarie ca mi-a ajutat sa gasesc o iconita pe care cu cateva zile in urma o pierdusem. Am gasit-o pe jos, langa pat, sub hartii. Rugati-va neincetat dragii mei si tineti posturile si viata voastra se va schimba. O seara binecuvantata si linistita. Amin.


RP., 31-10-2014

  Intalnirea cu Sf. Nectarie s-a produs intr-un moment al vietii mele in care credeam ca totul s-a prabusit in jurul meu si nu mai este nimic de facut. Pe scurt: mi-am pierdut ambii parinti si locul de munca intr-un interval de cinci luni. Desi am avut sprijinul moral al fiului si sotului meu credeam ca nu ma voi mai putea ridica niciodata din prapastia in care cazusem. Atunci a aparut in viata mea el: Sf. Nectarie. Am gasit acest site cu totul intamplator si am inceput sa citesc despre minunile pe care Sf. Nectarie le facuse. Am inceput sa ma rog si sa sper intr-o minune. Desi durerea pierderirii parintilor nu poate fi alinata in nici un fel, in momentul in care ma asteptam cel mai putin, am intrezarit o raza de speranta. Am primit un telefon de la o companie importanta (aplicasem pentru n joburi) prin care am fost invitata sa sustin o serie de teste in vederea angajarii, teste pe care le-am promovat cu succes. Am fost angajata. Dupa patru luni mi s-a propus o functie in top managementul companiei. Il rog pe Sf. Nectarie sa ma ierte pentru ca pana in acest moment nu am impartasit si altora minunea pe care a mijlocit-o in cazul meu desi promisesem sa o fac. De asemenea, il rog sa ma ierte pentru ca nu am fost la fel de consecventa in citirea Acatistului asa dupa cum promisesem. Ii multumesc Bunului Dumnezeu, Sfintei Fecioare, Sf.Nectarie, Sf.Efrem cel Nou pentru tot ce au facut pentru mine in momentelele grele prin care am trecut si nu m-au lasat sa ma pierd. Ma rog pentru sanatatea familiei mele si pentru un loc de munca pentru fiul meu. Rugati-va si aveti credinta. Dumnezeu va va rasplati.


Oana, 31-10-2014

 Vreau sa-ti multumesc tie Sfinte Nectarie ca l-ai ajutat pe cumnatul meu, Marius, sa se faca bine. Te rog din suflet, fii in continuare alaturi de el si de surioara mea Andreea, sa fie sanatosi amandoi, sa nu mai aibe probleme, sa ii vad zambind pe amandoi, sa fie fericiti, sa se inteleaga. Ajuta-i Sfinte Nectarie, mare facatorule de minuni! Multumesc Sfinte Nectarie! Iti multumesc si pentru mine Sfinte Nectarie, ca m-ai ajutat sa raman insarcinata. Fii alaturi de mine sa fie totul bine pe parcursul sarcinii, bebelusul meu sa fie sanatos, sa il nasc cu bine, sa fim amandoi bine. Amin!


1, 02-11-2014

 Aseara parintii mei se certau rau si m-am rugat Sfantului Nectarie sa ii faca sa nu se mai certe, iar in cateva minute domnea pacea si linistea in casa mea ca si cum nu s-ar fi certat niciodata. Iti multumesc sfinte Nectarie si voi continua sa cred in tine si sa impartasesc minunile facute. Doamne ajuta!


Mariana, 02-11-2014

 Minunea cu care am fost binecuvantata s-a petrecut in toamna anului 2012 si nici nu stiu cum de pana acum nu am marturisit-o decat ocazional, doar am povestit despre ea catorva persoane. In luna mai 2012 am inceput constructia casei mele, am gasit un constructor cu care am negociat sa imi ridice casa \"la rosu\" cu 30.000 euro (materiale si manopera). Dupa mai multe luni, reusise sa ia de la mine (sub diverse pretexte) 19.000 de euro, dar lucrarea era in stadiul incipient, nu era gata nici macar jumatate de fundatie. Iar cand am cerut sa ajunga la etapa pentru care ii dadusem banii, constructorul a zis ca ori continui sa ii dau bani, ori pleaca si ma lasa asa pentru ca nu are bani sa imi dea inapoi. Disperata, am dat acatiste la Sf.Mina si Sf.Nectarie si am citit acatistele lor. Dupa 40 de zile, constructorul a gasit o lucrare foarte mare, cu bani multi, astfel incat a inceput sa cumpere materiale si pentru casa mea si sa angajeze muncitori care sa continue lucrarea. Asta se intampla in a doua parte a lunii octombrie, iar in Decembrie, inainte de Craciun, casa era ridicata la rosu si \"inchisa\", adica avea acoperis de tabla, geamuri si usi exterioare - totul in bugetul stabilit. Din ianuarie am gasit o alta echipa care a inceput sa lucreze din 4 martie iar in 5 iunie ma mutam deja in noua casa care era \"la gata\" tencuita, zugravita, racordata la utilitati, cu mobilierul strict necesar. Mai lipseau doar maruntisurile pe care le-am facut pe parcurs. Si inca o minune a fost cand a trebuit sa vand garsoniera in care locuiam pentru a avea bani sa termin casa. O ridicasem \"la rosu\" cu economiile de-o viata, dar ca sa termin casa trebuia sa vand garsoniera. In 2012 incercasem dar nu gasisem niciun client serios iar banii oferiti de ei erau foarte putini. Apoi, cand am vazut ca primul constructor ma lasa si fara bani si fara casa am sistat cautarea unui cumparator pt garsoniera. In 2013, in martie am inceput lucrarile la casa cu noua echipa avand bani imprumutati de la parintii mei-economiile lor care nu erau foarte mari. Si inainte sa dau anunt ca vand garsoniera, ma trezesc la usa cu un om care a intrat, s-a uitat de jur imprejur, m-a intrebat de pret si a zis din prima \"o iau\". Fara negociere si atentie! pretul nu era deloc mic pt o garsoniera in 2013, era de 41.000 euro! Si a acceptat si sa ma lase sa stau in casa inca 2-3 luni pana ma puteam muta in noua casa. Asta s-a intamplat chiar de ziua Sf.Calinic, iar de Sf.Gheorghe am parafat actele la notar. In plus, au fost minuni peste minuni cu constructia casei mele. De fiecare data mi-au iesit in cale cele mai bune materiale la pretul cel mai convenabil, am gasit exact oamenii de care aveam nevoie in acel moment, am gasit cele mai bune solutii fara sa le caut. Casa arata minunat si nimeni nu crede ca a fost gata intr-un an, ridicata de o femeie singura. Dar toata lumea greseste, pentru ca dupa acele acatiste si rugaciuni, eu nu am mai fost singura. Am avut ajutor puternic din Cer, am avut ocrotire, indrumare. Nici acum nu ma obisnuiesc cu faptul ca o asemenea mare milostivire s-a facut cu mine, ca am fost ajutata atat de minunat, ca au fost indepartate toate obstacolele si toti dusmanii, ca am avut puterea sa duc lucrul la bun sfarsit. Recent am fost la Sf.Mina si am marturisit minunea iar preotului de acolo parca nu-i venea sa creada ca acel constructor nu mi-a mai intors spatele dupa ce luase mii de euro pe degeaba si ca pana la urma a respectat contractul. Mare este puterea sfintilor din Cer, a Maicii Domnului si a Domnului nostru Isus Hristos - catre care ma rog acum sa ma ierte ca scriu despre marele lor ajutor cu atat de mare intarziere... Amin!


Bianca, 02-11-2014

 Doamne ajuta! cat de mare si bun si minunat este Dumnezeu intr-atat incat sa indeplineasca o dorinta venita ca un gand, intr-o secunda, intr-o fractiune de secunda..\"cum ar fi daca..?\" Si uite ca, fix in ziua in care ma gandeam ca ar fi minunat daca..., dorinta mea se va implini. Asa, tam-nesam, fara nici o pregatire, fara nici un plan...doar un telefon...si aud: \"Ai vrea sa mergi sambata aceasta la ..?\". Asa lucreaza Dumnezeu...MIRIFIC!!! INCREDIBIL!!! MINUNAT!!! Si era doar un gand...fara sa Il rog, fara sa Ii cad in genunchi...Doamne, mare esti! Doamne, Dumnezeule, slava Tie, slava Sfintilor Tai, slava tuturor puterilor Tale ceresti!!


Vasile, 02-11-2014

 In ultimele doua zile am citit acatistul Sfantului Nectarie. Nu o mai facusem de ceva vreme. Ma rugam Maicii Domnului si Sfantului Mina. Insa urma sa rezolv unele lucruri la oras si dimineata inainte am citit acatistul. Si iar treburile au mers ca pe roate, peste tot doar bunavointa si multa politete. Am avut nevoie de ceva si am cumparat de pe internet. La sosire coletul a costat mai putin decat m-am asteptat. Am primit unele lucruri bune in gospodarie de la 2 vecini, nu prea stiu bine de ce, si multe alte mici intamlpari, minuni, binecuvantari care unele din ele m-au lasat oarecum nedumerit nu prea stiam cum sa reactionez. Multumesc Sfinte Nectarie pentru tot.


Andreea, 02-11-2014

 Sfantul Nectarie m-a ajutat si pe mine. M-am certat cu o prietena buna de curand si m-am rugat la Sfantul Nectarie sa ma ajute sa ne putem impaca si sa vorbim din nou iar ajutorul nu a intarziat sa apara, iar de cate ori am avut o durere sau o stare mai proasta Sfantul m-a ajutat de fiecare data si ii multumesc din suflet! Dumnezeu sa va ajute, aveti credinta si veti fi ajutati


Victoria, 03-11-2014

  Sfintul Nectarie iar vine cu ajutorul lui. Noi ne doream mult sa mergem in tara natala sa botezam fetita, alaturi de nasii ei, alaturi de bunei. Cu toate astea vedeam ca micuta nu se simte bine si am cerut binecuvinatatare de la un preot la care tinem mult ca sa merem acasa. Am zis ca suntem in minile lui Dumnezeu si daca am primit binecuvintare totul o sa fie bine. Am trecut oceanul cu bine, Nectaria era sleita de puteri, a dormit bine 2 zile, dupa care a inceput sa-i scada pofta de mincare. Toti imi spuneam ca clima e diferita, ca sunt atitea schimbari pentru ea, dar eu simteam ca ceva nu merge bine. Maninca tot  mai rau, o vedeam slabita, iar durerile de burtica o chinuiau ingrozitor.Tentative de a merge la urgenta erau nenumarate, dar mama era acea care ma oprea, binecuvintarea primita o impiedica. In ultima saptamina de vacanta am reusit sa meregm la moastele SF. Nectarie, i-am multumit Sfintului ca m-a ajutat pe toata durata sarcinii, i-am multumit ca s-a rugat pentru mine sa fiu mama.  Am luat-o pe Nectarita in brate si nu vroiam sa plec de la icoana lui.  Nectaria si-a intins minuta sa-i multumeasca si ea in felul ei, lacrimile de bucurie curgeam pe obraz vazind scena aceasta.
  Cu toate ca nu-mi vazusem familia de ceva timp, imi doream sa ma intorc cit mai repede in Canada. Dupa 6 saptamini de chin  pe tarim natal, am ajuns si in tara unde s-a nascut fetita noastra. Situatia se repeta, Nectarita mea nu maninca si striga de durere, am decis sa mergem la urgenta. Cei de la urgenta ne-au luat imediat si peste citeva ore ingerasul meu a fost operat. Medicul ne-a zis ca intestinul mic era rasucit, dar ca sunt careva problema cu intestinul mare, rugindu-ne sa asteptam sa vedem cum va reactiona fetita dupa prima operatie. Simbata, la 2 zile dupa prima operatie, medicul ne anunta ca este nevoie de urmatoarea operatie, s-a depistat ca intestinul mare nu are nervi, asa s-a nascut ea. Deoarece era prea slabita, nu au putut sa-i inlature intestinul gros imediat, era nevoie de timp sa-si recapete puterile. Marti, saptamina urmatoare, iar operatie, ceva nu a mers bine, am crezut ca inebunesc.
  Am stat la patutul ei mereu, plingea mult, iar eu eram neputincioasa. Operatia principala urma sa aiba loc in februarie, pina atunci trebuia sa avem invatam cum sa avem grija de ea caci medicii au decis sa scoata intestinul mic afara pentru ceva timp. Au fost luni de lacrimi, durere si muta rugaciune, mereu ma rugam ca operatia din Februarie sa fie una cu succes, iar medicii sa reuseasca sa puna intestinul la loc. Am gasit mai multe biserici, manastiri pe internet care aveau moastele SF. Nectarie si am  trimitis mesaje de indurerare ca sa se roage pentru fetita noastra. Am primit in dar si iconita Sfintului Stelian, am inteles ca si el doreste sa se roage pt fetita mea alaturi de Sf. Nectarie si Sf. Ioan Rusu.

  A sosit si ziua mult astaptata, ora 8 :30 dimineata si Nectaria este deja in sala de operatie. Dupa 5 ore de asteptare medicul ne anuntat ca totul este bine, numai ca pentru siguranta ei s-a decis sa lase iarasi intestinul afara pentru citeva luni. M-am intristat ingrozitor, eram suparata pe toti sfintii, inima mea de mama era obosita, nu mai dorea ca fetita ei sa sufere, a trecut si asa prin multe. Drept rasplata la nemultumirea care o aveam, caci operatia a fost una cu succes, numai peste 9 ore de asteptare, iar operatie. De durere, Nectaria a impins intestinul acesta iesind destul de mult. Dumnezeu mi-a trimis o mustrare ca nu aveam incredere totala in el. Medicii au reusit sa-l puna la loc, insa ziua urmatoare a fost una de cosmar. Nectaria nu reactiona la calmante, plingea mereu si se zvircolea ca un peste. Spre seara s-a linistit iar dupa o saptamina am iesit din spital, urmind sa ne intoarcem in luna aprilie pentru operatia finala, sa punem intestinul la loc ca Nectaria sa faca treaba mare ca toti copiii.
  Am decis sa tin tot postul, nu era greu, il tineam pentru fetita mea, iar in saptamina patimilor Nectarita a fost operata pentru ultima data. Cind a facut treaba mare singurica eram cea mai fericita, imi venea sa strig in gura mare ca povestea s-a sfirsit, iar Nectarita va fi ca toti copiii. De multe ori ma gindeam ce s-ar fi intimplat daca o oparam in tara si-i multumesc Domnului ca mama nu a fost alaturi de mine sa vada cite lacrimi am varsat.
  Am reusit numai cu rugaciune, cu ajutorul Sfintului Nectarie, Sfintului Stelian, Sfintului Ioan Rusu, Maiculita Domnului si a bunului nostru Tata din Ceruri. O iubesc mult pe fetita mea si si-au varsat binecuvintarea si mila lor asupra ei. Este o dulce, creste mare si cuminte, cind meregm la biserica cinta si ea in felul ei, toti o iubesc iar eu ii multumesc Domnului ca-mi tin fetita in brate, ca sunt mama si ca-i simt caldura  zi de zi.
  In luna iunie, un bun crestin a mers in Eghina luind cu el hainute de-ale Nectariei, a mers si la Sf Ioan Rusu. Ne-a adus mir si aghiasma de la ambii, iar hainuta fetitei a fost atinsa de 10 sfinti, cazind si pe papucii Sfintului Spiridon. Am decis sa pun hainuta sub salteau ei, iar de atunci Nectarita noastra doarme mai linistit. Seara o dau cu mir, ea vazind ce fac de atita vreme, ma unge si ea pe frunte in felul sau.
  Multumesc Bunului Dumnezeu pentru toate, multumesc ca mi l-a trimis pe Sfintul Nectarie care s-a rugat pentru mine sa fiu mama si care mi-a vegheat prunculetul.


Ionela Lungu, 03-11-2014

 Numele meu este Lungu Ionela Florentina; vreau sa împărtășesc bucuria pe care o simt si acuma in data de 02.11.2014. Am un băiețel de 1 an si 7 luni, pe nume Avraam Christian si in seara aceasta i s-a făcut rău încât nu mai înceta din vomitat. Am încercat sa il liniștesc dar nu mai știam cum sa mai reactionez pentru ca am intrat in panica si frica. L-am sunat pe soțul meu dar nu a reușit sa îmi răspundă, lucrează in armata franceza si acuma e plecat pentru 4 saptamani. Eu cu copilasul suntem in Corsica in orasul Calvi20260; aici urgentele nu lucreaza, numai la vreo 100 km. intr-un oras numit Bastia. Cat am fost insarcinata am fost in Romania si in fiecare seara spuneam acatistul Sfantul Ierarh Nectarie Taumaturgul, si cu ajutorul lui Dumnezeu am ajuns la manastirea Radu Voda si am luat mir si aghiazma si carti cu rugaciuni si minuni ale Sfantului Ierarh Nectarie. Acuma in seara aceasta datorita mirului si al agheazmei ale Sfantului Nectarie copilasul meu s-a linistit incat eu nu sunt vrednica de aceasta minune. Iti multumesc Sfinte Mare Ierarh Nectarie si multumesc Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu Fecioara Maria si Mare esti Doamne. Pe data de 09.11.2014 toti crestini il sarbatorim pe Sfantul Ierarh Nectarie si in seara aceasta eu nevrednica am simtit minunea care mi s-a aratat - copilasul meu se simte foarte bine. Doamne Ajuta!


Felicia, 03-11-2014

 Cuvintele sunt putine pentru a multumi Bunului Dumnezeu, Maicii Sfinte, Sfantului Ierarh Nectarie si multor altora dintre sfintii grabnic ajutatori pentru ajutorul pe care il primim in fiecare zi. Incerc sa imi tin promisiunea facuta Sfantului Nectarie, prin a scrie acest mesaj si a-l publica pe pagina dumneavoastra.
  Ajutorul Sfantului Nectarie l-am primit de fiecare data cand l-am cerut, de aceea ma rog in continuare lui cu incredere. Povestea mea incepe intr-o zi de toamna cand autoritatile suedeze ne-au luat copilul dupa o reclamatie facuta de invatatoarea lui tot din cauza ei pornind totul. Incepand scoala, de fiecare data cand o intalneam se plangea de comportamentul copilului in clasa si de faptul ca nu poate sa stea cuminte in banca. Atunci am inceput sa-l cicalesc cu lectii de morala si cu amenintari.
  Cand ea a vorbit cu copilul, el i-a povestit tot ce am zis eu traducandu-I toate cuvintele fara rost pe care eu le-am spus la nervi, din romaneste in suedeza. A iesit ce a iesit ca ea a facut o reclamatie la protectia copilului iar autoritatile l-au luat intr-o zi de la scoala si l-au dat la o familie in ingrijire. Pe noi ne-au anchetet la politie dar neavand nici o proba ne-au dat drumul in aceeasi zi. In zilele urmatoare am avut mai multe intalniri cu autoritatile care se ocupau de caz.
  Urma sa aiba loc un proces sa se stabileasca daca il primim saU nu inapoi. Am sunat la prietenele mele care s-au rugat impreuna cu mine, iar cu o zi inainte sa aiba loc procesul autoritatile ne-au chemat sa ne spuna ca nu o sa mai fie nici un proces, ca inchid cazul si ca ne primim copilul inapoi in aceeasi zi. Toate acestea au durat doua saptamani care noua ni s-au parul o vesnicie. In aceasta perioada ne mai mergand la lucru, m-am rugat cat am putut. M-am rugat Maicii Sfinte, Sfantului ierarh Nectarie, Sfantului mare mucenic Mina, Sfantului Efrem cel nou, Sfantului Ioan Rusu, Sfintei Parascheva si nu numai lor.
  Am vorbit cu Dumnezeu ca si cu un prieten si caruia i-am zis tot ce am simtit si toate frustrarile mele asa cum am fost sfatuita de parintele duhovnic. Cu toate ca gandurile mele erau intunecate am primit tot timpul “mesaje” de la oameni si de la autoritati ca totul o sa fie bine si ca o sa se rezolve cat de repede. Si intr-adevar in doua saptamani s-a rezolvat totul.
  Acum, cand a trecut ceva timp de la cele intamplate, mi se pare ca cele doua saptamani au trecut repede, mai ales daca fac comparatie cu alte cazuri cand a durat trei luni, dar atunci fiecare minut trecea greu si ora parea cat ziua de lunga.
  Am invatat cu totii din asta: eu incerc sa fiu clara in explicatiile mele, puiul nostru este mult mai cuminte si mai ascultator, iar sotul meu este acelasi cum a fost si mai inainte- consecvent. Este o vorba romaneasca ca” ce nu te omoara, te intareste”, si cred ca asa este cu toate ca ceva sechele tot au ramas.
  Am fost o pacatoasa si am ramas pacatoasa. Cu toate ca incerc sa merg pe calea cea dreapta, am impresia ca sunt tot alaturea cu drumul. Aproape in fiecare seara citesc un acatist, dar de multe ori numai dau din gura ca gandurile mele sunt in alta parte. Stiu ca rugaciunea si putina spusa din inima este mai primita decat “datul degeaba din gura”, dar imi spun in sinea mea: daca nici credinta multa nu am si nici rugaciune multa nu spun atunci cum o sa arat Bunului Dumnezeu ca incerc si eu pacatoasa?
  Incerc sa multumesc in felul meu Bunului Dumnezeu si tuturor celor din jurul Lui care ne ajuta degraba si sa ma bucur de ajutorul Lui in fiecare zi. In plus am facut rezervarea concediului in insula Eghina unde speram sa ajungem la vara si sa ne inchinam Sfantului Nectarie si Sfantului Mina pentru ajutorul primit de fiecare data cand il cerem.


Elena, 04-11-2014

 Bun gasit la toti credinciosii!! Vreau si eu sa mai relatez o minune a Sfantului nostru drag Nectarie; saptamana trecuta m-a durut foarte tare citeva zile la rand capul (in special in zona cefei), un puteam sa dorm si aveam  o stare de agitatie. Am tot rabdat, m-am rugat dar nu m-am gindit sa ma ung cu ulei de la mostele Sfantului decat dupa vreo 2 zile. In momentul in care m-am uns, la citeva secunde mi-a fost luata durerea. Slavit sa fie in veci  Sfantul Ierarh Nectarie, Sfantul Mucenic Mina, Maica Sfanta si Sfintii Parinti. Doamne Isuse Hristoase tu stii de ce avem noi nevoie, te rugam nu te uita la greselile noastre si ajuta-ne pe noi pacatosii. Doamne ajuta pe toti oamenii  ce te striga in ajutor.


Elena, 04-11-2014

 SF. NECTARIE iti multumesc pentru ca si acum m-ai ajutat cand ti-am cerut ajutorul. Mama mea a fost depistata in urma unor analize cu virusul hepetitei b, a trebuit toti sa ne facem analizele dar cea mai mare teama o aveam pentru fetita mea care ii facea injectii. Am inceput sa ma rog la MAICA DOMNULUI, la SFANTUL NECTARIE, la PARINTELE ARSENIE de la PRISLOP, citeam noaptea paraclisele si ziua acatistele cand aveam timp. Am promis SF. NECTARIE ca voi merge la EGHINA la mormantul lui pentru a multumi. Multumesc SF. NECTARIE, toate analizele au iesit bune, multumesc SFANTA MARIE ca mereu te rogi pentru noi pacatosii, multumesc SFINTE PARINTE ARSENIE, voi veni la mormantul tau la PRISLOP si iti voi multumi. DOAMNE IISUSE HRISTOASE, FIUL LUI DUMNEZEU MILUIESTENE PE NOI PACATOSII.


Catalin, 04-11-2014

 Multumesc, Sfinte Nectarie, iti multumesc pentru faptul ca m-ai intors din drumurile pe care incepusem sa le fac cu fetita mea spre spitalul Fundeni. Abia acum am aflat ca si in acest loc se afla o particica din sfintele tale moaste si ca voia ta a fost sa ne ajuti sa ne inchinam, in aceasta vara, la manastirea ta din insula Eghina. Am simtit ajutorul Sfintiei tale din clipa in care te-am aflat la Manastirea Radu Voda din Bucuresti si as dori sa fim vrednici sa te pastram in inimile noastre si in casa noastra pentru tot restul vietii acesteia pamantesti. Iti multumesc inca o data si te rog sa ne ajuti si la examenele foarte grele care urmeaza, precum si in rezolvarea problemelor financiare.


Florentina, 04-11-2014

 Vreau sa va impartasesc minunea cu care m-au binecuvantat Bunul Dumnezeu si Sfantul Nectarie. S-a intamplat cam acum un an. De foarte multi ani ma confruntam cu o boala de piele banala dar destul de neplacuta. Veruci sau in limbaj popular, negi. Aveam foarte multi, pe maine. Am fost de mai multe ori la medic, am incercat sa ii distrug cu tot felul de substante si chiar medicamente menite sa-mi intareasca imunitatea insa degeaba. Fie nu dispareau in urma procedurilor (in urma carora am ramas cu cicatrici) fie dispareau si reapareau in scurt timp. Acum un am am mers la Manastirea Radu Voda si pe langa alte probleme pentru care m-am rugat, l-am rugat pe Sfantul Nectarie sa ma ajute sa scap de acesti negi apoi am luat ulei de la candela ce arde la icoana Sfantului. Dupa cateva saptamani am fost din nou la dermatolog care a aplicat o singura data azot si au si disparut, lucru care nu se intamplase pana atunci desi nu era prima data cand aplicam aceasta substanta. De asemenea, Sfantul Nectarie m-a ajutat sa gasesc o persoana care sa imi fie alaturi in momentele grele prin care am trecut. Ii multumesc Sfantului Nectarie si Bunului Dumnezeu pentru ajutorul acordat!


Larisa, 06-11-2014

 Multumesc Sfantului Nectarie pt ajutor. M-am rugat sa ii ajute pe parintii mei sa faca rost de niste bani de care aveau nevoie si au avut parte de un ajutor nesperat. Am promis ca voi face cunoscute minunile Sfantului. Voi continua sa ma rog. Doamne ajuta!


Ana, 06-11-2014

 Sfintii Nectarie si Efrem au facut si cu noi o minune, ne-au ajutat si am reusit sa ne cumparam apartamentul nostru, cu credit ce-i drept dar ne chinuiam de ceva timp si nu reuseam. Cu ajutorul lor astazi avem casuta noastra si in curand speram sa ne mutam. Credeti cu adevarat si rugati-va Sfintilor Nectarie si Efrem si ajutorul nu va intarzia sa apara. De cand i-am decoperit pe cei doi Sfinti si le citesc acatistele doar lucruri bune ni se intampla mie si familiei mele. Multumesc din suflet Santului Nectarie, Sfantului Efrem si Bunului Dumnezeu pentru rugaciunile ascultate.


Adina, 06-11-2014

 Astazi se implineste un an de cand Sfantul Nectarie a intrat pe portile larg deschise ale inimii mele. Desi il stiam de mai demult, dar nu ma atragea cu niciun chip, ba mai mult, aveam momente cand il ignoram chiar si il evitam, Sfantul Nectarie a spart barierele inimii mele impietrite si egoiste si a inceput sa construiasca si sa faca curatenie. Nu este singur, cateva zile mai tarziu i s-au alaturat mai multi sfinti dragi tuturor printre care si Sfantul nostru parinte Arsenie Boca. Viata mea s-a luminat de cand sunt ei aici. Am avut momente foarte grele de deznadejde si disperare cand imi doream sa ma inghita pamantul, dar ei au fost mereu prezenti, tragandu-ma din groapa in care ma afundasem. In capul, sufletul, trupul meu si in jurul meu este mai multa lumina. Mai multa pace, mai multa simtire, mai multa constienta a prezentei lui Dumnezeu si desi mai este mult de parcurs si de invatat multumesc din toata inima pentru absolut tot ce am trait de cand Dumnezeu m-a ridicat prin bunii sfinti.
  Ca o promisiune pe care am facut-o Sfantului Nectarie pentru ca m-a ajutat intr-o problema de sanatate pe care eu o aveam des la fiere, as vrea sa daruiesc doua acatiste ale Sfantului Nectarie cui nu are posibilitatea sa le cumpere sau sa le achizitioneze din orasul in care locuieste. Daca imi este permis, rog administratorul acestui site sa ma puna in legatura cu doua persoane care nu au si ar dori sa le trimit acatistul Sfantului Nectarie.
  Doamne ajuta tuturor! O seara binecuvantata cu liniste si bucurii. Domnul sa va ocroteasca! Amin!

 


Elena, 06-11-2014

 Le multumesc Maicutei Domnului, Sfantului Nectarie, Sfantului parinte Arsenie Boca, Sfantului Paisie Aghioritul, Sfintei Parascheva si altor multi sfintisori ca au facut minuni cu mine..Saptamana trecuta bunica mea nu se simtea deloc bine, dar de cateva zile se simte foarte bine, am primit mult doritul ulei de la Sfantul Nectarie din Eghina si o carte cu minunile savarsite de sfantul si vreau sa va spun ca nu m.a costat absolut nimic..azi m.am rugat sa Sfantul sa nu ma intalnesc cu o persoana si asa s.a intamplat, sa nu ma intalnesc..Acum il rog mult pe Sfantul Nectarie sa ma ajute sa ajung sanatoasa la Manastirea Radu Voda de ziua lui pe 9 noiembrie si sa se roage Bunului Dumnezeu ca Florentina sa nu aibe nevoie de operatie, ci sa faca o minune cu ea..Slava Sfintei Treimi..Doamne Iisuse Hristoase miluieste.ne pe noi!


NM, 06-11-2014

 Revin cu drag pe acest site pt a marturisi ca am fost la o biserica care purta numele Sf Nectarie si care avea o particica din moastele sfantului.Cu toate ca sunt la zeci de mii de km departe de casa, aici in Canada am avut ocazia sa ma inchin la sfintele moaste si vreau sa va spun ca inainte de a pleca nu am sunat la biserica sa intreb pana la ce ora este deschisa, am hotarat ca o sa sun pe drum, zis si facut, parintele, un suflet mare, mi-a zis ca va deschide biserica pt mine sa ma inchin la sfintele moaste, a ramas ca o sa sun cand ajungem mai aproape; cand am sunat i-am zis ca as prefera sa vin duminica sa am mai mult timp sa ma rog pt ca el se grabea sa plece in ziua respectiva dar cand colo duminica nu mai erau moastele la biserica, asta era scopul plecarii dansului, sa duca moastele la alta biserica. Dar cum sfantul meu drag are grija de toate parintele a zis ca mai intarzie plecarea cu o jumatate de ora si ca asa ma lasa sa ma rog in voie sfantului Nectarie. Asa s-a si intamplat, m-am rugat, i-am multumit si as vrea sa marturisesc ca mirosea frumos a mir in biserica iar eu am crezut ca poate este de la lumanari dar cand am plecat mana pe care am tinut-o pe moaste mirosea a mir, am mirosit-o de cateva ori si nu m-am inselat, mirosea puternic a mir dar dupa o jumatate de ora a disparut mirosul fara sa ma spal pe maini.
  Iti multumesc Sf meu drag Nectarie pt tot ajutorul acordat, iarta-mi pacatele pe care le fac cu voia sau fara voia mea! Numai credinta in Dumnezeu, in Iisus, Sfanta Maria si Sf Nectarie m-au ajutat enorm si am trecut cu bine peste toate problemele din viata mea si va indemn pe toti sa va rugati cu incredere si ajutorul nu va intarzia sa apara!


Enya, 06-11-2014

 Doresc sa marturisesc si eu o minune a sfantului nostru drag. Ma grabesc sa dau marturie pentru ca e o dovada a modului cum lucreaza sfantul, cum ne raspunde la rugaciuni. In urma cu o luna am efectuat niste analize hormonale cu rezultate dezastruoase. Practic medicul mi-a spus ca sansele sa fac bebe sunt minime. In disperare si speriata m-am rugat sfantului, am inceput sa citesc acatistul si dupa un timp am repetat analizele. Dupa o sapamana de rugaciuni si spaime, azi a venit rezultatul: imbucurator, dozarea hormonala este in limite normale si sunt sperante mari de bebe. Slava tie sfinte Nectarie, primeste rugaciunile noastre si fii mereu cu noi.


Mihaela, 06-11-2014

 Din 2010 de cand il cunosc pe SF. Nectarie,cu mine a facut multe minuni. Ultima despre care voi scrie este urmatoarea: Am fost diagnosticata cu endometrioza (chisturi ovariene f mari) si medicul meu mi-a spus ca trebuie sa fiu operata cat mai repede pt ca astfel este aproape imposibil sa raman insarcinata. La doua sapt m-am programat la alt medic (cel mai bun din tara) si in tot acest timp m-am rugat la Sfantul sa se intample o minune, sa ma gaseasca medicul intr- stare mai buna si sa imi spuna ca nu trebuie sa ma opereze. Cu credinta in suflet am mers si desi diagnosticul a fost acelasi (insa chisturile erau putin mai mici) mi-a spus ca putem sa mai asteptam 3 luni sa incerc sa raman insarcinata si daca nu, vom face atunci interventia. Eu sper in ajutorul Sf.Nectarie si sper ca va face minunea sa nu fie nevoie de operatie, desi conform doctorilor nu am sanse.


Lidia, 06-11-2014

 Nu am mai scris demult, dar am citit cu placere mereu si mereu minunile postate de-a lungul anilor. Sfantul Nectarie este neobosit in alinarea grabnica a tuturor celor care i-au cerut ajutorul, mijlocind cu dragoste alaturi de ceilalti Sfinti la Bunul nostru Dumnezeu si Maica Domnului. As vrea si eu sa ii multumesc din suflet ca a ajutat-o pe sora mea sa nasca usor si repede un copil sanatos si dragalas. Se apropie cu pasi repezi data de 9 noiembrie cand il sarbatorim pe Sfantuletul nostru drag, care indraznesc sa spun ca este nu numai un sfant al grecilor dar si al romanilor de pretutindeni, motiv de bucurie pentru multi. In toamna acestui an am fost la Manastirea Izbuc din judetul Bihor unde langa moaste ale multor Sfinti, la loc de mare cinste se regasesc si moastele Sfantului Nectarie alaturi de o icoana mare a Sfantului cusuta goblen de o mamica, in semn de recunostinta ptr vindecare fiului ei care nu putea umbla si in urma rugaciunilor inaltate Sfantului Nectarie acesta l-a vindecat. Multumesc inca o data sfantului Nectarie si tuturor Sfintilor care din mare iubire pentru oameni inalta rugi fierbinti Domnului nostru Iisus Hristos si Maicii Domnului pentru noi toti.


Ion, 06-11-2014

 Multumesc Domnului Iisus Hristos, Maicii Domnului, Sf. Nectarie si tuturor Sfintilor pentru ca au facut aceeasi minune ca si anul trecut. In ogorul unde aveam porumb a plouat, in timp ce in ogorul cu fan nu a plouat. Ploaia a venit din senin, nu a facut pagube decat la cimitir (a doborat cativa copaci).


Lenuta P., 06-11-2014

 Atunci cand am o nevoie mai mare strig dupa ajutor si-i promit Sfantului Nectarie ca intru sa scriu minunea. Acum au trecut 2 saptamani de cand am promis si-mi cer iertare ca am intarziat; soacra mea se simtea rau, a avut niste dureri de spate mari mergea greu si noi aveam nevoie de ea pentru ca ma ajuta cu fata cea mica asa ca m-am rugat sa se faca bine si s-a facut, durerile au incetat mare minune! Azi noapte pe baietelul meu il durea urechea foarte tare i-am dat medicamente dar tot nu-i trecea si disperata am cerut ajutor Sfintilor Nectarie si Sfantului Efrem precum si Parintelui Arsenie Boca si in 2 minute copilul meu s-a linistit si a dormit; multumesc din suflet pentru tot ajutorul! Acum ma rog pentru mama mea sa-i ajute medicamentele de la dermatologie si mai vreau sa fac un bine cuiva necajit si ma rog: Doamne ajuta sa reusesc apoi o sa intru sa scriu, Doamne miluieste!!!!


Lungu Ionela Florentina, 06-11-2014

 Copilasul meu pe nume Avraam Christian s-a însanatosit datorita mirului si agheazmei sfintite de la Manastirea Radu Voda si datorita rugaciunilor Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul si ale Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu Fecioara Maria. Bun si Mare este Dumnezeu, Doamne Ajuta!


Elena, 06-11-2014

 Un sfant minunat.


Ana, 07-11-2014

 Iti multumesc sfinte si drag Nectarie. Sí eu am primit ajutor de la acest sfant minunat. Sunt plecata in strainatate de multi ani si am ramas fara loc de munca. Am citit acatistul Sfantului Nectarie si de indata mi-am gasit un post de lucru la care nici nu visam. Sí acum am o mare problema in familie pe care sper sa o pot rezolva cu ajutorul Sf. Nectarie. Ii multumesc Sfantului din toata inima. DOAMNE AJUTA.


Lucia Hazota, 07-11-2014

 Doamne ajuta...va scriu si eu pentru a va marturisi ca si eu pacatoasa am avut parte de ajutorul Sfantului Nectarie...fiind pasionata de fotografie dar neavand bani pentru a cumpara ceea ce am nevoie, m.am rugat sfantului Nectarie sa ma ajute.....nu a intarziat sa ma ajute ...chiar asade repede ca am ramas uimita....imi doream un flash pentru aparatul meu....m-a ajutat ca in o zi cand nici nu ma gandeam sa il cumpar pentru ca costa mult, (300) euro...am reusit si l-am cumparat....o saptamana dupa am avut doua petreceri unde am facut eu fotografiile si am fost platita....o luna in urma ma rugam sf. sa ma ajute sa incep sa lucrez cu aceasta pasiune a mea pentru fotografie; inca o saptamana dupa am reusit sa imi cumpar inca un accesoriu care mi-l doream de mult.....toate acestea doar cu ajutorul Sfantului Nectarie si al Bunului Dumnezeu, care a ingaduit acest ajutor chiar daca nu il merit....doua luni in urma m-am lasat de fumat...m-am rugat Sfantului Nectarie sa ma ajute si cu aceasta avand in vedere ca in 15 ani de cand fumam nu am reusit sa ma las....m-a ajutat, nu mi-a fost greu...asa ceva nu se putea decat cu ajutorul Lui....ITI MULTUMESC PENTRU TOT...ai grija de noi toti si  protejeaza pe Iris...indreapta-i pasii spre dreapta credinta............Doamne ajuta...


L.C., 07-11-2014

 Buna ziua tuturor credinciosilor! Fac un apel la cei care pot sa ajute cu o suma cat de mica acest tanar pentru a duce o viata normala. Este vorba despre Vlad Brasoveanu, din Ploiesti, diagnosticat cu o tumora pe creier. Cazul a fost prezentat si la televizor. Atasez aici link-ul catre reportaj: http://observator.tv/social/la-doar-o-luna-de-la-nunta-un-tanar-din-ploiesti-a-aflat-ca-are-o-tumora-pe-creier-138520.html. Orice banut conteaza pentru a salva o viata. Haideti sa facem o minune!


Laurentiu, 07-11-2014

 Dupa mult timp mama a reusit sa se vada din nou cu sora ei si matusa mea. Mai intai mama a asteptat-o cu o icoana Sfantului Nectarie ca sa i-o daruiasca dar sora ei nu a reusit sa vina, e vorba de o suta si ceva de kilometri distanta intre ele. Apoi mama i-a trimis printr-o alta ruda icoana Sfantului inainte si iata ca Sfantul le-a ajutat sa se revada, si cu mare bucurie. Multumim Sfinte Nectarie, apostol al ajutorului dumnezeiesc!


Valentina, 07-11-2014

 Cu siguranta nu sunt cea mai buna crestina ca sa fiu vrednica de ajutorul lui Dumnezeu sau al sfintilor (asta daca prin crestinism multi inteleg mersul la biserica, rugaciunile regulate..etc), dar cu toate acestea dragul Sfant Nectarie m-a ajutat de multe ori prin rugaciunile lui catre Dumnezeu Tatal si niciodata nu m-a lasat la greu, intotdeauna m-a ajutat sa gasesc o rezolvare a problemelor si ii multumesc enorm pe aceasta cale. Fiind pt a nu stiu cata oara plecata in strainatate, departe de casa, banii stransi ca sa obtin viitorul loc de munca se imputinau pe zi ce trecea iar sansele erau tot mai mici de a-l obtine, nu mi-am pierdut credinta si m-am rugat la Sfantul Nectarie si mi-a venit in ajutor cu un alt loc de munca si chiar si partenerul mult asteptat.. Asadar dragi crestini, credinta sta in sufletul fiecaruia dintre noi, multi merg la biserica cu un anumit scop iar cand ajung acolo uita pt ce au ajuns si incep a-si critica aproapele, care mai de care cu bine-cunoscuta \"tehnologie\" in mana (si anume telefonul), in niciun caz ajunsi in Sfanta Biserica pt a se ruga cu smerenie. Din pacate nu toti au posibilitatea de a ajunge la un lacas Sfant pt a se ruga dar important este sa nu ne pierdem niciodata credinta din suflet, sa incercam pe cat posibil sa raspundem cu fapte bune aproapelui nostru si fapte bune se vor intoarce catre noi de la Dumnezeu.
  Multumesc inca o data drag Sfinte Nectarie, mare factor de minuni, lui Dumnezeu, Fiului Iisus, Maicii Domnului si tuturor Sfintilor! Doamne ajuta!


Elena, 07-11-2014

 Multumesc Sfinte Nectarie, ca imi esti alaturi de mn si de familia mea, ai intrat in viata mea de un an si nu stiu ce as fi facut fara tine, te am cunoscut intr un moment greu din viata mea; anul trecut am fost diagnosticata cu cancer pe colul uterin, si numai Dumnezeu a facut o minune sa fie descoperit in prima faza; am fost operata de 2 ori in Germania, eu aici locuiesc, am cazut in depresii una dupa alta si am si stari de anexitate si nu mi a ramas decat sa ma rog la Dumnezeu si Maica Domnului si Sfantul Nectarie doar ei ma pot ajuta mai ales ca familia mea si rudele nu stiu nimic despre suferinta mea, nu le am putut spune, acum e prima data cind marturisesc boala. Eu de cind ma stiu sint o fire bolnavicioasa, tot timpul am fost prin spitale, ac 2 ani am fost operata de tiroida tot aici iar am suferit fff mult mai ales ca copilul meu avea atunci 3 luni, acum are 2 ani si 7 luni tot timpul ma rugam: Doamne de ce mi ai dat un copil daca eu am numai probleme de sanatate, te rog lasa ma sa imi cresc copilul sa sa fie sanatos, doar atat vreau sanatate; de cind ma rog Sfantului Nectarie trec peste probleme mai usor, aproape tot timpul il port cu mine si nu stiu ce m as face fara el, tot timpul cind il rog ceva imi asculta rugamintea, te rog Sfinte iarta ma ca nu am scris mai repede si ca nu citesc acatistul in fiecate zi. Va multumesc tuturor Sfintilo, ce ne am face noi oamenii fara voi? Dumnezeu sa va aiba in paza pe toti oamenii, Doamne ajuta. Rog pe cineva care poate sa ma ajute cu mir si aghiazma de la Sfintul Nectarie.


Bianca, 07-11-2014

   Dragii mei
  Aseara, plecand de la munca, ma gandeam ca abia luni iau salariul, si am intrebat in gand: \"Sfinte Nectarie, cu ce bani iti iau eu tie flori duminica?\". Nici nu am terminat bine de gandit, ca in fata mea, pe jos, zaresc o hartie de 50 RON. Ma uit stanga, dreapta, nu era nimeni, imi pare enorm de rau pentru cine a pierdut banutii, poate chiar erau ultimii bani, nu era nimeni sa i-i fi cazut prin apropiere...acum stiu ca acesti banuti au venit ca raspuns al intrebarii mele...dar chiar atat de repede? Ca si cum Sfantul ar fi spus: \"Of, decat sa mi te mai plangi, ia banii astia pentru flori.\". Cum lucreaza...Sfinte Nectarie, esti minunat!
  Sa ne vedem cu bine la Radu Voda, dragii mei. Sa pastram weekendul acesta pentru rugaciune la racla Sfantului Nectarie, si sa ne adunam in numar cat de mare posibil. Sfantul se va bucura cu siguranta.
  Sâmbătă (Soborul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil):
08.00 - 12.30 Scoaterea moastelor Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, Utrenia, Sfânta Liturghie
18.00 - 22.00 Priveghere pentru Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina

Duminica a XXIV-a după Pasti (Învierea fiicei lui Iair) - Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina - Hramul mănăstirii:

08.00 - 12.30 Ceasurile I, III, VI, Acatistul Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, Sfânta Liturghie
18.00 - 23.00 Priveghere pentru Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina
23.00 - 00.00 Paraclisul Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina


Daniela, 08-11-2014

 Multumesc din nou ptr ajutorul primit de la Sf. Nectarie si Maica Domnulului. In urma cu 2 luni si jumatate va scriam despre ajutorul primit ptr. vindecarea fiului meu; acum scriu si multumesc Sf. Nectarie caruia ma rog neincetat ptr. ajutorul primit ptr. gasirea unui loc de munca bun, ptr. care eu ca o pacatoasa am cam strambat din nas fara sa vad ajutorul pe care l-am primit si sa multumesc dupa cuviinta; intre timp si fiul meu cel mic a ramas fara serviciu si rugandu-ma Sf. Nectarie am primit raspuns si s-a angajat si el foarte repede; nu pot sa multumesc dupa cuviinta Sf. Nectarie si Maicii Domnului ptr tot ce primim in fiecare zi in dar si ptr. ajutorul lor chiar daca suntem pacatosi si de multe ori ne rugam numai cu gura nu si cu mintea si sufletul, tot primim ajutor. Multumesc Sf. Nectarie ptr ajutorul tau. Minunat este Domnul intre sfintii Sai. Doamne Ajuta.


Nicoleta, 08-11-2014

 Revin pe acest site pentru a multumi Bunului Dumnezeu, Maicii Domnului, Domnului si Preamilostivului Iisus Hristos, Sf Nectarie, Sf Nicolae, Sf Grigorie Palama, Sf Prooroc Ilie, Ingerului Pazitor si tuturor sfintilor, pentru tot ajutorul primit. Am avut niste probleme de sanatate si citind acatistele sfintilor, paraclisul Maicii Domnului si Acatistul Domnului Iisus Hristos, toate durerile mi-au trecut si acum ma simt foarte bine. Tot in acest timp ni s-a stricat masina iar Bunul Dumnezeu ne-a ajutat sa cumparam alta. Urez multa sanatate tuturor oamenilor care scriu pe acest site si numai bine. Slava lui Dumnezeu pentru toate!


Maria, 08-11-2014

   Vreau sa marturisesc una din minunile pe care Sf. Nectarie a facut-o in viata mea: si anume faptul ca dupa 3 ani de cand am terminat scoala postliceeala de asistenti medicali, aceasta intamplandu-se anul trecut, ani petrecuti tot prin concursuri cu ajutorul Bunului Dumnezeu si al Maici Domnului dupa trei ani am reusit anul trecut sa-mi prind un post pe ATI la maternitate, cu toate ca era temporar avand contract pe 6 luni; m-am bucurat foarte mult deoarece dupa 6 luni puteam sustine examenul de debutant, insa s-a intamplat ca persoana care era titulara pe post sa revina mai repede cu o luna jumate pe post asa ca am ajuns sa profesez numai 4 luni jumate si nu am putut sa-mi mai sustin examenul de debutant care trebuie sustinut in primi 5 ani de la terminarea scoli deoarece dupa aceasta perioada ajunge sa-mi expire dreptul de libera practica si sa nu mai pot sa profesez, fiind nevoie pentru a putea profesa sa trec printr-o perioaada de 3 luni de practica dupa care sa sustin ceva examene. Am prins un concurs in iarna insa treceam printr-o perioada foarte grea cu prietenul pe care il aveam si nu am putut sa ma pregatesc ma gandeam sa nu ma mai duc la examene, insa m-am dus si m-a rugam Bunului Dumnezeu sa nu ma fac de rusine chiar daca nu voi reusi si sa am un rezultat bun, dar nici nu vroiam atunci sa reusesc pentru ca am preferat sa-mi dedic mai mult timp ca sa ma rog pentru prietenul meu cu care treceam printr-o perioada foarte grea, si asa s-a si intamplat, rezultatul a fost bun, dar nu am reusit si incepusem sa fac ce mi-am propus, sa-mi dedic mai mult timp pentru rugaciune, cu nadejdea ca Dumnezeu il va reintoarce pe prietenul meu pe drumul cel bun, acest lucru fiind mai important decat reusirea mea la concurs, asta se intampla in iarna. In vara am aflat ca urmeaza din nou concurs si incepusem sa ma pregatesc cu 2 saptamani inainte, timp in care auzind nu de multa vreme de minunile Sf. Nectarie printre care am vazut multe situatii in care multi oameni in urma citirii acatistului, Sfantul le-a randuit un loc de munca celora care ii cereau acest lucru, mi-am pus si eu pacatoasa nadejdea ca ma va ajuta si pe mine; inainte cu doua saptamani de la examen am inceput sa citesc acatistul, in prima saptamana ajunsesem sa invat ceva, dar cu o saptamana inainte de examen am inceput sa am din nou probleme cu fostul iubit si am avut cateva discutii atat de aprinse cum nu avusesem niciodata pana atunci, nu am putut sa mai invat si ma gandeam foarte serios sa nu ma mai prezint la concurs desi aveam foarte mare nevoie de un post oricat de scurta ar fi fost perioada, deoarece mai aveam nevoie de o luna jumate sa am 6 luni si sa-mi pot da examenul de debutant, anul acesta facandu-se 4 ani de cand am terminat, si anul viitor daca nu il aveam dat imi expira dreptul de a mai profesa, treceam printr-o perioada foarte grea: insa pana la urma m-am prezentat la proba scrisa cu toate ca inainte cu 2 zile prietenul meu imi vorbise foarte urat, nu puteam sa ma mai gandesc la examen, si m-am rugat la Dumnezeu, la Maica Domnului si la Sf. Nectarie sa-mi ajute ca macar cat dureaza examenul sa pot sa ma concentrez si sa fiu cu gandul acolo si nu in alta parte cu toate ca stiam ca nu merit ajutorul lor, si am reusit sa trec proba scrisa; din 75 de participanti am trecut 42 la proba orala, participand pe 23 de posturi, ajungand la proba orala inainte sa intru eu la raspuns pe coridor am citit acatistul Sf. Nectarie si il rugam din suflet sa-mi ajute sa trag un subiect usor pe care sa-l stiu si sa nu ma fac de rusine pentru ca nu ma pregatisem; ce s-au tras inaintea mea nu le-as fi stiut, insa Sf. Nectarie mi-a ascultat rugaciunea si m-a ajutat sa trag un subiect pe care l-am stiut, si am fost foarte fericita cand am iesit, insa la aflarea rezultatului am aflat ca am luat un punctaj mic la care nu m-as fi asteptat si am vrut sa fac contestatie, dar stiam ca n-o sa rezolv nimic si am lasat lucrurile asa, iar cand s-a facut repartitia am fost pe locul 27 din 42, iar posturi erau numai 23, asa ca nu am reusit da stiam ca nu merit, recunosc ca am cazut putin in deznadejde cu toate ca am continuat sa citesc acatistul pana la 40 de zile, si cu toate acestea ii multumeam Sf. Nectarie ca m-a ajutat la examene si il rugam in continuare sa-mi dea un loc de munca, auzisem de la o persoana care a participat la concurs ca ar fi vorba sa se retraga 2 persoane din care a reusit deoarece erau infirmiere si nu au renuntat la postul lor pentru un post temporar dar si asa trebuiau sa renunte 3 ca eu sa pot sa intru pe un post, iar angajarile urmau sa fie facute pe data de 8 septembrie; vazand ca nu am primit nici un semn pana la acea data stiam sigur ca nu mai exista nici o speranta insa vreau sa zic ca \"ceea ce la om e cu neputinta la Dumnezeu e cu putinta, iar imposibilul poate sa devina posibil\", si spun aceasta pentru ca desi in 8 trebuia sa fie prima zi de lucru pentru cei care au reusit in data de 9 am fost sunata sa merg sa-mi aleg intre doua posturi care au ramas; am simtit ca imi ingheata inima, nu mi-a venit sa cred si a doua zi am mers sa-mi fac actele pentru angajare, iar angajarea s-a amanat cu o saptamana putand si eu sa incep sa lucrez o data cu cei care au reusit pe data de 16 septembrie iar pe 25 luna asta o sa pot sa-mi sustin examenul de debutant.
  Iar in final vreau sa zic tuturor ca mari si minunate sunt lucrurile lui Dumnezeu Caruia Ii multumesc, Maicii Sale si nu in ultimul rand Sf. Nectarie care mi-a ascultat rugaciunea si mi-a implint dorinta; chiar daca nu am meritat Dumnezeu si-a revarsat mila Sa si nadajduiesc ca o va revarsa in continuare peste toti cei care Il chema in ajutor, iar prin mijlocirile tuturor Sfintilor Sai si ale Maicii Sale sa se indure de noi si sa-si reverse iubirea Sa peste noi AMIN!


Maria P., 10-11-2014

 Daca pana acum cand am scris cuvintele veneau destul de greu, astazi cu atat mai mult cu cat il praznuim pe Sf Ierarh Nectarie, sfantul atat de aproape de sufletul nostru. Nu sunt foarte indemanatica in cuvinte dar bucuria pe care o simt de cand a intrat Sfantul in viata mea nu are margini, cu toate ca se intampla sa mai si cad Sfantul e aici langa mine tot timpul si nu ma lasa atat pe mine cat si pe familia mea. NU AM CUVINTE SA REDAU TOATE BINEFACERILE REVARSATE IN VIATA MEA! MULTUMESC SF NECTARIE !!!! Intr adevar ceea ce nu e posibil la om e posibil doar la Dumnezeu. Multumesc Sf. Nectarie ptr ajutorul tau. Minunat este Domnul intre sfintii Sai. Doamne Ajuta. Ajuta mi Sfinte Nectarie sa pot ajunge din nou la tine acasa in Eghina. Imi pare foarte rau ca nu am ajuns astazi 9 noimbrie acolo dar nu ma lasa caci numai tu poti mijloci la Bunul Dumnezeu.


Grigoras Vasile, 10-11-2014

 Vreau sa-i multumesc Sf Nectarie pentru toate lucrurile frumoase care se intampla in viata mea dar cel mai mare lucru esta fetita noastra Nectaria de 8 luni care, rugandu-ne la Sf ne-a daruit-o dupa un jumate de an de incercari. Vreau sa-i multumesc si pentru  lucrurile pe care le-am promis si le-am putut duce la bun sfarsit, si anume sa ridic o troita in cinstea lui sa ajungla Manastire care ii poarta numele in Sinca noua din Fagaras unde se afla si o particica din moastele sfntului; este o manastire foarte frumoasa, merita sa o vizitati, ii multumesc pentru ca m-a ajutat sa-mi gasesc de lucru si cu cateva zile inainte am zis: Doamne Sf Nectarie ajuta-ma sa-mi gasesc ceva de lucru si va marturisesc ca nu au durat 3, 4 zile, ca a venit o femeie ca vrea sa termine casa si are mult de lucru, ii multumesc si Sf Arsenie Boca la care ma rog ori de cate ori am probleme sa ma ajute, m-a ajutat sa ajung la mormantul lui in Prislop, va spun am vorbit cu multe persoane care au fost la mormant si povesteau cat este de frumos, nu as fi crezut vreodata ca poti gasi un loc atat de frumos precum este acolo, doar in Eghina la manastirea Sf Nectarie mai gasesti un loc asa frumos si cu o stare de liniste, m-am inchinat la crucea Sf Arsenie Boca si l-am rugat sa ma ajute cu problemele de sanatate pe care le am, acum nu imi ramane decat sa ma rog si sa astept sa se faca si cu mine o minune; Doamne ajuta-ne pe toti pacatosi.


Petronela, 10-11-2014

 Astazi de ziua ta Sfinte Nectarie vreau sa-ti multumesc pentru tot ajutorul primit de la tine; iti multumesc ca m-ai ajutat si mi-am gasit de munca intr-o tara straina unde nu stiu nici limba si sansele de angajare erau minime; iti multumesc ca l-ai ajutat si pe sot sa-si gaseasca de munca si ca am rezolvat cu toate actele necesare; ajuta-ne in continuare, ca dupa 3 luni sa ne prelungeasca contractele de munca si actete de sedere aici, te rog Sfinte, nu ne lasa si fii alaturi de noi mereu; iti multumesc ca l-ai ajutat si pe fratele meu in problema pe care o avea si nu-l lasa sa-si piarda locul de munca, te rog ajuta-l.
  Slava tie Dumnezeul nostru slava Tie!


Raluca Anastasia, 10-11-2014

 Vreau sa ii multumesc din inima Sfantului Nectarie, care m-a cautat atunci cand aveam mai mare nevoie, m-a calauzit si mi-a schimbat viata in bine! Desi uneori mai cad in deznadejde sau ispite, stiu ca Sfantul e alaturi de noi cu rugaciunile sale tamaduitoare. Ultima minune pe care Sf a facut-o pentru mine a avut loc in urma cu o luna, cand aveam nevoie sa gasesc o locuinta pe termen lung. Am citit Acatistul seara, iar a doua zi pe la pranz mi-a trecut intamplator prin minte sa contactez o persoana cu care nu mai vorbisem demult. Acea persoana mi-a transmis ca in cateva saptamani urmeaza sa se mute in alta tara si ca isi inchiriaza apartamentul. M-am bucurat enorm si am simtit ca Sf a intervenit inca o data pt mine pacatoasa.  Dar cei de la administratia blocului respectiv nu au fost de acord ca eu sa inchiriez apartamentul, incercand sa ingreuneze procesul prin siretlicuri birocratice. Fiind la serviciu (serviciu obtinut tot cu ajutorul Sf), am ascultat Acatistul Sfantului Nectarie (interpretat de Marian Moise) si m-am rugat Sf pt o solutie. Dupa ce am terminat de ascultat, am primit un mesaj cu vestea ca totul s-a rezolvat si ca cei de la administratia blocului nu numai ca s-au razgandit, dar au fost si foarte amabili si cooperativi. Dupa cum vedeti, bunul nostru Dumnezeu ne daruieste cele mai frumoase daruri si binecuvantari prin slujitorii Sai! Iar Sf Nectarie este un mare mijlocitor si grabnic ajutator, care asculta si implineste orice rugaciune facuta din inima! Iar astazi, de ziua Sfantului, vreau sa ii multumesc inca o data pt tot si sa ii strig: « Bucura-te Parinte Nectarie, mare facatorule de minuni ! » Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor.Amin!


Elena, 10-11-2014

 Slava Tie Dumnezeul nostru slava Tie! Multumesc Sf Nectarie pentru toate minunile pe care le face pentru noi in fiecare zi. Ii multumesc din suflet ca m-a ajutat sa pot participa la slujba de astazi inchinata Sfantului. Ieri am plecat de acasa pentru a ajunge la Sfintele sale moaste la Biserica din Bucium din judetul Brasov, am citit pe net ca acolo se gasesc. Am ajuns acolo dar spre dezamagirea mea, parintele ne-a spus ca nu au Sfintele moaste, se gasesc la Sinca Veche pentru ca acolo este hram astazi. Am ramas foarte dezamagita, ne-am continuat drumul la Sambata de sus, am fost si la izvorul Parintelui Arsenie Boca si ne-am intors acasa. Seara am intrat din nou pe net si am aflat ca se gasesc particele din Sfintele moaste la Biserica Sf Ioan Botezatorul di cartierul Craiter Brasov. Mare mi-a fost bucuria, dar tin sa mentionez ca asta s-a intamplat dupa ce am citit rugaciunea catre Sf Nectarie, si in final astazi am putut participa si eu la Sfanta Liturghie a Sf Nectarie. Slava Tie Dumnezeul nostru Slava Tie! Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieste-ne pe noi pacatosii! Doamne Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu miluieste-ne pe noi pacatosii!
  Sf Nectarie roaga-te neancetat pentru mine pacatoasa!


Cristina, 10-11-2014

 SFANTULETUL meu minunat, iti scriu cu tot sufletul si cu toata inima mea...maine e ziua cea mare; vreau sa iti multumesc cu sufletul pentru tot; te iubesc din inima mea si chiar daca sunt in Germania si nu pot venii la tine la Bucuresti sunt sigura ca nu uiti nici de mine si nu treci cu vederea nici rugaciunile mele; m_ai ajutat cand pur si simplu tot ce imi doream era sa mor...nici macar nu puteam citi sfantul tau acatist de suspine; numai tu stii durerea mea si tristetea mea...iti multumesc din inima. BUCURA_TE SFINTE IERARH NECTARIE, MARE FACATORULE DE MINUNI!


Liliana, 10-11-2014

 \"Sfântul Nectarie din Eghina (n. 1 octombrie 1846 la Silivri, în Tracia, d. 8 noiembrie 1920 la Atena) a fost episcop de Pentapole și ctitor al mănăstirii \"Sfânta Treime\" din insula Eghina. În 1961 Sfântul Sinod al Bisericii de Constantinopol l-a proclamat sfânt al Bisericii Ortodoxe, comemorarea lui făcându-se în ziua de 9 noiembrie\". Multumesc Sfantului ca am ajuns in Piatra Neamt La Biserica SF. Nectarie pentru a-i multumi si a saruta o particica din moastele sale sfinte. Este sfantul nostru drag si protector, asa ca sa-l cinstim cum se cuvine! Asa sa ne ajute Dumnezeu!


Stefan, 10-11-2014

 Eu, fiul si tatal meu, am fost salvati miraculos, de probleme de sanatate grave, cu ajutorul si prin mijlocirea Sfantului Nectarie. Iti multumim Sfinte Nectarie.


Oana, 10-11-2014

 Buna seara! In ajunsul praznicului, ma simt datoare sa relatez o minune, intamplata acum ceva vreme, dar nemarturisita atunci cand a trebuit. Eram dispertata in cautarea unui alt loc de munca ( la cel actual nu mai rezistam nici psihic nici fizic) si la unul din interviuri am fost acceptatata, doar ca am avut indoieli in ceea ce priveste decizia de a lucra cu ei din cauza salariului. Ulterior, punand toate in balanta, mi-am dat seama k da, acela este locul unde trebuie sa ma duc sa lucrez si sa nu mai cartesc. Numai ca, vazand ca am ceva dubii in acceptarea ofertei lor, angajatorul mi-a spus ca deja a ofertat pe altcineva, ba chiar primisem mail a doua zi( joi fiind) cum ca cv ul a fost respins, prin urmare trebuia sa imi iau gandul de la ei. Imi doream foarte mult sa lucrez la ei, imi parea atat de rau ca nu am fost hotarata la inceput, iar singura mea speranta mai ramasese la Dumnezeu, prin mijlocirea Sfintilor. Asa ca m-am rugat, Sf. Nectarie, la moastele sale, deasemenea la Sf. Mina, Parintele Arsenie Boca si nu in ultimul rand Maicutei Domnului...Si iata ca minunea nu a intarziat sa apara. Vineri dupa amiaza (de sarbatoarea Taierii capului Sf Ioan Botezatorul) ma suna sa imi spuna ca voi fi angajata la ei! I-am pus sa mai imi repete inca o data, aveam impresia ca visez, ca nu am auzit bine...nu am cuvinte de multumire pentru tot. Sfantul e minunat! Sa dea Dumnezeu sa ajute pe toata lumea, caci mare ii este puterea! Pacat de credinta noastra prea slaba si de delasarea noastra! Sa ne rugam mai mult si sa fim mai buni! Pace in suflet si iubire! Doamne ajuta!
  Si inca o minune a Sfantului...acum ceva timp am fost ceruta in casatorie, numai ca, din pacate, nu eram foarte hotarata de pasul pe care aveam sa il fac. Iar acest lucru m a determinat sa incep sa citesc acatistul Sfantului timp de 40 de zile, ca sa pot afla un raspuns bun. Numai ca ma tot rugam Sfantului sa imi dea un raspuns clar, sa il pot intelege, caci destul de bulversata eram si mi-era teama ca am sa fiu tot mai confuza. Iar intr-o seara, in timp ce eram in autobuz in drum spre casa, am inceput sa citesc acatistul Sfantului. Intre timp, o doamna vine la mine sa ma intrebe de urmatoarea statie. Vazand insa ca citesc o rugaciune, mi-a spus asa: Pe tine te framanta ceva, am vazut ca citesti rugaciuni. Sa stii ca undeva acolo exista un baiat exact asa cum ti-l doresti tu. Acum nu esti ok. M-a lasat fara cuvinte. M-a intrebat apoi de actualul prieten de atunci..si mi-a dat de inteles ca nu...Nu mi-a venit sa cred. De unde stia acea doamna ce ma framanta? Parca m-a citit. E clar ca prin ea mi-a vorbit Sfantul Nectarie. Iar raspunsul a fost dureros, dar m-am resemnat in timp. Multumesc Sfantului Nectarie ca mi-a raspuns la rugaciune!


Ioana, 10-11-2014

 Buna ziua, As vrea sa multumesc si eu Sfantului Nectarie pentru ajutorul dat. In noaptea de 8 spre 9 nov. am avut niste dureri in abdomen care radiau in spate, dureri pe care le-am mai avut inainte de a mi se extirpa un ovar. Toata noaptea m-am trezit, m-am plimbat, am luat pastile, insa durerile nu au incetat. M-am rugat bunului Dumnezeu si Maicii Sfiinte sa ma ajute si sa ma vindece. Cu groaza ma gandeam ca as putea ajunge din nou pe masa de operatie. Pe la ora 6 nu mai puteam dormi, am pornit tv si am dat pe Trinitas unde se citea Acatistul Sfantului Nectarie, spre rusinea mea si uitasem praznuirea Sfantului. Am inceput sa-l chem pe Sfant in ajutor, si continuand sa ascult acatistul. La un moment dat am adormit. Dimineata m-am trezit fara nici o durere, ca si cum nu as fi avut nimic. Multumesc Bunului Dumnezeu, Maicii Sfinte si Sfantului Nectarie pentru ajutorul dat. Sunt sigura ca Bunul Dumezeu s-a milostivit de mine pacatoasa pentru rugaciunile Maicii Domnului si ale Sfantului Nectarie.


Mirela, 10-11-2014

 Buna ziua! Vreau sa-i multumesc SFANTULUI NECTARIE pentru faptul ca inca mai traiesc si sunt destul de bine dupa ce in urma cu un an am incheiat tratamentele (chimioterapie si radioterapie) pentru cancer limfatic stadiul II. In paralel cu tratamentul am reusit CU AJUTORUL DOMNULUI sa termin si facultatea, sa iau licenta cu 10 si sa iau o nota foarte mare la titularizare si sa reusesc sa obtin un loc de munca asa cum doream. SFANTUL NECTARIE a fost si este un real ajutor pentru mine pacatoasa...din pacate nu reusesc sa-I multumesc si sa-L cinstesc asa cum ar trebui. Anul acesta am luat ca prin minune si un alt examen foarte important de care depindea serviciul meu, am facut multe lucruri prin casa si ma inteleg de minune cu sotul meu; parca toate sunt bune si frumoase si eu NU merit nimic, sunt o pacatoasa fara margini! Sper sa ma ierte Domnul si sa ne binecuvateze familia cu prunci sanatosi. Indraznesc sa va intreb ceva, dragi iubitori ai SFANTULUI NECTARIE, si anume ce ati face in locul meu. Medicii mi-au spus sa nu am copil macar 2 ani sau mai bine 5 ani de la finalizarea tratamentelor ca ar putea avea probleme grave sau as putea face multe complicatii avand corpul slabit, insa eu nu as mai astepta nimic...a trecut un an...simt ca tot ce vreau de la viata este sa devin mama dar mi-e teama sa incalc indicatiile medicilor. Mi-e teama sa nu se nasca cu malformatii din vina mea ca nu am asteptat sau sa recidiveze boala si sa-l las pe sotul meu singur cu un copil...sa ma ierte Dumnezeu ca nu stiu ce sa fac si ca sunt netrebnica si sper din tot sufletul sa ma ajute si sa fim o familie sanatoasa fizic si duhovniceste. Sa va ajute Domnul pe toti! SFINTE NECTARIE, roaga-te pentru noi, pacatosii!


BSM, 10-11-2014

 Sfântul meu drag, azi simt o emotie puternica, este ziua praznuirii Tale. Iti multumesc din toata inima pentru ajutorul Tau din fiecare moment. O am lânga mine pe Anastasia, minunea primita de la Tine, Sfinte Nectarie, pentru care iti multumesc. Azi am reusit sa donez icoana cu Sfântul Tau chip, o mica recunostinta. Iti multumesc ca esti alaturi de toti cei pentru care ma rog si care au nevoie de Tine. Tu stii durerile mele, si te rog sa nu ma parasesti niciodata. Minunat esti între Sfinti, minunat este Sfânt numele Tau. Nu am crezut vreodata ca o sa ma atasez asa de mult de un Sfânt. Iti multumesc ca ai ales sa faci parte si din Viata mea.


Nicu, 10-11-2014

 Somer fiind m-am rugat la Sfantul Nectarie sa imi ajute sa primesc servici si la doua zile dupa ce m-am rugat m-a sunat cineva de la unul din locurile de munca cautate si m-a intrebat daca inca sunt interesat sa iau acel loc de munca. Stiu ca a fost minunea Sfantului Nectarie.


Maria P., 10-11-2014

 Doamne ajuta, tuturor! Au fost nenumarate situatiile din viata mea in care Sfantul Nectarie a intervenit pentru rezolvarea multor probleme, dureri, boli, suferinte sufletesti- indoieli, dezamagiri, tulburari si intristari de tot felul. Pentru toate ii multumesc sfantului nostru drag, chiar in ziua praznuirii sale - 9 noiembrie! Ii multumesc ca, desi aveam multe ingrijorari si intristari si o oboseala cumplita, m-a ajutat azi sa ajung la biserica sa, unde s-a sarbatorit hramul. Il rog pe sfantul sa ne ocroteasca in continuare si sa ne daruiasca mangaierea sa cea sfanta!


Ioana S., 10-11-2014

 As vrea sa multumesc din adancul sufletului meu Sf. Nectarie pentru minunea ce a savarsit pentru mine si familia mea. In 2011 Sfantul m-a ajutat sa trec cu bine printr-o perioada nefasta in care am avut probleme foarte grave cu sotul meu. Luni de zile am plans si m-am framantat incercand sa gasesc o cale de rezolvare a problemelor familiale. Ajunsesem in pragul dispeararii fara a putea gasi raspunsul dorit. Tocmai atunci cand ma simteam mai deznadajduita, am aflat despre manastirea Radu Voda unde se afla moastele Sfantului. Nu pot descrie in cuvinte sentimentele de siguranta si de liniste sufleteasca pe care le-am simtit rugandu-ma la moastele Sfantului. Parca toate problemele si suferintele mele au disparut brusc, fiind inlocuite de pace interioara si de un sentiment launtric ca totul va fi bine. Si asa a fost, Sfantul nu m-a lasat si datorita Lui sotul meu a devenit o alta persoana, iar acum ne bucuram de o viata normala de familie alaturi de fiul nostru in varsta de 13 ani. Multumesc cu toata inima Sf Nectarie pentru minunea ce a facut-o pentru noi. Fara El nu stiu unde as fi fost acuma. Amin!

>>>>>>> continuare


 

 


  Catre:
* Nume:
* Email:
  Telefon:
* Descriere:

Campurile marcate cu * sunt obligatorii

 

 

 

Copyright ©2009 sfantulnectarie.ro


“ Aliluia ,Binecuvântat Esti ,Dumnezeul Parinţilor Noştri ! "